intrebare

De ce nu au putere rezolutiile de anul nou

editor — Tue, 07 Jan 2014 17:39:19 +0000

De ce nu au putere rezolutiile de anul nou editor Mar, 01/07/2014 - 18:39

Candva, nu stiu cand, am cumparat o carte care se cheama: One Way to Language de Martin Heidegger; sunt fascinata de puterea cuvantului.

De cand conduc cursuri de PhotoReading am o deosebita bucurie sa citesc cartile de oriunde. Nu mai am preocuparea sa nu imi scape vreun cuvant, sau vreo pagina, bla, bla, bla. Am deschis-o oriunde, si pe o pagina aproape alba, am gasit niste insemnari de-ale mele cu urmatorul citat (ce m-am amuzat!): “Ultimate state of resignation is to start being philosophical”!

Si, dupa cum spunea Alan Watts, ca el nu stie ce gandeste pana nu se confrunta cu gandirea altora, am realizat, cu o stare de bucurie impaunata, ca eu ador si am adorat de cand am deschis ochii in 1983, filozofia APLICATA.

Asta inseamna, tradus in sloganul batatorit: “walk the talk”.

Tot ce scriu, ce vorbesc, ce fac, insasi existenta mea este aliniata cu largirea continua si constanta – ACUM – in prezent, a experientei/trairii vietii mele si a celor cu care vin in contact.

Nu-i de mirare ca il ador pe Don Juan, Hui Neng , Dayananda Saraswati si Nisargadatta Maharaj. Sunt maestrii de capatai pentru mine.

Dupa ce am plecat in Israel in 1978, si pana in 1983 (cand am inviat participand intr-un curs de educatie nonlineara si am inceput sa gandesc pentru mine) in fiecare an, de Craciun, in apropierea momentului culminant din 25 decembrie, imi cumparam o sticla de Murfatlar de la magazinul unui evreu roman din apropierea casei mele, imi desenam un pom de Craciun pe geamul de la terasa si ma asezam in fata jurnalului meu (tin jurnal de la 14 ani – acolo scriam eu tot ce aveam de comunicat si nu puteam sa o fac nimanui). In casa era curat; imi luam nelipsitele tigari Marlboro (cu cat mai tari cu atat mai “bune”); cautam la radio posturi romanesti cu muzica populara si gata, atmosfera era recreata: singura, departe de Romania, liniste, vin, muzica, tigari si jurnal.

Primul lucru pe care il faceam era sa scriu o intrebare:

Ce am facut anul asta?

Invaluita de fum si ametita usor de vinul bun, incepeam sa ma gandesc.

Primul lucru care imi venea, cu usurinta, era ca, ascuns dupa piciorul sifonierului, aveam un plic unde tineam dolari si acesta era mai gros, de la an la an – deci, avusesem de lucru, Doamne-ajuta!

Al doilea lucru, nu avusesem probleme de sanatate, eram sanatoasa. Multumeam lui Dumnezeu!

Apoi….. nu mai gaseam nimic.

Nimic.

N I M I C care sa ma surprinda, care sa ma umple de aventura, de dragoste, de satisfactie, care sa imi spuna ca nu traisem degeaba.

N i m i c…. si ma apuca o tristeeeeeete, o dezamagiiiiire.

Starea asta era atat de grea, de intunecata.

Ma luptam cu dorinta de a ma pedepsi pentru ce imi facusem mie insami, sau nu facusem, inca un an din viata: ca nu traiam (de parca as fi stiut cum sa traiesc o viata implinita – nu descoperisem, inca, pe pielea mea faptul ca A AVEA lucruri NU insemna ca si ai o viata implinita).

Pe la jumatatea sticlei de vin si nenumarate tigari “savurate “ combinate cu starea mea, ajungeam sa ma pot ierta pentru inca un an “irosit”, lasam trecutul in trecut si ramaneam in spatiul in care isi facea aparitia, in mod inevitabil, urmatoarea intrebare:

Ce voi face la anul?

La intrebarea asta nu puteam raspunde decat dupa ce terminam sticla de Murfatlar.

Am avut un sentiment de panica in momentul in care am realizat, la sfarsitul lui iulie 1983, cand am participat la o prezentare de educatie nonlineara, ca de la un moment dat, cand imi creeam “rezolutiile” mele de sfarsit de an, incepusem sa cobor stacheta…. astfel incat in decembrie sa “ma surprinda viata cu ceva”.

Faceam acest lucru, prefacandu-ma ca nu il fac, tot timpul stiind ca il fac;

Ma pacaleam stiind, facandu-ma ca nu vad!!

Mi s-a taiat respiratia cand am vazut.

A fost un moment in care m-am imaginat, desi stateam pe scaun, ca si cum m-am dat un pas inapoi cu ochii mariti de minunare.

Acest “exercitiu” pe care il inventase(m) , fara sa fiu prezenta, ma lasa lipsita de putere, de respect, de stima de sine.

Cand cobori asteptarile referitoare la propria persoana, la viata pe care ai dreptul sa ti-o traiesti, la visele pe care le ai ce spune despre tine?

Iar viata, anul care venea, se scurgea luna de luna “fara nimic semnificativ” cu scuza “lucrului”….. ca eram….. ocupata.

REZOLUTII DE ANUL NOU…. bla, bla, bla.

Rezolutiile de anul nou nu au putere.

Nu au putere deoarece oamenii, fundamental, s-au autoconvins ca “nu este posibil”. Ce? Orice au visat sau viseaza.

De aceea fac compromisuri patetice, ca sa se abureasca ca nu traiesc degeaba.

Aceasta suferinta este inutila si stupida.

Sursa ei este IGNORANTA.

Nu este vorba de ignoranta in sensul in care trebuie sa te mai duci la vreun curs unde un leader “destept” si care “stie multe” iti poate da niste noi reguli…..noi liste …..

Nu este vorba despre “increderea in sine”, sau de cum sa “convingi prin comunicare” (am auzit ca, mai nou, sunt oameni/leaderi care te invata sa …”convingi prin comunicare” si m-am prapadit de ras – fereasca Domnu’) …

Nu este vorba de a te indoctrina cu cuvinte stupide. Am aflat si eu de mai multe dar despre unul ma amuz in special: “anduranta” …si altele la fel de “tabla” dar care prind la HR-i; HR-ilor “le vinzi” daca vorbesti “tabla”.. cu cat mai sforaitor si nu inseamna nimic, cu atat mai bine.

Este vorba de ignoranta care dispare ca intunericul cand aprinzi lumina.

Afli ca ce aveai nevoie era deja acolo, doar ca nu il vedeai.

In cuvinetele unui Sadhu pe care l-am vazut intr-un filmulet de la Kumbha Mela din ianuarie/februarie 2013 la Allahabad:

“If you really want to EXPERIENCE LIFE, expand the horizon of your perception; If you believe in something, read a lot of books or listen to someone, ALL THIS IS PSYCHOLOGICAL PROCESS."

Desigur este o ALEGERE.

Eu ALEG sa “traiesc viata”, nu s-o “inteleg”.

Cand? Doar acum!

De ce?

De ce nu?!

Pragmatic:

La inceputul acestui an nu-ti propune ce o sa faci ca sa fii ceva, mai tarziu, candva, ci propune-ti cine vei fi chiar din momentul in care termini acest articol.

Nu te complace in a depana perena poveste de ce: nu ai, nu poti, cat poti din cauza ca nu ai si nu poti…. – si doar de amorul artei, si doar pentru o luna sau cat doresti tu sa iti daruiesti afara din suferinta, doar FII!

Te poti intoarce la suferinta oricand…ai o viata intreaga la dispozitie sa traiesti in suferinta, daca vrei.

Sa fii?

Cine?

Cine nu te gandesti deloc cand esti ocupat cu a fi cine NU vrei sa fii.

Inventeaza posibilitati noi de a fi (cu accent pe “inventeaza”, ca atunci cand erai copil si erai “doctor”, “pompier”, “astronaut”, Ileana Cosanzeana sau Fat Frumos – stii cum); ce posibilitati?!

Ceva de genul:

Posibilitatea de a fi liber.

Posibilitatea de a fi implinit.

Posibilitatea de a fi multumit.

Posibilitatea de a fi cineva care se bucura de viata.

Posibilitatea de a fi generos (nu ca bani sau sa dai ceva); aici poti sa iti faci o lista de oameni carora ai putea sa le multumesti pentru ceva oricat de mic. Sunt convinsa ca daca va luati, in fiecare zi, timp de o luna, sa multumiti autentic unei persoane sau doua, nu va veti mai recunoaste peste o luna.

Posibilitatea de a fi autentic.

Posibilitatea de a fi integru.

Posibilitatea de a fi dragoste neconditionata.

Posibilitatea de a fi respect.

Posibilitatea de a dansa cu viata.

Si orice iti imaginezi tu mai departe.

Ignoranta ar putea sa urle: dar de ce?????

Raspunsul vostru ar putea fi (mai nou): DE-AIA!

Ignoranta ar putea sa urle din nou: Cuuuuum? Nu stiuuuuuuuu!

Raspunsul vostru ar putea fi: LA FEL CUM MERG; NU STIU CUM O FAC!

Au oare oamenii aceasta capacitate (ati putea intreba)?

…..Imi vine sa rad!

Am aflat de ce in momentul iluminarii maestrii de Zen rad.

AVERTISMENT:

Ce am scris in articol este experienta mea personala si nu reprezinta adevarul.

Intentia articolului este sa dea putere celor care il citesc si li se potriveste.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Intrebarea - instrument puternic de comunicare

Clementine — Sun, 30 Jun 2013 09:34:02 +0000

Intrebarea - instrument puternic de comunicare Clementine Dum, 06/30/2013 - 11:34

„Dacă ai răspunsul la întrebarea pe care o adresezi clientului, nu trebuie să pui acea întrebare.”

Întrebarea este unul dintre cele mai puternice instrumente de comunicare - deci, de coaching. Este, de asemenea, şi cel mai spectaculos. Fapt care îl face un instrument periculos în cazul în care coach-ul nu ”a devenit coach” - adică e încă în...spectacol.

După ce te şcoleşti să taci şi să asculţi (două zile!) - în cadrul unui program de coaching acreditat ICF - ziua în care se dă voie la întrebări e ocazia să te antrenezi să vorbeşti, dar tot atent la client. Nu atent cum să atragi atenţia lui asupra ta:”vezi? pfua!, ce întrebare tare ţi-am pus!” În coaching este vorba despre el/ea, clientul nu despre eu-eu-eu, coach-ul. E un show, în sensul de ”performance”- performanţă a clientului, dar nu ocazie de show-off a coach-ului.

Întrebarea e atenţie la om şi la cadrul lui de referinţă. Cu alte vorbe (dar acelaşi lucru) la text şi la context - ale persoanei. Întrebările variază în cadrul momentului specific în care se află procesul de coaching: pot fi de explorare – fie a valabilităţii obiectivului iniţial pentru care se solicită coaching, fie a realităţilor situaţiei, fie a posibilităţii efective de implementare, fie a variantei optime de plan de acţiune; de clarificare, de alegere a unei opţiuni, de verificare a valabilităţii acesteia prin raportarea la ea în viitor etc.

”De ce?!” e cea mai proastă întrebare de coaching - lasă că e cea mai proastă şi în comunicare, în general - îl faci pe client să găsească şi mai multe motive să facă în continuare ceea ce venise să îl ajuţi să schimbe; îl faci să nu aibă încredere că va putea schimba, pentru că pui accent (negativ) pe persoană nu pe comportament.

Stephen Covey a spus-o excepţional: "He who has a WHY can live with any what and how.". Dar să fim atenţi la transpunerea în limba română: marele WHY se traduce ”pentru ce?” şi nu ”de ce?”

”Pentru ce?” şi ”Ce altceva?” este un tandem extrem de eficace în conştientizarea situaţiei şi asumarea responsabilităţii pentru calitatea rezolvării, asigurând totodată disponibilitatea pentru mobilitate/schimbare pentru a avea cel mai bun rezultat.

Dar, e bine să ţinem cont că, oricât de bună întrebarea spusa verbală, nu are efect asupra procesului de coaching dacă nu e congruentă cu spusa non-verbală a coach-ului.

Este interesant cum persoanele care beneficiază de coaching internalizează tehnicile speciale de interacţiune - acele întrebări deschise, dar care focalizează, acei 'pentru ce’,cum', 'care’, ’ce’, când'; acea atenţie mai mare la tine însăţi/însuţi şi la ceilalţi, la limbajul verbal, dar şi la cel nonverbal. Şi te poţi mira – sau te poţi minuna! - văzând cum reacţionează oamenii la problemele lor 'următoare' dupa ce au interacţionat cu un coach.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Maestrii bunelor intrebari

Clementine — Sun, 30 Jun 2013 09:14:30 +0000

Maestrii bunelor intrebari Clementine Dum, 06/30/2013 - 11:14

"Cel mai bun profesor este cel care sugereaza, mai degraba decat sa dogmatizeze"

Edward Bulwer-Lytton

Se spune ca, daca esti atent, poti descoperi cheia raspunsului direct din intrebare. Sau ca intrebarile insele sunt raspunsuri mascate.

