cadru

Recadrarile (III)

editor — Fri, 25 Apr 2014 09:40:29 +0000

Recadrarile (III) editor Vin, 04/25/2014 - 11:40

Ramasesem in partea a doua a acestui articol (citeste si partea I aici) la ideea ca schimbarea cadrului de referinta poarta numele de recadrare iar scopul recadrarii este de a ne ajuta sa traim actiunile noastre, impactul credintelor noastre, dintr-o perspective diferita (“cadru”) si, potential, sa avem mai multe resurse sau sa avem mai multe optiuni de a actiona.
Voi incepe aceasta a treia parte cu cateva exemple de recadrari, pentru a arata ca recadrarile se afla peste tot in jurul nostru, tot timpul; important este sa le vedem si sa le intelegem:
• Politicienii sunt specialisti in recadrari. Se pare ca, indiferent de ceea ce se intampla, ei gasesc ceva pozitiv pentru ei sau ceva negativ pentru ceilalti.
• Probabil ca ne-am simti frustrati atunci cand sotia l-a invitat pe vecinul pensionar si vaduv sa ia cina cu noi. Dar numai pana in momentul in care ne dam seama (singuri sau cu ajutorul sotiei) ca, daca am fi fost in locul acestui vecin, banala cina ar reprezenta evenimentul saptamanii.
• Sa ne gandim la vechea masa din garaj sau din boxa de la subsolul blocului pe care tinem toate vechiturile, borcanele de muraturi, sau chiar taiem cu fierastraul cate ceva. In momentul in care cineva ne spune ca este o piesa de valoare, ne schimbam imediat atitudinea.
• Glumele sunt recadrari – suntem convinsi sa gandim intr-un anumit cadru (inteles sau context) iar apoi acel cadru se schimba. Un exemplu tipic de recadrare ar fi urmatoarea gluma: “de cati psihologi este nevoie ca sa schimbe un bec? Raspuns: de unul singur, dar becul trebuie sa vrea sa se schimbe!”.
• Povestile folosesc recadrari pentru a-i ajuta pe copii sa vada puncte de vedere diferite sau consecintele unor actiuni.
• Unele reclame sunt recadrari. Un exemplu relevant l-ar putea constitui reclamele la Coca-Cola: “Te-ai inzapezit? Bucura-te ca ninge!” sau “Nu e blocaj; sunt multe masini colorate”.
• O scuza este o recadrare care atribuie un inteles sau context diferit comportamentului propriu.
• Exista un exemplu, devenit clasic, de recadrare. La alegerile prezidentiale din Statele Unite din 1984 existau ingrijorari referitoare la varsta destul de inaintata a candidatului Ronald Reagan pana in momentul in care acesta a tinut un discurs in care a spus ca nu va folosi varsta ca tema a campaniei electorale si ca nu va exploata, pentru motive electorale, tineretea si lipsa de experienta a contracandidatului.
• Se povesteste ca, la un moment dat, IBM a pierdut 1 milion USD din cauza greselii unui tanar angajat. Acest angajat a fost chemat la CEO si, cand a intrat in biroul acestuia, a spus: “Cred ca m-ati chemat sa ma dati afara”. La care presedintele companiei a raspuns: “Sa te dau afara? Nici gand! Abia am cheltuit 1 milion de dolari pe educatia ta”.
• Un alt exemplu, oferit de Milton Erikson: un parinte exasperat de comportamentul fiicei si-a adus fata - pe care o considera ca fiind extreme de incapatanata – la o consultatie si i-a spus terapeutului: “fata nu ma mai asculta nici pe mine, nici pe mama ei. De fiecare data isi exprima o parere personala, de cel mai multe ori diferita de a noastra”. Dupa ce parintele a terminat de povestit toate exemplele de incapatanare ale fetei, Erikson a spus: “Nu-i asa ca e foarte bine sa stii ca ea va putea sa stea pe propriile picioare atunci cand va creste si va pleca de acasa?”

Din exemplele de mai sus rezulta ca recadrarea este modificarea intelesului sau a valorii a ceva prin modificarea contextului sau a descrierii. In consecinta, recadrarea este un instrument puternic, mai ales ca vector al schimbarii. Prin recadrare ne putem schimba perceptiile, iar aceasta schimbare ne va afecta – cu siguranta – actiunile. Dar apare intrebarea: oare schimbarea reprezentarii noastre simbolice a lumii reale schimba cu ceva lumea reala in sine? Nu cred ca inca se poate da un raspuns unei asemenea intrebari – in ciuda numeroaselor incercari!

Obiectul recadrarii fiind, de fapt, lumea intreaga, putem vorbi si despre o recadrare a dimensiunilor creatoare: succesiunea este simpla si logica: schimbare → patternuri ale schimbarii → recadrare → creativitate. Creativitatea este un principiu generator; uneori asociat cu generarea de idei, dar mai degraba asociat cu generarea unor opera complete. Asa cum spunea Mumford, faptul ca ordinea si creativitatea sunt complementare, reprezinta baza dezvoltarii culturale a omului, deoarece el trebuie sa internalizeze ordinea pentru a fi capabil sa dea forma exterioara creativitatii sale.

Kolb descrie cele 4 dimensiuni creative de baza: Intelesul, Valoarea, Relevanta si Faptul. In acesti termini, recadrarea inseamna, de fapt, modificarea intelesului, valorii, relevantei si faptului prin modificarea contextului sau a perspectivei.
Exista un mit romantic intalnit peste tot conforma caruia creativitatea isi are originea in geniul inconstient si in inspiratie si mai putin in constientizarea deliberata.
In rezolvarea conflictului dialectic dintre Valoare si Fapt, Inteles si Relevanta, Integritatea este valoarea suprema. Intelepciunea este protectorul faptului si a intelesului, Dreptatea este protectoarea faptului si relevantei, Curajul protectorul relevantei si valorii iar Dragostea este protectoarea valorii si intelesului. Mai pe scurt:
INTELEPCIUNEA ne dicteaza sa nu urmam orbeste implicatiile cunoasterii ci sa fim responsabili in utilizarea acesteia.
CURAJUL ne spune sa mergem mai departe atunci cand circumstantele semnaleaza prezenta pericolului.
DRAGOSTEA ne cere sa tinem sub control actele noastre egoiste pana in momentul in care am privit situatia si din perspectiva celuilalt – regula de aur.
DREPTATEA pretinde tratare corecta si echitabila a tuturor ca opusa grabei impuse de situatiile speciale.

Saptamana viitoare, in ultima parte a acestei serii de articole voi vorbi despre cele doua forme de baza ale recadrarilor descoperite de Bandler si Grinder: recadrarile de continut (de inteles), care ar putea purta si numele de “resemnificari”, si recadrarile de context.

[[{"fid":"2022","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"364","width":"500","style":"vertical-align: middle; border: 3px solid black;","alt":"Cele 4 dimensiuni creative de baza","title":"Cele 4 dimensiuni creative de baza","class":"media-element file-default"}}]]

CITESTE CONTINUAREA AICI!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Recadrarile

editor — Mon, 07 Apr 2014 22:42:47 +0000

Recadrarile editor Mar, 04/08/2014 - 00:42

In viata, toti ne intalnim cu suferinta – la fel ca moartea si impozitele, suferinta pare a fi o constanta a vietii noastre. De fapt, putem crede chiar ca viata face tot posibilul sa ne ofere forme “speciale” de suferinta, de la respingerea de catre cineva pe care il consideram atractiv, trecand prin esecurile jenante de la locul de munca, pana la faptul ca ceilalti par a avea mai mult (bani, fericire, sex etc.) decat noi.
Suferinta este si ceva la care nu prea ne place sa ne gandim. Daca am putea alege, am sterge – selectiv – aceste momente de suferinta din viata noastra? Cum ar arata viata fara ele?
Fiecare avem felul nostru unic de a aborda suferinta. Unii dintre noi se intristeaza, se supara, dar trec peste, merg mai departe, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Altii se retrag, sunt mai precauti, sau chiar devin paralizati in fata evenimentelor. Altii par incantati, se bucura de ceea ce noi am numi suferinta, vazand in ea doar o provocare sau ceva cu care ar putea sa lupte.
Oare cum ne purtam in fata suferintei? Dorim sa fim consolati de catre prieteni? Ne aruncam cu furie in orice fel de activitate? “Nu ne gandim la ea” – inchizandu-ne “mintea” si refuzand-o? Si cum ne descurcam cu emotiile implicate – mai ales durerea? Majoritatea dintre noi avem un fel preferat de a aborda durerea – sau il inventam pe loc, atunci cand ea apare.

