psihologie

Manageri psihopati sau “doar” antisociali?

editor — Mon, 26 May 2014 06:45:38 +0000

Manageri psihopati sau “doar” antisociali? editor Lun, 05/26/2014 - 08:45

Psihologie sau...parerologie?

De ceva ani incoace, psihologii – ai nostri si ai lor –, se tot contrazic in legatura cu ce e si ce nu e psihopatia si, mai nou, in legatura cu cat de mult afecteaza ea lumea de business si pe manageri – atat pe ai nostri, cat si pe ai lor.

Luna trecuta, subiectul a fost reluat sub diverse forme de presa noastra. Aceleasi pareri si pro si contra. Nu ne-am putut lamuri care e realitatea, asa ca am inceput sa “sapam” si noi mai adanc si sa intrebam in stanga si in dreapta.

Dar, probleme au aparut chiar din momentul in care am incercat sa definim psihopatia (ca sa stim despre ce vorbim.). Am incercat sa vedem ce este si ce nu este psihopatia, iar de aici, totul s-a dus pe apa sambetei...

In principiu, majoritatea specialistilor sunt de acord ca psihopatia este o tulburare de personalitate caracterizata prin nepasarea fata de drepturile celorlalti, lipsa empatiei sau a remuscarii si sentimentul de grandiozitate.

Cu mici deosebiri, toata lumea este de acord si ca psihopatianu este o boala psihica, ci o tulburare de personalitate.

Confuzii apar atunci cand vine vorba de caracterul violent al psihopatilor, dar si daca a fi psihopat este sau nu acelasi lucru cu a fi antisocial.

Nu intru in detalii, insa, la o cercetare mai ampla pe internet veti gasi diverse articole si tratate scrise de diversi psihologi (mai mult sau mai putin) care fie pun egal intre psihopatie si comportament antisocial, fie spun ca lumea confunda conceptele pentru ca, desi sunt asemanatoare, de fapt...sunt diferite.

La fel si in cazul violentei. Unii sustin ca psihopatii sunt in mare parte criminali, violatori si capabili de violenta, altii spun ca acestea sunt caracteristici ale psihoticilor si ca aceste comportamente nu ii caracterizeaza pe subiectii nostri.

Asadar, cate bordeie, atatea obiceie!

De unde si pana unde psihopatia – boala managerilor?

Dupa ce ne-am lamurit ca psihopatia este si atat (fara “ce” si “cum” si “cat”), am trecut la problema care face sa curga cerneala in presa de business: cat de psihopati sunt managerii?

Nu stim de unde a inceput sa se faca legatura intre management si psihopatie, insa noi am descoperit doua “fenomene care au prins la romani.”

In primul rand, prin 2011, Adevarul, dar si multe alte ziare, reviste si site-uri vorbeau de un studiu realizat de profesorul de psihologie Paul Babiak care, in colaborare cu expertul in psihopatie Bob Hare, a dezvoltat un chestionar de 111 intrebari pentru a descoperi cate persoane care ocupa o pozitie superioara au cu adevarat probleme mentale.

Concluzia: 1 din 25 manageri ar putea fi psihopat. Cifra nu pare infricosatoare, dar depinde cum sunt distribuiti acesti manageri in organizatii. :-)

Un al doilea fenomen care a creat valuri a fost teoria prezentata de psihologul Kevin Dutton de la Universitatea Oxford in cartea sa, "The Wisdom of Psychopaths" (Intelepciunea Psihopatilor), care sustine ca anumite profesii atrag mai mult astfel de persoane cu probleme psihice decat altele: "Anumite caracteristici ale psihopatilor sunt, de fapt, mai intalnite in randul sefilor din companii decat in randul asa-numitilor infractori cu probleme psihice - caracteristici precum carisma superficiala, egocentrismul, persuasivitatea si lipsa de empatie, independenta si concentrare". Astfel, in top 10 al functiilor cu risc de a fi ocupate de psihopati sunt:

1. CEO
2. Avocat
3. Prezentator (Televiziune/Radio)
4. Agent de vanzari
5. Medic chirurg
6. Jurnalist
7. Politist
8. Preot
9. Bucatar-sef
10. Functionar public

Noi nu suntem in masura sa spunem daca este sau nu asa, insa cartea sa a fost intens controversata si criticata, iar unul din punctele de vedere cele mai cunoscute este cel al Marthei Stout in articolul Martha Stout demolishes Kevin Dutton's book on the 'wisdom' of psychopaths .

Cateva pareri "de pe la noi" despre psihopatie in business

Spuneam la inceputul articolului ca acest subiect a revenit in atentia presei de business in acest an. Am preluat si noi dintre parerile intalnite, am mai intrebat inca vreo 2 specialisti cu “greutate” din business-ul romanesc cum le suna acest subiect (nu de alta, dar prea era totul clar pana acum!) si am sintetizat mai jos tot ce am aflat.

Pe blogul HART Consulting (gasesti aici: Psihopati in costum de manager), intr-un mini-interviu cu Dr. Robert Hogan, fondatorul Hogan Assessment Systems, recunoscut ca o autoritate internationala in evaluarea personalitatii, leadership si eficacitatea organizationala, acesta sustine urmatoarele: "In lumea business, un termen mai potrivit pentru psihopat ar fi escroc sau sarlatan – o persoana care este fermecatoare, isteata, fasneata si distractiva dar in acelasi timp necrutatoare si fara capacitatea de a simti vinovatie."

Deja incep sa va vina cateva exemple de astfel de oameni in minte, nu? :-).

Asadar, inteligenta lor sclipitoare este dublata de o trasatura considerata “must have” in leadership, si anume carisma. De aceea, sustine dr. Hogan, foarte multi ajung sa fie indragiti usor de catre cei din jurul lor si avanseaza pe pozitii de top management relativ rapid, fiind descoperiti abia cand victimele anterioare incep sa isi compare experientele. Iar in carierele cu o mobilitate ridicata, este foarte dificil sa identifici o astfel de persoana pentru ca nu exista aproape niciodata o multime critica de victime anterioare care sa isi poata impartasi experienta.

Realitatea este ca oameni care “calca pe cadavre” pentru a ajunge acolo unde isi doresc EXISTA. Cu gramada. Iar in mediul de business, acest aspect este foarte des intalnit. Coreland acest tip comportament cu cateva dintre trasaturile generale ale unui psihopat, este usor sa concluzionam ca intre ele ar putea fi pus semnul “egal”, insa acest lucru poate fi stabilit doar de persoane avizate.

De-a lungul anilor, Calin Cavaleru, Consultant si Managing Partner, HTDI Consult sustine ca a intalnit cativa manageri de top cu astfel de manifestari:

“Am intalnit prea puține persoane incapabile de emoții pozitive. Cand am avut de-a face cu astfel de oameni am realizat destul de rapid ca sunt amputați emoțional așa ca nu a fost prea tarziu pentru nimic important. Intr-o relație stransa, de lucru, imi vine greu sa cred ca un om lipsit de sentimente poate sa fie placut sau perceput ca fiind carismatic pentru multa vreme.

