Corina Neagu. Despre ea, despre oameni, despre HR

Când intri pe blog-ul ei, vezi scris mare: “Corina Neagu. Pasionată de oameni.” De ce oameni? Pentru că, spune ea, datorită oamenilor intraţi şi iesiţi din viaţa ei, s-a maturizat şi a devenit ceea ce este astăzi.

Este HR Specialist cu experienţă de peste 13 ani doar în acest domeniu. Mai face şi coaching şi consiliere în carieră. Are un blog si este foarte activă in Social Media. A scris o carte- Despre oameni şi experienţe. Scrie şi articole şi este speaker la diverse conferinţe. Iar în plan personal, este femeie, soţie şi mamă, mândrindu-se în special cu cele două fete minunate ale sale, Rebecca şi Carla. Şi zâmbeşte foarte mult. Am putea spune că a găsit, cumva, secretul echilibrului muncă-viaţă personală. Însă ea susţine că nu este niciun secret, ci este vorba, mai degrabă, despre a face compromisuri cât mai mici (“alegi răul cel mai mic şi te concentrezi pe prioritatea maximă”) şi de convingerea că, în viaţă, lucrurile nu se întamplă neapărat atunci când ţi le doreşti, ci când TREBUIE. Crede în respect (oferit oricui), în familie (care este mai presus de orice) şi în ideea că “Totul pare imposibil până e făcut.” (Nelson Mandela).

Am vrut să o cunosc mai bine, aşa că am invitat-o la un interviu mai altfel: în loc de întrebări, am rugat-o să completeze, în câteva cuvinte sau fraze, propoziţiile incepute de mine. Ce-a ieşit? Vă invit să citiţi şi să trageţi singuri concluziile:

Corina Neagu- profesonistul

Cea mai mare realizare profesională a mea de până acum este faptul că am reuşit să construiesc lucruri frumoase de la zero sau cu resurse minime, să sudez echipe, să formez oameni.

Calităţile care m-au ajutat in carieră sunt ambiţia, curajul, respectul, responsabilitatea lucrului bine făcut, integritatea, dorinţa de a învăţa şi de a fi din ce in ce mai bună în tot ce fac, onestitatea,pasiunea pentru oameni şi pentru domeniul resurselor umane.

Mi-am schimbat de curând job-ul pentru că am simţit că pot aduce mai multă valoare noului angajator. M-am despărţit cu regret şi în condiţii foarte bune de vechea mea echipă, însă vine un moment în viaţa fiecăruia în care trebuie să mergem mai departe.

Un HR Specialist trebuie să aibă calităţi pe care orice specialist ar trebui să le aibă, nu doar unul din HR, deşi  cred că România duce lipsă de specialişti, pentru că sistemul nostru de învăţământ ne pregăteşte pentru a şti de toate (ori, nu poţi face performanţă în toate!) Ca abilităţi/calităţi, militez pentru: experienţă (din orice surse: voluntariat, internship, mentoring/shadowing), limbi străine (cât mai multe), ambiţie, curaj, deschidere către nou, dorinţa de a învăţa, flexibilitate, mobilitate, aşteptări pe măsura cunoştinţelor şi experienţei, dorinţa de autodepăşire şi acel „drive” de care vorbeşte Daniel Pink – entuziasm, dedicare, pasiune,atitudine fără care lucrurile nu ar ieşi aşa cum ar trebui.

Ca şi manager, sunt  hotărâtă, corectă, fermă, orientată atât către oameni, cât şi către rezultate, deschisă, dar şi exigentă, încurajez iniţiativa,îmi motivez şi îmi dezvolt oamenii, îi încurajez să comunice direct şi onest.

Echipa reprezintă pentru un manager un punct de sprijin, un evaluator corect şi o oglindă a acestuia – când echipa funcţionează fără ca managerul să fie prezent, înseamnă că managerul respectiv este bun. Când există cel puţin un membru al echipei gata să preia rolul de manager, atunci managerul este unul foarte bun.

Ca să ai o echipă performantă trebuie să investeşti timp, răbdare, încredere, să comunici, să împărtăşeşti cunoştinţe, să-ţi doreşti binele fiecărui membru al echipei, să o motivezi, să nu faci discriminări, să o evaluezi corect şi obiectiv, să acorzi în permanenţă feedback, să o recompensezi şi să respecţi oamenii şi munca lor.

Îmi motivez echipa (prin) diverse mijloace – de la zâmbetul de dimineaţă la cafeaua băută împreună, la proiectele comune, la implicare şi responsabilizare... de la încrederea acordată la a-i trimite mai devreme acasă, la a ieşi împreună în oraş, la a-i trimite la diverse evenimente... de la a le fi alături şi la bine, şi la greu la a-i susţine în viaţa personală şi profesională... de la a-i asculta, la a-i determina să-şi dorească din ce în ce mai mult...

A investi în oamenii din organizaţie reprezintă, pentru mine, cel puţin, o relaţie de parteneriat pe termen lung. E adevărat, nu există garanţii, dar cred că rişti mult mai mult atunci când nu investeşti în oameni.

În România, în prezent, piaţa de HR este în continua dezvoltare. Oameni care-şi doresc să se dezvolte, tehnologii noi, domenii noi, provocări multiple, cerinţe din ce in ce mai mari.

În viitor, cred că acest domeniu va ajunge să joace un rol din ce în ce mai important în măsura în care vom începe să credem cu adevărat în rolul strategic al resurselor umane şi vom investi în dezvoltarea acestora.

Într-o organizaţie, departamentul de Resurse Umane ar trebui să fie un partener de cursă lungă, un model de integritate şi de cultura organizaţională, un consultant de încredere, dacă nu chiar mâna dreaptă a managementului. Şi nu spun vorbe mari, dar atâta timp cât lucrăm cu oameni, consider că acesta este mersul firesc al lucrurilor.

În realitate, însă în multe companii HR-ul este limitat la administrarea de personal, bugetele de HR sunt cele mai mici sau chiar inexistente, managementul nu ia în calcul părerile avizate ale oamenilor de HR, responsabilităţile acestui departament se limitează la a angaja şi concedia oameni şi la a elabora documente conform legii. Încă există concepţiile învechite că HR-ul e centru de pierdere, nu de profit, că nu produce absolut nimic, doar frunzăreşte hârtii.

Outsourcing-ul, din punctul meu de vedere, este practic şi practicat cu predilecţie în anumite sectoare de activitate, unde se va şi dezvolta foarte mult, respectiv IT şi procese de business. Dacă vorbim despre externalizarea în HR, serviciile de salarizare sunt cele care fac cel mai des subiectul acestui proces, urmate de recrutare, care însă a scazut dramatic în ultimii ani din cauza costurilor ridicate ale agenţiilor de recrutare. Dacă vorbim de serviciile de training, de foarte multe ori companiile aleg să implice formatori interni, cu riscul de a nu avea calitatea oferită de companiile de training specializate pe anumite segmente.

Am simţit nevoia să scriu o carte pentru că am avut ceva de spus tuturor celor care nu-şi găseau drumul, care au nevoie de un sprijin,de modele care să-i inspire. De aici şi mesajul meu transmis la evenimentul de lansare a cărţii:„În cărţi punem ce vrem să rămână din noi peste timp.”

Corina Neagu- omul

Momentul zilei pe care îl prefer este dimineaţa pentru că primesc îmbrăţişările fetelor mele.

Oamenii spun despre mine că sunt o optimista incurabilă, creativă, profesionistă în ceea ce fac, exigentă.

Însa, eu ma consider normală. Ştiu că sunt lucruri pe care le fac altfel, însă mi se pare că tocmai asta face din mine un om normal.

Fericirea este atunci când eşti mulţumit cu tine, ca om, şi împăcat cu restul lumii. Ea vine din lucrurile simple, delicate, din acele  momente de suflet.

Cred în educaţie, oameni, sport, învăţare continuă, inventivitate, creativitate, tehnologie, bunătate, ajutor necondiţionat, dorinţa de a fi din ce în ce mai bună în tot ce fac, iubire.

Mă inspiră oamenii, muzica, familia, diverse momente ale zilei, o cafea bună, o discuţie cu prieteni dragi.

Mă motivează familia, rezultatele muncii mele, recunoaşterea venită din partea oamenilor care îmi spun că am reuşit să le schimb, într-un fel sau altul, ceva din viată.

Nu suport mitocănia, lipsa de bun simţ, orgoliile incomensurabile, răutatea voită şi gratuită,minciuna, prejudecăţile.

Nu aş putea sa trăiesc fără familie, oameni, fără să scriu, să citesc, să stau de vorbă cu cei din jur şi fără să fac bine.

La oameni mă fascinează ambiţia de a-şi depăşi limitele şi de a-şi împlini dorinţele şi visele, bunătatea, demnitatea.

Dezvoltarea personală este esenţială, în condiţiile în care educaţia este singura care ne rămâne atunci când pierdem totul. Niciun efort nu e prea mare când e vorba de a învăţa lucruri noi şi de a-i învăţa pe alţii.

Cartea mea preferată este „Agonie & Extaz” – scrisă de Irving Stone (mi-a rămas în minte fraza „Doamne, fă să doresc întotdeauna puţin mai mult decât pot realiza.”)

Cea mai importantă lecţie de viaţă primită a fost ...oh, de-ar fi fost doar una....am învăţat de la şefi cum să fiu şi cum să nu fiu, am învăţat din dezamăgiri să-mi setez corect aşteptările, am învăţat să iau unii oameni aşa cum sunt, am învăţat şi învăţ de la fetele mele zilnic câte ceva, am învăţat că cei mai buni prieteni îţi sunt cei care nu te abandonează la greu, am învăţat să am încredere în mine, în visele mele şi în ceea ce ştiu şi am, şi am învăţat că nimic în viaţă nu este întâmplător.

Sfatul cel mai important pe care îl dau/l-am dat fetelor mele este să nu le fie teamă să fie diferite sau să-şi dorească alte lucruri, să nu se supună spiritului de turmă doar de dragul apartenenţei, să citească, să-şi cultive pasiunile, să aibă încredere în ele.