Ce trebuie să ştim despre demisia fără preaviz?

Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.

Scopul preavizului este acela de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecinţele negative pe care le-ar putea avea încetarea intempestivă a contractului de muncă.

Demisia este o consecinţă a principiului libertăţii muncii, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constitutie, conform căruia „alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere”. De altfel, „ munca forţată este interzisă”.

Salariatul nu este obligat să-şi motiveze demisia, dar manifestarea sa de voinţă în acest sens trebuie să fie clară, precisă, fermă şi lipsită de echivoc.

Cea mai sigură înştiinţare o constituie înregistrarea în registrul de intrare-ieşire al angajatorului. Angajatorul este obligat să înregistreze demisia, în caz contrar el săvârşind contravenţia prevăzută la art. 260 alin. (1) lit. n) din Codul Muncii.

Demisia nu trebuie aprobată de angajator. De altfel, acesta nici nu are vreun drept de a-şi manifesta acordul la demisie.

Pot înceta prin demisie atât contractele încheiate pe durată nedeterminată, cât şi cele pe durată determinată, precum şi contractele cu timp parţial, cele temporare sau contractele de muncă la domiciliu, dar în baza principiilor generale salariatul va răspunde pentru prejudiciile cauzate prin exercitarea abuzivă a dreptului de a denunţa contractul, ţinându-se seama de termenul şi obiectul acestuia.

(...)