fbpx Cum poți face #EducatieAltfel de la distanță? | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Cum poți face #EducatieAltfel de la distanță?

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune susținut de compania internațională Vertiv este unul dintre inițiativele ce au reușit cu succes să se replieze în timp record și să livreze, gratuit, un program complex de #EducatieAltfel pentru 40 de studenți și 15 profesori din mediul universitar.

Adaptabilitatea a fost prima competență soft pe care am activat-o împreună cu echipa Vertiv. Odată cu intrarea în starea de urgență în luna martie, am adaptat un program de educație gândit 100% pentru offline într-un program de educație online cu 10 sesiuni de training interactive ce pregătesc studenții pentru primul loc de muncă și profesorii pentru a înțelege mai bine piața muncii” declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune și cadru didactic asociat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Cum poți face educație interactivă de la distanță?

Programul FUTURE, al cărui scop principal e dezvoltarea de competențe soft precum comunicarea, lucrul în echipă, găsirea de soluții și adaptabilitatea, se află deja la ediția numărul 3 și se desfășoară cu susținerea companiei Vertiv în Cluj-Napoca. Timp de 6 luni, studenții – profesorii – angajatorii trebuiau să se întâlnească săptămânal în sesiuni de training pentru a pregăti studenții pentru piața muncii.

Noi iubim să lucrăm cu post-it-uri, cu podeaua și pereții, nu folosim prezentări de tip PowerPoint și preferăm să livrăm informația sub formă de exercițiu interactiv. Chiar și în online am reușit să nu avem prezentări statice și să nu livrăm conținut static. Am intrat într-o cursă a înarmării, înarmare cu soluții digitale păstrând interactivitatea și învățarea activă ca element de bază” a continuat Călin Crețu, co-fondatorul programului FUTURE.  

Trainerii FUTURE au înlocuit post-it-urile cu soluții vizuale de lucru în echipă precum Jamboard, MURAL, Google Forms, Padel, sau Menti, au împărțit participanții în echipe și au strâns feedback, văzut de traineri ca „fiind necesar pentru adaptarea și îmbunătățirea continuă a întâlnirilor”.

„Contextul actual ne-a determinat să adaptăm o mulțime de procese legate de recrutare, în moduri la care, înainte, nici nu puteam visa. Colaborarea a fost însă cheia – după numeroase discuții despre felul în care am putea transforma programul FUTURE, echipa a conturat o abordare interactivă, online, orientată către oameni, care a permis atingerea obiectivelor asumate atât de către studenți, cât și de către Vertiv. Într-un timp foarte scurt, adaptându-ne și testând diferite metode, am găsit noi moduri de a interacționa, de a implica și de a sprijini studenții în călătoria lor către viața de angajat. Nu a fost întotdeauna ușor, fiindcă în mediul online atenția este mai redusă, barierele de limbaj devin mai accentuate, iar discuțiile în grupuri mici sunt mai dificil de realizat, însă feedback-ul primit ne-a depășit așteptările. Astfel, am ajuns la concluzia că noile metode de predare ar putea deveni standardul pentru training-urile și exercițiile viitoare de dezvoltare personală,” a spus James Lambert, Head of Talent Acquisition, EMEA în cadrul companiei Vertiv.

 

„Strategia online ne-a ajutat să construim și EDUSPACE”

În pofida restricțiilor, programul FUTURE a avut până acum 10 sesiuni de training săptămânale a câte două ore fiecare și activități 100% practice prin care studenții și profesorii au înțeles cum arată structura unei companii, ce activități există în departamente, au simulat interviuri de angajare și s-au pregătit pentru primele 3 luni în interiorul unei companii. Feedback-ul pozitiv al participanților i-a ajutat pe organizatori să construiască un nou concept: EDUSPACE - #Împreună pentru educație, festivalul de educație în online cu 12 sesiuni de training gratuite pentru studenți – profesori – angajatori. Desfășurat în luna aprilie, EDUSPACE a reunit peste 900 de participanți.


Construiește cu pasiune

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară pe o perioadă de 6 luni la Cluj-Napoca și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, activități în colaborare cu compania Vertiv, precum și întâlniri online de lucru cu profesorii și angajatorii. 

Mădălina Hodorog și Călin Crețu sunt trainerii care susțin activitățile din cadrul programului FUTURE. De 8 ani, ei dezvoltă programe pentru tineri prin educație experiențială, iar împreună predau în calitate de cadre didactice asociate în cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Categorie
Încă nu există conținut.

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.