Dezvoltă-ți voința!

Aceia dintre noi care au dificultăți în a se abține de la mâncarea fast-food sau au o altă „carență” de voință pot găsi în cele ce urmează o serie de vești bune, dar și mai puțin bune, bazate pe studii neuroștiințifice.

Să începem cu veștile proaste. O multitudine de studii indică faptul că fiecare dintre noi are un rezervor neurologic de voință și că dacă îl folosim pentru un lucru, ne rămâne mai puțin pentru altele. Activități ce necesită voință fac lucrurile să fie mai dificile atunci când apare o altă situație similară. În experimente ce studiază acest lucru, subiecții cărora li s-a cerut să încercuiască litera „e” dintr-un text lung, au renunțat mai devreme atunci când au fost nevoiți să urmărească o scenă video plictisitoare, statică. Aceeași pierdere de perseverență a fost identificată și în acele persoane care fac eforturi să reziste tentației unor alimente, să își suprime anumite reacții emoționale, sau chiar atunci când încearcă să impresioneze pe cineva. 

Toate acestea indică faptul că dispunem de un „buget” limitat de voință, unul pe care trebuie să avem grijă cum îl cheltuim. Unii neurologi consideră că autocontrolul consumă glucoza din sânge, care necesită timp pentru a se regenera și că aici apare acel efect de golire a rezervei.

Vestea bună este că putem să ne creștem voința, ca pe un mușchi, în timp, pe măsură ce o folosim. Dar ca să reușim asta avem nevoie de, culmea, voință. 

Cu cât crește mai mult acest „mușchi” al voinței, cu atât mai adânc devine rezervorul de auto-disciplină. Indivizii care reușesc să se țină de o dietă câteva luni sau cei care termină cursuri de administrare a banilor reușesc să își diminueze cheltuielile, câtă mâncare de la fast-food mănâncă și cât alcool beau. Se uită mai puțin la TV și fac mai multe lucruri prin casă, iar această abilitate de a prelungi cât mai mult momentul până în care simțim nevoia de recompensă, datele arată că este un indicator pentru succesul profesional.  

Această sinteză privind voința are la bază cartea Intră în mintea ta (Welcome to Your Brain) ai cărei autori, Sandra Aamodt și Sam Wang analizează detaliile legate de voință. Într-un articol din New York Times, însă, cei doi pun o întrebare – deși este clar că voința are limite, ce mecanism din creierul nostru ne permite să o dezvoltăm?

Întrebarea mi-a adus aminte de conversația pe care am avut-o cu Richard Davidson, un vechi prieten și un genial specialist la Universitatea din Wisconsin.  Studiile pe care Davidson le întreprinde în prezent se axează pe neuroplastie, modul în care experiențele pe care le trăim ne modelează creierul pe parcursul vieții. Surpriza este dată de faptul că, deși până de curând, se credea că ne naștem cu un număr fix de celule nervoase care scad treptat până murim, oamenii de știință au descoperit că de fapt creierul nostru produce în jur de 10.000 de  celule în fiecare zi și că acestea migrează acolo unde este nevoie de ele. Odată ajunse acolo, fiecare celulă creează aproximativ 10,000 de legături cu alte celule nervoase pe parcursul a patru luni.  

Una dintre zonele creierului care ne ajută să ne dezvoltăm voința, așa cum arată rezultatele studiilor lui Davidson, este localizată în partea stângă a cortexului prefrontal, centrul decizional al creierului, aflat în spatele frunții. Planurile și țelurile noastre iau naștere aici, iar impulsurile sunt executate prin această zonă. Unul dintre circuitele neuronice reduce impulsul emoțional și poate fi întărit printr-o varietate largă de metode. Conform explicațiilor lui Davidson din cadrul discuției noastre, unul dintre regimurile de antrenament ce pare să aibă rezultate este dezvoltarea conștiinței de sine, o formă seculară de meditație folosită într-o arie largă de domenii.

Exisă, deci, modalități de a ne face să spunem „nu” mai ușor atunci când avem nevoie.