Timothy Gallwey

Despre Inner Game Coaching și obstacolele din mintea noastră

Ana — Mon, 12 Oct 2020 08:05:09 +0000

Despre Inner Game Coaching și obstacolele din mintea noastră Ana Lun, 10/12/2020 - 10:05

Timothy Gallwey a început ca antrenor de tenis și în 1972 a publicat “The Inner Game of Tennis” . Propunerea lui despre ce înseamnă un coaching eficace a dat peste cap lumea antrenorilor sportivi iar o emisiune celebra de televiziune din SUA de la acea vreme a încercat fără succes să arate că metoda lui este o escrocherie. Realizatorii emisiunii l-au provocat pe Gallwey ca în mai puțin de 20 de minute să învețe să joace tenis pe cineva care nu a mai făcut asta niciodată și au ales persoana cea mai potrivită pentru această sarcină: o doamnă de vârsta a doua, supraponderală, îmbrăcată într-o rochie până la glezne. Tim a reușit imposibilul iar după emisiune vânzările au explodat și “The Inner Game of Tennis” a devenit best-seller, fiind urmată de aplicații și în alte domenii: ski, golf, muzică, vânzări,etc.

Pe măsură ce directorii executivi din marile corporații au început să aplice principiile Inner Game nu doar pentru a-și îmbunătății jocul de golf sau de tenis dar și pentru a crește performanța angajaților, lumea coachingului executiv așa cum o știm astăzi a luat naștere.

De ce are această abordare atât de mare succes? Inner Game propune o ecuație simplă pentru a explica modul în care ne îmbunătățim performanța în orice domeniu: Performanță = potențial minus interferențe (P = p-i)

Astfel, dacă vrem să îmbunătățim performanța în vânzări de exemplu, putem face unul din cele două lucruri: fie să încercăm să creștem potențialul oamenilor oferindu-le training, instrumente, resurse, etc., fie să le reducem interferențele, cum ar fi teama de eșec sau de respingere, îndoiala, neîncrederea în propriile forțe, prioritățile concurente, stresul, convingerile limitative, etc.

Un manager inteligent le va face pe amândouă și va știi când să aleagă pe care din ele să o folosească. În felul acesta, munca unui manager-coach este aceea de a converti cât mai mult potențial în performanță.

Desigur, performanța înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Un actor va avea o viziune diferită față de un atlet, de un muzician sau de un chirurg. De cele mai multe ori un lider de echipă va avea o viziune diferită față de un membru al echipei atunci când vine vorba de definirea performanței. În calitate de coach ai nevoie încă de la început să te pui de acord cu cei cu care lucrezi despre ceea ce înseamnă de fapt performanța în rolul lor și cum veți ști dacă ea a fost îmbunătățită.

În lumea reală, un lucru este sigur: va exista întotdeauna un decalaj între potențialul unei persoane (ceea ce ar putea realiza) și performanța acesteia (ceea ce realizează) și este bine că este așa, altfel viața nu ar fi foarte distractivă. Asta este și motivul pentru care munca unui coach este de fiecare dată interesantă, această călătorie de descoperire pe care o face împreună cu clienții săi nu este nicodată la fel.

Un coach nu trebuie să aibă o expertiză profundă în specialitatea ta, sarcina lui este să te ajute să-ți găsești concentrarea și prioritățile atunci când tot ce simțiți în jur este haos și nebunie. Te poate ajuta să-ți redescoperiți motivația și să extragi până la ultima picătură de valoare din orice antrenament. Un coach este acolo pentru a te ajuta să-ți reduci interferențele. Foarte mulți oameni valoroși pierd beneficiile uimitoare pe care le poate aduce coachingul, deoarece nu văd că cele mai mari obstacole sunt în mintea lor.

Așa cum spunea Tim Gallwey: „Mi-am dat seama că adversarul din propriul meu cap era mult mai puternic decât cel de cealaltă parte a fileului”.

Mihai Curelea

Inner Game Facilitator, Școala de Coaching

Află mai multe despre Metodologia Inner Game aici

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Companie

Scoala de Training

Antrenorul romanesc

editor — Mon, 30 Sep 2013 07:59:32 +0000

Antrenorul romanesc editor Lun, 09/30/2013 - 09:59

Cum să faci ca virtualitatea să devină act? (...) Un Edison a spus că geniul este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Totul se schimbă dintr-o dată: atunci înseamnă că intervenţia din afară nu numai că e posibilă, dar devine ca şi obligatorie: apare antrenorul. Căci totul în cultura de performanţă se întâmplă ca în sportul de performanţă: sub acţiunea unui antrenor.(...) De-a lungul unei vieţi, candidatul la performanţă trebuie să transpire. (...) Atunci, unde ne sunt antrenorii?”

”Păi, aici!” – este răspunsul care dorim să fim.

Actul de a învăţa să antrenezi. Actul de a te antrena. Actul de a antrena.

În anii '70, domnul Constantin Noica scria, în România, despre nevoia de antrenare, despre piedici interioare depăşite prin piedici exterioare, ”construite” conştient.

Tot atunci, domnul Timothy Gallwey scria, în SUA, despre nevoia de antrenare, despre piedici interioare depăşite prin piedici exterioare, ”alese” conştient.

Şi unul, şi celălalt aveau încredere în ”intenţia vieţii fiecăruia” dintre noi şi în capacitatea de a trăi la nivelul ei de performanţă. Amândoi au înţeles necesitatea de a fi însoţit - de a beneficia de atenţia neîndoită a altuia.

Unul l-a numit ”antrenor” pe acest altul; celălalt l-a numit coach.

Am ales titlul articolului după ”Pânzarul moldovenesc”. Mica ambarcaţiune medievală nu a descoperit Lumea Nouă. Dar a arătat buna conectarea a lumii de aici cu Lumea.

”Cum să faci ca virtualitatea să devină act? (...) Un Edison a spus că geniul este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Totul se schimbă dintr-o dată: atunci înseamnă că intervenţia din afară nu numai că e posibilă, dar devine ca şi obligatorie(...)”.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Jocul interior - Află cum poți deveni un om împlinit

editor — Mon, 16 Sep 2013 10:31:00 +0000

Jocul interior - Află cum poți deveni un om împlinit editor Lun, 09/16/2013 - 12:31

"Jocul interior are loc pentru pentru a putea trece dincolo de obstacolele auto-impuse care împiedică o persoană sau o echipă să îşi atingă maximul de potenţial."

Tim Gallwey

În timp ce mă gândesc cum să găsesc cele mai potrivite cuvinte despre Inner Game, observ cum Eul 1 mă disturbă intervenind cu întrebări legate de dorinţa mea de a mă ridica la înălţimea aşteptărilor. Ale cui aşteptări? Evident, ale Eului 1. Observ cum are loc în interior ceea ce Timothy Gallwey numea „paralysis by analysis”.

În acelaşi timp,îmi vin în minte cuvintele poetului american Richard Jones: „Simt pur şi simplu manifestarea energiei şi nu o blochez, nu-i stau în cale. Un soi de energie foarte inteligentă îmi străbate trupul atunci când scriu, iar energia este cea concentrată, nu mintea. Fluxul apare atunci când nu-i permit scriitorului din mine să împiedice scrisul.

Cum fac să împiedic scrisul? Încep să gândesc. Curentul Inner Game s-a pus în mişcare odată cu apariţia cărţii The Inner Game of Tennis în 1974, carte pe care am citit-o mult mai târziu, când aveam deja experienţa mai multor ani de antrenorat. Pentru mine, cartea menţionată a fost o adevărată revelaţie, ajutându-mă să înţeleg o serie de lucruri pe care le trăisem pe terenul de tenis atât ca jucător, dar şi ca antrenor şi profesor.

Ca jucător, am conştientizat faptul că, adesea, o mare parte din energia mea era consumată de jocul interior, cel care avea loc în mintea mea: acolo „adversarii” erau propriile mele îndoieli, frici, frustrări, dialoguri interioare critice, sau pierderea concentrării.

Ca antrenor, am conştientizat faptul că prea des ceea ce făceam pe teren era mai degrabă instruire şi instrucţie decât o acompaniere a sportivilor pe drumul învăţării şi progresului.

Ca profesor, orele de curs erau simple transferuri de informaţii care implicau în mică măsură studenţii şi le ofereau prea puţine elemente în care să se regăsească.

Unul dintre elementele principale ale curentului Inner Game constă în faptul că pe terenul de sport, simpla conştientizare a unor elemente tehnice duce la progres. De cele mai multe ori, atunci când un sportive are dificultăţi legate de un element de tehnică, motivul principal este legat de slaba lui conştientizare cu privire la ceea ce face. Astfel, neştiind precis ce face, este imposibil sa schimbe. Într-o astfel de situaţie, instrucţiunile sunt inutile, iar responsabilitatea nereuşitei, de cele mai multe ori, îi este atribuită sportivului.

Este vorba de stadiul învăţării pe care îl putem numi „incompetenţă inconştientă”, adică nu ştiu-ce-nu ştiu.

Pentru a facilita schimbarea, este nevoie de trecerea în stadiul „incompetenţei conştiente”: sportivul ştie-ce-nu ştie şi poate lua decizia de a-şi asuma schimbarea.

Angajat în schimbare, sportivul accede prin antrenament în stadiul „competenţei-conştiente”, ştiu-ce ştiu. Continuând efortul, sportivul „uită” ce ştie, intrând în stadiul „competenţei-inconştiente”, domeniul lui nu ştiu-ce-ştiu. O ”priză de conştiinţă”. Sunt multe lucruri pe care nu ştim - că - nu le ştim şi multe lucruri pe care nu ştim-că-le ştim iar acum ştim şi acest fapt!

Pentru schimbare, în oricare sistem de viaţă (profesional, familie, cuplu, sănătate etc.) este nevoie de o „priză de conştiinţă”, de conştientizarea lui nu ştiu-ce-nu ştiu.

Simpla conştientizare poate iniţia schimbarea. Atunci când simţim că încrederea în forţele proprii scade, poate fi de folos o incursiune în domeniul lui nu ştiu-ce-ştiu. În ambele cazuri este vorba de jocul interior, Inner Game. Lumea exterioară ne ajută, esenţa este în interior. Adversarul, colegii, antrenorul, şeful de la serviciu, toate acestea ne oferă oportunităţile de a „juca bine jocul interior”.

Cu cât ne concentrăm mai puţin asupra victoriei (rezultatului), cu atât creşte şansa de a o obţine. La ce să fim atenţi? La elementele care sunt relevante activităţii respective care sunt legate de clipa prezentă. Când Eu (Self 1 - the teller cum l-a numit pentru prima dată Gallwey) este absent, Mine (Self 2 - the doer) înfloreşte.

Şi, atunci, trupul gândeşte şi mintea dansează.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured