arta

Artă, artă şi iar artă

rosito — Mon, 06 Jun 2016 06:42:04 +0000

Artă, artă şi iar artă rosito Lun, 06/06/2016 - 08:42

NICOLAE DUMITRU aduce arta şi business-ul împreună, într-un parteneriat dincolo de cutume şi preconcepţii, iar ConCerto este o dovadă.

O scurtă, dar edificatoare incursiune în lumea în care arta şi business-ul se întrepătrund şi creează efecte:

''Rolul meu este de a dezvălui câte ceva din aceste elemente, de a le filtra prin emisia mea şi de a le dărui audienţei.''

Learning Network: Domnule Dumitru, artă, management, training. Cum se împacă ele şi care este punctul lor de legătură?

Nicolae Dumitru: Punctul lor fundamental de legătură este energia. Toate sunt îndreptate spre „încărcarea” unor grupuri cu energie, transformarea, potenţarea şi dinamizarea lor spre polinomul trăire – înţelegere – acţiune. Finalităţile sunt diferite, natură este aceeaşi.

L.N.: Care este motivaţia conceptului dvs. inovator de a aduce arta şi cultura în procesul de training şi care sunt atuurile sale faţă de o sesiune obişnuită de training?

Citeste și: Ioana Toma: Îmi place ceea ce fac. Schimbări, fuziuni și ... muzică

N.D.: Operele de artă – în cazul de faţă, piesele muzicale clasice – au o încărcătură uriaşă de energie creativă. De fapt, prin această au parcurs secolele. Iar ceea ce poartă în ele prin actul creaţiei – gândire şi trăire, concepţie tactică, strategică, viziune, inspiraţie, etc. – sunt acolo, înmagazinate, şi acţionează chiar dacă noi nu o conştientizăm. Rolul meu este de a dezvălui câte ceva din aceste elemente, de a le filtra prin emisia mea şi de a le dărui audienţei.

''Conştientizarea faptului că opera de artă este o necesitate vitală, şi nu un produs elitist, destinat unor puţini aleşi.''

L.N.: Cu toţii ne uităm cu invidie (de ce să nu recunoaştem?) la companii în care angajaţii beneficiază de tot felul de spaţii, de facilităţi şi metode cât mai neconvenţionale şi nonconformiste de a-şi desfăşura eficient şi plăcut activitatea, de a urmă cursuri de formare profesională şi de a se (şi) relaxa în organizaţia în care lucrează. Din acest punct de vedere, ce aţi propune leadership-ului companiilor din România pentru ca angajaţii acestora să beneficieze emoţional şi motivaţional de condiţiile cele mai bune, fie ele- mai ales!- mai puţin convenţionale?

N.D.: Artă, artă şi iar artă. Acesta este momentul – şi instrumentul! – fuziunii artei cu business-ul. Conştientizarea faptului că opera de artă este o necesitate vitală, şi nu un produs elitist, destinat unor puţini aleşi.

L.N.: Este piaţa organizaţională din România pregătită pentru tipul de training pe care dvs. îl practicaţi? Care sunt cele mai mari obstacole pe care le-aţi întâmpinat până acum în acest sens?

N.D.: Poate că încă nu este, poate că devine pregătită. Obstacole? Fraza ”Muzică clasică nu e de noi”.

L.N.: Dar reuşite?

N.D.: Leadership Concert, evenimentul anual care aduce laolaltă lideri ai business-ului român cu creaţii de mare anvergură ale muzicii clasice.

''....au existat comandanţi de oşti care aveau capacitatea de a-şi aminti pe nume fiecare luptător care se evidenţia.''

L.N.: Care consideraţi că sunt factorii cheie de tip motivaţional pentru angajatul din România?

N.D.: Cele sufleteşti. Conştiinţa necesităţii şi utilităţii supraindividuale a ceea ce face. Sinergia. Din păcate, insuficient promovate.

L.N.: La nivelul tipului de training pe care îl practicaţi, cu ce sunt deosebite reacţiile pieţei autohtone faţă de alte ţări?

N.D.: Nu am practicat încă în alte ţări.

L.N.: Care a fost cea mai ''atipică'' sesiune de training pe care aţi desfăşurat-o? Care au fost reacţiile şi efectele?

N.D.: În munţi, la Panorama Pietrei Craiului. Pe o clapă arhiprimitivă. Oamenii nu se mai lăsau duşi, chiar au contramandat focul de tabără şi băuta de după.

L.N.: Dacă aţi fi manager, ce aţi folosi în mod prioritar şi preponderent şi cum pentru a descoperi, utiliza şi potenţa resursele personale ale fiecărui membru al echipei conduse şi resursele organizaţiei în sine?

