Ca sa fii creativ, trebuie sa fii LIBER!

Lucrurile ”cu adevărat importante” se fac, nu se predică sau doar se gândesc.

 Unul dintre avantajele meseriei de jurnalist este faptul că ai ocazia să cunoşti oameni fascinanţi, cu caractere si poveşti de viaţă care te inspiră. Oameni cu care ai putea sta de vorbă zile întregi fără să te plictiseşti!

Un astfel de om este Mario Barangea, lector al Fundaţiei ”Calea Victoriei”, iniţiator al Laboratorului de Introspecţie (creativitate & interpretare) – la Artklub, Bucureşti şi al Cabinetului de Filosofie (introducere în gândirea critică, istoria filosofiei)- iar acestea reprezintă doar o mică parte din activitatea sa!

Un om atât de complex, dar care, totuşi, vorbeşte despre el, atât de simplu: “În vremea din urmă am descoperit că pot să scriu despre ce gândesc, că mă gândesc rar la lucruri cu adevarat importante, ca imi doresc sa pictez, sa citesc, sa dorm, sa ma plimb, sa contemplu. Totul natural.”.

Deşi au fost multe întrebările pe care mi-aş fi dorit să i le adresez, a trebuit să mă limitez doar la câteva dintre ele:

Luiza Pîrvulescu: Cum vede un doctorand în filosofie, pasionat de ocultism, şamanism, islamism, buddhism (şi alte asemenea subiecte) conceptul de “dezvoltare personală”?

Mario Barangea:Mă interesează coerenţa gândirii religioase. În numele acestei idei îmi permit să abordez o asemenea varietate de subiecte. Altfel, fără temelia unei motivaţii conceptuale, întreaga construcţie a înelegerii s-ar nărui iremediabil. În contextul ăsta, sintagma ”dezvoltare personală” are pentru mine un sens destul de diferit faţă de ce se vehiculează de obicei în legătură cu acest subiect. Într-un fel, religiile se referă la o concreteţe a dezvoltării persoanei care este greu de echivalat cu ce propune psihologia, de exemplu. Dezvoltarea persoanei nu are a completa în religii doar un parcurs spiritual ci se regăsesc implicate toate funcţiile, abilităţile, potenţialităţile, toate segmentele de dezvoltare ale omului.

“Încurajez cursanţii să gândească independent, fără a oferi răspunsuri, concentrându-mă pe formularea precisă a întrebărilor esenţiale.” 

L.P.: Dezvoltarea personală şi Psihologia sunt domenii extrem de vaste, iar atelierele legate de acest subiect, susţinute de fundatia al cărei lector sunteţi, nu se încadrează în “standardele” întâlnite pe piaţa din România. Care sunt direcţiile pe care le urmăriţi prin aceste ateliere?

M.B.: Insist mai puţin pe psihologie pentru că mi se pare întrucâtva reductivă. Însă nu voi nega niciodată importanţa ei formativă. Accentul cade însă pe fluiditatea ideilor, pe creativitatea interpretării, pe flexibilitatea cuvintelor-cheie. Forma este non-academică dar condiţionată de rigurozitate. Încurajez cursanţii să gândească independent, fără a oferi răspunsuri, concentrându-mă pe formularea precisă a întrebărilor esenţiale.

L.P.: Probabil că citiţi foarte mult. Care sunt cărţile pe care le-aţi recomanda oricărui tânăr din ziua de astăzi, aflat la începutul drumului său spre definire şi dezvoltare?

M.B.:Ştiu sigur că a existat o perioadă de 3-4 ani în care nu am citit decât 2 cărţi. Deci nu prea ştiu ce înseamnă ”a citi mult” sau ”a citi puţin”. Instruirea mi se pare vitală şi nu vorbesc doar de cultura generală ci de ceva mai mult. De o pasiune, să zicem, ale cărei trasee trebuie parcurse cât mai complet cu putinţă. Înainte de a recomanda o carte sau alta, vreau să îndemn la seriozitatea căutării. N-are niciun rost să citim ceva, orice, dacă o facem haotic – adică  în lipsa unei preocupări cu sens.

L.P.:“În vremea din urmă am descoperit că pot să scriu despre ce gândesc”. Cum a “apărut” inspiraţia?

M.B.:Din nefericire nu mai scriu demult. Îmi refuz tipul ăsta de exprimare din motive personale. Dar inspiraţia… nu prea cred în ”inspiraţie”. Poate în cazuri excepţionale, nu ştiu… Eu am încredere în muncă, în exerciţiu, în antrenament continuu, în lucrul neîncetat cu sine(le). În ordinea asta de idei, inspiraţia este descoperire. Ca şi cum ceva există dintotdeauna ”acolo” şi e obturat de un văl gros care trebuie înlăturat prin căutare, disciplină, curiozitate, prin cotrobăire chiar, prin insistenţă şi curaj.

“N-are niciun rost să citim ceva, orice, dacă o facem haotic – în lipsa, adică, unei preocupări cu sens.”

L.P.: Atelierele de scriere creativă susţinute de dvs se bucură de un real succes. Cum abordaţi creativitatea în cadrul acestor ateliere sau cum “treziţi geniul creativ” din fiecare participant?

M.B.:Postulatul pe care-mi bazez discursul este că fiecare om îşi ”compune” lumea în care trăieşte din elemente disparate pe care le uneşte într-un întreg mai vulnerabil sau mai solid, după măsura creativităţii pe care o pune la lucru. Aşadar, fiecare dintre noi este creativ. Trebuie doar să ne recunoaştem în postura de creatori şi procesul ăsta deja va da rezultate. Ca să anim ideea asta mă folosesc de ficţionalizare. Ficţionalizarea este un procedeu ludic de reformulare a realităţii personale. E mai simplu decât pare: e vorba, în fond, de îndemânarea de a scrie poveşti.

L.P.: Ce ne împiedică pe foarte mulţi dintre noi să scriem creativ?

M.B.:A scrie e o formă de artă. Ca pictura sau compunerea muzicii. Cel care scrie produce artă. Prin urmare e (doar) un mesager. De cele mai multe ori cel care doreşte să scrie creativ nu reuşeşte să decodifice mesajul într-o formă personală. Mesajul, ideea, pretextul trebuie să rămână ”conforme cu originalul” dar expunerea, explicarea, expresia (şi orice altceva cu prefixul ex-) e necesar să fie condiţionate de o formulare proprie, originală. Cât timp nu suntem în forma noastră singulară, inimitabilă ci trăim în schimb vieţile altora, gândim cum ni se spune că-i ”mai bine”, vorbim numai cum ni se dă voie, facem numai ”ce trebuie”, nu vom fi creativi. Adică  liberi.

“Cât timp nu suntem în forma noastră singulară, inimitabilă ci trăim în schimb vieţile altora, gândim cum ni se spune că-i ”mai bine”, vorbim numai cum ni se dă voie, facem numai ”ce trebuie”, nu vom fi creativi. Adică  liberi.”

L.P.: Aveţi pasiuni cel puţin diferite: filosofie, religie, scriere creativă, ocultism, alchimie, lectorat etc. Este vorba doar de curiozitate sau căutaţi ceva anume în fiecare dintre aceste domenii?

M.B.:Cum am spus şi mai devreme, sunt interesat de coerenţa gândirii religioase. Acum pot să detaliez un pic mai mult. Coerenţa sistemelor religioase e asigurată, din punctul meu de vedere, de filosofie mai mult decât de istoria religiilor. Instrumentarul cercetării este marcat de chestionarea riguroasă, evidenţele istorice şi arheologice sunt manevrate cu grija fenomenologiei. Temele recurente sunt mitul, simbolul, interpretarea sacerdotală a acestora, sacrul, riturile, ritmurile. A pornit totul din curiozitate, într-adevăr, şi a continuat prin acumularea de certitudini teoretice.

“Încerc să nu-mi complic existenţa prin tot felul de dependenţe şi îmi doresc să fiu prezent în tot ce fac”

L.P.: Care sunt acele lucruri “cu adevărat importante” la care vă gândiţi rar şi cum reuşiţi să faceţi asta?

M.B.:Lucrurile ”cu adevărat importante” se dovedesc a fi mereu în schimbare. Deci mă împiedic de amănunte mai degrabă decât înaintez în siajul unor idei esenţiale. Am ajuns să cred că lucrurile ”cu adevărat importante” se fac, nu se predică sau doar se gândesc. Şi ca să rămână cardinale, trebuie să fie protejate de discreţie.

L.P.: Care este cel mai bun sfat pe care l-aţi primit până acum?

M.B.:Cel mai bun sfat l-am întâlnit în Patericul egiptean: ”lucrează neobosit căci nesfârşite sunt veacurile odihnei.”

L.P.: Cum v-aţi descrie în cel mai personal, simplu şi cuprinzător mod posibil?

M.B.:Caut să-mi menţin libertatea. Încerc să nu-mi complic existenţa prin tot felul de dependenţe şi îmi doresc să fiu prezent în tot ce fac.