fbpx Aproape un sfert dintre angajații din Farma câștigă peste 4.000 de lei pe lună | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Aproape un sfert dintre angajații din Farma câștigă peste 4.000 de lei pe lună

Industria farmaceutică din România a crescut constant în ultimii ani, iar evoluția s-a văzut și în nevoia companiilor de a-și extinde echipele. Cu aproximativ 6.000 de joburi postate în prima jumătate a anului, numărul de poziții deschise pentru cei care vor să lucreze în domeniu a fost cu 60% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru acestea au fost înregistrate mai mult de 170.000 de aplicări în ultimele șase luni. Farma este, însă, un domeniu atrăgător pentru candidați nu doar din punctul de vedere al angajărilor, ci și al salariilor oferite de angajatori. Astfel, potrivit datelor Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, aproape un sfert dintre angajații din această industrie câștigă lunar peste media netă la nivel național, respectiv peste 4.000 de lei.

Cei mai mulți dintre cei care lucrează în Farma (31,8%) au salarii cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, 25,3% câștigă între 3.000 și 4.000 de lei, iar 24,6% între 4.000 și 7.000 de lei. Procentul celor care ajung să depășească suma de 7.000 de lei este de doar 4,2% și mai puțin de 2% declară că au un salariu lunar de peste 10.000 de lei.

Deși vorbim despre un procent marginal din totalul celor care lucrează în Farma, acest prag, de 10.000 de lei, este depășit semnificativ, până la peste 30.000 de lei, după cum arată datele Salario. Este vorba nu doar de salariile celor care conduc companiile din poziția de CEO, ci și ale directorilor financiari, de vânzări sau de logistică”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, liderul pieței de recrutare din România.

Cu o medie de 3.500 de lei, angajatorii din Farma oferă salarii similare cu cei din Financiar/ Contabilitate, Transport/ Distribuție, Asigurări sau Producție. Se află, în schimb, la distanță mare față de IT Software, unde media salarială ajunge la 5.850 de lei sau de Inginerie, Auto/ Echipamente, Telecomunicații, Petrol/ Gaze sau Audit/ Consultanță (toate cu medii de 4.000 de lei).

Farma este de ani buni unul dintre marii angajatori ai economiei, nu doar prin numărul mare de locuri de muncă disponibile, ci și prin salariile peste media din alte industrii. În fiecare lună, peste 1.000 de joburi în acest domeniu sunt disponibile pe eJobs.ro. Cele mai multe se adresează candidaților din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța. Peste 26.000 de aplicări sunt înregistrate lunar pentru pozițiile deschise în farma”, adaugă Roxana Drăghici.

În ceea ce privește angajații din farmacii, un farmacist câștigă, în medie, 3.050 de lei, un diriginte de farmacie 4.000 de lei, iar un asistent farmacist 2.200 de lei. Media salarială pentru reprezentanții de vânzări medicale este de 3.600 de lei, în timp ce specialiștii în farmacovigilență sau în studii clinice au salarii lunare de 4.000 de lei, după cum arată datele Salario.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din Farma, sunt pentru joburile:

  • Farmacist - 3.050 lei
  • Tehnician laborator chimie – 2.800 lei
  • Operator producție - 2.600 lei
  • Asistent farmacist - 2.200 lei
  • Lucrător depozit - 1.900 lei

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din Farma sunt:

  • Mediaș: 2.000 lei
  • Buftea: 2.350 lei
  • Slobozia: 2.500 lei
  • Brăila: 2.600 lei
  • Sighetu Marmației: 2.800 lei

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din Farma sunt:

  • București : 4.000 lei
  • Ploiești: 3.500 lei
  • Brașov: 3.400 lei
  • Cluj-Napoca: 3.200 lei
  • Timișoara: 3.000 lei

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

  • Director General: salariul mediu net la nivel național - 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei 
  • Director Financiar: salariul mediu net la nivel național - 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei
  • Director de vânzări: salariul mediu net la nivel național - 7.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei 
  • Director de logistică: salariul mediu net la nivel național - 6.500 lei, salariul maxim introdus în Salario - 7.500 lei 
  • Manager de produs: salariul mediu net la nivel național - 5.400 lei, salariul maxim introdus în Salario – 6.400 lei

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 38.000 de locuri de muncă. Peste 420.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

Categorie
Echipa Learning Network

Learning Network este terenul de joacă al celor care cred în puterea învățării, sunt curioși să își descopere limitele și își doresc să obțină... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.