Competente dobandite... in doi timpi si trei miscari

Se spune ca repetitia este mama invatarii...

Suntem familiarizati, poate nu putini dintre noi, cu experienta trainingurilor in urma carora pare ca... nu ne alegem cu mai nimic. Eventual o impresie placuta ("un trainer antrenant, ne-am simtit bine, am cunoscut oameni interesanti" etc.) care inlocuieste permanenta sau temeinicia urmarilor unei experiente reale de invatare.

Nu contesta nimeni faptul ca invatarea pentru adulti in cadru profesional  presupune o anumita eficienta, viteza, un anumit pragmatism, o economie de timp, o intensificare si aglutinare a procesului. Aceasta pentru ca dezvoltarea costa, trebuie sa aiba efecte rapide si cresterea valorica a angajatului trebuie sa fie - in final - intru binele angajatorului.

Cu toate acestea organizatiile isi pot pune invataceii in situatii in care tocmai aceste criterii devin o piedica pentru ele insele.

Mai explicit: exista traininguri propuse sau impuse angajatilor care, prin insasi natura obiectivelor si continuturilor lor, contrazic ideea de invatare rapida, eficienta, costuri mici si rezultate pragmatice mari, usor palpabile.

Unele dintre acestea sunt complicatele traininguri de soft skills. Privite nu de putine ori - poate si din cauza numelui lor? - cu o oarecare lejeritate, circumspect, ele se afla, de fapt, in situatia paradoxala de a tinti spre competente extrem de greu de dobandit desi, la prima vedere, par "usoare" prin comparatie cu cele tehnice (hard/technical skills).

Cati angajati nu au fost trimisi, spre pilda,  la faimoasele traininguri de comunicare?

Iata o tema populara de invatare printre adulti, si inca una care pare floare la ureche. Pana la urma - nu-i asa? - este vorba de ceva la care se pricepe toata lumea in mod natural.

Angajatul participa, eventual cu o unda de scepticism sau chiar ironie, la astfel de intalniri. Vorbeste, "se joaca" (caci asa pot parea unele aplicatii), este intrebat cum s-a simtit si ce crede despre colegii sai, despre trainer, si apoi pleaca acasa.

Cu ce ramane dupa o astfel de experienta? In afara de faptul ca, probabil, i s-a intarit covingerea ca, da, acest lucru este o pierdere de timp cu efecte relaxante, cu mai nimic.

Este concluzia in mod programatic responsabilitatea trainerului? Poarta obiectul de studiu stigmatul intrinsesc al propriei lipse de semnificatie si relevanta?

Cu siguranta nu, ba chiar dimpotriva.

Studiul comunicarii presupune un proces extrem de complex care - pentru a fi cu adevarat eficient - trebuie sa provoace invatacelul pe mai multe paliere: cel psihologic (viziunea despre sine si cei din jur, echilibrul emotional, manifestari ale inconstientului etc) si cel mental (conceptii si valori despre oameni si relatii etc.). Apoi, desigur, este vorba de provocarea comportamentala (raportul efectiv, verbal si nonverbal, cu ceilalti).

Prin latura sa sociala, de relationare, comunicarea este o competenta comportamentala. Si, ca oricare dintre cele care apartin acestei categorii, dobandirea ei presupune in mod firesc, esential, timp si exercitiu.

Oricat de eficienta este combinatia dintre trainerul performant si participantul istet si motivat, un training de comunicare nu va putea da niciodata rezultate de nota 10  (evidente, pe termen lung sau foarte lung) in urma celor cateva ore de intalniri.

Pentru ca este vorba de ceva ce tine de natura obiectului acelui training.

Daca atunci cand vorbim de technical skills se pot dobandi competente in urma unei discutii de studiu sau a doar catorva ("participantul va recunoaste un numar X de obiecte ce contin defectul de productie Y ..."), alte proiecte de training (cele de soft skills, spre pilda)  trebuie sa asume ca succesul lor real depinde si de cat se investeste in invatare si dupa ce s-a incheiat discutia formala, in sala, dintre participanti si trainer.

Iar organizatiile trebuie sa fie constiente, la randul lor, de acest lucru, atunci cand opteaza pentru un curs sau altul si atunci cand asteapta anumite rezultate dupa ce acesta s-a incheiat ("am trimis toata echipa la un curs de aproape o zi de managementul conflictului si tot se ciondanesc la birou").

Unele traininguri nu dau rezultate tocmai pentru ca acest lucru nu este posibil doar in urma experientei de invatare de la sala de curs, oricat de reusita ar fi fost ea.

Asa cum cel mai bun elev, avand cel mai bun invatator, nu poate invata cu adevarat alfabetul decat daca lucreaza si acasa, nici un angajat nu poate deveni un vanzator performant, un trainer excelent (si exemplele pot continua) peste noapte.

Competentele propuse de unele traininguri presupun in mod implicit studiu individual, autoanaliza, timp de maturare, intalniri ulterioare de lucru, chiar daca - din pacate - acest fapt nu se spune intotdeauna fatis.