The Inner game

Despre Inner Game Coaching și obstacolele din mintea noastră

Ana — Mon, 12 Oct 2020 08:05:09 +0000

Despre Inner Game Coaching și obstacolele din mintea noastră Ana Lun, 10/12/2020 - 10:05

Timothy Gallwey a început ca antrenor de tenis și în 1972 a publicat “The Inner Game of Tennis” . Propunerea lui despre ce înseamnă un coaching eficace a dat peste cap lumea antrenorilor sportivi iar o emisiune celebra de televiziune din SUA de la acea vreme a încercat fără succes să arate că metoda lui este o escrocherie. Realizatorii emisiunii l-au provocat pe Gallwey ca în mai puțin de 20 de minute să învețe să joace tenis pe cineva care nu a mai făcut asta niciodată și au ales persoana cea mai potrivită pentru această sarcină: o doamnă de vârsta a doua, supraponderală, îmbrăcată într-o rochie până la glezne. Tim a reușit imposibilul iar după emisiune vânzările au explodat și “The Inner Game of Tennis” a devenit best-seller, fiind urmată de aplicații și în alte domenii: ski, golf, muzică, vânzări,etc.

Pe măsură ce directorii executivi din marile corporații au început să aplice principiile Inner Game nu doar pentru a-și îmbunătății jocul de golf sau de tenis dar și pentru a crește performanța angajaților, lumea coachingului executiv așa cum o știm astăzi a luat naștere.

De ce are această abordare atât de mare succes? Inner Game propune o ecuație simplă pentru a explica modul în care ne îmbunătățim performanța în orice domeniu: Performanță = potențial minus interferențe (P = p-i)

Astfel, dacă vrem să îmbunătățim performanța în vânzări de exemplu, putem face unul din cele două lucruri: fie să încercăm să creștem potențialul oamenilor oferindu-le training, instrumente, resurse, etc., fie să le reducem interferențele, cum ar fi teama de eșec sau de respingere, îndoiala, neîncrederea în propriile forțe, prioritățile concurente, stresul, convingerile limitative, etc.

Un manager inteligent le va face pe amândouă și va știi când să aleagă pe care din ele să o folosească. În felul acesta, munca unui manager-coach este aceea de a converti cât mai mult potențial în performanță.

Desigur, performanța înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Un actor va avea o viziune diferită față de un atlet, de un muzician sau de un chirurg. De cele mai multe ori un lider de echipă va avea o viziune diferită față de un membru al echipei atunci când vine vorba de definirea performanței. În calitate de coach ai nevoie încă de la început să te pui de acord cu cei cu care lucrezi despre ceea ce înseamnă de fapt performanța în rolul lor și cum veți ști dacă ea a fost îmbunătățită.

În lumea reală, un lucru este sigur: va exista întotdeauna un decalaj între potențialul unei persoane (ceea ce ar putea realiza) și performanța acesteia (ceea ce realizează) și este bine că este așa, altfel viața nu ar fi foarte distractivă. Asta este și motivul pentru care munca unui coach este de fiecare dată interesantă, această călătorie de descoperire pe care o face împreună cu clienții săi nu este nicodată la fel.

Un coach nu trebuie să aibă o expertiză profundă în specialitatea ta, sarcina lui este să te ajute să-ți găsești concentrarea și prioritățile atunci când tot ce simțiți în jur este haos și nebunie. Te poate ajuta să-ți redescoperiți motivația și să extragi până la ultima picătură de valoare din orice antrenament. Un coach este acolo pentru a te ajuta să-ți reduci interferențele. Foarte mulți oameni valoroși pierd beneficiile uimitoare pe care le poate aduce coachingul, deoarece nu văd că cele mai mari obstacole sunt în mintea lor.

Așa cum spunea Tim Gallwey: „Mi-am dat seama că adversarul din propriul meu cap era mult mai puternic decât cel de cealaltă parte a fileului”.

Mihai Curelea

Inner Game Facilitator, Școala de Coaching

Află mai multe despre Metodologia Inner Game aici

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Companie

Scoala de Training

”Ce vrei cu adevărat?” - Interviu cu Timothy Gallwey (1)

editor — Wed, 21 May 2014 15:59:01 +0000

”Ce vrei cu adevărat?” - Interviu cu Timothy Gallwey (1) editor Mie, 05/21/2014 - 17:59

Va invitam sa cititi prima parte a unui interviu valoros cu Tim Gallwey, autorul bestseller-ului The Inner Game, realizat de Magda Bunea si publicat in primul numar al revistei Coaching Network:

Magda Bunea: Oamenii s-au antrenat într-un fel sau altul de când e lumea. Ce a adus nou demersul dvs ? Ştiţi, există formaţia Modern Talking. Sunteţi “solistul’ Modern Coaching?

Tim Gallwey: In primul rand, coachingul modern trebuie să conţină şi să crească din elementele de excelenţă ale ”antrenamentului de când lumea”, cum spuneţi. Ceea ce făcea Socrate este un exemplu foarte bun de coaching modern. Antrenamentul modern trebuie să fie la fel de simplu ca principiile care au fost din totdeauna eficace. Încrederea şi respectul faţă de cei cu care faci coaching sunt principii străvechi, adevărate şi valabile şi azi. Îi sfătuiesc pe coach-ii moderni să continue să-şi dezvolte capacitatea de a fi oneşti în modul în care ascultă şi pun întrebări, astfel încât să ajute persoana căreia îi oferă coaching să gândească pe cont propriu. Coach-ul trebuie să aibă încredere în clientul său în aşa măsură încât încrederea acestuia în el însuşi să crească.

In al doilea rand, având în vedere cele spuse înainte, coachul modern trebuie să încurajeze un alt fel de responsabilitate şi un alt fel de sentiment al propriei puteri. Unii oameni au învăţat în organizaţii cum e cu acest ”empowerment” – un set de abilităţi de care ai mare nevoie când angajaţii se simt lipsiţi de orice putere la locul de muncă şi se consideră victimizaţi de întreaga corporaţie. Însă, acum, conferirea puterii trebuie pusă în balanţă cu responsabilitatea, nu numai cea pe care o cer cei din organizaţie de la om, ci şi cea pe care şi-o asumă el însuşi. Responsabilitatea poate fi redefinită drept capacitatea de a fi de bizuinţă: eu pot să mă bazez pe mine, tu poţi să te bazezi pe mine.

In al treilea rand, fiind solist, sunt singurul care poate cânta acel cântec care e numai al inimii mele. În acest sens, toţi ar trebui să fim solişti şi să oferim coaching la un standard relevant atât pentru nevoile din toate vremurile, cât şi pentru cele ale timpului curent.

MB: Cum a evoluat coachingul?Ce ar trebui să se păstreze neschimbat în practica acestei profesii, chiar dacă se folosesc instrumente şi modele noi ?

Tim Gallwey: Sper că evoluţia coachingului se face înspre a-i ajuta pe cei care apelează la el să fie mai conştienţi, să îşi clarifice mai bine direcţiile pe care s-au angajat să le urmeze şi să aibă mai multă încredere în sinele lor mai bun. Instrumentele se pot dezvolta şi îi pot ajuta pe oameni să înainteze spre rezultatele pe care şi le doresc, de o manieră care îi împlineşte şi într-o perioadă de timp care le convine.

MB: Într-unul dintre interviurile pe care le-aţi acordat mai demult spuneţi că oamenii fac una sau alta pentru « have fun », si că pentru aceasta abordarea empirică este singura care funcţionează. Există, totusi, un suport fiziologic (neuronal) pentru ceea ce numiţi «magie»?

Tim Gallwey: In concepţia mea, cel pe care l-am numuit Eul 2, potenţialităţile cu care se naşte orice om, este totdeuna magic dacă nu este obturat sau distorsionat de Eul 1, cel care critică, impune, controlează – cel care a fost condiţionat să interfereze şi să tulbure excelenţa Eului 2. Putem vedea magia aceasta la orice copil, nu-i aşa? Şi la orice adult care reuşeşte să învingă, pentru acea perioadă de timp, auto-interferenţa Eului 1.

Din discuţiile mele cu neurologi reputaţi, a reieşit că cercetări recente privind funcţionarea creierului aduc dovezi ce susţin perspectiva despre care am scris. Dar, personal, nu am autoritatea specializării necesare pentru a vorbi despre acest domeniu. Dovezile mele sunt cele date de observarea clienţilor mei.

MB: Aţi mers de la experienţa din sport spre aplicarea în mediul corporatist. Ce experienţă aţi dus invers, din business în sport?

Tim Gallwey: Aproape tot ce am învăţat din sport a fost legat de sporturi individuale – tenis, golf, ski. În mediul de afaceri am învăţat să ajut oamenii să lucreze împreună, în echipe. Aceasta mi-a înlesnit o nouă înţelegere a cerinţelor sportului de echipă.

MB: Miezul Inner Game este – o spuneti chiar dumneavoastra – credinţa că oamenii sunt născuţi cu capacitatea de a performa la nivel de excelenţă şi, totodată, cu dorinţa de a trăi aşa – la maximul performanţei de care sunt capabili. Există, pe de alta parte, aşa numita « lege a lui Peter » care spune că oamenii au tendinţa naturală de a-şi atinge nivelul de incompetenţă, adică să depăşească zona de performanţă maximă, trecând într-o zonă în care sunt mai puţin competenţi şi, deci, activitatea lor e mai slabă. Cum acţionează coachingul în această perspectivă?

Tim Gallwey: Este evident că există diverse grade de excelenţă în stăpânirea oricărei meserii, fie ea bazată pe cunoştinţe sau pe abilităţi practice. Excelenţa înnăscută rezidă în capacitatea de a învăţa. Pornind din copilărie, cu toţii putem învăţa cum să fim mai competenţi în diverse domenii. În unele activităţi, de exemplu în sport, competenţa de a face ceva poate să scadă după o anumită vârstă.

A te bucura, a aprecia, a iubi – sunt capacităţi care nu trebuie să scadă cu înaintarea în vârstă.

Principiul lui Peter se referă la comportamente specifice organizaţiilor, şi nu se adresează capacităţii de a învăţa să îţi creşti competenţa atunci când te afli într-o poziţie care depăşeşte nivelul tău. Sarcina coach-ului este să facă posibil să se manifeste această capacitate de a învăţa a fiecăruia.

(Va urma)

Adaugă comentariu nou

Imagine featured