fbpx 6 strategii de optimizare a învățării | Learning Network Mergi la conţinutul principal

6 strategii de optimizare a învățării

Pentru orice trainer, este esențial ca procesul de învățare să se desfășoare și să se producă la cote maxime. Însă, așa cum fiecare dintre noi știe, planul de învățare reprezintă doar cadrul ideal și optimal. În practică, pentru că lucrăm cu oameni, lucrurile se schimbă și este necesar să luăm în calcul toate caracteristicile și nevoile umane implicate în procesul de învățare pentru ca, în final, să ne atingem obiectivele și învățarea chiar să aibă loc. Iar dacă aici vorbeam de cele mai des întâlnite bariere în învățare, cred că a venit momentul acum să vedem cum le putem și face față, anticipându-le și, pe cât de mult posibil, evitându-le și chiar îndepărtându-le.
Iată, așadar, care sunt strategiile care te pot ajuta să depășești barierele în învățare și să optimizezi astfel învățarea:

 

1. Fii întotdeauna conștient de atingerea platoului de învățare. Odată atins, învățarea va fi una foarte lentă și aproape inexistentă. De aceea, ar trebui să acorzi o pauză cursanților tăi. De asemenea, i-ai mai putea implica în activități complet diferite și mult mai puțîn solicitante pentru a le ajuta creierul să se odihnească. Poți folosi exerciții interactive pentru a ajuta cursanții să se odihnească mental și să aibă tipul necesar pentru a ajunge la zi cu întregul conținut ce le-a fost oferit.

 

2. Fă legătura dintre ceea ce predai cu ceea ce cursanții cunosc deja. Pentru a-i ajuta pe cursanți să facă asocieri mai bune, explică-le cum conținutul pe care îl predai se integrează în ceea ce ei știu deja. De exemplu, explică istoria unei tehnici și modul în care noua tehnică pe care vrei să o predai este mai bună decât cele anterioare.

 

3. Fă-i pe cursanți să fie interesați de subiect. Înainte de a explora un subiect nou, asigură-te că aceștia știu cum respectivul subiect îi va ajuta și de ce au nevoie să îl învețe. Din păcate, de multe ori, trainerii tind să aprofundeze  subiectul pe care îl predau înainte de a se asigura că au crescut suficient interesul cursanților lor față de acesta. Iar rezultatul este lipsa de motivație în a asculta și învăța din partea cursanților.

 

4. Folosește povestiri pentru a crea asocieri. Storytelling-ul constituie un instrument extraordinar pentru crearea asocierilor. O povestire este, de asemenea, și mai ușor de rememorat pentru că este mai ușor să o asociezi cu alte povestiri pe care le-ai învățat. Storytelling-ul cere planificare (a spune povestirea potrivită) și furnizare (prezentarea ei în modul corect). De aceea, ca trainer, trebuie să practici ambele abilități pentru a stăpâni această tehnică. 

 

5. Folosește tehnici de învățare accelerată. Crește interactivitatea cursului prin folosirea exercițiilor. Folosirea experienței ajută la crearea asocierilor prin folosirea tuturor celor 5 simțuri, îmbunătățind astfel învățarea.

 

6. Apelează la pauze periodice. Mulți traineri tind să subestimeze puterea pauzelor. O pauză, însoțită de mișcare fizică, ajută la energizarea oamenilor, întrerupe orice posibilitate de lipsă a atenției și readuce concentrarea la gradul optim necesar. Sunt traineri care se încăpățânează să desfășoare o lecție sau o prezentare pentru două ore. Ori, nu este nicio cale pentru ca o ființă umană să rămână concentrată pentru două ore! După 30 de minute, concentrarea începe să scadă. De aceea, ar trebui să oferi pauze cursanților la fiecare maximum 45 de minute. Dacă vrei să eviți pauzele totale (cele de cafea sau de ceai, de exemplu), folosește exerciții pentru a simula pauzele. Asigurăă-te că încurajezi cursanții să și miște prin sala de curs pentru a stimula fluxul sangvin și a răspunde anumitor nevoi corporale.

Companie
Categorie

Specialist în comunicare şi imagine publică şi internă în domeniul de business si politici sociale, marketing online și PR. Learning... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.