N.D.: Comunicarea personală şi emoţională cu fiecare angajat. Ştiu, sună utopic, dar ... au existat comandanţi de oşti care aveau capacitatea de a-şi aminti pe nume fiecare luptător care se evidenţia. După care, acei luptători erau gata de orice pentru comandant. Chiar dacă nu li se mărea solda ... De ce nu ar fi posibil aşa ceva şi în business?

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Despre artă, viaţă, agonie şi extaz. Cu MUGUR KREISS

editor — Thu, 30 Jan 2014 14:26:10 +0000

Despre artă, viaţă, agonie şi extaz. Cu MUGUR KREISS editor Joi, 01/30/2014 - 15:26

Se prezinta simplu: Mugur Kreiss- arhitect si designer. În realitate, însă, este mai mult de atât. Este un artist extraordinar care s-a desăvârşit pe parcurs şi care a ajuns într-un punct în care a înţeles că viaţa trebuie trăită aşa cum simţi. Şi exact asta face!

A muncit pentru alţii. A învăţat. A crezut. A fost dezamagit. S-a simţit pierdut. Dar a avut curajul să se ridice. A înţeles ca DOAR EL ÎNSUŞI ESTE SUFICIENT. Iar din acel moment, totul a căpătat sens!

PARCURS PROFESIONAL..

Luiza Pirvulescu: Timp de 15 ani ai îmbinat arhitectura cu presa scrisă, acordând o mai mare atenție teoriei și nu practicii. Ce au însemnat acești ani pentru tine?

Mugur Kreiss: Au fost 15 ani... lungi, în care am avut parte și de agonie, și de extaz, în egală măsură. Am făcut tot ce se poate imagina într-o redacție, de la cele mai mărunte lucruri, până la cele mai importante. Au fost 15 ani în care am trecut prin toate funcțiile și în care am avut ocazia să particip la crearea și evoluția primei reviste Home & Deco din România și a publicațiilor din portofoliu, “mânat în luptă” de oameni care au știut să mă mobilizeze. Deși am proiectat și case în acea perioadă, arhitectura a fost lăsată pe planul doi, pentru că entuziasmul de a putea face ceva ce nu se mai făcuse într-un domeniu atât de frumos m-a prins - zic eu acum, privind înapoi - mult prea tare.
Ce au însemnat acei ani pentru mine? Dacă mă întrebai acest lucru acum ceva timp, aș fi răspuns că a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele profesionale. Din păcate, în momentul de față am o altă perspectivă și sentimentele mele sunt situate la granița dintre agonie și extaz. Și mă chinui foarte tare să înclin cât de cât balanța spre extaz, încercând din răsputeri să nu urăsc acea perioada, să nu ma gandesc cât m-am irosit atunci, cât am muncit pentru ca altora să le fie bine, cât de tare nu am vrut să văd că eram pur și simplu folosit, să nu calculez câtă dragoste am irosit pentru oameni care nu meritau și câte lucruri ce priveau viața personala am lăsat la o parte, să nu număr de câte ori nu mi-am dat seama când se schimba anotimpurile...
Dar hai să înclin balanța si în partea luminoasă: în acei ani am învățat o altă meserie; știu cum să fac o revistă, de la A la Z - concepție, scris, punere în pagină, grafică -, după cerințele și nevoile publicului, conștient că acestea nu coincid mereu cu ale mele. Am învățat să mă documentez, să știu unde să caut cele mai frumoase obiecte, am exersat sute de compoziții care să răspundă unui anume stil de amenajare... Am cunoscut oameni superbi și interesanți, oameni josnici și vicleni, am învațat o grămadă de lucruri despre lucrul cu o echipă pe care o ai în subordine, primind toată gama de reacții strâns legate de percepția oamenilor asupra mea („cam prost de bun, îl putem păcăli”, „de treabă, ne putem permite orice”, „fițos, nu-i poți ajunge la nas”, „exigent - uite ce al dracului poate să fie!”, „profesionist, merită tot respectul, hai să învățăm de la el”, „prea bun, haide sa-l săpăm” etc.). Mă repet, dar n-am ce să fac: totul a fost de la agonie la extaz.

„Am observat cu o mare strângere de inimă că sub numele meu nu mai era trecută nicio funcție. Câteva zile nu-mi ieșea din minte ideea că sunt de fapt... nimeni! Ce prostie, nu? (...)Eram „doar” Mugur Kreiss si asta era ceea ce aveam mai de preț!”

L.P.: Cum a apărut, apoi, televiziunea în viața ta?

M.K.: Cred că a fost ceva întâmplător. Am apărut în mai multe emisiuni, ca invitat, și probabil am fost remarcat că știu și să vorbesc, și despre ce vorbesc. Probabil că nici nu aveau pe cineva mai bun în momentul acela. Nu știu. Cert e că a fost o experiență foarte interesantă pentru mine. Am avut parte de o echipă care m-a susținut foarte tare și de la care am avut de învațat o mulțime de lucruri despre cum se face o emisiune TV. Și a fost un exercițiu de creativitate permanent, pentru că nu eram doar prezentatorul emisiunii, ci și designerul care alegea mobilierul și obiectele decorative care constituiau subiectul fiecărei emisiuni. Greu, dar foarte frumos. Aș mai face asta!

L.P.: Ai decis să renunți la presă și să te dedici în totalitate meseriei tale. A fost o conjunctură favorabilă sau cochetai mai de mult cu ideea și simțeai nevoia de schimbare?

M.K.: Renunțarea la presă nu a venit în totalitate din partea mea, au contribuit și alții. Am fost pur și simplu dat afara din locul unde am lucrat timp de 14 ani, neprimind niciun motiv clar. Am aflat însă și atunci, dar mai ales după, că am avut colegi care au avut „grijă” să mă „retrag” și șefi pe sub pielea cărora n-am putut și nici nu am vrut să mă bag. Am încercat după aceea să lucrez la concurență, care se pare că mă „vâna” de multă vreme, însă abia acolo am văzut ce înseamnă cu adevărat un mediu ostil, o atmosferă îngrozitoare și ce înseamnă nepotism și „bisericuțe”. După ce 14 ani mă dusesem cu drag la serviciu, am văzut și cum e să te duci cu scârbă. Din fericire, episodul s-a terminat brusc cu o demisie, datorita incapacității mele de a accepta mitocănia și lipsa de politețe. În acest caz, peștele era împuțit de la cap.

„Am înțeles că sunt pe cont propriu, că îmi doresc asta și am descoperit cât e de bine e să faci doar ce îți place! „

Cât despre conjunctură, ce să spun? A trebit să o accept pe cea care era în acel moment. Nu am avut clienți din prima clipă, dar am avut reacții bune și încurajatoare de la mulți oameni cu care lucrasem până atunci din poziție de jurnalist în domeniu; se pare că toți credeau că e momentul pentru această schimbare și s-au bucurat pentru mine. Am primit atunci vorbe bune de la oameni despre care nu credeam că le pasă de mine. Dar sunt o grămadă, ceea ce înseamnă mult.
Am avut și un moment de derută, trebuie să recunosc. Am fost invitat la o emisiune tv și, când am vazut-o, am observat cu o mare strângere de inimă că sub numele meu nu mai era trecută nicio funcție. Câteva zile nu-mi ieșea din minte ideea că sunt de fapt... nimeni! Ce prostie, nu? Abia văzând emisiunea în reluare, mi-am dat seama că numele meu este ceea ce este cel mai important și că nu e nevoie de altceva care să îl susțină. Eram „doar” Mugur Kreiss si asta era ceea ce aveam mai de preț! Mugur Kreiss înseamna tot ce știu și tot ce simt și, mai ales, faptul că știu să pun în aplicare toate astea! Atunci mi s-a luat vălul de pe ochi și am înțeles că sunt pe cont propriu, că îmi doresc asta și am descoperit cât e de bine e să faci doar ce îți place!

DESPRE ARHITECTURĂ...

L.P.: Cum ești tu, ca arhitect? Amenajezi case sau transformi cămine?

M.K.: Într-adevăr, e o diferență între „casă” și „cămin”. Mie îmi place să cred că întotdeauna rezultă un cămin din munca mea. Pentru că o casă poate însemna adeseori doar o coajă menită să ofere adăpost. „Locuință” e un termen destul de tehnic, în care funcționalitatea pare să fie singura grijă. Dar „cămin” conține mai multe sensuri, în care funcționalitatea se combină în mod fericit cu sentimentele, trăirile, emoțiile, cu senzația de siguranță și protecție, cu bunul gust și căldura. Asta înseamnă pînă la urmă „acasă”.
Munca mea înseamnă ghidarea clientului spre casa ideală, din punctul lui de vedere. Fiind casa lui, trebuie să se regăsească în modul cum este amenajată; eu doar îl ajut să creeze interiorul în care modul său de viață să se potrivească perfect, de la culori si texturi, până la materiale textile, mobilier și obiecte decorative. Stau zile în șir de vorbă cu el, ca un psiholog, pentru a afla ce îi place, care îi sunt tabieturile, care e muzica pe care o ascultă, ce cărți citește si abia apoi vin cu propunerea. Mergem împreună prin magazine pentru a alege totul, pentru că știu bine care e diferența dintre o fotografie și obiectul real, pe care îl poți atinge. Toate simțurile trebuie antrenate în aceste alegeri, pentru ca rezultatul să fie cât mai aproape de ceea ce se dorește.

„Spun NU fără nicio remușcare sau regret atunci când ceva nu îmi convine, pentru că am ajuns la un grad de experiență și (de ce nu?) la o vârstă la care am hotărât că o să o fac totul numai cu plăcere. Când nu mai este plăcere, nu e bine.”

L.P.: Când spui NU în meseria ta? Cât ești dispus să faci compromisuri?

M.K.: Meseria de arhitect-designer este una în care compromisul este la ordinea zilei. Ca să fii bun în această meserie, trebuie să ții cont de ceea ce își dorește clientul tău. Nu mă refer aici la compromisuri de genul „alb sau negru”, că nu așa funcționează. Compromisurile trebuie să fie delicate și să nu strice imaginea finală. Există o alternativă bună la aproape orice, se pot propune variante care să se subsumeze ideii generale, fără a crea dezechilibre. Evident, cel care locuiește în spațiul amenajat, trebuie să își puna amprenta, că doar e casa lui. Eu doar îi atrag atenția asupra dezechilibrului, el hotărăște în final. Așa și trebuie să fie. „Ești ceea ce mânânci” este la fel de adevărat ca și „Ești cum e casa ta”...
Cum am mai spus, am o intoleranță acută la grobianism, la lipsa de politețe și la nepotrivirea de caracter. Spun NU fără nicio remușcare sau regret atunci când ceva nu îmi convine, pentru că am ajuns la un grad de experiență și (de ce nu?) la o vârstă la care am hotărât că o să o fac totul numai cu plăcere. Când nu mai este plăcere, nu e bine. Așa că spun NU și înainte de a începe o colaborare (pentru că am învățat să mă pricep la oameni), dar și pe parcurs.

L.P.: Care crezi ca este cel mai frumos oraș din România, ca arhitectură?

M.K.: Nu există un oraș care să îmi placă în totalitate, așa că nu pot să desemnez un „învingător”. Sunt atras, în general, de arhitectura frumoasă. Și cum acest lucru a ajuns să fie aproape sinonim cu arhitectura veche, răspunsul este în consecință: ador părțile vechi ale orașelor, pentru că au personalitate și farmec.

Mă simt bine de câte ori revăd zone din Brașov. Sibiu, Constanța, Bistrița, Cluj... Dar cred că cel mai tare îmi place orașul meu, București. Am observat asta pentru că, de câte ori merg în vacanță și lipsesc din oraș mai mult de o săptămână, ard de nerăbdare să trag o fugă până în centru, sa mă asigur eu că totul e la locul lui!

L.P.: Clădirile din București pe care ți-ai fi dorit să le fi proiectat?

M.K.: Vai, ar trebui să mă întorc în timp! Atheneul, clădirea CEC-ului, câteva case de pe Lipscani, Fundația Carol I, Palatul Enescu de pe Calea Victoriei, Hotelul Continental... sunt doar câteva. Dar, dacă tot îmi e permis să visez, cred că și mai mult mi-ar fi plăcut să fiu un fel de Pake Protopopescu, care să trăiască 300 de ani, și să pot sistematiza orașul, să aleg la sânge clădirile care să îl formeze, astfel încât Bucureștii să nu mai fie un oraș al caselor azvârlite la întâmplare!

„Mi-ar fi plăcut să fiu un fel de Pake Protopopescu, care să trăiască 300 de ani, și să pot sistematiza orașul, să aleg la sânge clădirile care să îl formeze, astfel încât Bucureștii să nu mai fie un oraș al caselor azvârlite la întâmplare!”

L.P.: Dar cele cărora ai dori să le dai o față nouă?

M.K.: He, he... cred că aș da o față nouă multor clădiri. De fapt, aș încerca să creez piețe cum au alte orașe și, măcar pe marile bulevarde, aș încerca să transform fațadele pentru a se potrivi unele cu altele, aș alege culori armonioase, astfel încât nimic să nu pară la întâmplare. Aș încerca, de exemplu, să salvez Calea Victoriei, care pe porțiunea de la Piața Victoriei până la Piața Palatului a cam „murit”. Fiind cea mai veche stradă a orașului, aș ascunde circulația și parcările într-un pasaj subteran, pe toată lungimea ei, aș podi-o cu lemn și aș transforma-o într-un pietonal aproape total, plin de verdeață, cafenele, cofetării și magazine. Singurele mijloace de transport permise ar fi bicicletele și un tramvai de epocă.

SENTIMENTE ȘI PASIUNI...

L.P.: Ce simți când ajungi la finalul unui proiect?

M.K.: Finalul unui proiect creează în mine sentimente contradictorii. Evident, mă bucur că încă o lucrare e gata, că proprietari sunt fericiți cu ce le-am propus, dar asta înseamnă și faptul că nu ne mai vedem atât de des. Faptul că ajungem să ne împrietenim nu este întotdeauna de ajuns, fiecare se ia cu treburile și ajungem să ne sunăm din an în Paște.

"Când am decis că trebuie să fac doar ce îmi place, nu am uitat de plăcerile personale, cele care fac bine la suflet."

Dar întotdeauna simt fericirea până în vârful urechilor atunci când cineva îmi mulțumește pentru că poate spune „acasă” locului pe care mi l-a dat in grijă. Nu de puține ori, aceste mulțumiri se repetă și după ani de zile!
(N.R.: încântă-te cu câteva proiecte marca Mugur Kreiss, aici, aici și aici)

[[{"fid":"1302","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"alt":"Mugur Kreiss - THE SECRET GARDEN","class":"large media-element file-default"}}]]

L.P.: Ai extrem de multe pasiuni, în adevăratul sens al cuvântului, pe care nu ți le refuzi: desenezi, pictezi (inclusiv mobilier), faci colaje, mozaicuri, fotografii și chiar cânți. Toate acestea sunt o modalitate de exteriorizare sau de încărcare interioară a ta? Sau, poate, este un proces în ambele sensuri? :)

M.K.: Chestiunea cu pasiunile este clar cu două sensuri! Când am decis că trebuie să fac doar ce îmi place, nu am uitat de plăcerile personale, cele care fac bine la suflet. Mă exprim prin desenat, pictat sau cântat ca să îmi consum potențialul artistic. Nu mă plictisesc niciodată cu mine, pentru că întotdeauna îmi găsesc ceva de făcut. Mi-am făcut până și mobilă acasă! Pun pasiune în tot ceea ce fac și asta o simt în primul rând eu. Ce să fac? Sunt dependent de starea de fericire pe care mi-o dă un lucru ieșit din mâinile mele.
(N.R.: poți vedea și citi despre pasiunile lui Mugur aici și aici)

L.P: Ai realizat de curând și o melodie cu videoclip: My Baby Just Cares For ME. Cum a ajuns un arhitect să cânte?

M.K.: De cântat cânt de multă vreme. Bunicul și tatăl meu au fost profesori de muzică, așa că muzica a fost dintotdeauna în jurul meu. Am cântat cu plăcere, ani de zile, în corul dirijat de tatăl meu, Eugen Kreiss, dar și în corul Bisericii Lutherane. La partida baritoni. De cântat solo nu prea mi-a trecut prin minte, pentru că nu s-a pus niciodată problema. Asta până de curând, când am vrut să fac o surpriză prietenilor și să le ofer de Crăciun un cadou inedit: o melodie înregistrată de mine. ABBA sunt idolii mei încă de la vreo 10 ani și m-am dorit să încerc o melodie de-a lor.
Am ajuns aproape din întâmplare la Class Music Studio și am înregistrat prima piesă, plin de emoții. A urmat și a doua, apoi a treia... până când am ajuns să fiu un client obișnuit al studioului. Cred că am peste 40 de înregistrări. Până la urmă, CD-ul de Crăciun a avut 12 piese ABBA, interpretate în manieră proprie!
Este incredibil cât îmi place să fac asta, și ce stare de bine (diferită de cea dată de artele plastice, dar nu mai puțin îmbătătoare!) îmi dă, mai ales că în Mihael Cernea si Alex Toma nu am descoperit doar niște profesioniști desăvârșiți, ci și niște oameni superbi din toate punctele de vedere, cu care nu doar că înregistrez cântece, dar mă și simt bine. Se produce o energie și o stare de bine, accentuată de senzația că ne știm dintotdeauna!

„Cât despre fericire, știu că ea nu există în hălci, ci doar în bucăți mici”

Am avut chiar și un concert – ABBA in my way – în Centrul Vechi (foto, aici) De nedescris senzația pe care o ai față în față cu oameni dragi care te aplaudă și a căror energie o simți venind către tine. Drog curat!
Ideea videoclipului pentru „My Baby Just Cares For Me” a venit cumva în mod firesc. Până acum, așa-zisele videoclipuri ale cover-urilor pe care le-am înregistrat (care nu sunt numai cover-uri ABBA, ci și câteva melodii de-ale Oliviei Newton-John, ale Madonnei, dar și cântece din anii 1920 – 1940 – playlist aici) erau de fapt slideshow-uri cu fotografii și compoziții alese în funcție de melodie. Acum voiam altceva, o filmare adevărată, o idee simplă, dar haioasă. Lui Antonio Cioarek - fotograf cu care am lucrat ani de zile în presă - i-a plăcut provocarea și, într-o după amiază de sâmbătă, am pus totul în practică. Și uite-așa, nu numai că am avut primul meu videoclip, dar lucrăm deja la următorul.

[[{"fid":"1344","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"alt":"MUGUR KREISS - My Baby Just Cares For Me","class":"large media-element file-default"}}]]

L.P.: Ținînd cont de evoluția ta de până acum, ne putem aștepta ca, în timp, muzica să devină „the next step”? :)

M.K.: Ca și în celelalte activități ale mele, și aici fac doar ce îmi place. Și asta nu este întotdeauna în „trend”, mai ales când e vorba despre muzică. Îmi plac cântecele care au text inteligent, cu mesaj, foarte melodioase, foarte imaginative din punct de vedere muzical. Dacă sunt fan ABBA, îți dai seama ce muzică îmi unge sufletul... Ori, în zilele noastre, sunt și stiluri în care nu mă regăsesc deloc. Ca muzica să fie „the next step” în viața mea, trebuie ceva mai mult, inclusiv o vârstă mai fragedă pentru lansare! Deocamdată este doar plăcere pură. Dar, cine știe?, never say never!

„Îmi place acea oboseală plină de satisfacție! Îmi place să mă bucur pînă la extaz, dar să mă și enervez până la agonie. Să simt - asta imi dovedește că sunt viu.”

L.P.: În încheiere, spune-mi te rog cum vede un artist noțiunile de „viață” și „fericire”?

M.K.: Nu știu dacă un artist vede viața diferit față de un om mai practic, dar pot spune cu siguranță că un artist, fiind de multe ori cu capul în nori, vede mai mult soarele.
Pentru mine, viața înseamnă să pot să fiu înconjurat mereu de oamenii care îmi sunt dragi. Din păcate, viața include și moarte, iar grupul se restrânge. Mai înseamnă și să fac lucruri care să mă împlinească. Mai înseamnă și faptul de a mă simți consumat de o activitate artistică. Îmi place acea oboseală plină de satisfacție! Îmi place să mă bucur pînă la extaz, dar să mă și enervez până la agonie. Să simt - asta imi dovedește că sunt viu.
Cât despre fericire, știu că ea nu există în hălci, ci doar în bucăți mici; dacă ar fi o stare continuă, ne-am obișnui cu ea și nu am mai percepe-o ca atare, ci ne-ar fi indiferentă. Dar, ca și viața, fericirea se construiește și se caută. Încerc să găsesc aceste bucățele sclipitoare în fiecare moment. Mă bucur de o rază de soare care intră pe geam, de o floare, de un zâmbet la fel de mult ca și de un proiect reușit. Pe de altă parte, dacă nu ar fi și momentele mai puțin luminoase, iarăși nu am mai vedea diferența...
Pot să spun că am ajuns în stadiul în care știu câteva trucuri pentru a fi fericit, măcar din când în când. Dar degeaba vi le-aș spune, că nu vi s-ar potrivi...

Cunoaste-l mai bine pe Mugur Kreiss din Galeria de imagini de mai jos, dar si vizitandu-i site-ul sau, www.mkdesign.ro!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Oameni pe drumul lor

Pencil Nex – Cum sa iti transformi pasiunea si talentul intr-o afacere de succes!

dude — Mon, 11 Nov 2013 15:20:34 +0000

Pencil Nex – Cum sa iti transformi pasiunea si talentul intr-o afacere de succes! dude Lun, 11/11/2013 - 16:20

Pencil Nex este grup format din cinci tineri artisti talentati din Romania, impreuna cu doi coordonatori, ambii absolventi de marketing si comunicare, care isi propun sa transforme modul in care este privita si perceputa arta si cultura in Romania si nu numai, aducand un aer proaspat si un mesaj plin de prospetime: “Punem simpatie pe hartie! promovam ARTA, nu cearta!”

Prin acest mesaj, grupul format din Diana Adina Nine, Alexandru-Cezar Vranceanu (ambii realizatori de portrete grafice), Jean-Constantin Ciuntu, Martin Duma-Menghires (realizatorii creatiilor digitale Pencil Nex) si Ana-Maria Toma (caricaturista grupului), alaturi de managerii Cristina Borbely si Vlad Teodorescu Birla, isi propune sa revitalizeze arta, cultura, traditiile si sa ii incurajeze pe tineri sa-si urmeze pasiunil si talentul, aratand ca este posibil sa iti castigi existenta si facand ceea ce iti place, oferind si bucurie pe fetele celor care primesc in dar creatiile realizate de Pencil Nex.

Recent lansati pe retele sociale, pe Twitter @PencilNex si pe pagina lor de Facebook (http://facebook.com/PencilNex), tinerii artisti au reusit sa atraga interesul a peste 2.000 de oameni, ajungand chiar in atentia presei si starnind simpatia mai multor persoane publice din Romania, printre care se numara: Andi Moisescu (Realizatorul emisiunii “Apropo TV”), Cristian China Birta (Chinezu, blogger si realizator de emisiuni), Radu Banciu (realizatorul emisiunii “Lumea Lui Banciu”), Mihai Bendeac (actor), Creative Monkeyz (creatorii animatiei Robotzi) si a Organizatiei Mai Mult Verde, pentru creatiile lor care sustin protejarea naturii.

Dornici de afirmare si cu un grad foarte ridicat de talent, tinerii au pornit din mediul online, oferind bucurii atat in randul internautilor, cat si persoanelor din mediul offline, portretele, caricaturile, cartoonizarile (transfomarea unui personaj real in desen animat) si diversele lor creatii digitale, fiind din ce in ce mai solicitate de catre iubitorii de frumos, pasionatii de arta sau de catre oamenii care vor sa ofere un cadou unic, un cadou de neuitat, unor persoane dragi.

Alegand sa abordeze oamenii intr-un mod natural, intr-un mod simpatic, tinerii reusesc sa aduca arta mai aproape de om si omul mai aproape de artist, prin simplul fapt ca orice persoana ii poate contacta pe pagina lor de Facebook, pe Twitter sau pe adresa lor de e-mail ([email protected]">[email protected]), unde cei interesati pot pune intrebari, pot oferi sugestii, critici si aprecieri si pot comanda creatii de-ale tinerilor artisti.

Prin faptul ca sunt primul grup de tineri artisti din Romania care isi propune sa arate ca tanara generatie nu este interesanta numai de non-valori si ca se pune intr-adevar accent pe cultura, traditie si arta, Pencil Nex isi doreste sa le arate tinerilor ca orice pasiune si talent trebuie urmate si practicate, fiind o potentiala sursa de venit, fiind chiar cel mai placut si util mod de a-ti castiga existenta.

Pencil Nex continua sa puna simpatie pe hartie si alaturi de alti pasionati ai artelor si frumosului, isi propun sa promoveze ARTA, nu cearta, lasand deoparte ura, promovand numai cultura.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Recreeaza-te prin arta

editor — Thu, 29 Aug 2013 09:51:20 +0000

Recreeaza-te prin arta editor Joi, 08/29/2013 - 11:51

Recreeaza-te prin arta este un workshop experiential de dezvoltare personala.

Transformation Art te invita la o serie de ateliere experientiale in cadrul carora te poti re-crea intr-o maniera artistica.

Ti-ai dori sa:

petreci cateva seri de toamna in buna companie?
te reconectezi cu sine si altii intr-o maniera ludica si creativa?
te (re)cunosti dintr-o alta perspectiva?
explorezi alte maniere de a te exprima, trezindu-ti canalele senzoriale?
iti lasi emotiile sa iasa la iveala intr-o forma simbolica, eliberandu-te de tensiuni interne?
te joci cu forme si culori pentru a te reconecta la simpla bucurie de a fi?

Vom explora teme legate de: imaginea de sine, imaginea sociala, calitatile tale unice, expresia de sine, bucuria de a trai, prin tehnici expresiv-creative art-terapeutice si NLP.

Transformation Art iti ofera un cadru de:

relaxare si joc
explorare si exprimare
reflectie si autocunoastere
reconectare si integrare

Pret:

75 de lei/sesiune

290 de lei pentru achizitionarea a 5 sesiuni

Atelierele au desfasurarea regulata, in fiecare luni in intervalul 18.30 - 21, pe str. Prof. Ion Bogdan 2A, in zona Piata Romana. Primul dintre ele are loc pe 9.09.

Recomandam participarea regulata pentru parcurgerea si aprofundarea unui proces de autocunoastere si dezvoltare. Conteaza si stabilitatea grupului de lucru.

Testimoniale

Am intrat in experienta de redescoperire prin modalitati expresiv-creative avand 7 ani de participari la cursuri de dezvoltare personala si formare in coaching. Ce mi-a adus diferit a fost in primul rand modalitatea de autoexplorare noua, lucrul cu partea artistica din mine pe care nu o accesez prea des, desi am inclinatii spre arta. Este o metoda atat ludica si relaxanta, cat si energizanta si restructuranta. Intr-un spatiu permisiv si jucaus creativitatea infloreste si temerile se linistesc si capata sens. Zone ascunse constientului devin vizibile prin pictura. Pornesti de la teme care te preocupa, care reprezinta o prioritate pentru tine si le aprofundezi sau chiar ajungi la teme noi, de care nu erai constient ca sunt importante pentru tine.

Folosirea culorilor m-a ajutat sa inteleg emotiile pe care le aveam legat de tema pe care o exploram. Intrebarile Cristinei m-au facut constienta de senzatiile pe care le aveam in corp inainte, in timpul si la sfarsitul actului artistic restructurant. Cand abordam teme mai dificile precum emotii negative si conflicte nerezolvate, incepeam prin a simti apasare in piept, in zona gatului iar pana la sfarsit se produceau eliberari la nivelul corporal si emotional – simteam usurare, optimism, calm si liniste interioare, relaxare, destindere.

Toate acestea pentru ca imi dadeam voie sa experimentez, sa ma joc fara ingradiri. Desenele m-au ajutat sa recunosc mai bine resurse pe care le aveam in mine, dar sub presiunea situatiei si a emotiilor nu le foloseam. Am gasit noi strategii pentru a face fata unor provocari cotidiene, am devenit si mai constienta de natura mea, de miscarea vietii in mine si de faptul ca atunci cand imi respect natura, solutiile apar mult mai usor si mai clar. Dana Costea, Project manager, Ipsos Interactive Services

Experienta traita alaturi de Cristina a fost pentru mine o surpriza foarte placuta. Desi lucrasem in multe alteliere cu reprezentarea prin desen a starilor si gandurilor, aici am descoperit ce inseamna sa lucrezi efectiv pe ceea ce ai scos la iveala din tine. Am realizat ca desenand, emotiile si gandurile care ieseau la suprafata luau de multe ori o forma surprinzatoare. E miraculus ce se poate schimba in tine si cata claritate poti avea atunci cand transpui toata furtuna ametitoare de emotii, sentimente si credinte intr-un desen unde orice detaliu e explorat constient: de la culori, la forme, la miscare pensulei/creionului.

Ce mi-a placut in mod deosebit a fost ca am lucrat si cu corpul, nu doar vizual ci si cu energia care iesea la iveala din mine prin intermediul desenului pe care il faceam. Si ce este deosebit este ca energia se transforma pe parcurs, cu fiecare intrebare si raspuns, si ajungi sa armonizezi parti conflictuale si mergi unificat catre directia aleasa constient. Pe mine m-a cucerit aceasta metoda de explorare si transformare iar Cristina mi se pare extraordinara ca partenera in aceasta calatorie.

Mai mult decat valoarea desenului in sine, este vital sa ai un ghid priceput langa tine care sa te insoteasca in calatoria catre tine. Cristina m-a ascultat, m-a provocat, si-a folosit intuitia si m-a incurajat sa ma uit la parti din mine pe care fie nu vroiam sa le vad, fie nu credeam ca am ceva de luat de acolo. Ceea ce face ea e arta in sine pentru ca isi foloseste armonios toate simturile ca sa te ghideze in proces si sa ajungi cat mai aproape de tine, mai echilibrat si implinit. Ana Silivas, HR Supervisor, Kraft Foods Romania

Una dintre metodele de dezvoltare personală pe care le-am încercat mai recent este art-terapia. Ceea ce mi-au adus in primul rand exercițiile făcute cu Cristina Eremia este un sentiment aproape permanent al puterii mele personale, ceva ce lipsea până acum din peisajul meu interior. Într-un răstimp relativ scurt, ceva s-a schimbat: ma simt mai puternică si destinsă. Mai liniștită. Mai disponibilă atunci când e nevoie de mine și mai încrezătoare atunci când spun „nu“. Mai unită cu mine, mai plină de resurse. Cand esti intr-un spatiu permisiv si ludic iti acceszi in mod natural resursele si descoperi ca poti fi mai mult decat credeai ca esti.

Mi-a plăcut fiecare experientă de explorare si autodescoperire, mi-a plăcut mai ales să pictez cu mâinile, dar și să-mi contemplu visele devenite mandale. Am avut libertatea unei fetițe de a (re)descoperi culorile și mijloacele de a le folosi ale femeii, trăind astfel satisfacții la care nu mă așteptam: am creat și m-am jucat, am stricat și am dres, m-am bucurat, m-am întristat, m-am minunat, am învățat, am crescut, m-am împăcat cu ceea ce am învățat despre mine, m-am admirat și m-am iubit pentru ceea ce sunt.

In acest parcurs conteaza că o am alături pe Cristina, coach dăruit, înarmată cu răbdare și cu toate cunoștințele necesare ca să-mi ghideze procesul. Luciana Dodu, Managing partner, Imagine Communication

Certificare

Etichete

Curs Open/Deschis

Curs In House