First time Manager-e, când va fi cazul să pornești

Mi-aduc aminte cu mare emoție de primul meu curs de arte marțiale susținut ilegal, pe furiș, în podul unei case vechi, cucerit de păienjeni, revendicat de porumbei, printre grinzi putrezite, cu pardoseala murdara, în anul de grație 1988…

Preocuparea ca totul să fie perfect s-a transformat într-o îngrijorare acută. Costumația “tradițională” copiată din filmele cu Jackie Chan, menită să-mi dea o aură credibilă de “profesor” de Kung Fu, gesturile studiate, vorbele, discursul, espadrilele luate din târg, preocuparea cronică despre cum trebuie să arat, să mă mișc, să vorbesc, astfel încât să fiu credibil față de primii mei elevi, ca să mai vină sau să-mi aducă elevi noi, toate astea m-au transformat în altcineva. Anxios, îngrijorat, disperat chiar. Am fost tentat să renunț, spunându-mi că nu sunt încă pregătit pentru asta, că mai am multe de învățat.

Aveam dreptate doar pe jumătate. Într-adevăr, mereu vom avea ceva de învățat, procesul nu se termina niciodată. Dar pentru asta trebuie să faci ceva, să acționezi. Nu poți învăța meserie stând pe margine, ascunzându-te în justificări penibile ce-și au ecoul în realitatea că ești un începător. Referitor la celalalt aspect, adevărul e că niciodată nu suntem pregătiți. Mereu, vom începe un nou proiect cu emoții. Mereu, ne vom întâlni cu neprevăzutul, căci, vorba lui Jedi Master Yoda, ”viitorul e în continuă mișcare”. Oricâtă muncă și antrenament am depune, starea de dinaintea “meciului”, indiferent ce tip de meci ar fi, este unică. Doar experiența este de partea noastră și ne ajută să ne căpătam încrederea în noi.

Cu fiecare elev sosit, nervozitatea mea creștea. Au venit mai mulți decât trebuia. Spațiul era problema. Agitația mea sporea. Am uitat tot. Nu mai eram stăpân pe mine. Eram disperat. Nu știam cum să încep. Începutul contează foarte mult. I-am aranjat în spațiul meschin și, înainte să spun primul cuvânt din discurs, nu mai aveam voce, salivă, curaj. Eram ermetic. Făceam câțiva pași preocupat, simțind tensiunea elevilor. Făceam pași mărunți, consumat de angoasa mea, când m-am împiedicat ”de-un ciot” și, în cădere, reflexul meu teribil mi-a transformat impactul cu podeaua într-o rostogolire perfectă în urma căreia eram iar în picioare ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Am auzit foșnete, sunete de mirare și admirație. Brusc, am fost invadat de o căldură venită din partea elevilor. Bariera s-a rupt. I-am înglobat instantaneu în sfera mea dinamică. Energii nebănuite m-au învelit. O încredere misterioasă în mine mă făcea să plutesc. Am redevenit eu. Antrenamentul a fost un succes. Cei 15 elevi aveau să se transforme în doi ani în 170…

First time manager-e, când va fi cazul să pornești, vei uita totul, te vei îndoi de tine, vei avea emoții mari, trăiri intense și alte atacuri perfide la ființa ta. Nu te împotrivi, nu lupta împotriva lor.

Acceptă-le! Vor să-ți transmită ceva!

Simte-le energia. Absoarbe-o!

Vei înțelege că vor să te pregătească să dai totul, să fii excepțional, să fii bun. O spune fiecare în felul ei.

Respiră. Zâmbește și, cel mai important, fii TU!

Ai toată forța de partea ta.

Joacă-te! Distrează-te !

Simte-te în Ferrarri-ul tău decapotabil cu vânt și soare în față. Fii în armonie cu tine, doar poți asta!

Schimbă viteza și accelerează! Obiectivul tău e în față!

Tot ce ai de făcut e să-l atingi. Sfatul meu e să nu te oprești… Niciodată.

Și tine minte: Odată ajuns în vârful muntelui, continuă să urci !