fbpx Cum gestionam frica de separare a copilului? | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Cum gestionam frica de separare a copilului?

Frica de separare este o etapa normala a dezvoltarii emotionale a copilului, care incepe atunci cand copilul are capacitatea de a intelege ca lucrurile si persoanele continua sa existe si atunci cand nu sunt prezente – abiliate numita ‘permanenta obiectelor’. Copilul invata ca el si parintele sunt persoane separate si poate avea in minte reprezentarea figurii parintelui si atunci cand acesta nu se afla in aria sa vizuala.

Cei mai multi dintre copii trec prin momente in care simt frica de separare foarte intens, incepand cu 6-7 luni, cu un maximum in jurul varstei de 10-18 luni. Aceasta etapa este una trecatoare, majoritatea copiilor de 2 ani au depasit-o deja, dar in lunile in care este prezenta, este important sa stim cum s-o facem mai usor de gestionat. Metodele ne ajuta atunci cand parintii au de plecat la serviciu sau cu alte treburi, dar si seara, cand copilul nu vrea sa doarma fara unul din parinti. De asemenea, si mai tarziu, in momente de schimbare, cum ar fi inceperea gradinitei sau a scolii, ne va fi util sa stim cum sa-l sprijinim pe copil.

Cand copilul este mic, o optiune este sa reducem cat mai mult separarile de copil, daca acestea ii produc copilului frica. Chiar daca in cultura noastra o valoare foarte apreciata este independenta, tot mai multi parinti aleg aceasta optiune, mizand pe faptul ca au de-a face cu o etapa trecatoare.

Atunci cand trebuie sa plecati, lasati copilul in grija unei persoane familiare, cu care copilul s-a obisnuit deja, si cu care a petrecut inainte timp in mod placut. Cand ne confruntam cu frica, pregatirea anterioara pentru situatiile dificile si abordarea progresiva sunt cele mai eficiente metode:

• Exersati separarea acasa: atunci cand copilul merge intr-o alta incapere, daca stiti ca acolo este in siguranta, asteptati 1-2 minute pana mergeti dupa el. Cand copilul initiaza separarea este mai usor sa invete ca este in regula sa fie singur cateva minute. Cand iesiti dvs din incapere, anuntati-l pe copil ca plecati, spuneti-i unde mergeti si ca va intoarceti imediat, cu un ton linistit. Aceste experiente repetate ii arata ca va intoarceti de fiecare data si ca nu pateste nimic atunci cand plecati.

• Cand apelati la o bona care sa aiba grija de copil in mod constant, chemati-o mai intai de cateva ori inainte si petreceti timp impreuna. Incepeti apoi sa plecati pentru perioade scurte – de o ora-doua. La prima plecare, chemati bona cu 30 de minute mai devreme, pentru ca ea si copilul sa aiba timp sa se implice intr-o activitate inainte sa iesiti din casa. De fiecare data cand plecati, asigurati-va ca cel mic are ceva interesant de facut, care va functiona ca distragere dupa ce ramane doar cu bona.

• Explicati-i copilului unde veti merge, cat timp, ce va face el in acest timp si cat de interesant va fi.

• Anuntati copilul in momentul in care plecati si luati-va ramas bun intr-un mod simplu, fara mult dramatism. Spuneti-i unde mergeti si cand va veti intoarce, luand ca punct de reper una din activitatile lui (de exemplu, ma intorc dupa ce dormi tu de pranz). Nu prelungiti prea mult momentul de bun ramas dar nici nu plecati pe furis – cand isi va da seama ca nu mai sunteti acolo, copilul va crede ca teama lui cea mai mare – aceea ca veti disparea – tocmai s-a indeplinit.

• Copilul este foarte atent la ceea ce simtiti si exprimati dvs. Aratati entuziasm fata de persoana cu care il lasati si nu lasati sa se vada pe fata dvs frica sau tristetea cand trebuie sa plecati. Daca va vede coplesit de emotie, copilul va crede ca situatia este intr-adevar inspaimantatoare, daca pana si dvs va este asa de greu. O data ce ati iesit, nu va intoarceti sa vedeti ce face copilul – va fi mai dificil si pentru el, si pentru dvs.

• Cand duceti copilul la gradinita, respectati aceleasi recomandari privind modul de a va lua ramas bun si ceea ce exprimati. De multe ori, copilul reactioneaza diferit cand este dus la gradinita de catre adulti diferiti – incercati mai multe variante pentru a vedea cu care se simte copilul mai confortabil.

• Separarile sunt mai usoare pentru copil atunci cand el este cel care pleaca. De aceea, inainte sa plecati la serviciu, bona si copilul pot iesi la o scurta plimbare. Spuneti-i oricum copilului ca veti pleca si dvs., ca sa nu se sperie la intoarcerea acasa.

Chiar daca este dificil sa vedem copilul luptandu-se cu frica, in perioada in care se confrunta cu frica de separare copilul invata o abilitate extrem de importanta pentru viitor – aceea de a face fata stresului si de a-si regla emotiile. Stiind acest lucru si de asemenea amintindu-ne ca este o faza care va trece, putem evita multe greseli.

Pentru mai multe informatii despre subiect, comandati audiobook-ul Cum gestionam fricile copiilor?

Categorie

Psiholog, absolventa a Universitatii Babes-Bolyai Cluj, are experienta de peste 15 ani in coordonarea proiectelor educationale,... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.