fbpx De ce ai nevoie de inteligență emoțională | Learning Network Mergi la conţinutul principal

De ce ai nevoie de inteligență emoțională

Viața nu este tot timpul amuzantă. Că e vorba de muncă, de afaceri, de viața socială sau intimă, avem cu toții acele momente când ni se pare că totul ne este ostil, că nimic nu merge, când ne simțim neînțeleși sau avem impresia că vorbim o limb[ cu totul diferită față de ceilalți. Soluția? Că doar e o soluție în toate și pentru orice! Ei bine, soluția se numește inteligență emotională. Sau, mai exact, îmbunătățirea și cultivarea ei.
Toată lumea a auzit de inteligență emoțională. Dar ce înseamnă ea? Cum o putem îmbunătăți și cum o putem folosi cu succes în toate aspectele viețîii noastre?
Termenul de inteligență emoțională a fost popularizat de John Mayer (University of New Hampshire) și Peter Salovey (Yale), iar Mayer descrie inteligența emoțională (EQ) ca fiind "capacitatea de a raționa despre emoții și informații emoționale și capacitatea emoțiilor de a întări gândirea. Oamenii cu un nivel ridicat de EQ pot rezolva cu acuratețe și rapiditate o varietate de probleme cu implicare emoțională."
EQ reprezintă abilitatea cheie care ne poate aduce rezultate mai bune și, ca atare, mai mult succes în toate domeniile vieții. De asemenea, cercetările arată că tot inteligența emoțională este legată și de un grad ridicat de sănătate mentală. Inteligența emoțională contează. De aceea, este atât de important să o cultivăm. Iată 3 pași pe care, dacă îi urmezi, vei reuși să îți îmbunătățești considerabil nivelul de EQ:

 

1. Identifică-ți emoțiile

Un alt pionier al EQ și autorul cărții "Emoțional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ", Daniel Goleman, spune că "într-un mod cât se poate de real, avem două minți: una care gândește și una care simte."
De aceea, începe să îți scrii emoțiile zilnice într-un jurnal. Primul pas este acela de a identifica cum te simți și ceea ce îți generează emoțiile, iar, pentru asta, următoarele întrebări îți pot fi de mare folos:
Cum te simți în situații diferite?
Te înfurii atunci când ești criticat?
Te întristezi atunci când oamenii te ignoră?
Te blochezi atunci când toată atenția este îndreptată asupra ta?

 

Descoperă cursul Inteligență emoțională de la CODECS- unul dintre cele mai apreciate programe marca CODECS.

 

2. Interpretează-ți emoțiile

Odată ce ai căpătat o perspectivă asupra modului în care răspunzi în situații diverse, este momentul să îți și înțelegi reacțiile. De aceea, gândește-te la aceste lucruri:
Atunci când ești înfuriat, cum le răspunzi oamenilor?
Și ce crezi despre ei?
De ce te-ai supărat/ întristat/ bucurat/ înfuriat, etc. inițial?
Și nu, nu te autocritica. Este vorba doar despre a-ți înțelege emoțiile. Atât!

 

3. Gestionează-ți emoțiile

Acest pas influențează enorm gradul de succes în orice facem. Spre exemplu, un lider nu se lasă purtat sau urmează energia grupului. Un lider stabilește și dă tonul energiei pentru ceilalți. Pentru asta, răspunde-ți la următoarele întrebări:
Poți ieși repede dintr-o dispoziție tristă?
Poți să te înveselești singur?
Poți să te temperezi singur atunci când ești prea entuziasmat?

În final, pe măsură ce vei aplica acești pași, vei descoperi că, atunci când vei fi capabil să îți identifici propriile emoții, vei fi de asemenea capabil să identifici și emoțiile celorlalți. Și chiar asta și înseamnă inteligența emoțională!

 


referință: dariusforoux.com

Companie
Categorie

Specialist în comunicare şi imagine publică şi internă în domeniul de business si politici sociale, marketing online și PR. Learning... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.