Cheia leadership-ului

If you learn tricks, you'll be a caterpillar that flies, not a butterfly. -Baba Ram Dass

Chiar vrei sa fii leader? Nu ai decat sa incerci una din miile de retete pe care le gasesti oriunde: in carti, articole, seminari, workshopuri...

La fel cum se intampla si cu “tehnicile de vanzare”: o armata de business-guru, CEO-superstar, profi de facultate, self-proclamed experti etc sunt gata sa iti ofere (contra unui pret destul de piperat, de obicei) tot felul de sfaturi, metode si smecherii cu care sa iti conduci echipa, firma, tara spre succesele cele mai nemaipomenite si spectaculoase.
Ca de obicei, sa nu va asteptati si de la mine la o lunga lista de reguli, legi, tehnici in acest sens.
Eventual, deoarece cred ca stiti obsesia mea pentru literatura clasica, daca chiar vreti sa cititi ceva valoros despre leadership si stiinta conducerii, aruncati o privire la comentariile De bello Gallico ale lui Caesar sau la Istoria Razboiului Peloponesiac a lui Tucidide.
Va pot garanta ca fiecare pagina valoreaza mai mult decat zece carti Made in USA.
Daca vreti neaparat ceva mai modern, o citire atenta a Printului lui Machiavelli s-ar putea sa fie o sursa minunata de surprize.

Totusi, imi permit niste ganduri despre leadership, deoarece chiar mi se pare o tema destul de interesanta.
In primul rand, pentru ca este o activitate specific omeneasca, care nu are nici o referinta in lumea animala.
Evident, exista concepte aparent asemanatoare in ceea ce priveste apararea teritoriului, castigarea drepturilor de alpha male sau ridicarea in ierarhia de “Peacking order” (adica, cine are dreptul sa manance primul), dar toate acestea – castigate prin forta si selectie – au de fapt ca singur scop prioritatea de acces la femei si la hrana, si asta spre binele grupului: mai bine sa manance si sa se reproduca cei mai tari decat cei slabi. (cineva ar putea sa faca observatia ca toata ierarhia noastra sociala nu are de fapt alt scop decat a defini dreptul nostru de acces la mancare si la femei, dar asta ne-ar aduce prea departe...)
Evident, se pot intampla si in lumea "civilizata" situatii in care dominatia este obtinuta prin pura forta fizica, dar conceptul de leadership, cum il intelegem noi, este ceva strict omenesc pentru ca porneste de la cu totul altceva.   

Adica, de la constientizarea – oarecum rationala – ca nu poti face totul de unul singur si ca, in consecinta, orice proiect care implica mai mult de o persoana are nevoie de cineva care coordoneaza lucrurile. Apoi, nu prea conteaza daca e vorba de niste oameni cu care sa cladesti o cabana, de un trib cu care sa construiesti un sat, de un partid cu care sa preiei puterea sau de o armata cu care sa iti cuceresti teritorii noi, principiile sunt aceleasi: un grup de oameni hotarasc sa renunte la o parte din vointa si libertatea lor pentru a ajuta pe altcineva – liderul – sa duca proiectul la bun sfirsit.

De ce ar face asa ceva? Vedeti ca intrebarea nu este deloc banala: suntem atat de obisnuiti sa credem drept firesti anumite chestii incat uitam sa ne punem intrebari fundamentale si simple.
De ce, deci, ne supunem altcuiva? Pentru ca e seful? Pentru ca trebuie? Pentru ca asa ne au invatat? Pentru ca e munca noastra?
Raspunsul, de fapt, este cat se poate de simplu: pentru ca noi credem ca – sub o forma sau alta – este in avantajul nostru.
Apoi, nu prea conteaza daca ne supunem pentru ca in schimb primim bani, promisiuni, avantaje (adica, motivatia pozitiva), sau incercam sa evitam pedepsi, amenzi, sau bataie (motivatia negativa).
Ramane faptul incontestabil ca supunerea este voluntara. Evident, uneori pretul nesupunerii poate fii inalt: amenzi, puscarie, saracie, poate moartea. Dar nimeni nu poate sa ne “oblige” sa facem ceva: nimeni poate sa aiba asupra noastra mai multa puterea decat noi suntem dispusi sa ii oferim.

