fbpx Cum poți interpreta radiografia propriei afaceri pe timp de criză și ce soluții salvatoare găsești? | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Cum poți interpreta radiografia propriei afaceri pe timp de criză și ce soluții salvatoare găsești?

Afacerile se află acum, mai mult ca oricând, în impas. Afaceri care odinioară „duduiau” acum încep să scârțâie, iar afaceri care odinioară scârțâiau, acum s-ar putea să fie nevoite să pună lacătul pe ușă. Cu toate acestea, afacerile se pot reinventa, se pot transforma, se pot adapta vremurilor actuale. Din fericire, există oameni care se pricep foarte bine să facă asta. De la ei putem învăța, ne putem inspira și tot la ei putem găsi soluții care se pot plia perfect pe noile nevoi ale afacerilor și pe situațiile inedite cu care se confruntă ele astăzi.

Așadar, dacă ai o afacere, dacă te gândești să începi una, dacă vrei să schimbi profilul afacerii tale sau orice altceva la ea și nu știi de unde să începi, Pachetul antreprenorial îți poate fi de un real folos. Cele opt cărți incluse în acest pachet sunt scrise de oameni cu expertiză vastă în afaceri care s-au confruntat la un moment chiar cu problemele care îți dau ție astăzi bătăi de cap. Iar dacă afacerea ta nu se clatină, în aceste cărți vei găsi modalități de a o propulsa și de a o pregăti pentru vremurile grele.

Start în antreprenoriat sau Călătoria antreprenorului de la a ști la a avea înspre a deveni de Cristian Onețiu

Dacă vrei să afli povestea omului de afaceri Cristian Onețiu, dacă vrei să răspunzi la provocarea lui de a-ți construi o afacere rentabilă în 3 – 5 ani cu ajutorul  celor 12 principii cheie pe care le oferă în carte, această carte este exact ceea îți trebuie.

Nu uita cei trei pași importanți pe care îi recomandă Cristian Onețiu în această perioadă grea pentru economie:

  1. ScaleDOWN agresiv: micșorarea cheltuielilor fixe cât mai jos și eliminarea cheltuielilor inutile;
  2. ReORGANIZARE progresivă: refacerea companiei și a planului de business, regândirea brandului și a politicii comerciale, reconsiderarea viziunii afacerii, pentru ca atunci când economia va reporni, business-ul să poată fi accelerat.
  3. ScaleUP accelerat: e nevoie de lichiditate pentru a reporni afacerea, iar această lichiditate poate veni din capital pus deja deoparte sau accesarea unor împrumuturi.

 

Tu conduci afacerea, n-o lăsa pe ea să te conducă de Clay Mathile

Dacă mi-ar cere cineva să nominalizez un om de afaceri al cărui exemplu ar trebui să fie urmat de toți antreprenorii, Clay Mathile ar fi acela. Asta pentru că a avut o minte sclipitoare pentru afaceri și s-a implicat totodată foarte mult în comunitate.

În cartea sa se regăsește metoda pe care miliardarul o propune antreprenorilor pentru a-și face afacerile mai profitabile și pentru a fi manageri mai buni. Este vorba despre metoda DOC care se referă la optimizarea celor trei componente esențiale ale unei afaceri: Direcţie, Operare și Control.

 

Tracțiune: Preia controlul afacerii tale de Gino Wickman

Cred că atunci când ești deschis să accepți sfaturi de la cineva, mai ales în materie de business, trebuie să cunoști mai întâi profilul acelui individ, backgroundul său și mai ales ce îl abilitează să ofere sfaturi.

Despre cum poți implementa Sistemul de Operare Antreprenorial (SOA) în cadrul companiei tale vei putea citi pe larg în această carte. Tot aici vei descoperi modalități eficiente de administrare a unei companii, care te vor ajuta să îți conduci afacerea nu doar mai bine, ci și mai relaxat.

 

Mitul antreprenorial: De ce nu funcționează majoritatea micilor afaceri și ce e de făcut în această privință de Michael E. Gerber

În cazul în care ceva nu funcționează cum trebuie la afacerea ta în această perioadă, Michael E. Gerber îți va da răspunsul în această carte care s-a bucurat de un succes enorm printre antreprenori, nu numai la întrebarea: Ce nu funcționează? ci și De ce nu funcționează?

Michael E. Gerber explică care este marea greșeală pe care o fac aproape toți cei care demarează mici afaceri, pentru ca ulterior să le furnizeze antreprenorilor toată informația de care au nevoie pentru a se transforma din niște simpli angajați ai propriei afaceri în niște adevărați manageri.

 

Mitul antreprenorial - contractorul: De ce nu reușesc afacerile celor mai mulți contractori și ce este de făcut în privința asta de Michael E. Gerber

Dacă ești instalator, specialist în construirea și refacerea acoperișurilor, electrician, peisagist, renovator, ș.a și te-ai hotărât să faci din meseria ta o afacere proprie, Michael E. Gerber îți va atrage atenția din start asupra unei greșeli pe care o fac majoritatea celor aflați în aceeași situație ca tine: nu confunda știința de a-ți practica foarte bine meseria cu afacerea în sine.

Dacă te-ai trezit prins în această situație, Michael E. Gerber îți va explica tot ce ai de făcut pas cu pas în această carte, pentru ca ceea ce știi să faci cel mai bine să se transforme într-adevăr într-o afacere în toată regula și să nu rămână în continuare doar un job.

 

Principiile unei afaceri-star de Richard Koch

Afacerile-star despre care vorbește Richard Koch în cartea de față sunt startup-uri care operează pe piețe cu creștere rapidă, devenind în scurt timp liderii pieței. Dar cum recunoaștem o afacere cu potențial de a deveni star? La această întrebare îți răspunde pe larg în această carte investitorul și antreprenorul britanic.

Cartea te va ghida, de asemenea, către cum să înființezi o companie-star, dar și cum să investești și să profiți  pe urma companiilor deja înființate ale căror date anunță o creștere spectaculoasă.

 

Cum să creezi o aplicaţie de un miliard de dolari de George Berkowski

Vestea bună e că, pentru a avea idei geniale nici măcar nu trebuie să fii geniu. Tot ce îți trebuie este puțină știință.

Această carte este tocmai despre știința care stă la baza dezvoltării unei aplicații de succes, fără de care oamenii să simtă că nu mai pot trăi. Și chiar așa, cum ar fi lumea astăzi fără Snapchat, Candy Crush, Instagram sau Uber? Află așadar secretele care se află în spatele acestor aplicații și dobândește toată știința de care ai nevoie pentru a construi o aplicație de mobil, mult, mult mai tare!

 

Pitch de mare succes: Tot ce trebuie să ştii despre dezvoltarea afacerii, parteneriate şi încheierea acordurilor care contează de Alex Taub și Ellen DaSilva

Această carte dezvăluie, făcând totodată o incursiune în culisele câtorva dintre cele mai mari acorduri încheiate în domeniul dezvoltării afacerii în ultima vreme, secretele unor parteneriate de succes cu tot ce presupun acestea. O carte foarte bine structurată și documentată, care îți va oferi deseori senzația că răsfoiești un manual despre acorduri și parteneriate.

Dacă fiecare dintre aceste cărți ți-a stârnit într-o anumită măsură interesul, acum sunt disponibile cu o reducere de 20% - Pachetul antreprenorial.

Suntem conștienți că misiunea ta este acum mai grea și totodată mai importantă decât oricând, și ne dorim să reușești, fiind în asentimentul autorului Gino Wickman care spunea:

Am un mare respect pentru tine, antreprenorule. Îți asumi riscuri, ești motorul economiei, îți menții țara în avanposturile inovației și sacrifici totul pentru a-ți îndeplini visurile. Drept rezultat, creezi majoritatea locurilor de muncă și le oferi oamenilor posibilitatea de a-și îndeplini la rândul lor visurile – Gino Wickman, Tracțiune

 

Categorie
Încă nu există conținut.

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.