fbpx Ce se ascunde in spatele demotivarii si cum reincepi sa actionezi | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Ce se ascunde in spatele demotivarii si cum reincepi sa actionezi

Demotivarea este unul dintre factorii cei mai nocivi pentru o organizatie sau pentru o persoana care doreste sa isi atinga obiectivele.

In practica de coaching alaturi de clientii mei am observat cateva cauze care explica demotivarea si implicit productivitatea scazuta cu care se asociaza. Uneori demotivarea, lipsa de energia pe care clientii o simt cand e momentul sa lucreze la un proiect e un semn ca se indeparteaza de drumul lor, ca investesc intr-o zona care pe termen lung nu ii va ajuta sa creasca si sa invete. Odata clarificat acest aspect, pentru acestia incepe o noua etapa, una de descoperire, in care renuntarea la comportamente familiare si asumarea de riscuri face parte din peisaj. Claritatea dobandita, faptul ca au descoperit intr-adevar ce vor sa faca, le readuce motivatia si ii inarmeaza cu energie pentru a face eforturile necesare atingerii obiectivelor.

Exista insa si cazul celor care sunt demotivati si tot amana sa inceapa lucrul la proiecte care le sunt dragi, la care viseaza, care odata implementate le-ar aduce satisfactii. Pare paradoxal sa nu faci nimic pentru ceea ce iti doresti cu ardoare, dar in realitate se intampla foarte des. Cei mai multi dintre clientii care apeleaza la coaching, cu o astfel de situatie se confrunta.

Uneori rezolvarea pentru acestia vine din a-si schimba modul in care lucreaza. Spre exemplu, aleg sa dea dovada de mai mult curaj si incep sa fie congruenti cu ceea ce sunt, sa se exprime in relatiile cu ceilalti asa cum sunt si nu cum cred ei ca ceilalti asteapta sa fie. Isi depasesc barierele de perfectionism si accepta ca e omeneste sa faca greseli. Si descopara ca, paradoxal, greselile nu inseamna nicidecum sfarsitul carierei sau pierderea stimei si admiratiei celorlalti cum credeau, ci sunt drumul cel mai scurt catre atingerea obiectivelor atunci cand inveti din ele.

Mai exista si categoria celor care se declara demotivati si tot amana sa se apuce de un proiect de vis care le-ar putea schimba viata in bine. In realitate demotivarea acestora este o frica uriasa care le spune ca nu merita sa aiba acel vis. Ca nu sunt suficient de buni pentru a-l duce la bun sfarsit, ca o sa esueze. Sunt altii mai destepti ca ei, cu mai multa experienta, de mai mult timp in piata, evident mai bine echipati sa aiba succes… Frica ii paralizeaza si nu mai fac nimic… Doar viseaza si traiesc cu frustrare si vinovatie. Vinovatia de a nu face nimic, desi chinuitoare, e insa mai usor de suportat decat frica de a incerca. Pentru astfel de cazuri, o alta solutie decat a incepe si a actiona nu am cunostinta sa existe… Inactiunea atrage inactiune, la fel cum actiunea aduce cu sine actiune. Vorba proverbului „pofta vine mancand”…

Si ca tot am pomenit mai sus de actiune, poate va ma amintiti de forta de rezistenta, despre care am invatat in scoala, la fizica. Din cate am observat, de multe ori, ca sa nu zic de fiecare data, isi face simtita prezenta si in cazul celor care intentioneaza sa isi atinga obiectivele. De-a lungul procesului, la un moment dat simt ca nu mai au motivatie sau inspiratie sau nu e momentul potrivit sa se reapuce de treaba, sau trebuie sa termine ceva neimportant, in general e ceva ce ii retine… Trec prin stari de plictiseala, apatie, asociate cu lipsa oricarui interes de a face ce e nevoie sa faca. Din nou, solutia care ii poate scoate din starea asta are legatura cu a actiona. Imi amintesc ce ne spunea unul dintre profesorii de sport, acum multi ani: „Cel mai important pas ca sa sa ajungi sa faci sport, e sa iti pui primul adidas in picioare.” In felul asta invingi rezistenta… In plus, rezultatele pe care le obtii actionand vor fi cu siguranta mai mult decat obtii stand si filozofand pe tema „lipsei de chef”.

Din experienta mea, pentru cei care au proiecte sau obiective pe care intr-adevar doresc sa le atinga, odata ce se pornesc sa actioneze si sa construiasca, nu doar ca ideile bune incep sa apara, dar se deschid usi, intalnesc oameni care stiu sau detin exact acel ceva de care au nevoie. Lucrurile incep sa functioneze usor, pentru ca sunt pe calea cea buna.

Dar mai intai de toate, trebuie sa depaseasca starea de demotivare! Si aceasta poate fi depasita! Cu pasul asta, incepe totul…

 

Companie
Categorie

Este consultant in Relatii Publice si Comunicare cu peste 10 ani de experienta in dezvoltarea de campanii de comunicare corporate si de brand... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.