Acestea fiind spuse, putem intoarce discutia. Vrem sa fim lideri? Asta insemana ca ceilalti ar trebui sa se supuna noua si sa ne ajute in atingerea obiectivele noastre. Dar dat fiind ca supunerea e voluntara si nu o putem forta, ce le dam in schimb?
Iata ca – luate asa – anumite chestii incep sa capete un sens diferit. Lider nu mai este cineva care are o anumita “putere” (si un politist care dirijeaza traficul la o intersectie are desigur o anumita putere, si nesupunerea la indicatile lui ar putea sa produca niste consecinte destul de neplacute, dar nimeni nu ar vorbi in cazul asta despre un “lider”). In acest fel, un manager la o firma, un director de banca, un coordonator la un departament, pot avea un anumit nivel de putere dar, din nou, poate fara nici o legatura cu leadership-ul.

In ideea pe care v-am propus-o, un lider nu este cineva care pune in aplicare niste paremetrii hotarati de altii pentru a lua deciziile, ci cineva care propune o viziune a unui viitor posibil si ii convinge si pe ceilalti ca – fiind acest viitor in interesul lor – e bine sa-l ajute in realizarea sa.
Lider este cel care, acolo unde ceilati vad un simplu camp necultivat, vede un hotel cu piscina si un parc de distractii.   
Lider este cel care, acolo unde ceilalti nu vad nici o sansa de schimbare politica, vede sansa de a strange oameni si de a schimba structura puterii.
Lider este cel care, atunci cand toti ceilalti spun “e o nebunie, nu se poate”, ii ignora si pur si simplu, realizeaza ce si-a propus.

E clar, de multe ori e nevoie de o doza mare de nebunie. Si e nevoie ca nebunia lider-ului sa fie atat de atragatoara pentru cei care intra in contact cu el, incat sa se declanseze cumva si nebunia lor.
Dar cand asta se intampla, aceasta nebunie indreptata spre o directie anume devine o forta atat de puternica incat poate sa distruga limitele a ceeea ce credem posibil, si poate sa reuseasca in sfarsit sa-i scoata pe cei “normali si sanatoasi” din rutina lor. Sa ii oblige sa constientizeze scanteia de putere nemarginita care doarme, ascunsa si latenta, in fiecare om. Si asa lucrurile intr-adevar “se intampla”. Asa creste omenirea.

Asta este un lider: cel care reuseste sa aprinda aceasta scanteie. Domeniul concret de actiune – politic, comercial, tehnic, religios - conteaza foarte putin. Conteaza sa oferi o viziune celor care vrei sa te urmeze si ca aceasta viziune sa miste anumite energii interioare.

Deci, sa ne intoarcem la intrebarea initiala, vreti sa fiti lideri? In cazul asta, vedeti si voi cat de putin sens si folos au sfaturile obisnuite despre “leadership”: nu sunt decat niste trucuri care nu va vor duce nicaieri. Cu atat mai putin, nu are nici un folos sa va concentrati asupra puterii: nici asta nu va face lideri.

Daca chiar vreti sa fiti lideri, va va trebui ceva mai mult: va trebui sa va concentrati sa treziti in ceilalti acea scanteie de viata, acea constientizare de potentialitate, acea vibratie de credinta care singura declanseaza entuziasmul si impinge la actiune.
Si pentru asta, va trebui in primul rand sa gasiti si sa aprindeti scanteia voastra, cea care face intr-adevar diferenta dintre un fluture si un vierme care zboara.
Daca reusiti asa ceva, sa puneti in contact lumea cu puterea lor,  nu prea conteaza daca conduceti o tara sau o familie: asa, o sa fiti lideri adevarati.