fbpx Cele 10 superputeri ale omului de marketing in social media | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Cele 10 superputeri ale omului de marketing in social media

Zilele cand social media reprezenta doar o curiozitate, o noutate bizara cu care se jucau actorii de pe scena marketingului, au trecut demult. Astazi pare aproape de neimaginat - cu siguranta este mult mai ineficient - ca proiectele din aceasta sfera sa fie spornice in afara universului virtual al interactiunii online.

Unul din elementele esentiale pe care le aduce social media pentru marketing este schimbarea de perspectiva, de abordare. Daca radioul, televizorul, presa erau unidirectionale, lansand mesaje dinspre zona de marketing inspre potentialii consumatori, lumea virtuala ii pune pe acestia din urma in mijloc. Consumatorul conduce, el este un element activ in procesul de marketizare, iar relatia de comunicare este biunivoca. 

Iar cei care conduc campaniile de promovare trebuie sa isi ascuta simturile pentru a putea fi mereu conectati, prezenti, atenti la reactiile posibililor clienti.

Poate niciodata mai mult ca acum, in sfera social media, nu a fost mai actuala sintagma "clientul nostru, stapanul nostru". Doar ca felul in care clientul conduce este extrem de subtil. Consumatorul interesat de anumite produse sau servicii  - care este activ si in social media - este vocal si expresiv. El spune ce ii place si ce nu, isi face publice opiniile, judecatile de valoare, feedbackul. Vrea sa se apropie de cei care ofera un produs, sau serviciu, sa comunice cu acestia.

Iar acest lucru ofera o transparenta nemaintalnita pana azi in relatia de promovare si consum. Niciodata pana acum nu a avut promovarea sansa accesului la un numar atat de mare de potentiali clienti, intr-un timp atat de rapid si cu posibilitate de raspuns atat de explicita.

Tocmai de aceea oamenii de marketing trebuie sa isi dezvolte toate abilitatile pentru a putea profita din plin de aceasta oportunitate.

Care sunt cele 10 superputeri ale acestora?

  • ascultarea - activa... omul de marketing este prezent la reactiile si mesajele cientilor din social media (sau potentialilor...)
  • atentia - clientul din social media nu trebuie agasat cu oferte. Mai degraba accentul trebuie sa cada pe un soi de grija fata de el, de disponibilitate fata de acesta
  • impartasirea - omul de marketing este deschis cu munca lui online si, totodata, respectuous cu proiectele altor colegi. El se aliniaza, cu alte cuvinte, atitudinii - specifice mediului online - ce sta sub termenul "share"
  • leadershipul - marketingul in social media este despre a crea vizune si a inspira oamenii sa se adune virtual laolalta impartasind aceleasi valori sau scopuri
  • implicarea - prezenta in social media inseamna activitate in social media (networking, schimb de idei, "share", "like", postari...)
  • reactia - comunicarea in social media presupune feedback, reactii rapide, raspunsuri prezente
  • rabdarea - proiectele de marketing in social media, desi "prind mai repede", presupun totusi, si ele, timp de maturizare, de crestere in popularitate, dimensiuni, de captare durabila a atentiei, de inflorire
  • scrierea - comunicarea online de marketing inseamna sa stii sa scrii concis, corect, cu impact, cu viteza, conectat la cererile potentialilor consumatori
  • noutatea - marketingul in social media presupune updatari, prospetime; dar acest lucru trebuie facut cu cap, cu simt de responsabilitate (e.g. stirile trebuie sa fie coerente ca mesaj cu intentia de promovare)
  • autenticitatea - omul de marketing online este onest, atent, flexibil; nu "vine acolo" sa dea lectii, sa acuze, sa se vada pe sine prin raportare la ceilalti.

Inchei intr-o nota cum nu se poate potrivita pentru ceea ce inseamna puterea marketingului datorata social media:

“Nu continutul este rege – multiplicarea si tacticitile de promovare ale acestuia sunt"
Brian Chappell, via Twitter

Traducere si adaptare dupa Marketingprofs.com

Categorie

Deşi am la bază studii de filosofie, în ultimii doi ani m-am concentrat mai degrabă pe cele de training, în cadrul unui master al Facultăţii... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.