Programarea Neuro-Lingvistica ofera cateva instrumente utile si eficace pentru abordarea unor astfel de probleme. Una dintre tehnicile cele mai des folosite este cea prin care schimbam etichetele puse pe suferinta. In general, avem tendinta de a ne “depozita” amintirile in doua categorii destul de vagi: placute si dureroase. Putem “rarefia” o mare parte din durerea trecuta uitandu-ne la aceste categorii si descoperind ca ele pot fi re-etichetate. Durerea pe care am trait-o in trecut poate fi “re-etichetata” sau “re-vizuita” sau “re-semnificata” ca o lectie importanta sau ca o oportunitate de a creste, de a ne dezvolta. Ea poate, in aceste conditii, sa ne confere acele calitati pe care le doream dar nu stiam de unde sa le luam.
A gandi inseamna a cadra, a conferi semnificatii. Dand un nume la ceva, il identificam, adica il punem intr-un cadru. Cand un nou nascut face acest lucru, el incepe sa isi populeze lumea – “jucarie”, “cutu”, “mami”, “tati”, “ochi”, “deget”. In acest fel creem intelesurile care devin lumea in care traim. Pe masura ce numim lucrurile, creem un vocabular de termeni. Acest lucru raspunde la intrebarile fundamentale: “Ce este X?”, “La ce e bun X?”, “De unde vine X?”.
Gandirea creeaza si stabileste cadre, semnificatii. Din aceasta cauza cadrarea este esenta functionarii omului. Noi cadram lucrurile. Si o facem la mai multe niveluri: nu este suficient sa spunem ca o voce este “aspra, stresata, stridenta, tensionata, dura”; trebuie sa cadram si intelesul: “critica, insulta, suparare etc.”
Dar nici asta nu este suficient; trebuie sa cadram si acest lucru: “pericol pentru eul meu, amenintare la adresa self-respectului, conflict etc.”. Si mai cadram o data: “trebuie sa fac X”, “pot acum sa ma astept la Y”, “asta inseamna Z” – cadrarile vin in grup: una in interiorul celeilalte, ca o papusa ruseasca.

Dar ce este un cadru? In primul rand este un nume. Apoi, este contextul mental pe care il punem in jurul numelui. Apoi este contextul contextului, si asa mai departe.
Inainte ca Gregory Bateson sa fi introdus termenul de “cadru” prin care sa descrie contextele, chiar si cele multiple, ce decurg unul din celalalt (ca niveluri logice), noi numeam aceste cadre printr-o multitudine de termeni: “credinte”, “valori”, “asteptari”, “decizii”,” intelegere”, “identificare”, “sens”, “inteles”, “paradigma”, “semnificat” (ca opus semnificantului). Problema cu aceste cuvinte este ca ne-am obisnuit sa credem ca reprezinta lucruri diferite, nerelationate intre ele. Astazi stim ca ele nu sunt altceva decat cadre diferite.

Este momentul sa vorbim putin de neurosemantica. Neurosemantica este un model care descrie felul in care oamenii obtin intelesuri (semantica) incorporate corpului nostru (neurologia) in asa fel incat sa simtim intelesurile in termenii emotiilor si starilor. Neurosemantica este un domeniu interdisciplinar care isi are originea in psihologia comportamentului cognitiv, semantica generala, NLP si gandirea sistemica. Neurosemantica exploreaza structura intelesului si felul in care acest inteles devine intrinsec corpului nostru. Ea abordeaza sistemul minte-corp-emotie in mai multe feluri. Pornind din dimensiunea mentala, ea exploreaza felul in care limbajul actioneaza in interiorul nostru, felul in care ii atribuim sens, creem sens prin cuvinte, asociatii, cadre, metafore etc. Pornind din dimensiunea neurologica, ea exploreaza felul in care corpul nostru lucreaza cu ideile pentru a le “actualiza” si felul in care ceea ce facem influenteaza ceea ce credem. In esenta, neurosemnatica se refera la doua lucruri: in primul rand, la obtinerea celor mai bune performante cu cele mai bune intelesuri; in al doilea, la adaugarea unor intelesuri mai bogate performantelor noastre. Se refera la declansarea potentialitatilor prin mobilizarea resurselor maxime. In neurosemantica s-au identificat 26 cadre-cheie in lista meta-intrebarilor din modelul meta-starilor si se foloseste metafora unui diamant pentru a descrie multele fatete (cadre) ale constiintei. Dar nu este in intentia noastra de a detalia relatiile cadrarii si recadrarii cu Neurosemantica sau cu Semantica generala.
Cadrele – rezultatele cadrarii – sunt folosite pentru a furniza un context, un “punct de fuga” sau un ghidaj pentru gandurile si actiunile noastre.
Bandler considera ca exista, in principal, 5 cadre (numite de el “frames”) utile pentru a furniza o focalizare activitatilor noastre si pentru a ne asigura ca suntem congruenti, oferindu-ne un context in care ne putem evalua progresul si pentru a putea explora alte optiuni: cadrul de obiectiv, cadrul ecologic, cadrul dovezilor, cadrul “ca si cand” si cadrul retroactiv. Le vom discuta pe scurt pe fiecare “in numarul viitor”.

Citeste partea a doua aici!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured