analiza tranzactionala

Bogdan Serbanescu si parcursul sau sinuos spre freelancing si succes

editor — Fri, 11 Apr 2014 09:36:57 +0000

Bogdan Serbanescu si parcursul sau sinuos spre freelancing si succes editor Vin, 04/11/2014 - 11:36

La 60 de ani este din nou student si are multe planuri de viitor, toate legate de invatare si dezvoltare. Trainer, coach, consultant, supervisor, certificat in NLP si Analiza Tranzactionala, Bogdan Serbanescu este un nume foarte cunoscut in lumea profesionistilor din Romania, si nu numai. Un nume pe care si l-a cladit singur, invatand in permanenta, muncind si pastrandu-si coloana vertebrala. Nu este un interviu asa cum v-ati obsinuit, ci este povestea unui om care si-a construit o cariera in jurul pasiunii pentru oameni si pentru dezvoltarea lor. Iar atunci cand a simtit ca acolo unde se gaseste nu mai este folositor, s-a dat la o parte si a cautat alte modalitati prin care sa isi aduca contributia si sa faca diferenta. Pe langa parcursul sau profesional si personal, Bogdan Serbanescu a vorbit, deschis, si despre mentalitatea intalnita in organizatiile din Romania, despre aspectele pozitive si negative din realitatea romaneasca atunci cand vine vorba de training si coaching:

Luiza Pirvulescu: Spuneti ca ultimii 35-40 de ani din viata dvs au avut un parcurs “sinuos”, plin de cotituri, de schimbari. Ne puteti povesti pe scurt, pe unde v-a purtat acest drum?

Bogdan Serbanescu: Ar fi, de fapt, 2 parcursuri, la fel de sinuoase amandoua: cel de pregatire, propriu-zisa, si cel al meseriilor avute. Le voi povesti separat, pentru a le putea evidentia.

Totul a inceput cand am ales, din lene, sa fac facultatea de limbi straine, specializarea engleza-franceza.. Recunosc, cu mana pe inima, ca aceasta a fost motivatia mea in alegerea facultatii! Cunosteam, deja, la perfectie ambele limbi si am crezut ca asa o sa scap de invatat in facultate. M-am inselat, insa. Am avut de invatat pe rupte, dar era prea tarziu sa mai dau inapoi! Apoi,dupa mai multi ani, dupa ce a trecut perioada comunista, am ajuns sa lucrez la UNESCO iar secretarul general de acolo, un moldovean extraordinar, m-a intrebat la un moment dat, daca n-as vrea sa fac un doctorat in pedagogie. Am respins din start ideea. “Eu?! Eu, care am avut nota 5 la pedagogie?! Eu care urasc pedagogia? Cum sa fac eu un doctorat? In niciun caz!”. A tacut omul din gura, linistit, dar mi-a dat o carte in engleza si mi-a spus ca nu are timp sa o citeasca, dar ma roaga sa o citesc eu si sa ii fac o recenzie. Nu mai imi amintesc titlul, dar era ceva despre interculturalitate in educatie. Apoi mi-a mai dat inca una, si inca una, iar dupa 4 luni de zile m-am dus la el si i-am spus ca m-am razgandit si as vrea sa fac un doctorat in Stiintele Educatiei. Si asa am ajuns sa fac doctoratul in Pedagogie... Si asa a venit si a doua specializare.

Apoi, m-am apucat de NLP si Analiza Tranzactionala. Am facut cursul de NLP Practitioner, tinut pentru prima data in Romania de Julie Hay si acolo am avut, pentru prima data, contactul cu Analiza Tranzactionala. Asta s-a intamplat atunci cand Julie, dupa primele 3-400 de intrebari ale mele, toate incepand cu “de ce..”, s-a plictisit si mi-a spus “stii ce, noi aici facem NLP, noi aici vedem CUM faci ca sa se intample. Ca sa afli DE CE se intampla, trebuie sa citesti Analiza Tranzactionala.” Dupa ce am avut primul contact cu AT, mi-a placut atat de mult incat m-am apucat serios de pregatire in acest domeniu. Iar asta dureaza de foarte multi ani. M-am axat in mod special pe comportament organizational.

Intre timp, am facut si cursul de formare in Coaching cu Alain Cardon. Am fost printre primii 2-3 din tara care am obtinut ACC (Associated Certified Coach) din partea ICF (International Coaching Federation).

Dupa care am obtinut Master Practitioner in NLP, apoi nivelul II in AT, iar acum ma pregatesc de nivelul III, si ultimul in AT. Am facut, intre timp, si un masterat in psihologie, in medierea conflictelor.

Acum, sunt student in anul II la Facultatea de Psihologie. De nevoie.. Deoarece, desi nivelul la care am ajuns in analiza tranzactionala imi certifica international abilitatile si dreptul de a face training, de a sustine astfel de programe si de a semna diplome, Colegiul Psihologilor din Romania refuza sa imi recunoasca aceasta certificare si sa imi acorde credite deoarece..nu am facultatea de psihologie. In mod paradoxal, trainerii straini care nu au facultate de psihologie si vin sa sustina training-uri in Romania, primesc, insa creditele.. Mi s-a spus sa ma duc si eu in strainatate si sa vin in vizita in Romania si atunci primesc si eu credite.. M-am enervat cumplit, evident, si m-am inscris la Facultatea de Psihologie.

In ceea ce priveste traseul meu din punct de vedere al locurilor de munca, dupa ce am terminat facultatea am mancat cu drag si spor creta timp de un an de zile ca profesor la tara, intr-un viitor oras al patriei noastre, comuna Pastraveni, judetul Neamt. In acest timp am plans pe umerii tuturor prietenilor, rudelor si cunostintelor sa ma ajute sa obtin o negatie. Am reusit sa o obtin dupa un an de zile si am ajuns traducator intr-un institut. Aici am vegetat cu liniste si cu multa satisfactie pana dupa anii ’90 cand s-a deschis o oportunitate de a lucra in Ministerul Culturii. M-am angajat aici la departamentul de Relatii Internationale care se numea, pe vremea aceea, Dialog Cultural International. Am stat acolo un timp, dupa care m-am mutat la Biroul de Presa si am fost Seful acestui Birou, apoi purtator de cuvant al Ministrului Culturii de atunci, insa nu pentru mult timp deoarece a aparut o deschidere la UNESCO Romania. Nici aici nu am stat foarte mult timp. Am simitit doar ca mi-au facut capul mare, m-au ametit, asa ca am plecat la Parlament. Da, se pare ca am o candoare, o naivitate de care nu scap si de care, de fapt nici nu vreau sa scap, aceea ca eu cred in corectitudinea oamenilor. Evident ca, dupa foarte putin timp, am fost nevoit sa plec din Parlament..

In cele din urma am ajuns in BCR, ca traducator, adica meseria mea de baza de dinainte de ’89. Eram deja doctorand, iar training-ul in BCR, ca de altfel in majoritatea bancilor, tine de departamentul de resurse umane. Directorul de HR de atunci, un om extraordinar, cand a aflat ca am un doctorat in Pedagogie, ca stiu sa fac training si stau sa traduc hartii, a spus ca asta pot sa faca si altii si ca eu ar trebui sa ma ocup de partea de training. Asa am ajuns trainer in BCR.

L.P.: De ce ati decis sa plecati renuntati la jobul pe care il aveati de multi ani intr-o banca de renume?

B.S.: Au fost mai multe motive. In primul rand faptul ca, intr-un fel gandirea corporatista s a schimbat si s-a schimbat in rau. In cea mai mare perioada in care am lucrat in banca se punea un accent foarte mare pe training, pe dezvoltarea personalului inclusiv pe partea de soft, de dezvoltare ca si indivizi, de crestere a abilitatilor de comunicare, de management, de gestionare a situatiilor. In ultima perioada, insa, acest aspect disparuse aproape in totalitate, iar noi, trainerii pur si simplu plimbam hartii si nu mai tineam training-uri. Accentul a inceput sa cada pe programele de dezvoltare care tineau strict de meserie: contabilitate, vanzare, programele de calculator etc.

Apoi, a mai fost un alt motiv care m-a deranjat: directorii diverselor directii cu care lucram cereau training-uri fara sa faca nicio analiza clara asupra nevoilor angajatilor iar, ulterior, cand aceste training-uri cerute de ei evident, nu aveau niciun efect, vina cadea pe traineri.. Eram pe post de tapi ispasitori iar asta m-a impins la limita rabdarii. Pur si simplu nu mai imi placea, desi timp de 13-14 ani am mers cu placere la munca pentru ca faceam ceea ce imi placea.

L.P.: Nu v-a fost frica? Ati dat siguranta unui loc de munca pentru nesiguranta existenta pe piata de training si dezvoltare din Romania si din Bucuresti, in mod special.

B.S.: Intr-adevar, ai dreptate, dar cu ce pret pastram acea siguranta? Cu stres? Cu frustrari? Pentru ce trebuia sa indur toate acestea si sa imi distrug ultimii ani de activitate? Nu, nu mi-a fost frica. Plus ca decizia a coincis si cu o oportunitate deosebita de a face parte dintr-o echipa internationala de traineri din Anglia, Romania, Noua Zeelanda, Elvetia si Franta care sa tinem cursuri de analiza si diagnoza organizationala prin AT cam prin toata Europa, pentru moment, si, in scurt timp, ne vom extinde si in afara. Daca ramaneam in banca ar fi trebuit sa renunt la aceasta oportunitate deoarece nu as mai fi avut timpul necesar.

L.P.: Cum simtiti aceasta experienta?

B.S.: Este extraordinara si provocatoare. Pentru mine, intalnirea cu alte culturi este de nedescris. Acum astept cu interes ca anul acesta sau anul viitor sa intram pe piata Chinei. De abia astept! Trepidez numai la ideea ca voi avea sansa sa predau in China, sa simt cu adevarat ce inseamna impact cultural, diferente culturale.

L.P.: Ati gasit o alta mentalitate, un alt mediu in organizatiile in care ati lucrat in acest nou proiect?

B.S.: Da. Cel putin in organizatiile cu care am lucrat eu, la nivelul de head-office. Poate ca nu i-a afectat criza atat de tare sau poate au avut o alta atitudine decat la noi in tara, cert este ca acolo nu s-a intamplat ca la noi cand, speriati ca vine criza, primele lucruri pe care le-am taiat de pe lista pentru a face economie au fost agrafele de birou si pixurile, iar apoi training-urile, evident! Managerii din afara au inteles ca agrafele si pixurile oricum nu reprezinta o risipa atat de mare, iar training-ul in niciun caz nu se taie deoarece poate fi o metoda de imbunatatire a situatiei. Ne-au fost cerute sa tinem multe training-uri de soft skills, deoarece se pleaca de la premiza ca imbunatatind individul, rezultatele vor veni de la sine. Ne axam foarte mult acolo pe interactiune, pe comunicare, pe procese de grup, pe leadership si management. Iar in ceea ce priveste analiza organizationala, o facem din punct de vedere al structurii pentru a identifica posibilele puncte de insertie a interventiilor de schimbare.

In plus, ce nu am gasit in Europa civilizata, sa ii spunem, iar in Romania inca mai intalnim, este extazul in fata a tot ce vine “din afara”, din Vest in mod special. Noi gandim mereu ca este mai bun ce vine de acolo decat ce avem noi, si ca produse, si ca oameni. Probabil acestea sunt, inca, urme ale mentalitatii din perioada comunismului.

A, si mai este un aspect greu de schimbat in Romania. Am lansat, impreuna cu Psychological Intelligence Ltd (UK) si Middlesex University (UK), singurul program de Master of Science in Organizational Development. In mod paradoxal, insa, nu il pot sustine in Romania, deoarece este prea scump. Feedback-ul primit aici a fost ca, la banii acestia, poti face 5 masterate in Romania. Costa, intr-adevar, la nivelul unui masterat in strainatate, dar are avantajul de a economisi costurile de intretinere pe care le-ai plati ca sa mergi intr-o alta tara sa sustii un astfel de program, iar o diploma de masterat din Romania nu iti deschide portile pietei muncii in strainatate, asa cum o poate face una din Marea Britanie. Am, insa, foarte mult succes cu acest program in Rusia. Cu toate acestea, am un sentiment de regret ca nu pot sa sustin acest program in tara mea si trebuie sa il predau strainilor.

L.P. Ati fost inclusiv in Africa. Cum a fost aceasta experienta?

B.S.: Da, am stat aproximativ o luna in Africa de Sud, tot prin intermediul grupului de AT. Bine, scopul principal a fost o conferinta mondiala de AT in cadrul careia am sustinut un workshop. Dar, am profitat de ocazie si am mers sa vizitez si niste organizatii de acolo. Seamana foarte putin cu ce este la noi. Se apropie mult mai mult de gandirea corporatiilor mici unde se crede ca daca reusesti sa faci oameni sa munceasca cu placere- pentru ca pasiune e mult spus-, atunci rezultatele vin de la sine.

L.P.:Credeti ca v-a schimbat cumva aceasta perioada petrecuta intr-o corporatie- ma refer la perioada in care ati fost angajat in BCR?

B.S.: Intr-un fel, da. Pana am inceput sa lucrez acolo, acceptam ideea de lucruri mai vagi,deadline-uri mai flexibile, un ritm nu foarte rapid, o atmosfera mai calma, mai linistita. In corporatie a trebuit sa ma structurez mult mai bine, sa invat sa stabilesc obiective si deadeline-uri rezonabile pe care sa le respect si m-am lovit mult mai puternic de ideea responsabilizarii. Toate acestea mi-au placut foarte mult. A trebuit sa invat sa coordonez mai multi oameni, sa imi impart lucrurile, sa gandesc mult mai rece si mai rational la ce si cum am de facut. In acelasi timp, in corporatie am avut o experienta mai putin placuta cu oamenii. Erau mult mai reci, mai rai, mai individualisti.

L.P.: Cum v-au schimbat, apoi, NLP-ul si Analiza Tranzactionala?

B.S.: NLP-ul nu m-a schimbat. In schimb, AT da. Sa va spun de ce nu m-am schimbat prin NLP. Acesta este un toolbox extraordinar, cel mai bun de pana acum, pentru a face lucrurile sa se intample. Cu NLP esti ca un muncitor care are un tablou de comanda cu multe butoane, care stie ca daca vrei sa se intampla actiunea A, apesi pe butonul rosu, daca vrei sa se intample actiunea B, apesi pe butonul verde si tot asa. Dar DE CE se intampla lucrurile acelea, habar n-ai! NLP ul nu studiaza motivele pentru care lucrurile se intampla, ci CE trebuie sa faci ca sa se intample. Eu consider ca NLP-ul este o colectie de tehnici de comunicare extraordinara: cum poti sa faci ca sa iti transmiti mesajul catre celalalt, incluzand aici si manipularea.

In schimb, AT ma obliga sa ma autoanalizez in permanenta pentru a ma dezvolta. Este absolut necesar sa te dezvolti, mai intai tu, pentru ca apoi sa il poti ajuti si pe celalalt sa creasca, daca putem spune asa. AT imi permite sa inteleg comportamentul celuilalt si imi ofera si instrumentele necesare sa il ajut sa isi imbunatateasca acest comportament.

L.P.: Cand ati inceput sa patrundeti mai mult in profunzimea umana, prin Analiza Tranzactionala, in mod special, nu v-ati speriat putin de ceea ce ati descoperit?

B.S.: Nu, deoarece valoarea fundamentala a AT, pe care, recunoasc, mi-a luat cativa ani buni pana am reusit sa o inteleg si sa mi-o insusesc, este ca toti oamenii sunt ok. Cand am dat primul examen in AT invatasem ca un papagal textul cu “toti oamenii sunt ok”, insa nu il interiorizasem, nu il acceptam. Am intrebat-o atunci pe Julie Hay cum pot sa cred ca toti oamenii sunt ok cand vedem in jurul nostru ca exista tot felul de oameni care omoara, violeaza, sunt violenti fata de copii sau animale etc. Cum pot eu sa ii consider ok pe acestia? Iar Julie mi-a spus, zambind, sa mai repet o data valoarea de baza a analizei tranzactionale, dar in intregime. Am recitat-o, din nou: toti oamenii sunt ok, eu pot sa nu fiu de acord cu comportamentele lor, dar ei au valoare intrinseca. In acel moment am inteles ca toate acele manifestari sunt comportamente cu care eu pot sa nu fiu de acord, sa doresc, sau nu, sa le schimb, sa le imbunatatesc, dar ei au valoare pentru ca sunt oameni care gandesc si simt. In momentul in care am reusit sa imi asum aceasta valoare, sa o interiorizez, nu am mai avut surprize. Asta nu inseamna, insa, ca sunt de acord cu toata lumea. Departe de mine acest gand. Dar ii accept asa cum sunt, cu bune si rele.

L.P.: Dintre toate instrumentele si tehnicile invatate, ce aspecte va atrag cel mai mult? Unde va place sa le aplicati cel mai mult?

B.S.: Imi place sa lucrez cu oamenii pe probleme umane. Lucrand cu organizatii, nu lucrezi cu astfel de probleme, cel putin din experienta mea. Majoritatea problemelor sunt despre cum sa accelereze productia sau cum sa rezolv cat mai repede o situatie anume. Nu discuti, efectiv, cu omul si cu problemele existente in relatiile interumane, ci discuti cu “problemele organizatiei”. De aceea, eu prefer, foarte mult, partea asa-zisa de Life coaching, de soft skills. Am o viziune ciudata, atunci cand vine vorba de atitudinea directorilor, managerilor in fata acestor aspecte de social skills, de soft skills: in clipa in care sunt numiti directori, li se inmoaie fontanela, li se pune o palnie in cap prin care Dumnezeu le toarna toate cunostintele de care au nevoie; ei nu mai au nevoie sa invete nimic deoarece stiu deja tot. Este un fenomen general si la noi, dar si in afara, desi intr-o proportie diferita.

L.P.: Cum este sa fiti, din nou, student? S-a schimbat ceva?

B.S.: Absolut nimic. Cu parere de rau, spun asta, exista acelasi gen de pretentii. Este chiar mai rau, din punct de vedere al prezentei la cursuri, al interesului si motivatiei studentilor, dar si a gradului de exigenta al profesorilor. Intr-adevar, acestia din urma sunt constienti ca majoritatea studentilor lucreaza ca sa se poata intretina si nu pot sa faca fata si serviciului si cursurilor la facultate, tocmai de aceea au, probabil pretentii putin mai mici decat, poate, mi-ar placea mie.

In rest, ma distreaza atitudinea colegilor mei, studenti, care ma trateaza foarte formal, desi, intre ei exista alte relatii. :)

L.P.: Nu va puteti opri din invatat? :)

B.S.: Probabil ca acesta este modul meu de a lupta impotriva Alzheimerului- cum imi place mie sa spun.:) Insa, in realitate, invat pentru ca, pur si simplu, imi place. Si nu intentionez sa ma opresc asa curand. Desi, recunosc ca, de doua ori pe an, cand trebuie sa dau examenele la facultate, nu imi convine si devin carcotas deoarece sunt materii care imi plac si ma intereseaza, si materii care nu ma atrag deloc..

L.P.: In final, spune-ti-mi, va rog, cum vedeti evolutia training-ului si a coaching-ului in tara noastra, deoarece, mult timp, toata lumea putea face training, iar ulterior, toata lumea face si coaching.

B.S.: In ceea ce priveste coachingul, lucrurile evolueaza spre bine deoarece au inceput sa se cearna, sa se selecteze cei buni de pseudo-coachi. Si organizatiile au inceput sa invete ce e este aia coaching si nu mai accepta orice. Piata se curata. Din pacate, nu acelasi lucru se intampla in privinta training-ului. Din ce am vazut in Romania, din toti trainerii pe care ii cunosc, si sunt suficient de multi la numar, doar pe un procent foarte mic pot sa ii numesc cu adevarat traineri foarte buni. In rest, sunt niste oameni care isi fac meseria si atat. Nu stralucesc. In plus, este destul de greu sa mai patrunzi acum pe aceasta piata deoarece, pe de o parte, firmele mari au facut monopol si este greu sa ii dai la o parte. Pe de alta parte, odata cu criza, organizatiile au taiat foarte mult din bugetul pentru training.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Oameni pe drumul lor

Provocari, (trans)formari si... Happy Endings Never End. Cu Carmen Iliescu

editor — Thu, 27 Feb 2014 22:22:23 +0000

Provocari, (trans)formari si... Happy Endings Never End. Cu Carmen Iliescu editor Joi, 02/27/2014 - 23:22

(Aceasta este continuarea interviului cu Carmen Iliescu publicat saptamana trecuta: Poveste de viata...in povesti)

Toate se intampla la timpul lor. Dar, cateodata timpul « se ia cu alte treburi » si uita sa mai faca lucrurile sa se intample. Asa ca trebuie ajutat putin :) O sa intelegeti spre final la ce ma refer. Saptamana aceasta Carmen Iliescu continua să povestească despre cum sunt iubirile din tinerete, provocarile de a fi un parinte divortat, (trans)formari si...Happy Endings Never End !

Despre Iubire şi Tinereţe – între himere şi realitate

Pe la cinci ani, mi-aduc aminte că m-am îndrăgostit prima oară. Simţeam asta foarte tare în mijlocul curţii pline de margarete, împreună cu mirosul de iarbă încălzită de soare şi imaginea băieţelului cu niste dungi albastre pe post de mustăţi- pe atunci, la grădiniţă, ne badijonau în fiecare dimineaţă cu albastru de metil în gât.

Nu trebuie să luaţi numărul următor foarte în serios, dar cred că m-am îndrăgostit de probabil 30-40 de ori, începând cu colegul de grădiniţă şi punând la socoteală pe muşchetarul D’Artagnan, Ilie Năstase în anii de glorie, primele iubiri ale adolescenţei – și fiecare pare că ar fi mereu prima şi ultima-, Robert Redford confundat cu Marele Gatsby şi invers, şi aşa mai departe. Realitatea şi imaginaţia sunt la fel de puternice mai ales când e vorba despre emoţii şi sentimente. Dar cred că trebuie menţionată diferenţa dintre îndrăgostirea de început, care e o transă, o biochimie şi o exaltare a imaginaţiei şi continuarea ei spre dragoste care aduce conştientizarea relaţiei, o potrivire a personalităţii, temperamentelor şi expresiei lor, la care mai trebuie adăugate valori comune. Iar când dragostea devine profundă, stabilă şi de durată, apare şi o identitate comună, o spiritualitate împărtăşită. Până acolo, insa, este o cale de parcurs. Toate la timpul lor…

Uneori nu avem suficientă claritate şi pricepere să ducem mai departe o relaţie, chiar bine începută. Cum povesteam, în vremurile de entuziasm şi visare de la începutul anilor ’90, m-am căsătorit şi am suprapus prea intens munca peste relaţia de cuplu. Neglijam relaţia personală şi am intrat într-o simbioză de competiţie, pierzând graniţele dintre firmă şi familie… Între timp s-a născut şi băiatul şi asta, de fapt, a cerut încă şi mai multă energie pe care nu ştiam cum să o administrăm între casă şi muncă. Iar "inevitabilul" s-a produs.. Atunci când familia s-a dizolvat eram furioasă şi tristă deopotrivă, dar peste ani am recăpătat perspectiva celor întâmplate şi am înţeles că răspunderea, atât în bine cât şi în rău, e întotdeauna a ambelor părţi.

Părinte divorţat, nu « mamă singură » [[{"fid":"1561","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"223","width":"300","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen si Alex copilarie","title":"Carmen si Alex copilarie","class":"media-element file-default"}}]]

Cred că trebuie văzută diferenţa între a fi un parinte divorţat şi a fi o mamă singură. Sunt mesaje diferite între formulările astea dar, din obişnuinţă şi grabă, lumea tinde să gândească în ultima variantă. Eu m-am considerat un părinte divorţat şi niciodată o mamă singură.

O să spun cuvinte puţine despre ce a urmat după separare şi divorţ. Străduința de a fi în cel mai bun mod posibil alături de băiatul meu Alex, atunci aflat chiar înainte de începerea primei clase, este doar o parte a ecuaţiei. Un părinte divorţat nu este doar părinte, ci rămâne, în continuare, o fiinţă fără pereche. Iar asta reprezinta ce-a de-a doua parte a ecuaţiei in care m-a ajutat mult ceea ce am învăţat când am început să mă ocup sistematic de dezvoltarea mea personală.

Revenind la statutul de mamă divorţată, cu toată onestitatea, recunosc că a fost greu. Mai întâi, a trebuit să învăț eu însămi despre «Nu », apoi să îmi învăţ copilul că «Nu » e un răspuns perfect posibil şi acceptabil. Este extrem de periculos să dai copilului compensaţii greşite pentru lipsa celuilalt părinte. A da şi a lua mită emoţională ar trebui interzis prin lege!

Alt lucru de o mare importanţă este să nu îţi minţi copilul în nicio circumstanţă, dar mai ales despre lipsa celuilalt părinte, pentru că nimic bun nu se poate construi pe minciună, mai ales un om…

O măsură a inteligenţei parentale este felul cum reuşeşti să transmiţi copilului realitatea, într-un mod potrivit minţii şi sufletului de la acea vârstă, adică fără sa răneşti, dar şi fără să prosteşti. Cred că unul din modurile cele mai blânde şi mai folositoare îl reprezintă poveştile: cele gata scrise, dacă ai norocul să semene cu situaţia respectivă sau cele inventate de tine. Trebuie să fii creativ, să re-inventezi lumea folosind doar atâtea comparaţii cât îi sunt copilului accesibile din experienţă. Nişte poveşti speciale trebuie spuse despre renunţări, pierderi, amânări… E nevoie de foarte multă răbdare, de încredere şi e foarte multă nevoie de respect. Nu poţi să faci aproape nimic fără astea. E la fel ca şi în lumea adulţilor… Şi, ca în orice altceva, buna măsura şi bunul simţ sunt de aur… De fapt, în adâncul nostru, ştim exact şi simţim când facem un lucru bun şi când facem rău. Trebuie doar să ne dăm un mic răgaz înainte de a trece la acţiune, poate doar câteva secunde în care să cumpănim cu mintea şi cu inima ce urmează să facem.

Eu am avut un noroc extraordinar pentru că şi mama mea şi-a dedicat întreaga energie pentru băiatul meu. Oriunde se află acum, când nu mai este împreună cu noi, sunt sigură că îmi împărtăşeşte mândria şi mulţumirea pentru ceea ce a devenit Alex. Ea a fost o figură parentală mai răbdătoare şi mai protectivă, eu a trebuit să fiu de multe ori mai aspră şi mai severă. Am avut mereu şi fericirea de a fi înconjuraţi de prietene şi prieteni admirabili. Cred că soarta a fost extrem de generoasă şi ne-a dat ocazia să întâlnim oameni deosebiţi a căror valoare este mereu în mine şi este şi în băiatul meu. Sper că am avut, măcar în parte, capacitatea de a le aduce şi eu bucurii acestor prieteni.

Dar legătura cu celălalt părinte nu poate fi pe de-a-ntregul suplinită. Părintele absent din casă trebuie să rămână prezent în viaţa copilului şi noi, părinții lui, am făcut cât de bine am putut în această privință. Apar obstacole emoționale și desigur (pre)judecăți care ne încearcă în acest fel de relații și, probabil, aș fi putut face mai bine…

[[{"fid":"1540","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"227","width":"200","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Carmen_si_Alex","title":"Carmen Iliescu si Alex","class":"media-element file-default"}}]]

Câte pagini ar trebui să mai scriu, oare, pentru a povesti orele condensate, la propriu şi la figurat, pe care le petreceam cu fiul meu, a cărui copilărie şi adolescenţă au fost impregnate de tot ceea ce eu învăţam… grija mea de a-l face să iubească cititul cărţilor tipărite, plăcerea de a asculta muzică clasică într-o lume în care jocurile pe calculator şi sonorităţile electronice sunt la putere… excursiile în afara ţării, care să îi deschidă orizontul şi să îi înalţe aspiraţiile spre valori înalte, ale unor societăţi mai vechi şi mai puţin zbuciumate decât a noastră..

Alex are norocul, dar şi meritul, de a trăi acum în Scoţia. Este încă student dar este un tânăr adult de care suntem foarte mândri, cu adevărat.

A fost o schimbare de perspectivă când, acum câteva luni în urmă, felicitându-l pe el de ziua sa de nastere, am realizat că şi eu împlineam 20 de ani de a fi mamă. Şi, tocmai de asta, am realizat că a fi părinte înseamnă şi a da încontinuu libertate copilului spre propria viaţă.

Ce m-a (trans)format

Scriam mai înainte despre cealaltă faţă a medaliei, atunci când eşti părinte divorţat. Eram în acelaşi timp, o femeie fără pereche şi ambivalenţa acestei sintagme avea, desigur, şi partea ei nefericită. Erau grele sărbătorile, mai ales, când în jurul meu erau în general cupluri iar eu, singură. Adevărul gol-goluţ e că o femeie divorţată, cu copil şi mamă pensionară la activ, oricât ar fi de fermecătoare, inteligentă şi descurcăreaţă, nu are multe şanse, mai ales la 40 de ani. Paleta se prezenta cam aşa : bărbaţii serioşi şi de vârstă apropiată erau căsătoriţi frumos la casa lor, apoi cei mai tineri nu erau în aria mea de interes, iar cei mai avansaţi în vârstă ori preferau doamne (mult) mai tinere, chiar dacă temporar, ori nu mai vroiau nimic. Deci, pentru categoria şi situaţia mea, oferta era cel mult de divertisment, antrenament, dar nu angajament. Aşa că, observând că nu pot face ceva bun împreună cu cineva, m-am hotarat să fac ceva bun pentru mine însămi. Citeam mult, mergeam la concerte, călătoream…

Dupa 2000 începuse trendul de succes al cursurilor de dezvoltare personală. Făceam treabă în bucătarie într-o dimineaţă de sâmbătă şi radioul mergea pe un post local, aşa, ca un fundal îndepărtat. De fapt, de obicei ascultam muzica la un CD Player dar uneori, foarte rar, şi radioul. Aparatul era exilat pe un raft din cămară şi funcţiona de acolo. Auzeam nişte vorbe ieşind printre borcane şi strecurându-se prin uşa întredeschisă către urechile mele. Cred că ineditul ideilor mi-a atras atenţia şi am început să desluşesc repetitiv două noţiuni fascinante «analiză tranzacţională » şi « programare neuro-lingvistică ». Era vorba despre un workshop susţinut de Julie Hay
[[{"fid":"1547","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"252","width":"250","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen_Iliescu_Julie_Hay","title":"Carmen Iliescu si Julie Hay","class":"media-element file-default"}}]]şi care se ţinea chiar în dimineaţa aceea!... Iar cum eu sunt genul care ia hotărâri rapide, am lăsat totul baltă şi în următoarea oră intram pe o direcţie care urma să îmi definească următorii 10 ani și, probabil, viața mea în continuare. Când am ascultat-o prima oară pe Julie Hay am simţit cum mi se luminează capul, iar mintea mea torcea ca un pisoi căzut pe spate de plăcere. Altfel, era din nou un domeniu despre care marea majoritate credea că e vreo sectă… mai trăisem eu asta cu ISO şi ştiam că intuiţia nu mă înşeală, am decis că este ceea ce trebuie să urmez. Pe atunci, foarte tineri şi ei, Cătălin Zaharia şi Andy Szekely, au fost cei de la care am învăţat şi cu care am colaborat. Am organizat cu Andy la primul lui Boot Camp, am continuat formarea NLP şi am lucrat cu Cătălin până am plecat din România cât și după aceea. Colaborarea cu Cătălin există și acum, lucrul prin internet este posibil chiar și pentru coaching sau mentoring, pentru cine preferă sau acceptă acest mod de comunicare.

Am început formările de analiză tranzacţională şi prima calificare în NLP in 2002. Am intrat într-un proces de auto-cunoaştere şi modelare, mi-am dezvoltat tot mai mult propriile abilităţi de gândire şi mi-am educat percepţiile, am devenit o persoană tot mai conştientă şi mai stăpână pe propria viaţă. Am integrat strategii şi tehnici extraordinare de comunicare în nenumărate training-uri şi workshop-uri, am urmat studii universitare de psihologie şi am parcurs, prin Mind Master, certificări internaţionale pentru DeBono Thinking Systems şi excelenta curriculă de formare în coaching şi psihoterapie NLP a Austrian Training Centre. Pur şi simplu, am fost o norocoasă cu radio în cămară, căci vorba poveştii… dacă nu ar fi, nu s-ar povesti.

În următoarea decadă, cât timp mi-am dezvoltat noua ocupaţie, am fost şi foarte eficientă în consultanţă pentru IMM-uri, reuşind să ofer consiliere pentru solicitarea şi implementarea de finanţări guvernamentale şi europene într-un număr de peste 10 firme. Finanţările se ofereau pentru introducerea de sisteme de management al calităţii şi de securitate, și aproximez că în total am facilitat accesul la peste un million de euro. E mult, e puţin, nu putem fi siguri, dar cel mai important pentru mine în acea perioadă a fost faptul că reuşeam, în primul rând, să pun managerii în poziţia de a crede în succes.

Cred că, după atât de multe ocupaţii şi experienţe profesionale, orientarea către dezvoltare organizaţionala şi resurse umane, psihologia pe căile AT si NLP, rămân pentru mine cea mai iubită parte a carierei mele. Aveam deja la activ o experienţă extinsă de lucru cu oamenii- am făcut odată un calcul sumar şi probabil că sunt mai mult de 2000 de persoane cu care am interacţionat profesional. Un patrimoniu la care ţin imens, o bogăţie.

Studiile de psihologie, cursurile de AT, de învăţare experienţială, formarea profesională pentru coaching şi terapie cu NLP, toate au dat un sens mai profund asupra practicii mele trecute şi au eliberat în mine un potenţial valoros pentru viitor.

Când doamna Iubire s-a lăsat, în sfârşit, convinsă!

Trecuseră aproape 20 de ani din mijlocul vieţii, băiatul şi mama erau priorităţile mele iar munca era dominanta mea. Încă nu reuşisem să mă pun iar într-o relaţie normală şi fericită de cuplu… Eram în perioada când ne-am mutat în Bucureşti, băiatul intrase la liceul Lazăr, eu colaboram permanent la Mind Master. Aveam ocazia să îmi folosesc extraordinar mintea şi mediul era foarte motivant. Părea că atunci era momentul să mă ocup mai mult şi de mine insămi, de rotunjirea vieţii personale. Provocarea era mare, căci trecusem de 45 de ani şi aveam o familie cu un fiu minor şi o mamă pensionară. Cum spuneam, nu eram tocmai partida cea mai atractivă şi am realizat că nu mai eram deloc în postura florii la care urmează să vină în vizită albina… iar în jur, abundenţă de trântori. Aşadar, trebuia trecut de la aşteptare la acţiune şi trebuia depus efort. Desigur că acum aş şti să o fac mult mai bine, ca tot păţitul care devine priceput. Dar secretul trecerii de la teorie la practică este să ştii să îţi defineşti graniţele faţă de riscuri, să accepţi că, mai ales pe tărâm sentimental, preţurile plătite pot fi usturătoare chiar şi atunci când sunt mici.

[[{"fid":"1542","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"227","width":"200","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Carmensi_Dan","title":"Carmen Iliescu si Dan Nicolau","class":"media-element file-default"}}]]Aşa că, la o vârstă în care părinţii noştri începeau să se gândească la pensie, eu am continuat să îmi caut, cu din ce în ce mai bună ştiinţă, omul împreună cu care să trăiesc cu bucurie şi pricepere viaţa. Ştiam că, într-o ordine diferită de cea de la prima tinereţe, era nevoie de seducţia mintii şi de împărtăşirea valorilor, preferinţelor, gusturilor în multe direcţii. Şi am avut noroc, amândoi, eu şi Dan. Soţul meu acum spune că m-a salvat de la sinuciderea cu seminţe de dovleac pentru că, atunci când am vorbit prima oară pe Skype tocmai consumasem compulsiv o cantitate prea mare din celebrele miezuri. După aproape un an de la întâlnirea virtuala şi multe altele petrecute la capătul unor zboruri prin şi peste Europa, am hotărât că e mai bine să trăim pe acelasi fus orar şi m-am mutat în Anglia. În acelaşi an, fiul meu a fost acceptat să urmeze studii universitare de drept englez şi internaţional în Scoţia, prin merite personale după o şcoală de vară şi patru examene dificile, chiar dacă nu avea încă liceul terminat.

Dan Nicolau, soţul meu, emigrase din ţară pe vremea când eu făceam primele firme. A avut un traseu internaţional de succes ca cercetător şi profesor, ocupaţie în care adesea oamenii se mută într-un nou şi îndepărtat loc pentru că sunt invitaţi la o universitate mai importantă. Aşa că am lăsat acum un an în urmă Regatul Unit, pentru care continui să am un loc special în inimă, şi am venit în Montreal, Canada. [[{"fid":"1544","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"164","width":"150","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen_si_Dan_vacanta","title":"Carmen si Dan in vacanta","class":"media-element file-default"}}]]

Toţi cei care ne-au cunoscut împreună, pe mine si pe Dan, nu pot să creadă că avem doar cinci ani de cuplu şi ce se vede dinafară este de multe ori încă şi mai bun înăuntrul căsătoriei. Noi nu suntem de părererea să ne iubim ca în prima zi. Noi iubim ca în a 2000–a zi. Şi, deşi nu am avut o lună de miere în sensul tradiţional, avem ani de miere în sensul nostru cel mai personal.

Fericirea e greu de descris, mai ales din cauza clişeelor în care a tot fost pusă… Aşa că pot doar să o las înăuntru şi să garantez că există, trebuie căutată de fiecare după propria formă şi asemănare.

Şi... interviul (în loc de concluzii) :

L.P. : Ce face Carmen Iliescu în prezent?

C.I. : Continui să lucrez over internet pentru firma de cercetare în bio-nanoinginerie pe care am fondat-o în Anglia, management de proiect şi operaţiuni. Călătorim (eu şi soţul meu) mult şi purtăm lungi conversaţii (taifasul e una din cele mai mari plăceri ale noastre), avem prieteni noi şi interesanţi, situaţii şi probleme de rezolvat ca toată lumea, avem o pisică, desigur inteligentă şi iubitoare, de la care am învăţat câteva tehnici de empatizare şi comunicare extrem de preţioase. Râdem în fiecare zi, pentru că orice e important poate fi tratat cu un zambet. Începând cu noi înşine. Ne gândim cum, peste mulţi ani, de la bio-nanotehnologie şi NLP psihoterapie (şi ea, o biotehnologie) o să glisăm spre o fabrică de jucării din lemn şi o să scriem poveşti pentru copii… Poate că ideea asta se poate metamorfoza şi într-un portal pentru oameni maturi, oferind ghidare pentru cei care își caută perechea. Separat de planurile astea, împreună cu prietena Doina Filipescu de care vă spuneam mai la început, avem în lucru o carte despre emoţii, cu povești și multe exerciții, sub paradigma NLP. Sper să o citiţi cu folos şi plăcere în vara asta.

În fiecare zi am câteva clipe în care mă gândesc cu recunoştinţă la întămplări şi oameni din viaţa mea. La binefacerea de a fi sănătoşi. Continui să îmi vindec sentimente, amintiri, să îmi netezesc sufletul, să îmi sporesc mintea…Pun câte un gând bun pentru copiii noştri.

Şi, cum starea mea fundamentala este zâmbitoare, simt şi ştiu că, indiferent de câte încercări au fost de trecut, am mers mai departe doar păstrând sufletul plin de speranţă, mintea liniştită şi inima plină de bunăvoinţă. Ceea ce şi doresc fiecăruia dintre voi.

L .P. : Dacă ar fi să faci ceva diferit, ce ai face şi de ce ?

C.I.: Aş face de la început o meserie din mai multă pasiune, o căsătorie din mai multă dragoste, un copil cu doi părinţi permanenţi, o viaţă mai înţeleaptă, mai puţină reacţie şi mai multă reflecţie, mai puţină luptă pentru dreptate şi mai multă căutare a liniştii, şi, probabil, toate astea ar însemna să fac mai puţin, pentru că, aşa cum bine spunea cineva, Less is more…

L.P. : Există iubire adevărată ?

C.I. :Pentru cine? Adevărul are nevoie de referenţial. Aşa că, dacă e să începi cu ceva, trebuie să începi să lucrezi la propria definiţie pentru iubire. După aceea este căutarea şi găsirea, potrivirea, bucuria, fericirea… Dacă.

L.P. : Viaţa înseamnă…

C.I. : ... singurul lucru pe care îl avem cu adevărat.

L.P. : Iar rolul omului pe Pământ ?

C.I. : Să-şi caute fericirea fără să foloseasca pe nimeni.

L.P. : Ce a reprezentat şi reprezintă « simţul umorului » în viaţa şi personalitatea ta?

C.I. : Al şaselea simţ.

L.P. : In interviu am folosit peste 5000 de cuvinte. Ai putea la final sa imi rezumi, te rog, în maxim

50 de cuvinte « povestea vieţii tale » :

[[{"fid":"1545","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"197","width":"350","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen Iliescu Nicolau","title":"Carmen Iliescu Nicolau","class":"media-element file-default"}}]]

C.I. :Născută zâmbind. Copilărie fericită. Vicii timpurii. O comunistă. Pardon, capitalistă. Ambiguitate. Învăţat. Râsu’-plansu’. Muncă pe săturate. Învăţat. Copil. Deşteptăciuni turnate în cap cu tona. Nişte bani şi nişte ani. Târziu. Sărbători singură. Săturat. Învăţat. Căutat. Găsit. Învăţat. Fericită. To be continued!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Oameni pe drumul lor

Management 360, Exec-Edu

Andreea R — Wed, 29 Jan 2014 22:21:00 +0000

Management 360, Exec-Edu Andreea R Mie, 01/29/2014 - 23:21

Nu ai timp să-ți dezvolți competențele de business? Ești unul din liderii ocupați și dinamici care vor să deprindă rapid procesele cheie ale unei afaceri ca să ia decizii mai bune și să își accelereze succesul?
Atunci programul Management 360 este pentru tine.

Pe scurt despre acest program

Management 360^o este un program compact și integrat, în care-ți vei dezvolta, spiritul antreprenorial, gândirea strategică și expertiza managerială necesare succesului tău profesional și personal.
Experții noștri sunt manageri, consultanți și antreprenori de succes, pasionați și talentați în a transmite bune practici de business.

Programul Management 360^o se adresează:

Manageri de top sau de mijloc, cu experiență managerială de minim 1 an;
Antreprenori;
Liber profesioniști (medici, avocați, contabili);
Profesioniști cu potențial, care vizează o poziție managerială.

Beneficii

Formatul cursului ține cont de nevoia ta de a-ți exersa rapid competențele privind zonele „critice” ale unui business; idei concrete, imediat aplicabile;
Îți creezi un network de calitate, interacționând cu alți manageri și antreprenori dinamici, cu profile
Program flexibil de lucru în echipă, pentru activități practice (studii de caz tip Harvard, proiecte, exerciții,
schimb de experiență)
Mentorat oferit de experții programului pentru aplicarea conceptelor în companie
Conținutul programului este adaptat la realitățile actuale ,generate de tendințe , provocări și oportunități în contextul pandemiei .

Structura

7 module + 1 luna dedicata mentoratului si proiectului final

Tematică:

Modulul 1- Liderii și strategia
•Liderii și strategia
•Compania performanță de la filosofia organizațională la rezultate
•Alinierea strategică

Modulul 2 - Implementarea și execuția strategiei
•Motivare satisfacție engagement
•Strategia operațională
•Ciclul de planificare și control Bugetul
•Structura organizatorică a firmei și cultura organizațională

Modulul 3 -Inteligența financiar contabilă
•Managementul costurilor în perioadă de criză
•Raportarea financiar contabilă și arta înțelegerii cifrelor
•Contul de profit sau pierderi
•Diagnostic și Prognoză Financiară
•Managementul Creșterii

Modulul 4 -Planul de marketing
•Structura planului de marketing
•Pozitionarea de brand. Strategiile de produs și brand
•Proiectarea unor strategii competitive de distribuție, preț și comunicare

Modulul 5 - Agilitate organizațională
•Managementul performanței
•Managementul schimbării organizaționale

Modulul 6 - Abilitati de vanzari si de negociere
•Strategia de vânzări a companiei. Vânzarea internă (idei, proiecte)
•Concepte cheie pentru succesul unei negocieri

Modulul 7 - Simularea Turnaround®

Certificări:

În urma absolvirii programului, vei primi un certificat CAFFPA de Competențe antreprenoriale și un certificat EXEC-EDU, recunoscut în comunitatea de afaceri din România.

Printre companiile participante la edițiile anterioare:

3M, A&D Pharma, Alfredo Foods, Alro, Arctic, Asbis, Bancpost, Baneasa Investments, Centrofarm, Cetelem, Depaco, DPD, Eisberg, Euroweb, Fiterman Pharma, Heidelbergcement, Henkel, Hochland, InBev, Industrial Access, Intesa San Paolo Bank, Lafarge, Lease Plan, Marie Nouvelle, McDonald’s, Medicover, Mercury 360o, Metro, Naturevo, OMV Petrom, Oracle, Orange, Philip Morris, Pirelli, Romatsa, Siemens, Tchibo, Ursus, Vel Pitar, West Eye Hospital, Whirlpool

Buget: 3090 EUR , platibili in 3 rate egale

in acest pret este inclus realizarea unui proiect cu caracter practic, sub coordonarea unui mentor in valoare de 150 EUR. Acest proiect poate consta în analiza organizaţiei sau a unei părţi a acesteia şi elaborarea unui plan concret de îmbunătăţire şi creştere.
* Pentru cursurile autorizate CAFFPA de Competențe antreprenoriale nu se aplică TVA, conform OG 129/2000 şi L163/2005 ( numai în cazul participării la toate modulele).

Unde – Format blended – în sală și online
Când – 4 aprilie – 20 iulie 2025
Durată – 4 luni, la care se adaugă o lună dedicată mentoratului și realizării proiectului final
Early booking – Solicită broșura pentru detalii suplimentare la [email protected]">[email protected]

Date curs

Management 360 (8 module curs, mentorat, coaching & weekend rezidențial), Bucuresti

de lunga durata

Exec-Edu

Intermediar

Avansat

Certificare

national

Analiza tranzactionala

Coaching

Comunicare

Dezvoltare organizationala

Inteligenta emotionala

Leadership

Management

Managementul schimbarii

Business & Management

Etichete

analiza tranzactionala

inteligenta emotionala

Curs Open/Deschis

E-Learning / Curs Online

Curs In House

Spune-mi cum muncesti ca sa iti spun cine esti…

editor — Wed, 17 Jul 2013 11:17:32 +0000

Spune-mi cum muncesti ca sa iti spun cine esti… editor Mie, 07/17/2013 - 13:17

Nu toata lumea lucreaza la fel. Si nu este vorba de calitatea muncii sau de categoria in care se poate incadra ea. Desi exista un cadru formal, o fisa a postului, un soi de ritual asumat de angajator (“impus” ar suna prea dur), un soi de matrice in care trebuie sa se potriveasca orice persoana – dintr-un sir – care ocupa postul X, exista diferente de, sa le spunem metaforic, “interpretare” a matricei.

Fiecare dintre noi vine pe un post cu valorile sale, profilul sau psihologic, motivatiile de munca si bagajul sau personal. Astfel ca amprenta umana si, totodata, cea a originalitatii personale, se intrepatrunde cu cerintele formale specifice unui loc de munca.

Julie Hay, expert in analiza tranzactionala aplicata la nivel organizational, vorbeste despre diferitele stiluri de lucru, asumand bagajul psihologic inerent pe care il investim, fiecare din noi, in ceea ce muncim.

“Grabeste-te”

Grabitii sunt rapizi, dinamici; pot munci mult intr-o cantitate mica de timp; sunt bombe de energie. Se pregatesc putin pentru sarcina pe care o au de facut, dar performeaza intens si cu dedicate. Grabitii vorbesc mult, gandesc mult si rapid. De aceea uneori nici nu au rabdare sa ii asculte pe ceilalti. Au nevoie de provocare mai mereu. Relatia lor cu munca inseamna pasiune, viteza, urgenta. Este adevarat insa ca tot graba ii poate face sa ignore ceea ce se intampla in jur, sa nu fie atenti la detalii, sa devina demotivati atunci cand ceea ce au de facut nu este suficient de interesant sau cand nu au destul de mult timp la dispozitie (lasand astfel totul pe ultima clipa si riscand sa nu fie atenti).

“Fii Perfect”

Asa cum o arata si expresia, imperativul perfectionistilor este “daca tot faci o treaba, atunci macar fa-o bine”. Acest lucru reflecta, desigur, situatia ideala. Dar cine poate crea idealul in realitate? Cei care isi propun deziderate atat de inalte vor Totul la nivel de perspectiva de ansamblu a proiectului, dar si de detalii, de forma dar si de continut. Si lista epitetelor poate continua. Perfectionistii sunt elitisti si pot sa nu pregete nici un efort pentru a a-si duce la indeplinire planurile. Pot fi foarte performanti, foarte bine pregatiti, foarte dedicati muncii lor. Pe de alta parte insa se pot impedica de obstacolele mentale ale idealizarii: iubitorul de perfectiune poate fi fie un sef pe care nu il poti multumi niciodata, fie un subaltern care crede ca munca sa nu este niciodata de ajuns, ca mai este mereu ceva de ajustat, de adaugat, de imbunatatit.

“Multumeste-i pe oameni”

Aceasta tipologie este ideala pentru rolul de membru al echipei. Adaptabili, empatici, iubitori de armonie si promotori ai acesteia intr-un grup, cei care doresc sa ii multumeasca pe cei din jur sunt saritori si prezenti la exigentele proiectului, mai ales cand e vorba de contributia lor si de nevoile colegilor. Un astfel de angajat poate fi, pe de o aprte, un personaj asertiv care sa contribuie la echilibrul emotional al echipei. Pe de alta insa poate cadea in extrema celui care uita de sine, depersonalizandu-se, punandu-se excesiv in slujba celorlalti, fara a avea curajul sa isi sustina punctual de vedere.

“Straduieste-te din greu”

Unii oameni simt ca valoarea muncii lor nu ar fi autentica daca nu ar fi direct proportionala cu sudoarea care picura pe altarul ei; metaforic sau practic. Extrem de seriosi si responsabili, acesti angajati simt ca toata greutatea lumii atarna pe umerii lor si asa este si firesc sa fie. Menirea lor este aceea de a depista orice problema si de a o rezolva. Pentru ei munca nu se termina nicicand. Intotdeauna mai este ceva de facut, de corectat, de reparat. Astfel de persoane pot fi o mina de aur la casa unei organizatii. Temeinice si sobre, dedicate si dispuse la mult efort, ele pot deveni repede oameni de baza – adica pe care stii ca te poti sprijini – intr-un proiect. Insa riscul este si acela de pierdere in detalii, epuizare, lipsa de focus (pentru ca sunt asa de multe de rezolvat, de fapt), munca inceata.

“Fii puternic”

Personajul de sub aceasta umbrela este liderul innascut. Se simte confortabil intr-o pozitie de putere, are o tendinta naturala spre independenta, este indraznet si nu se lasa coplesit de emotii care i-ar diminua increderea in sine. Este modelul luptatorului. Bine slefuit, echilibrat, acesta se poate transforma intr-un manager performant, valoros. Pe de alta parte el poate sa aibe de luptat si cu provocarile agresivitatii, autoritarismului, lipsei de sensibilitate fata de ceilalti, frustrarilor de a fi intr-o pozitie ierarhica inferioara (daca este cazul).

Tipologiile acestea nu sunt exclusive, in sensul ca fiecare dintre noi este, mai degraba o mixtura intre acestea, cu influente dominante. Spre pilda un perfectionist poate fi totodata un personaj care intra in categoria “straduieste-te din greu” sau “fii puternic”. Unele combinatii sunt mai fericite, altele mai putin: spre exemplu un grabit cu obsesii de perfectiune nu este cel mai fericit caz.

Esential este, pe de o parte, sa scoatem ce e mai bun din fiecare tipologie si, pe de alta, sa ne gasim rostul care sa ne reprezinte in cea mai mare masura si sa ne faca sa ne simtim impliniti, noi insine, in ceea ce facem.

(Sarada de la serviciu, Julie Hay, ed. CODECS, 2006)

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

analiza tranzactionala

Bogdan Serbanescu si parcursul sau sinuos spre freelancing si succes

Adaugă comentariu nou

Provocari, (trans)formari si... Happy Endings Never End. Cu Carmen Iliescu

Despre Iubire şi Tinereţe – între himere şi realitate

Părinte divorţat, nu « mamă singură » [[{"fid":"1561","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"223","width":"300","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen si Alex copilarie","title":"Carmen si Alex copilarie","class":"media-element file-default"}}]]

Ce m-a (trans)format

Când doamna Iubire s-a lăsat, în sfârşit, convinsă!

Şi... interviul (în loc de concluzii) :

Adaugă comentariu nou

Management 360, Exec-Edu

Pe scurt despre acest program

Programul Management 360o se adresează:

Beneficii

Structura

Tematică:

Certificări:

Printre companiile participante la edițiile anterioare:

Buget: 3090 EUR , platibili in 3 rate egale

Spune-mi cum muncesti ca sa iti spun cine esti…

“Fii Perfect”

“Multumeste-i pe oameni”

“Straduieste-te din greu”

“Fii puternic”

Adaugă comentariu nou

Programul Management 360^o se adresează: