Acest articol este, totuși, despre învățare!

E un film doar! Ce să înveți din el? Te relaxezi, mai evadezi un pic din cotidian și gata!
Da...și acum ar trebui în mod normal să urmeze niște rânduri în care să vă spun cum filmele și învățarea au o legătură mai funcțională și mai naturală mai ceva decât calul cu căruța sa. Despre caracteristicile, stilurile și formele de învățare care sunt stimulate de film și implicate, și cum, practic, filmul nu este altceva decât o lecție. Doar că are imagini, coloană sonoră și actori mai buni și mai atrăgători.

Dar nu o să vă spun. Pentru că, dacă sunteți aici, este clar că învățarea nu vă este deloc străină. Așa că nu o să avem în continuare nici bullet points-uri, nici "de ce-uri" sau "n pași pentru...". Le rezervăm pentru acele aspecte ale învățării care chiar au nevoie de o astfel de sistematizare. În loc, o să vă povestesc puțin despre relația mea cu filmele și învățarea.

Primul film pe care mi-l amintesc era cu o vacă care îl însoțea pe un bărbat peste tot pe unde mergea. Aveau ei o relație atât de strânsă și o prietenie atât de frumoasă, încât, atunci când, din mersul trenului în care se urcase, bărbatul a trebuit să își ia adio de la vaca care îl privea cu ochii săi mari și buni, am făcut o adevărată criză din care, printre sughițurile de plâns, se auzea numai: "De ce a lăsat vaca?!? De ce a lăsat vaca?!!?? Cum a putut să facă asta?!?? Să se întoarcă și să ia vaca cu el că, altfel, eu nu mai pot trăi!!"

În spiritul parentingului de azi, trebuie să vă spun că filmul nu era unul cu impact emoțional, se respectaseră regulile de vizionare, numai eu eram de vină. Empatizasem atât de mult cu acea vacă (probabil și faptul că am crescut la bunici cu una, Turica pe numele ei, a contribuit masiv la asta), atât de tare mă impresionase relația dintre omul cu un zâmbet larg și lejer în colțul gurii și vaca care îl urma tăcută și dedicată peste tot, fiindu-i alături în cele mai grele clipe ale lui, încât, efectiv, trebuie să vă mărturisesc că, atunci, în acele momente, desi știam că este doar un film, am simțit că dacă ceva nu se modifică în scenariul ăla și omul nu pleacă cu vaca cu tot, pur și simplu, o să mor de durere. Mi se dăduse peste cap tot ce știam sau îmi închipuiam eu despre oameni, animale și lume.

Apoi, au urmat Sissi, filmele rusești la care mă uitam ca o maniacă toată dimineața până plecam la școală, serialele pentru care mă grăbeam să ajung de oriunde eram..Cinema-ul la care mă duceam cu un entuziasm și cu o emoție de care acum mi-e și jenă...

Așa era în era ante-Netflix și toate cele..

Timpul a trecut, iar cinefilul din mine a crescut. S-a mai elevat. A început să facă selecții mai riguroase. Sigur, la asta a ajutat și posibilitatea de a avea mai multe canale și surse la dispoziție. Și am devorat pur și simplu tot felul de filme, de la cele istorice, vechi, psihologice, față de care am o adevărată manie, până la cele mai "ușurele", numai bune de privit când (crezi) că nu ai chef de altceva mai serios sau ești atât de obosit încât nu mai ești capabil de altceva. Dar și atunci sfârșești implicat. Fie găsești tu un aspect interesant de care să te legi, cu care te identifici, fie începi să te gândești cât e de prost totul și cum ai fi făcut tu altfel. Deh, firea și mindsetul...

Și, tot în timpul asta, am și învățat. La școală, la facultate, pe oriunde am lucrat și în orice am făcut. I-am mai învățat și pe alții și încă o mai fac. Dacă mi-a plăcut sau îmi place să învăț? O, da!! Însă îmi place acea învățare în care pot să fiu eu. Să îmi pun la bătaie și creativitatea, și imaginația, în care să fiu stimulată să fiu creativă și inovativă, să dau tot ce e mai bun din mine și în care să existe musai, dar musai, și jocul.

Ori, aici, filmul bate. Că nu de pomană este storytellingul perfect și se consumă atât. Și nu, nu pentru că nu am avea altceva mai bun de făcut.

Dacă filmele pot reprezenta suport și instrument de învățare întrebați?
Dacă filmele și învățarea sunt legate?
Păi, voi de ce vă uitați la filme și ce faceți cu ele?
Și de ce ar trebui numai cartea (cea după care se fac și filme) să ne învețe și filmele nu? Doar pentru că acestea intră la ceva convențional și pe deplin acceptat în raport cu învățarea?
Voi ce nu ați învățat din ultimul film văzut?

A, vreți și mai aplicat de atât? Ok. Ne vedem lunea asta cu Lefteris. Are el o metodă după care pleci acasă și te tot uiți la filmul pe care poate l-ai mai văzut cel puțin o dată, faci pauze multe pe secvențe și exclami: "Da', să știi că are dreptate. Așa mă gândeam și eu, dar am zis că oi fi doar eu. Uite că se poate și mai și funcționează." sau "Stai că pe asta nu o gândisem așa. Ce tare!"