Cand si de ce se abuzeaza de practica in training?

Una dintre cele mai des intalnite promisiuni ale furnizorilor de training pentru eventualii clienti doritori este “acest program contine multa practica”.

Daca ne gandim la faptul ca invatarea pentru adulti face parte dintr-un proces de formare pe tot parcursul vietii si el este strans legat, adesea, de contextul vietii profesionale, atunci acest lucru face sens. Dobandesti niste competente pentru a le putea aplica in contexte reale; si, desigur, simulari - in spatiul sigur, controlat, al salii de training - ale felului in care pot fie ele aplicate eficient si corect, sunt binevenite.

Dar mai poate exista si un alt motiv pentru care se pune cu deosebire accentul pe partea practica in training.

Invatarea pentru adulti asuma implicit ideea alegerii. Spre deosebire de copilul care traverseaza procesul de formare in cadrul unei forme de studiu obligatorii (scoala), adultul decide sa se perfectioneze, sa evolueze, sa isi imbogateasca abilitatile si bagajul de informatii.

Or, pe o piata (orice piata) cu numerosi furnizori de programe de invatare, ideea marketarii acestor servicii devine imperativa. Studiul, educatia, trebuie sa fie cat mai pe placul celui care face alegerea pentru a se crea un schimb reciproc avantajos.

Si, pentru (cei mai?) multi participanti la traininguri, momentele de practica sunt mai digerabile. Venind, cei mai multi dintre noi, dintr-un sistem de invatamant inca rigid, formal, non-interactiv, autoritarist, invatarea relaxata, dinamica uneori la propriu (daca ne gandim la aplicatii care presupun folosirea corpului, deplasarea prin sala de curs), este o gura de aer proaspat.

Nimeni nu se simte confortabil sa asculte lungi prezentari-monolog, monotone, eventual venite dinspre partea unui vorbitor neinspirat si lipsti de carisma. Si nici creierul nu ne ajuta in acest sens, capacitatea noastra de concentrare nefind infinita.

Prin urmare este bine sa existe practica in procesul de training, nimeni nu se indoieste de asta.

Provocarea consta in motivatia includerii ei si in raportul dintre aceasta si partea teoretica-explicativa.

Alege trainerul sa aplice, spre pilda, jocul de rol? Ii foloseste aceasta metoda? E constient de avantajele si dezavantajele sale? Daca vorbim de un training de vanzari este o aplicatie binevenita. Aceasta cu conditia ca participantii sa nu ramana cantonati excesiv in imperativul (autoimpus sau inconstient) “performantei artistice”, uitand astfel care este focusul real.

Si exemplele pot continua.

Robert H. Vaughn explica, in acest sens, ca “toate tehnicile de simulare practica necesita in prealabil o anumita instruire de imbogatire a cunostintelor. De asemenea este nevoie de o analiza post-exercitiu. A nu face decat o simulare, nimic mai mult, este lipsa de eficacitate.[…] nimic nu este atat de folositor ca o teorie buna, dar oamenii inteleg teoria doar cand incep sa o aplice. Tocmai acesta este rolul unei simulari: sa le dea cursantilor posiblitatea de a aplica un set de aptitudini sau cunostinte complexe”.

In concluzie:

Practica in training este fundamentala. Ea le ofera participantilor ocazia sa aplice, intr-un cadru controlat, ceea ce invata.

Practica nu este distractie sau joaca. Ea nu trebuie folosita pentru a momi participantul sa aleaga un curs spre deosebire de altul mai mai teoretic (adica – poate – mai greu de parcurs).

In multe situatii teambuildingurile sau diverse proiecte de training de dezvoltare personala abuzeaza de nevoia cursantilor de a se simti (si) bine (nu doar stimulati intelectual) si folosesc aplicatiile pe post de pastila de relaxare, de amuzament.

Practica este necesara in conditiile in care aplicatiile sunt corelate cu obiectivele de invatare.

Si, esential, atunci cand sunt urmate de o analiza a experientei respective. Practica fara debriefing si suport teoretic este doar o modalitate abuziva de a distra clientul care alege sa plateasca pentru un serviciu de invatare.

(Manualul trainerului profesionist, Robert H. Vaughn, ed. CODECS, 2008)