Despre blandete...
Mi-am dat seama că mulți oameni care se apucă de făcut o schimbare semnificativă în viața lor pornesc la drum cu mult entuziasm și multă motivație. Ceea ce este extraordinar pentru că entuziasmul și motivația te ajută să îți atingi scopul.
Doar că, pe lângă entuziasm și motivație, unii oameni mai pun și multă încrâncenare. Vor atât de mult să își atingă scopul încât uită de viața lor. Uită că scopul face parte din viața lor, nu este în afara vieții. Și atunci ajung să sacrifice uneori viața pentru acel scop. Ceea ce este interesant (nu am găsit un alt cuvânt mai potrivit pentru a caracteriza această situație J)!
Adică... din dorința de a atinge scopul propus, oamenii se încrâncenează atât de tare încât devin foarte duri cu ei înșiși. Și uită cu totul de blândețe. A sărit omul o zi de exerciții fizice pentru că nu a avut chef? A mâncat domnișoara sau doamna o prăjitură când nu era cazul doar pentru că i-a fost poftă? A zis omul nostru că o să fie mai calm data viitoare și și-a ieșit din pepeni pe bună dreptate? Ce blândețe?! Autoflagelare mentală și uneori fizică ceva de speriat! Vină, duritate, resentimente, frustrare și așa mai departe. Acești oameni ajung practic să uite de ei înșiși, de faptul că sunt oameni și nu superman-i sau alți „man-i” de prin filme.
Personal nu am o problemă cu cei care se autoflagelează. Am practicat și eu cu foarte mare succes acest sport și pot să spun că e interesant. O palmă peste ceafă pe care să ți-o dai singur chiar face bine la neuroni uneori. Dar să practici acest lucru în mod regulat și sistematic este deja altă poveste. Plus că astfel nu rezolvi lucrurile pentru că nu ai cum.
Să îți fie de folos!
Succes!
Romeo
