”Ce vrei cu adevărat?” - Interviu cu Timothy Gallwey (II)

(Citeste partea I a interviului cu Tim Gallway aici)

Magda Bunea: Din câte ştiu, aţi avut participanţi din Romania la seminarul dumneavoastră de la Londra, de anul trecut. Care sunt cele mai frecvente credinţe limitative pe care le-aţi observat?

Tim Gallwey: Orice cultură are credinţe autolimitative. Diferenţele care apar în aceste convingeri de la un popor la altul nu sunt importante. Oportunitatea pe care o are coach-ul este aceea de a învăţa să scoată la lumină acele credinţe limitative şi să îl ajute pe client să le depăşească pe cele pe care este pregătit să le înfrunte.

Cu toţii avem dificultăţi în a fi suficient de creativi pentru a trece de limitele pe care singuri ni le impunem. Un coach poate să îşi ajute clientul dacă îşi dă seama că anumite credinţe limitative sunt valide şi că persoana respectivă nu poate renunţa la altele pentru că nu e pregătită să o facă.

MB: Folclorul unui popor este “povestea”lui – hm -, de succes. Românii au aşa : « Bătaia e ruptă din Rai », « Capul plecat de sabie nu e tăiat » şi, pentru a fi siguri că ”reuşim” în viaţă : « Pe roman, timpul nu îl sinchiseşte ». Ce întrebare ar fi potrivită într-o sesiune de antrenament cu un astfel de «corp»? Mai ales în mediul organizaţional.

Tim Gallwey: La începutul sesiunii de coaching, aş pune întrebări referitoare la măsura în care persoana respectivă crede în astfel de ”adevăruri”, şi aş relua exact aceleaşi întrebări la finalul întâlnirii. Conştientizarea convingerilor e primul pas pentru a putea să le examinezi. Credinţele nu sunt cunoştinţe, nu se bazează pe ştiinţa a ceva. Ele pot fi schimbate prin experienţe şi percepţii noi îndată ce sunt văzute ca fiind pur şi simplu ceva ce crezi.

MB: Se vorbeşte mult despre management folosind ”coaching skills”. Care sunt diferenţele faţă de management folosind ”leadership skills”?

Tim Gallwey: Nu ştiu să fie vreo diferenţă esenţială.

MB: Cum poate fi aplicat coachingul în cadrul unui sistem educaţional pentru a împiedica consolidarea Eului 1 şi a da forţă Eului 2? Este o chestiune legată de vârsta cea mai potrivită?
Tim Gallwey: Cred că, în general, prioritatea în educaţie ar trebui să fie schimbarea de la a-l învăţa pe elev un anume lucru la a-i trezi dragostea de a învăţa acel lucru.

Principala problemă a sistemului tradiţional de recompensare este aceea că elevii care nu ştiu ceva sunt făcuţi să se simtă prost pentru că nu ştiu. Acest lucru îi face să creadă că sunt chiar proşti şi ajung să trăiască la nivelul unor aşteptări minime de la ei înşişi, care, la rândul lor, îi împiedică să pună întrebări şi să vrea să înveţe.
Dacă faptul de a şti când nu ştii sau când nu ai înţeles ar fi apreciat ca un punct forte, critica de sine ar fi mult mai scăzută şi capacitatea de învăţare a Eului 2 ar creşte foarte mult. 

MB:  În cartea dumneavoastră ”Jocul interior şi munca”, unul dintre cele mai importante aspecte este mobilitatea. Faceţi următoarea afirmaţie: ”O persoană care recunoaşte importanţa mobilităţii nu este satisfăcută cu a fi în orice stare de curgere, ea trebuie să fie în acea stare de curgere pe care o alege îndreptându-se spre unde vrea să meargă.”. Pe de altă parte, precizaţi că sunteţi de acord cu descrierea pe care o face Mihaly Csikszentmihalyi performanţei – ”flow state”, starea de curgere. Să înţelegem că ”being in the flow” nu este singurul semn că Eul 2 e cel care ne conduce?
Tim Gallwey: ”Curgerea” (flow) descrie modul în care muncim, dar nu direcţia sau ţelul pe care îl avem. Eul 2 este mulţumit cînd finalitatea muncii şi semnificaţia ei sunt aliniate.

MB: Într-o postare recentă pe site-ul său, domnul Myles Downey afirma: ”Nimeni nu poate să spună ce e coachingul – cel puţin nu în sensulcum practici coaching – un model sau un demers anume.” Care este părearea dvs. asupra acestui subiect?

Tim Gallwey: Lucrez cu Myles Downey la dezvoltarea unui ”antrenor online” – eCoach – şi cred că înţeleg ce  vrea să spună. Nu există nicio persoană şi nicio asociaţie care să poată fi privită ca autoritate în profesia aceasta – coachingul. Tocmai aceasta este frumuseţea momentului în care se află acum profesia de coach. Este o profesie în dezvoltare, o profesie care nu e complet definită. Ca urmare, se poate experimenta. Până la urmă coach-ii vor da o definiţie a coachingului prin acţiunile lor. Este o mare responsabilitate.

MB: Dacă ar fi să începeţi să scrieti acum o nouă carte Inner Game, s-ar numi ”Inner Game of…”, Jocul interior şi …?Ce ar fi diferit? 

Tim Gallwey: ”Jocul interior şi stresul” a apărut în 2009, aşa că nu ar fi multe noutăţi. Poate că aş scrie o carte care să însoţească Inner Game eCoach - despre cum poate fi utilizat cel mai bine.

MB:  În ultimii 10 ani s-a schimbat dramatic interacţiunea dintre oameni. Pe când « Inner Game of Social Media »? De altfel, aţi şi spus că aţi lansat un eCoach.

Tim Gallwey: Este adevărat că au apărut noi mijloace de comunicare, dar acest lucru nu schimbă fundamentele comunicării. Internetul este o cale de a distribui comunicarea instantaneu şi pe scară largă. Tocmai de aceea Myles Downey şi eu ne-am gândit că o parte din beneficiile coachingului pot fi făcute accesibile unei audienţe mult mai mari, la costuri mult mai mici decât coachingul direct. Ce încercăm să facem noi nu înlocuie coachingul faţă în faţă, dar oferă coaching unor milioane de oameni, care, altfel, nu ar beneficia de niun fel de coaching.

Magda Bunea: Sunt 37 de ani de când aţi lansat ”The Inner Game of Tennis”. Unii vă numesc ”bunicul coachingului”. Ca bunic-coach în dezvoltare, ce întrebare ar fi potrivit să vă pună o ”nepoţică” pentru a vă facilita progresul? 

Tim Gallwey: Aceeaşi veche întrebare: ”Ce vrei  cu adevărat?”

Cum pot fi folosite cel mai bine în coaching jocurile şi simulările electronice ?

Care sunt cele mai promiţătoare aplicaţii ale eCoach în mediul corporatist ?

Cum ar putea coachingul să abordeze cel mai bine domeniul sentimentelor?

Cu siguranţă, va trebui să progresez în cunoaştere şi în claritate pentru a răspunde bine la oricare dintre întrebările astea!