Am lucrat in preajma unor conducatori de companii care erau considerați psihopați de peste 80% dintre cei cu care interacționau indeaproape. Eu nu le pot spune așa pentru ca nu am calificarea necesara, nu sunt doctor. Iși inchipuiau ca oamenii ii venereaza, i-ar urma oriunde indiferent de circumstanțe, și ca-i iubesc doar pentru ca exista și respira. Singurele lor emoții erau legate de dimensiunea bonusului anual și de felul in care sunt percepuți de șefii cei mari. In raport cu subalternii erau complet insensibili și-și petreceau o buna parte din timp cautand modalitați creative de a pedepsi ceea ce ei numeau lipsa de performanța dar care era in realitatea manifestarea unor urme de personalitate, profesionalism și insubordonare fața de liderul maxim. Compania era plina de yes-mani sau de persoane care invațasera sa zboare pe sub radar. Atmosfera era de cripta. Domneau suspiciunea și delațiunea. Nu se ocupa nimeni de dezvoltare sau creștere pentru ca erau cu toții prea ocupați sa-și acopere fundurile. Performanțele erau mult sub standard. Oamenii cu personalitate au plecat sau au fost inlaturați.”

L-am intrebat si pe Bogdan Serbanescu (Consultant, Trainer, Educator, Coach, Counsellor, Supervisor, specializat in Analiza Tranzactionala), ce parere are despre asa-zisii manageri psihopati care nu se dau in laturi de la nimic pentru a urca pe scara ierarhica. El sustine ca “acest tip de oameni nu sunt psihopati; ei sunt "doar" antisociali! Sunt cei carora le lipseste capacitatea de empatie. Sunt cei carora nu le pasa de altii.. Riscul este de a deveni paranoic, nu psihopat: "toata lumea ma uraste si imi vrea raul". Nu uitati insa ca in spatele acestei pozitii +/-, sau chiar +/? (irelevant) se ascunde nesiguranta, frica de a gresi, de a nu avea dreptate, de a intalni pe cineva mai bun. La o examinare atenta si, mai ales, sincera, toti suntem "un pic" psihopati. Suntem departe de cazurile clinice, dar exista o doza in fiecare. Cazuri serioase de adevarati psihopati nu am intalnit in experienta mea organizationala.”

Ce-i drept, nu il putem contrazice! :-)

Am mai intalnit si alte puncte de vedere in ultima luna prin presa: Adina Borta, intr-un interviu dat pentru Ziarul Financiar, sustine ca pentru a fi CEO trebuie sa ai profil de psihopat deoarece trebuie sa nu ai remuscari atunci cand iei decizii dificile. In acelasi ziar, Cosmin Alexandru da o replica acestei ipoteze, afirmand ca mai degraba exista “psihologi obsedati de manageri psihopati”, decat manageri psihopati..

Si ar mai fi multe astfel de pareri pro sau contra, insa, ne oprim aici, deoarece lista poate continua la nesfarsit..

Concluzia: suntem mai confunzi decat eram inainte..

Tu ce crezi in legatura cu acest subiect? (cu siguranta esti pro sau contra si mai mult decat suntem de nelamuriti nu ai cum sa ne faci, deci poti sa comentezi linistit/a :-) )

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

manager

psihopatie

psihopat

antisocial

Autor

743

Provocari, (trans)formari si... Happy Endings Never End. Cu Carmen Iliescu

editor — Thu, 27 Feb 2014 22:22:23 +0000

Provocari, (trans)formari si... Happy Endings Never End. Cu Carmen Iliescu editor Joi, 02/27/2014 - 23:22

(Aceasta este continuarea interviului cu Carmen Iliescu publicat saptamana trecuta: Poveste de viata...in povesti)

Toate se intampla la timpul lor. Dar, cateodata timpul « se ia cu alte treburi » si uita sa mai faca lucrurile sa se intample. Asa ca trebuie ajutat putin :) O sa intelegeti spre final la ce ma refer. Saptamana aceasta Carmen Iliescu continua să povestească despre cum sunt iubirile din tinerete, provocarile de a fi un parinte divortat, (trans)formari si...Happy Endings Never End !

Despre Iubire şi Tinereţe – între himere şi realitate

Pe la cinci ani, mi-aduc aminte că m-am îndrăgostit prima oară. Simţeam asta foarte tare în mijlocul curţii pline de margarete, împreună cu mirosul de iarbă încălzită de soare şi imaginea băieţelului cu niste dungi albastre pe post de mustăţi- pe atunci, la grădiniţă, ne badijonau în fiecare dimineaţă cu albastru de metil în gât.

Nu trebuie să luaţi numărul următor foarte în serios, dar cred că m-am îndrăgostit de probabil 30-40 de ori, începând cu colegul de grădiniţă şi punând la socoteală pe muşchetarul D’Artagnan, Ilie Năstase în anii de glorie, primele iubiri ale adolescenţei – și fiecare pare că ar fi mereu prima şi ultima-, Robert Redford confundat cu Marele Gatsby şi invers, şi aşa mai departe. Realitatea şi imaginaţia sunt la fel de puternice mai ales când e vorba despre emoţii şi sentimente. Dar cred că trebuie menţionată diferenţa dintre îndrăgostirea de început, care e o transă, o biochimie şi o exaltare a imaginaţiei şi continuarea ei spre dragoste care aduce conştientizarea relaţiei, o potrivire a personalităţii, temperamentelor şi expresiei lor, la care mai trebuie adăugate valori comune. Iar când dragostea devine profundă, stabilă şi de durată, apare şi o identitate comună, o spiritualitate împărtăşită. Până acolo, insa, este o cale de parcurs. Toate la timpul lor…

Uneori nu avem suficientă claritate şi pricepere să ducem mai departe o relaţie, chiar bine începută. Cum povesteam, în vremurile de entuziasm şi visare de la începutul anilor ’90, m-am căsătorit şi am suprapus prea intens munca peste relaţia de cuplu. Neglijam relaţia personală şi am intrat într-o simbioză de competiţie, pierzând graniţele dintre firmă şi familie… Între timp s-a născut şi băiatul şi asta, de fapt, a cerut încă şi mai multă energie pe care nu ştiam cum să o administrăm între casă şi muncă. Iar "inevitabilul" s-a produs.. Atunci când familia s-a dizolvat eram furioasă şi tristă deopotrivă, dar peste ani am recăpătat perspectiva celor întâmplate şi am înţeles că răspunderea, atât în bine cât şi în rău, e întotdeauna a ambelor părţi.

Părinte divorţat, nu « mamă singură » [[{"fid":"1561","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"223","width":"300","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen si Alex copilarie","title":"Carmen si Alex copilarie","class":"media-element file-default"}}]]

Cred că trebuie văzută diferenţa între a fi un parinte divorţat şi a fi o mamă singură. Sunt mesaje diferite între formulările astea dar, din obişnuinţă şi grabă, lumea tinde să gândească în ultima variantă. Eu m-am considerat un părinte divorţat şi niciodată o mamă singură.

O să spun cuvinte puţine despre ce a urmat după separare şi divorţ. Străduința de a fi în cel mai bun mod posibil alături de băiatul meu Alex, atunci aflat chiar înainte de începerea primei clase, este doar o parte a ecuaţiei. Un părinte divorţat nu este doar părinte, ci rămâne, în continuare, o fiinţă fără pereche. Iar asta reprezinta ce-a de-a doua parte a ecuaţiei in care m-a ajutat mult ceea ce am învăţat când am început să mă ocup sistematic de dezvoltarea mea personală.

Revenind la statutul de mamă divorţată, cu toată onestitatea, recunosc că a fost greu. Mai întâi, a trebuit să învăț eu însămi despre «Nu », apoi să îmi învăţ copilul că «Nu » e un răspuns perfect posibil şi acceptabil. Este extrem de periculos să dai copilului compensaţii greşite pentru lipsa celuilalt părinte. A da şi a lua mită emoţională ar trebui interzis prin lege!

Alt lucru de o mare importanţă este să nu îţi minţi copilul în nicio circumstanţă, dar mai ales despre lipsa celuilalt părinte, pentru că nimic bun nu se poate construi pe minciună, mai ales un om…

O măsură a inteligenţei parentale este felul cum reuşeşti să transmiţi copilului realitatea, într-un mod potrivit minţii şi sufletului de la acea vârstă, adică fără sa răneşti, dar şi fără să prosteşti. Cred că unul din modurile cele mai blânde şi mai folositoare îl reprezintă poveştile: cele gata scrise, dacă ai norocul să semene cu situaţia respectivă sau cele inventate de tine. Trebuie să fii creativ, să re-inventezi lumea folosind doar atâtea comparaţii cât îi sunt copilului accesibile din experienţă. Nişte poveşti speciale trebuie spuse despre renunţări, pierderi, amânări… E nevoie de foarte multă răbdare, de încredere şi e foarte multă nevoie de respect. Nu poţi să faci aproape nimic fără astea. E la fel ca şi în lumea adulţilor… Şi, ca în orice altceva, buna măsura şi bunul simţ sunt de aur… De fapt, în adâncul nostru, ştim exact şi simţim când facem un lucru bun şi când facem rău. Trebuie doar să ne dăm un mic răgaz înainte de a trece la acţiune, poate doar câteva secunde în care să cumpănim cu mintea şi cu inima ce urmează să facem.

Eu am avut un noroc extraordinar pentru că şi mama mea şi-a dedicat întreaga energie pentru băiatul meu. Oriunde se află acum, când nu mai este împreună cu noi, sunt sigură că îmi împărtăşeşte mândria şi mulţumirea pentru ceea ce a devenit Alex. Ea a fost o figură parentală mai răbdătoare şi mai protectivă, eu a trebuit să fiu de multe ori mai aspră şi mai severă. Am avut mereu şi fericirea de a fi înconjuraţi de prietene şi prieteni admirabili. Cred că soarta a fost extrem de generoasă şi ne-a dat ocazia să întâlnim oameni deosebiţi a căror valoare este mereu în mine şi este şi în băiatul meu. Sper că am avut, măcar în parte, capacitatea de a le aduce şi eu bucurii acestor prieteni.

Dar legătura cu celălalt părinte nu poate fi pe de-a-ntregul suplinită. Părintele absent din casă trebuie să rămână prezent în viaţa copilului şi noi, părinții lui, am făcut cât de bine am putut în această privință. Apar obstacole emoționale și desigur (pre)judecăți care ne încearcă în acest fel de relații și, probabil, aș fi putut face mai bine…

[[{"fid":"1540","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"227","width":"200","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Carmen_si_Alex","title":"Carmen Iliescu si Alex","class":"media-element file-default"}}]]

Câte pagini ar trebui să mai scriu, oare, pentru a povesti orele condensate, la propriu şi la figurat, pe care le petreceam cu fiul meu, a cărui copilărie şi adolescenţă au fost impregnate de tot ceea ce eu învăţam… grija mea de a-l face să iubească cititul cărţilor tipărite, plăcerea de a asculta muzică clasică într-o lume în care jocurile pe calculator şi sonorităţile electronice sunt la putere… excursiile în afara ţării, care să îi deschidă orizontul şi să îi înalţe aspiraţiile spre valori înalte, ale unor societăţi mai vechi şi mai puţin zbuciumate decât a noastră..

Alex are norocul, dar şi meritul, de a trăi acum în Scoţia. Este încă student dar este un tânăr adult de care suntem foarte mândri, cu adevărat.

A fost o schimbare de perspectivă când, acum câteva luni în urmă, felicitându-l pe el de ziua sa de nastere, am realizat că şi eu împlineam 20 de ani de a fi mamă. Şi, tocmai de asta, am realizat că a fi părinte înseamnă şi a da încontinuu libertate copilului spre propria viaţă.

Ce m-a (trans)format

Scriam mai înainte despre cealaltă faţă a medaliei, atunci când eşti părinte divorţat. Eram în acelaşi timp, o femeie fără pereche şi ambivalenţa acestei sintagme avea, desigur, şi partea ei nefericită. Erau grele sărbătorile, mai ales, când în jurul meu erau în general cupluri iar eu, singură. Adevărul gol-goluţ e că o femeie divorţată, cu copil şi mamă pensionară la activ, oricât ar fi de fermecătoare, inteligentă şi descurcăreaţă, nu are multe şanse, mai ales la 40 de ani. Paleta se prezenta cam aşa : bărbaţii serioşi şi de vârstă apropiată erau căsătoriţi frumos la casa lor, apoi cei mai tineri nu erau în aria mea de interes, iar cei mai avansaţi în vârstă ori preferau doamne (mult) mai tinere, chiar dacă temporar, ori nu mai vroiau nimic. Deci, pentru categoria şi situaţia mea, oferta era cel mult de divertisment, antrenament, dar nu angajament. Aşa că, observând că nu pot face ceva bun împreună cu cineva, m-am hotarat să fac ceva bun pentru mine însămi. Citeam mult, mergeam la concerte, călătoream…

Dupa 2000 începuse trendul de succes al cursurilor de dezvoltare personală. Făceam treabă în bucătarie într-o dimineaţă de sâmbătă şi radioul mergea pe un post local, aşa, ca un fundal îndepărtat. De fapt, de obicei ascultam muzica la un CD Player dar uneori, foarte rar, şi radioul. Aparatul era exilat pe un raft din cămară şi funcţiona de acolo. Auzeam nişte vorbe ieşind printre borcane şi strecurându-se prin uşa întredeschisă către urechile mele. Cred că ineditul ideilor mi-a atras atenţia şi am început să desluşesc repetitiv două noţiuni fascinante «analiză tranzacţională » şi « programare neuro-lingvistică ». Era vorba despre un workshop susţinut de Julie Hay
[[{"fid":"1547","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"252","width":"250","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen_Iliescu_Julie_Hay","title":"Carmen Iliescu si Julie Hay","class":"media-element file-default"}}]]şi care se ţinea chiar în dimineaţa aceea!... Iar cum eu sunt genul care ia hotărâri rapide, am lăsat totul baltă şi în următoarea oră intram pe o direcţie care urma să îmi definească următorii 10 ani și, probabil, viața mea în continuare. Când am ascultat-o prima oară pe Julie Hay am simţit cum mi se luminează capul, iar mintea mea torcea ca un pisoi căzut pe spate de plăcere. Altfel, era din nou un domeniu despre care marea majoritate credea că e vreo sectă… mai trăisem eu asta cu ISO şi ştiam că intuiţia nu mă înşeală, am decis că este ceea ce trebuie să urmez. Pe atunci, foarte tineri şi ei, Cătălin Zaharia şi Andy Szekely, au fost cei de la care am învăţat şi cu care am colaborat. Am organizat cu Andy la primul lui Boot Camp, am continuat formarea NLP şi am lucrat cu Cătălin până am plecat din România cât și după aceea. Colaborarea cu Cătălin există și acum, lucrul prin internet este posibil chiar și pentru coaching sau mentoring, pentru cine preferă sau acceptă acest mod de comunicare.

Am început formările de analiză tranzacţională şi prima calificare în NLP in 2002. Am intrat într-un proces de auto-cunoaştere şi modelare, mi-am dezvoltat tot mai mult propriile abilităţi de gândire şi mi-am educat percepţiile, am devenit o persoană tot mai conştientă şi mai stăpână pe propria viaţă. Am integrat strategii şi tehnici extraordinare de comunicare în nenumărate training-uri şi workshop-uri, am urmat studii universitare de psihologie şi am parcurs, prin Mind Master, certificări internaţionale pentru DeBono Thinking Systems şi excelenta curriculă de formare în coaching şi psihoterapie NLP a Austrian Training Centre. Pur şi simplu, am fost o norocoasă cu radio în cămară, căci vorba poveştii… dacă nu ar fi, nu s-ar povesti.

În următoarea decadă, cât timp mi-am dezvoltat noua ocupaţie, am fost şi foarte eficientă în consultanţă pentru IMM-uri, reuşind să ofer consiliere pentru solicitarea şi implementarea de finanţări guvernamentale şi europene într-un număr de peste 10 firme. Finanţările se ofereau pentru introducerea de sisteme de management al calităţii şi de securitate, și aproximez că în total am facilitat accesul la peste un million de euro. E mult, e puţin, nu putem fi siguri, dar cel mai important pentru mine în acea perioadă a fost faptul că reuşeam, în primul rând, să pun managerii în poziţia de a crede în succes.

Cred că, după atât de multe ocupaţii şi experienţe profesionale, orientarea către dezvoltare organizaţionala şi resurse umane, psihologia pe căile AT si NLP, rămân pentru mine cea mai iubită parte a carierei mele. Aveam deja la activ o experienţă extinsă de lucru cu oamenii- am făcut odată un calcul sumar şi probabil că sunt mai mult de 2000 de persoane cu care am interacţionat profesional. Un patrimoniu la care ţin imens, o bogăţie.

Studiile de psihologie, cursurile de AT, de învăţare experienţială, formarea profesională pentru coaching şi terapie cu NLP, toate au dat un sens mai profund asupra practicii mele trecute şi au eliberat în mine un potenţial valoros pentru viitor.

Când doamna Iubire s-a lăsat, în sfârşit, convinsă!

Trecuseră aproape 20 de ani din mijlocul vieţii, băiatul şi mama erau priorităţile mele iar munca era dominanta mea. Încă nu reuşisem să mă pun iar într-o relaţie normală şi fericită de cuplu… Eram în perioada când ne-am mutat în Bucureşti, băiatul intrase la liceul Lazăr, eu colaboram permanent la Mind Master. Aveam ocazia să îmi folosesc extraordinar mintea şi mediul era foarte motivant. Părea că atunci era momentul să mă ocup mai mult şi de mine insămi, de rotunjirea vieţii personale. Provocarea era mare, căci trecusem de 45 de ani şi aveam o familie cu un fiu minor şi o mamă pensionară. Cum spuneam, nu eram tocmai partida cea mai atractivă şi am realizat că nu mai eram deloc în postura florii la care urmează să vină în vizită albina… iar în jur, abundenţă de trântori. Aşadar, trebuia trecut de la aşteptare la acţiune şi trebuia depus efort. Desigur că acum aş şti să o fac mult mai bine, ca tot păţitul care devine priceput. Dar secretul trecerii de la teorie la practică este să ştii să îţi defineşti graniţele faţă de riscuri, să accepţi că, mai ales pe tărâm sentimental, preţurile plătite pot fi usturătoare chiar şi atunci când sunt mici.

[[{"fid":"1542","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"227","width":"200","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Carmensi_Dan","title":"Carmen Iliescu si Dan Nicolau","class":"media-element file-default"}}]]Aşa că, la o vârstă în care părinţii noştri începeau să se gândească la pensie, eu am continuat să îmi caut, cu din ce în ce mai bună ştiinţă, omul împreună cu care să trăiesc cu bucurie şi pricepere viaţa. Ştiam că, într-o ordine diferită de cea de la prima tinereţe, era nevoie de seducţia mintii şi de împărtăşirea valorilor, preferinţelor, gusturilor în multe direcţii. Şi am avut noroc, amândoi, eu şi Dan. Soţul meu acum spune că m-a salvat de la sinuciderea cu seminţe de dovleac pentru că, atunci când am vorbit prima oară pe Skype tocmai consumasem compulsiv o cantitate prea mare din celebrele miezuri. După aproape un an de la întâlnirea virtuala şi multe altele petrecute la capătul unor zboruri prin şi peste Europa, am hotărât că e mai bine să trăim pe acelasi fus orar şi m-am mutat în Anglia. În acelaşi an, fiul meu a fost acceptat să urmeze studii universitare de drept englez şi internaţional în Scoţia, prin merite personale după o şcoală de vară şi patru examene dificile, chiar dacă nu avea încă liceul terminat.

Dan Nicolau, soţul meu, emigrase din ţară pe vremea când eu făceam primele firme. A avut un traseu internaţional de succes ca cercetător şi profesor, ocupaţie în care adesea oamenii se mută într-un nou şi îndepărtat loc pentru că sunt invitaţi la o universitate mai importantă. Aşa că am lăsat acum un an în urmă Regatul Unit, pentru care continui să am un loc special în inimă, şi am venit în Montreal, Canada. [[{"fid":"1544","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"164","width":"150","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen_si_Dan_vacanta","title":"Carmen si Dan in vacanta","class":"media-element file-default"}}]]

Toţi cei care ne-au cunoscut împreună, pe mine si pe Dan, nu pot să creadă că avem doar cinci ani de cuplu şi ce se vede dinafară este de multe ori încă şi mai bun înăuntrul căsătoriei. Noi nu suntem de părererea să ne iubim ca în prima zi. Noi iubim ca în a 2000–a zi. Şi, deşi nu am avut o lună de miere în sensul tradiţional, avem ani de miere în sensul nostru cel mai personal.

Fericirea e greu de descris, mai ales din cauza clişeelor în care a tot fost pusă… Aşa că pot doar să o las înăuntru şi să garantez că există, trebuie căutată de fiecare după propria formă şi asemănare.

Şi... interviul (în loc de concluzii) :

L.P. : Ce face Carmen Iliescu în prezent?

C.I. : Continui să lucrez over internet pentru firma de cercetare în bio-nanoinginerie pe care am fondat-o în Anglia, management de proiect şi operaţiuni. Călătorim (eu şi soţul meu) mult şi purtăm lungi conversaţii (taifasul e una din cele mai mari plăceri ale noastre), avem prieteni noi şi interesanţi, situaţii şi probleme de rezolvat ca toată lumea, avem o pisică, desigur inteligentă şi iubitoare, de la care am învăţat câteva tehnici de empatizare şi comunicare extrem de preţioase. Râdem în fiecare zi, pentru că orice e important poate fi tratat cu un zambet. Începând cu noi înşine. Ne gândim cum, peste mulţi ani, de la bio-nanotehnologie şi NLP psihoterapie (şi ea, o biotehnologie) o să glisăm spre o fabrică de jucării din lemn şi o să scriem poveşti pentru copii… Poate că ideea asta se poate metamorfoza şi într-un portal pentru oameni maturi, oferind ghidare pentru cei care își caută perechea. Separat de planurile astea, împreună cu prietena Doina Filipescu de care vă spuneam mai la început, avem în lucru o carte despre emoţii, cu povești și multe exerciții, sub paradigma NLP. Sper să o citiţi cu folos şi plăcere în vara asta.

În fiecare zi am câteva clipe în care mă gândesc cu recunoştinţă la întămplări şi oameni din viaţa mea. La binefacerea de a fi sănătoşi. Continui să îmi vindec sentimente, amintiri, să îmi netezesc sufletul, să îmi sporesc mintea…Pun câte un gând bun pentru copiii noştri.

Şi, cum starea mea fundamentala este zâmbitoare, simt şi ştiu că, indiferent de câte încercări au fost de trecut, am mers mai departe doar păstrând sufletul plin de speranţă, mintea liniştită şi inima plină de bunăvoinţă. Ceea ce şi doresc fiecăruia dintre voi.

L .P. : Dacă ar fi să faci ceva diferit, ce ai face şi de ce ?

C.I.: Aş face de la început o meserie din mai multă pasiune, o căsătorie din mai multă dragoste, un copil cu doi părinţi permanenţi, o viaţă mai înţeleaptă, mai puţină reacţie şi mai multă reflecţie, mai puţină luptă pentru dreptate şi mai multă căutare a liniştii, şi, probabil, toate astea ar însemna să fac mai puţin, pentru că, aşa cum bine spunea cineva, Less is more…

L.P. : Există iubire adevărată ?

C.I. :Pentru cine? Adevărul are nevoie de referenţial. Aşa că, dacă e să începi cu ceva, trebuie să începi să lucrezi la propria definiţie pentru iubire. După aceea este căutarea şi găsirea, potrivirea, bucuria, fericirea… Dacă.

L.P. : Viaţa înseamnă…

C.I. : ... singurul lucru pe care îl avem cu adevărat.

L.P. : Iar rolul omului pe Pământ ?

C.I. : Să-şi caute fericirea fără să foloseasca pe nimeni.

L.P. : Ce a reprezentat şi reprezintă « simţul umorului » în viaţa şi personalitatea ta?

C.I. : Al şaselea simţ.

L.P. : In interviu am folosit peste 5000 de cuvinte. Ai putea la final sa imi rezumi, te rog, în maxim

50 de cuvinte « povestea vieţii tale » :

[[{"fid":"1545","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"197","width":"350","style":"float: right; margin: 2px 1px;","alt":"Carmen Iliescu Nicolau","title":"Carmen Iliescu Nicolau","class":"media-element file-default"}}]]

C.I. :Născută zâmbind. Copilărie fericită. Vicii timpurii. O comunistă. Pardon, capitalistă. Ambiguitate. Învăţat. Râsu’-plansu’. Muncă pe săturate. Învăţat. Copil. Deşteptăciuni turnate în cap cu tona. Nişte bani şi nişte ani. Târziu. Sărbători singură. Săturat. Învăţat. Căutat. Găsit. Învăţat. Fericită. To be continued!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

analiza tranzactionala

psihologie

dezvoltare personala

bio-nanoingierie

Autor

743

Managementul Cabinetului Psihologic

editor — Mon, 24 Feb 2014 12:12:29 +0000

Managementul Cabinetului Psihologic editor Lun, 02/24/2014 - 13:12

Asociația de Psihoterapie Pozitivă (APP) în parteneriat cu ATU Consulting desfășoară în Cluj-Napoca cursul de formare profesională continuă Managementul Cabinetului Psihologic.

Cui se adreseaza:

Managementul Cabinetului Psihologic este un program unic în România, special conceput pentru psihologii clinicieni, psihoterapeuți și alți specialiști interesați de cunoașterea modului de organizare și funcționare a cabinetului propriu.

În momentul deschiderii cabinetului, psihologii promovează în categoria profesioniştilor titulari ai unei profesii liberale, respectiv categoria managerilor propriei afaceri. Din acel moment, urmează să folosească o gamă largă de informaţii dincolo de cele specifice profesiei de psiholog. În această categorie se înscriu în principal informaţiile financiar-contabile, de marketing și de management general - pe baza cărora se vor fundamenta deciziile psihologului în cabinetul individual.

Beneficii:

În calitate de participant, la finalul acestui curs vei putea:

să înțelegi motivele pentru care cabinetul psihologic poate fi privit ca o afacere
să alternezi în mod confortabil între munca de psiholog şi munca de manager
să realizezi activităţi de promovare eficiente pentru propriul cabinet
să realizezi acţiuni de menţinere pe profit a cabinetului propriu
să activezi într-un cadru legal, în cunoștință de cauză

Cursul își propune dezvoltarea competențelor profesionale (teoretice, practice, atitudinale) de:

organizare,
planificare,
coordonare și
conducere a activității cabinetului propriu.

Structura evenimentului (agenda):

Cursul este organizat în 3 module a câte 8 ore fiecare și îmbină constant informațiile teoretice cu aspectele practice, aplicate pe următoarele teme:

1. Marketingul cabinetului

Descoperirea produselor și serviciilor pe care le pot oferi
Utilizarea limbajului de interfață cu clienții
Stabilirea prețului serviciilor oferite în cabinetul psihologic
Mediile de promovare care pot fi utilizate
Cum mă promovez

2. Managementul financiar al cabinetului

Relația cu ANAF la deschiderea cabinetului psihologic și pe parcursul activității
Documente fiscale și financiare obligatorii și modul lor de utilizare (facturi fiscale, chitanțe, declarații de impunere, registrul de casă, monetary, extras de cont, ordin de plata etc.)
Obligațiile cabinetului față de stat (impozite)
Organizarea contabilității cabinetului psihologic
Reguli și sfaturi pentru managementul financiar al cabinetului

3. Managementul general al cabinetului

Legea 213 și activitatea Colegiului Psihologilor
Deschiderea cabinetului psihologic din punct de vedere legal și fiscal
Amplasarea și organizarea internă a cabinetului
Documente, acte, registre obligatorii din perspectiva CPR

&Bonus: Planuri de actiune

Completarea unor documente financiare obligatorii
Elaborarea unui plan de acțiune de marketing referitor la cabinetul propriu
Elaborarea unui pachet de servicii adaptat nivelului de specializare al psihologului și clienților săi

Alte detalii:

În funcție de interesul manifestat, se pot organiza sesiuni ale cursului și în alte localități.

Certificare

Strategie de business

Etichete

Curs Open/Deschis

Curs In House

Ca sa fii creativ, trebuie sa fii LIBER!

editor — Thu, 05 Dec 2013 22:54:08 +0000

Ca sa fii creativ, trebuie sa fii LIBER! editor Joi, 12/05/2013 - 23:54

Lucrurile ”cu adevărat importante” se fac, nu se predică sau doar se gândesc.

Unul dintre avantajele meseriei de jurnalist este faptul că ai ocazia să cunoşti oameni fascinanţi, cu caractere si poveşti de viaţă care te inspiră. Oameni cu care ai putea sta de vorbă zile întregi fără să te plictiseşti!

Un astfel de om este Mario Barangea, lector al Fundaţiei ”Calea Victoriei”, iniţiator al Laboratorului de Introspecţie (creativitate & interpretare) – la Artklub, Bucureşti şi al Cabinetului de Filosofie (introducere în gândirea critică, istoria filosofiei)- iar acestea reprezintă doar o mică parte din activitatea sa!

Un om atât de complex, dar care, totuşi, vorbeşte despre el, atât de simplu: “În vremea din urmă am descoperit că pot să scriu despre ce gândesc, că mă gândesc rar la lucruri cu adevarat importante, ca imi doresc sa pictez, sa citesc, sa dorm, sa ma plimb, sa contemplu. Totul natural.”.

Deşi au fost multe întrebările pe care mi-aş fi dorit să i le adresez, a trebuit să mă limitez doar la câteva dintre ele:

Luiza Pîrvulescu: Cum vede un doctorand în filosofie, pasionat de ocultism, şamanism, islamism, buddhism (şi alte asemenea subiecte) conceptul de “dezvoltare personală”?

Mario Barangea:Mă interesează coerenţa gândirii religioase. În numele acestei idei îmi permit să abordez o asemenea varietate de subiecte. Altfel, fără temelia unei motivaţii conceptuale, întreaga construcţie a înelegerii s-ar nărui iremediabil. În contextul ăsta, sintagma ”dezvoltare personală” are pentru mine un sens destul de diferit faţă de ce se vehiculează de obicei în legătură cu acest subiect. Într-un fel, religiile se referă la o concreteţe a dezvoltării persoanei care este greu de echivalat cu ce propune psihologia, de exemplu. Dezvoltarea persoanei nu are a completa în religii doar un parcurs spiritual ci se regăsesc implicate toate funcţiile, abilităţile, potenţialităţile, toate segmentele de dezvoltare ale omului.

“Încurajez cursanţii să gândească independent, fără a oferi răspunsuri, concentrându-mă pe formularea precisă a întrebărilor esenţiale.”

L.P.: Dezvoltarea personală şi Psihologia sunt domenii extrem de vaste, iar atelierele legate de acest subiect, susţinute de fundatia al cărei lector sunteţi, nu se încadrează în “standardele” întâlnite pe piaţa din România. Care sunt direcţiile pe care le urmăriţi prin aceste ateliere?

M.B.: Insist mai puţin pe psihologie pentru că mi se pare întrucâtva reductivă. Însă nu voi nega niciodată importanţa ei formativă. Accentul cade însă pe fluiditatea ideilor, pe creativitatea interpretării, pe flexibilitatea cuvintelor-cheie. Forma este non-academică dar condiţionată de rigurozitate. Încurajez cursanţii să gândească independent, fără a oferi răspunsuri, concentrându-mă pe formularea precisă a întrebărilor esenţiale.

L.P.: Probabil că citiţi foarte mult. Care sunt cărţile pe care le-aţi recomanda oricărui tânăr din ziua de astăzi, aflat la începutul drumului său spre definire şi dezvoltare?

M.B.:Ştiu sigur că a existat o perioadă de 3-4 ani în care nu am citit decât 2 cărţi. Deci nu prea ştiu ce înseamnă ”a citi mult” sau ”a citi puţin”. Instruirea mi se pare vitală şi nu vorbesc doar de cultura generală ci de ceva mai mult. De o pasiune, să zicem, ale cărei trasee trebuie parcurse cât mai complet cu putinţă. Înainte de a recomanda o carte sau alta, vreau să îndemn la seriozitatea căutării. N-are niciun rost să citim ceva, orice, dacă o facem haotic – adică în lipsa unei preocupări cu sens.

L.P.:“În vremea din urmă am descoperit că pot să scriu despre ce gândesc”. Cum a “apărut” inspiraţia?

M.B.:Din nefericire nu mai scriu demult. Îmi refuz tipul ăsta de exprimare din motive personale. Dar inspiraţia… nu prea cred în ”inspiraţie”. Poate în cazuri excepţionale, nu ştiu… Eu am încredere în muncă, în exerciţiu, în antrenament continuu, în lucrul neîncetat cu sine(le). În ordinea asta de idei, inspiraţia este descoperire. Ca şi cum ceva există dintotdeauna ”acolo” şi e obturat de un văl gros care trebuie înlăturat prin căutare, disciplină, curiozitate, prin cotrobăire chiar, prin insistenţă şi curaj.

“N-are niciun rost să citim ceva, orice, dacă o facem haotic – în lipsa, adică, unei preocupări cu sens.”

L.P.: Atelierele de scriere creativă susţinute de dvs se bucură de un real succes. Cum abordaţi creativitatea în cadrul acestor ateliere sau cum “treziţi geniul creativ” din fiecare participant?

M.B.:Postulatul pe care-mi bazez discursul este că fiecare om îşi ”compune” lumea în care trăieşte din elemente disparate pe care le uneşte într-un întreg mai vulnerabil sau mai solid, după măsura creativităţii pe care o pune la lucru. Aşadar, fiecare dintre noi este creativ. Trebuie doar să ne recunoaştem în postura de creatori şi procesul ăsta deja va da rezultate. Ca să anim ideea asta mă folosesc de ficţionalizare. Ficţionalizarea este un procedeu ludic de reformulare a realităţii personale. E mai simplu decât pare: e vorba, în fond, de îndemânarea de a scrie poveşti.

L.P.: Ce ne împiedică pe foarte mulţi dintre noi să scriem creativ?

M.B.:A scrie e o formă de artă. Ca pictura sau compunerea muzicii. Cel care scrie produce artă. Prin urmare e (doar) un mesager. De cele mai multe ori cel care doreşte să scrie creativ nu reuşeşte să decodifice mesajul într-o formă personală. Mesajul, ideea, pretextul trebuie să rămână ”conforme cu originalul” dar expunerea, explicarea, expresia (şi orice altceva cu prefixul ex-) e necesar să fie condiţionate de o formulare proprie, originală. Cât timp nu suntem în forma noastră singulară, inimitabilă ci trăim în schimb vieţile altora, gândim cum ni se spune că-i ”mai bine”, vorbim numai cum ni se dă voie, facem numai ”ce trebuie”, nu vom fi creativi. Adică liberi.

“Cât timp nu suntem în forma noastră singulară, inimitabilă ci trăim în schimb vieţile altora, gândim cum ni se spune că-i ”mai bine”, vorbim numai cum ni se dă voie, facem numai ”ce trebuie”, nu vom fi creativi. Adică liberi.”

L.P.: Aveţi pasiuni cel puţin diferite: filosofie, religie, scriere creativă, ocultism, alchimie, lectorat etc. Este vorba doar de curiozitate sau căutaţi ceva anume în fiecare dintre aceste domenii?

M.B.:Cum am spus şi mai devreme, sunt interesat de coerenţa gândirii religioase. Acum pot să detaliez un pic mai mult. Coerenţa sistemelor religioase e asigurată, din punctul meu de vedere, de filosofie mai mult decât de istoria religiilor. Instrumentarul cercetării este marcat de chestionarea riguroasă, evidenţele istorice şi arheologice sunt manevrate cu grija fenomenologiei. Temele recurente sunt mitul, simbolul, interpretarea sacerdotală a acestora, sacrul, riturile, ritmurile. A pornit totul din curiozitate, într-adevăr, şi a continuat prin acumularea de certitudini teoretice.

“Încerc să nu-mi complic existenţa prin tot felul de dependenţe şi îmi doresc să fiu prezent în tot ce fac”

L.P.: Care sunt acele lucruri “cu adevărat importante” la care vă gândiţi rar şi cum reuşiţi să faceţi asta?

M.B.:Lucrurile ”cu adevărat importante” se dovedesc a fi mereu în schimbare. Deci mă împiedic de amănunte mai degrabă decât înaintez în siajul unor idei esenţiale. Am ajuns să cred că lucrurile ”cu adevărat importante” se fac, nu se predică sau doar se gândesc. Şi ca să rămână cardinale, trebuie să fie protejate de discreţie.

L.P.: Care este cel mai bun sfat pe care l-aţi primit până acum?

M.B.:Cel mai bun sfat l-am întâlnit în Patericul egiptean: ”lucrează neobosit căci nesfârşite sunt veacurile odihnei.”

L.P.: Cum v-aţi descrie în cel mai personal, simplu şi cuprinzător mod posibil?

M.B.:Caut să-mi menţin libertatea. Încerc să nu-mi complic existenţa prin tot felul de dependenţe şi îmi doresc să fiu prezent în tot ce fac.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Oameni pe drumul lor

Tags

Mario Barangea

Fundatia Calea Victoriei

atelier creativitate

filosofie

Laborator de introspectie

Autor

743

Cine este HART Consulting?

editor — Mon, 30 Sep 2013 12:35:52 +0000

Cine este HART Consulting? editor Lun, 09/30/2013 - 14:35

HART Consulting (www.hart.ro) activează pe piaţa locală din anul 2006, oferind servicii de consultanţă în arii precum: selecţie (ROI, studii de benchmark intern, evaluări de personalitate şi de abilităţi), programe de evaluare şi dezvoltare la nivel individual şi de echipă (profile de leadership Hogan Assessments, 360 feedback, Assessment & Development centers, coaching), studii organizaţionale, coaching, seminarii pe tematici de HR. Suntem parte a reţelelor internaţionale Hogan Assessment Systems şi CCi Surveys International şi partenerul autorizat pentru România şi Republica Moldova pentru aceste instrumente de diagnoză.

Suntem o companie de consultanţă axată pe diagnoza şi accelerarea performanţei la nivel individual şi de echipă. Suntem foarte atenţi să înţelegem în profunzime nevoile fiecăruia dintre partenerii noştri pentru a adapta soluţiile noastre în aşa fel încât să obţinem cele mai potrivite rezultate.

Echipa noastră este formată din profesionişti specializaţi în psihologie şi comportament organizaţional, cu o experienţă medie de 7 ani în elaborarea şi conducerea programelor de diagnoză individuală şi de echipă, optimizarea proceselor de HR şi dezvoltarea unor programe complexe, perfect adaptate, de evaluare, certificare şi dezvoltare.

Ce face HART Consulting?

Misiunea noastră este de a aplica principiile psihologiei organizaţionale cu scopul de a ajuta partenerii să îşi identifice şi să îşi dezvolte talentele, oferindu-le instrumentele şi metodologiile cele mai renumite la nivel internaţional, adaptate la piaţa românească. Ne angajăm să ne ajutăm clienţii să îşi dezvolte liderii şi oamenii şi să îşi crească profitul.

Viziunea noastră este de a fi un centru de cunoştinţe şi bune practici în industria de resurse umane, oferind instrumente şi soluţii premium cu impact pozitiv în business. Scopul nostru este de a deveni prima opţiune pentru partenerii noştri în optimizarea proceselor de selecţie, dezvoltare a angajaţilor şi a leadership-ului, coaching şi management al talentelor.

De ce HART Consulting?

HART înseamnă... HR ART. Această denumire vine din însăşi esenţa a ceea ce credem noi, oamenii care lucrează în această echipă. Valorile în care credem pot fi uşor asociate cu pasiunea sau arta de a transforma departamentul de resurse umane într-un departament strategic, folosind instrumente premium alături de servicii de consultanţă.

Suntem pasionaţi să convertim ştiinţa psihologiei în succes în afaceri şi încercăm de fiecare dată să depăşim aşteptările clienţilor noştri. Credem în standarde ridicate şi avem o abordare etică în afaceri. Ne angajăm să oferim soluţii pragmatice şi rezultate măsurabile pentru că ştim să prezicem performanţa.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Companie

Tags

Autor

575

Când inteligența emoțională nu este mai importantă decât IQ-ul

editor — Tue, 23 Jul 2013 07:50:56 +0000

Când inteligența emoțională nu este mai importantă decât IQ-ul editor Mar, 07/23/2013 - 09:50

Subtitlul cărții mele din 1995 Inteligența Emoțională (Emotional Intelligence) este „De ce EQ-ul poate conta mai mult decât IQ-ul”. Acel subtitlu, din păcate, a dat naștere la interpretări eronate a ceea ce am dorit să exprim – sau cel puțin așa pare în rândul acelora care nu citesc decât subtitlul.

Sunt oripilat de câți oameni mi-au citit lucrările și au facut supoziții absurde, cum este cea că „80% din succes se datorează coeficientului emoțional”.

Mi-am reamintit de această problemă în timp ce citeam o serie de comentarii la un articol științific care nu a reușit să identifice o corelație între nivelurile de inteligență emoțională a tinerilor și rezultatele lor academice (Jurnalul Australian de Psihologie, Mai 2008). Pentru mine acest lucru nu e nimic nou, dar pentru cei care au senzația că eu susțin că inteligența emoțională este mai importantă decât IQ-ul pentru rezultatele academice, a fost un moment în care au avut senzația că „m-au prins”.

Însă eu nu am susținut niciodată așa ceva – este absurd. Ceea ce am explicat eu este faptul că abilitățile emoționale și sociale conferă oamenilor avantaje în acele domenii în care astfel de competențe pot face diferența, domenii cum ar fi dragostea și relațiile. IE este mai important decât IQ-ul în acele domenii în care intelectul are relativ puțină importanță pentru succes. O altă arie în care IE poate fi considerată mai vitală decât IQ-ul este performanța la muncă, atunci când comparăm indivizi cu pregătire academică asemănătoare (cum ar fi cei ce posedă un MBA sau contabilii) – ceea ce este exact ce se întâmplă în fiecare zi în departamentele de HR ale companiilor.

Așa cum am mai explicat:

Sunt de părere că dacă s-ar face un studiu longitudinal, IQ-ul ar fi un factor determinant mult mai potent decât IE pentru stabilirea posturilor pe care un individ ar putea să le ocupe. Deoarece IQ-ul este un indicator al complexității proceselor cognitive pe care cineva le poate opera, el poate fi folosit pentru identificarea acelor competențe tehnice ce pot fi stăpânite cu succes. Acestea la rândul lor reprezintă calificările pe care cineva trebuie să le dețină pentru a obține și păstra un post. Cu toate acestea, dacă o persoană posedă un nivel suficient de inteligență cognitivă necesar pentru a păstra un post, nu înseamnă că ea va fi capabilă să devină un angajat de top sau un lider în acel domeniu.

IQ-ul își pierde din eficacitate când se pune problema de a identifica cine dintr-un grup de candidați talentați pentru o poziție cu cerințe intelectuale ridicate poate deveni cel mai bun lider. Acest lucru se datorează parțial „efectului de nivel”: toți cei ce operează la cele mai înalte niveluri dintr-o anumită organizație au urmat un proces de selecție în prealabil axat pe intelect și experiență. La aceste niveluri înalte, un IQ ridicat devine o necesitate, o abilitate ce este necesară pentru a intra și a rămâne în „joc”.

Domeniul în care mă aștept să vedem o mai mare corelare între abilitățile emoționale și sociale și rezultatele școlare sunt studiile pe copiii care au trecut printr-un program de educație social-emoțională (SEL). Aceste cursuri îi inițiază pe studenți în acele aptitudini de auto-management care să îi ajute să învețe mai bine, ținând cont că IQ-ul este diferit de procesul de învățare propriu-zis.

Un studiu ce urmează să fie publicat la Universitatea din Illinois a indicat o creștere de aproximativ 10% în rezultatele academice ale acelor studenți ce au urmat un program SEL. Putem presupune că programele SEL ar fi putut însemna scoruri mai mari și pentru evaluarea coeficientului de IE folosit în studiul australian, iar o corelație pozitivă între cele două elemente ar fi putut fi identificată dacă astfel de studenți ar fi fost testați.

Educația, deci, pare a fi un alt domeniu în care IE contează – dacă mai mult sau mai puțin decât IQ-ul, însă, rămâne o întrebare empirică.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

inteligenta emotionala

Autor

203

Spune-mi cum muncesti ca sa iti spun cine esti…

editor — Wed, 17 Jul 2013 11:17:32 +0000

Spune-mi cum muncesti ca sa iti spun cine esti… editor Mie, 07/17/2013 - 13:17

Nu toata lumea lucreaza la fel. Si nu este vorba de calitatea muncii sau de categoria in care se poate incadra ea. Desi exista un cadru formal, o fisa a postului, un soi de ritual asumat de angajator (“impus” ar suna prea dur), un soi de matrice in care trebuie sa se potriveasca orice persoana – dintr-un sir – care ocupa postul X, exista diferente de, sa le spunem metaforic, “interpretare” a matricei.

Fiecare dintre noi vine pe un post cu valorile sale, profilul sau psihologic, motivatiile de munca si bagajul sau personal. Astfel ca amprenta umana si, totodata, cea a originalitatii personale, se intrepatrunde cu cerintele formale specifice unui loc de munca.

Julie Hay, expert in analiza tranzactionala aplicata la nivel organizational, vorbeste despre diferitele stiluri de lucru, asumand bagajul psihologic inerent pe care il investim, fiecare din noi, in ceea ce muncim.

“Grabeste-te”

Grabitii sunt rapizi, dinamici; pot munci mult intr-o cantitate mica de timp; sunt bombe de energie. Se pregatesc putin pentru sarcina pe care o au de facut, dar performeaza intens si cu dedicate. Grabitii vorbesc mult, gandesc mult si rapid. De aceea uneori nici nu au rabdare sa ii asculte pe ceilalti. Au nevoie de provocare mai mereu. Relatia lor cu munca inseamna pasiune, viteza, urgenta. Este adevarat insa ca tot graba ii poate face sa ignore ceea ce se intampla in jur, sa nu fie atenti la detalii, sa devina demotivati atunci cand ceea ce au de facut nu este suficient de interesant sau cand nu au destul de mult timp la dispozitie (lasand astfel totul pe ultima clipa si riscand sa nu fie atenti).

“Fii Perfect”

Asa cum o arata si expresia, imperativul perfectionistilor este “daca tot faci o treaba, atunci macar fa-o bine”. Acest lucru reflecta, desigur, situatia ideala. Dar cine poate crea idealul in realitate? Cei care isi propun deziderate atat de inalte vor Totul la nivel de perspectiva de ansamblu a proiectului, dar si de detalii, de forma dar si de continut. Si lista epitetelor poate continua. Perfectionistii sunt elitisti si pot sa nu pregete nici un efort pentru a a-si duce la indeplinire planurile. Pot fi foarte performanti, foarte bine pregatiti, foarte dedicati muncii lor. Pe de alta parte insa se pot impedica de obstacolele mentale ale idealizarii: iubitorul de perfectiune poate fi fie un sef pe care nu il poti multumi niciodata, fie un subaltern care crede ca munca sa nu este niciodata de ajuns, ca mai este mereu ceva de ajustat, de adaugat, de imbunatatit.

“Multumeste-i pe oameni”

Aceasta tipologie este ideala pentru rolul de membru al echipei. Adaptabili, empatici, iubitori de armonie si promotori ai acesteia intr-un grup, cei care doresc sa ii multumeasca pe cei din jur sunt saritori si prezenti la exigentele proiectului, mai ales cand e vorba de contributia lor si de nevoile colegilor. Un astfel de angajat poate fi, pe de o aprte, un personaj asertiv care sa contribuie la echilibrul emotional al echipei. Pe de alta insa poate cadea in extrema celui care uita de sine, depersonalizandu-se, punandu-se excesiv in slujba celorlalti, fara a avea curajul sa isi sustina punctual de vedere.

“Straduieste-te din greu”

Unii oameni simt ca valoarea muncii lor nu ar fi autentica daca nu ar fi direct proportionala cu sudoarea care picura pe altarul ei; metaforic sau practic. Extrem de seriosi si responsabili, acesti angajati simt ca toata greutatea lumii atarna pe umerii lor si asa este si firesc sa fie. Menirea lor este aceea de a depista orice problema si de a o rezolva. Pentru ei munca nu se termina nicicand. Intotdeauna mai este ceva de facut, de corectat, de reparat. Astfel de persoane pot fi o mina de aur la casa unei organizatii. Temeinice si sobre, dedicate si dispuse la mult efort, ele pot deveni repede oameni de baza – adica pe care stii ca te poti sprijini – intr-un proiect. Insa riscul este si acela de pierdere in detalii, epuizare, lipsa de focus (pentru ca sunt asa de multe de rezolvat, de fapt), munca inceata.

“Fii puternic”

Personajul de sub aceasta umbrela este liderul innascut. Se simte confortabil intr-o pozitie de putere, are o tendinta naturala spre independenta, este indraznet si nu se lasa coplesit de emotii care i-ar diminua increderea in sine. Este modelul luptatorului. Bine slefuit, echilibrat, acesta se poate transforma intr-un manager performant, valoros. Pe de alta parte el poate sa aibe de luptat si cu provocarile agresivitatii, autoritarismului, lipsei de sensibilitate fata de ceilalti, frustrarilor de a fi intr-o pozitie ierarhica inferioara (daca este cazul).

Tipologiile acestea nu sunt exclusive, in sensul ca fiecare dintre noi este, mai degraba o mixtura intre acestea, cu influente dominante. Spre pilda un perfectionist poate fi totodata un personaj care intra in categoria “straduieste-te din greu” sau “fii puternic”. Unele combinatii sunt mai fericite, altele mai putin: spre exemplu un grabit cu obsesii de perfectiune nu este cel mai fericit caz.

Esential este, pe de o parte, sa scoatem ce e mai bun din fiecare tipologie si, pe de alta, sa ne gasim rostul care sa ne reprezinte in cea mai mare masura si sa ne faca sa ne simtim impliniti, noi insine, in ceea ce facem.

(Sarada de la serviciu, Julie Hay, ed. CODECS, 2006)

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

cine

esti

analiza tranzactionala

Autor