Dana Tudor Tanase: Creative & Bright este un laborator de idei
Creative & Bright este o companie tanara, pentru care pasiunea, flexibilitatea, increderea si profesionalismul sunt importante. Dana Tudor Tanase, managing partner ne-a dezvaluit cum a debutat 2015
Learning Network: Cum a debutat 2015?
Dana Tudor Tanase: Anul 2015 a debutat neasteptat de bine pentru noi, cu multe programe interesante, colaborari, lansari de cursuri noi si implicare in foarte multe activitati. As putea spune ca s-a anuntat de la inceput un an plin si ne bucuram ca este asa in continuare.
L.N: Care sunt trendurile conturate pentru acest an?
D.T.T: As putea spune ca avand in vedere anii trecuti, in care investitia in partea de dezvoltare a oamenilor a fost cumva destul de limitata de bugete, coroborat cu procesele de achizitii si merge au dus la un debut al acestui an interesant, cel putin din punct de vedere al solictarilor pe programele de training si nu numai.
L.N: Care sunt cele mai cautate programe la final de Q1?
D.T.T: Cele mai solicitate programe au fost cele de wellbeing din luna martie, dar si programele de training precum: Comunicare eficienta si Leadership. Avem solicitari si pe programe mai tehnice cum ar fi cele de Excel, Salarizare, Limbi straine etc.
L.N: Ce se intampla cu programele de tip open? Mai sunt cautate? Sau companiile s-au orientat spre in-house?
D.T.T: Din experienta noastra, programele open nu sunt neaparat cele mai de succes, tocmai de aceea incercam din Aprilie o noua abordare in acest sens. Este drept ca nu am investit foarte mult in promovarea lor, noi mergand foarte mult pe programe de dezvoltare customizate, tocmai de aceea avem si un proces de identificare a competentelor ce se doresc a fi dezvoltate, apoi spargerea lor in comportamente si de aici mai departe mergand pe schitarea programului dedicat care sa urmareasca obiective masurabile.
L.N: Pe ce program sau programe mizati anul acesta?
D.T.T: Mizam pe programele de wellbeing, dar si pe programele nou lansate: Leadership 3.0, Happiness Coaching si mai avem multe surprize pentru acest an asa ca stati cu ochii pe noi. :)
L.N: Ati adus ceva nou pe piata in 2015?
D.T.T: Exact cum spuneam mai sus sunt doua programe lansate anul acesta Leadership 3.0, Happiness Coaching, care deja au mare succes si alaturi de ele lucram la inca alte 4 programe pe care le vom lansa tot in decursul anului 2015.
L.N: Care este cea mai mare provocare cu care v-a intamplinat 2015?
D.T.T: Diversitatea nevoilor clientilor nostri si nevoia de a diversifica portofoliul de servicii si furnizori. As putea spune acum ca este un plus in ceea ce ne priveste, avand in vedere ca acoperim o plaja foarte larga de servicii de HR, in care includem si evenimente corporate, petreceri pentru copiii angajatilor si evenimentul lansat deja si la care asteptam peste 100 de copii: Olimpiadele Veseliei.