Când/cum ne adresăm Inspectoratului Teritorial de Muncă
Fie că ești absolvent de postliceală sau de facultate, fie că ești un licean sau mai ai un pic și termini cursurile universitare, ai auzit că prietenii sau colegii mai mari au muncit pe perioada verii, și îți dorești și tu să aplici pentru un prim job.
Ai căutat, ai găsit, ești angajat. S-ar putea să fie locul de muncă ideal, dar s-ar putea, la pachet cu noua ocupație, să primești multe nereguli, despre care nu știi cu cine să vorbești. Iar un angajat neinformat îl ajută pe angajator să perpetueze obiceiurile ilegale, aducătoare de profit. Asta în dauna zelului, sănătății, aplombului, energiei tânărului neștiutor.
Trăim într-o țară în care programa școlară nu a auzit de ore de igienă, de nutriție, de educație sexuală, ce să mai vorbim de ore care să educe cetățeanul în formare în raportul cu legile, cu autoritățile statului. Știința juridică rămâne apanajul unor puțini absolvenți de drept, deși cu toții ar trebui să ne supunem legilor, să semnalăm încălcarea lor, să folosim în avantajul nostru prevederile acestora.
Așadar, care sunt problemele pentru care ne putem adresa instituției care se numește I.T.M. = Inspectoratul Teritorial de Muncă?
Atunci când angajatorul întârzie să-ți dea să semnezi un contract de muncă, când semnezi un contract pentru un anumit număr de ore, iar patronul/ angajatorul te ,,ține,, la muncă un alt număr de ore, chiar dublu celor convenite, fără ca orele suplimentare să îți fie plătite, când se găsesc, lună de lună, motive ca să întârzie sau să nu îți se dea salariul, dacă nu primești concediu de odihnă, de maternitate, ești hărțuit sau când ești concediat pe nedrept.
Cei mai mulți tineri nu-și cunosc drepturile. Alții, deși încep să afle informații, să caute, să se documenteze, influențați fiind de cei cu ,,experiențe,, similare, care și-au pierdut locul de muncă în urma efectuării unor demersuri, aleg să nu întreprindă nimic.
Pașii pentru a restabili corectitudinea și echitatea, sunt următorii (bine ar fi să-i urmați, indiferent de părerile celor din jur; nu pierdeți decât, cel mult, un loc de muncă nepotrivit; caștigi respect, cunoștințe, încredere în forțele proprii):
- Mai întâi, te adresezi șefului de la personal sau patronului. Sesizezi problema, dacă e nevoie, chiar în scris, și ceri un număr de înregistrare pentru cererea ta. Ți-l notezi undeva.
- Dacă problema nu a fost soluționată, te prezinți la un sediu I.T.M. și încerci să expui problemele tale unui inspector I.T.M. Dacă nu o poți face personal, poți încerca telefonic sau printr-o scrisoare; chiar și printr-un e-mail. Ar trebui să știi că ai șanse cu atât mai mari să ți se soluționeze problema, cu cât sesizarea este mai promptă (nu la doi ani după). La fel, cere un număr de înregistrare și solicită un răspuns scris. Nu se plătește nici o taxă. Nu uitați să vă scrieți numele complet, CNP-ul și adresa. Și în privința angajatorului, trebuie să dați cât mai multe date cu putință (denumirea societății, numele patronului, localitatea în care se află punctul de lucru). Nu depuneți filmări, dar precizați concis fapte, date, solicitări.I.T.M. ul va veni în control la respectivul angajator pentru a verifica respectarea de către acesta a legislației muncii, precum și acordarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor față de salariați, se vor procura dovezi, se vor efectua investigații, urmând să dispună măsurile pe care le consideră necesare, inclusiv constatarea contravențiilor și aplicarea de sanctiuni contravenționale. Potrivit legii, sesizările beneficiază de confidențialitate, nu se dezvăluie angajatorului motivul controlului sau cine afăcut reclamația.
- Se poate depune, ca ultimă soluție, o cerere de chemare în judecată a angajatorului, la Tribunalul în a cărui rază salariatul își are domiciliul/ locul de muncă (tot, cât de repede cu putință, căci unele drepturi, cum ar fi cele salariale, se prescriu).