In coaching mestesugul punerii intrebarilor este vital, la fel ca si in numeroase tipuri de terapie.

Maiestria consta insa in aceea de a-i oferi clientului sansa sa isi afle propriile raspunsuri, coachul formulandu-le astfel incat nimic din propriile sale asumptii sau analize sa nu fie transmis, insinuat, acestuia.

Focusul din timpul intalnirii de coaching este pe felul in care clientul se pozitioneaza fata de o problema. Acest lucru este diferit de accentul pe problema insasi. Cu alte cuvinte, un coach bun se concentreaza pe intelegerea si revelarea cadrului mental al clientului, pe aflarea modului in care acesta se pozitioneaza fata de o chestiune pe care isi doreste sa o schimbe in bine (prin renuntare, transformare, descoperirea unei strategii bune de atingere a unui obiectiv etc.)

Tocmai de aceea arta punerii intrebarilor bune este aceea de a-l provoca pe client sa isi gaseasca propriile raspunsuri in ele, cu ajutorul lor. Aceasta presupune, mai concret, constientizarea propriei viziuni, in primul rand si, apoi, schimbarea, modificarea, transformarea acesteia. Acest lucru aduce cu sine o noua perspectiva, mai buna, constructiva, a clientului asupra a ceea ce isi propune sa rezolve.

Asumptia cu care lucreaza un coach bun este tocmai aceea ca modul in care ne raportam mental la o problema este cel care conteaza esential. El ne poate pune noi bariere sau, dimpotriva, ne ajuta sa ne eliberam de cele vechi. Tocmai de aceea accentul in coaching nu cade pe analiza continutului, ci pe cea a atitudinii clientului fata de el.

Intrebarile bine puse ghideaza discret clientul spre conturarea explicita a apropriei viziuni si il acompaniaza pe parcursul procesului de schimbare a cadrului.

Si, desi coachul poate intrevedea cu mai multi pasi inainte ceea ce ii este inca ascuns clientului, maiestria cu care formuleaza intrebarea consta in a o lasa "curata": intrebarea buna, relevanta, este cea care in care clientul aseaza raspunsul, fara a i se fi oferit pe tava dinainte de catre coach.

Iata cateva exemple de intrebari bune de coaching:

Ce este important in acest moment pentru tine?
Este aceasta o nevoie sau o dorinta?
Cu ce crezi ca ar trebui sa incepi?
Cat de dedicat esti acestui obiectiv?
Care ar fi cel mai util lucru pe care ai putea sa il faci acum?
De ce anume ti-e teama?
Pe ce anume vrei sa te concentrezi astazi?

Inchei cu opinia Andreei Elefteriu despre cum putem intelege mai bine in ce consta arta intrebarilor in coaching:

Stephen Covey spune, in The 8th habit from effectiveness to greatness, "He who has a WHY can live with any what and how."

Jucandu-ma putin cu spusa lui Covey, din punctul meu de vedere coaching-ul este, dincolo de obiectivul "what", despre "why" si abia apoi despre "how".

Drept urmare intrebarile esentiale in procesul de coaching (in orice model de coaching utilizat) ar trebui sa urmeze algoritmul:

1 The WHAT - identificarea si clarificarea cat mai specifica a obiectivului si, acolo unde este cazul, a posibilelor sub-obiective si/sau obiective adiacente, caz in care evident intervine si prioritizarea.

2. The WHY - resortului interior, motivul care a fost declansatorul schimbarii, caci insasi solicitarea de a face coaching, venita din partea cuiva, este un semn ca procesul de schimbare a inceput.
Tot la "The WHY" consider ca intra si verificarea ecologica a obiectivelor, verificare fara de care urmatorul pas in proces nu face sens, caci daca ecologia obiectivelor nu este pozitiva, schimbarile se vor produce lent sau deloc, caci vor aparea minunatele "da, dar ..."

3. The HOW - Intrebarile aici sunt concrete, la obiect si trebuie sa genereze un plan de actiune congruent cu obiectivul propus pentru sesiunea respectiva, dar si pentru obiectivul final al intregului demers de coaching. O sesiune de coaching in urma careia nu exista un plan de actiune, nu este sesiune de coachig.

(http://betterlifecoachingblog.com/2010/08/04/50-great-coaching-questions/, http://www.metasysteme-coaching.eu/english/toolbox-ii-question-skills-in...)

Adaugă comentariu nou

Imagine featured