“Hermelinda a adaugat ca trebuie sa fii total “humble” (nu stiu cum sa exprim in romana cuvantul “humble”, care in acest context nu inseamna nici modest, nici smerit, nici simplu…) si sa nu ai nimic de aparat (defend), nici macar propria-ti persoana; propria-ti persoana trebuie protejata (protected), dar nu aparata (defended).
Cand eu i-am evitat, cu un anumit aer de superioritate, nu ma protejam ci, mai degraba, ma aparam”.
(The Eagle’s Gift, Carlos Castaneda)
Sunt convinsa ca limba romana are frumusetea, expresivitatea si bogatia ei – cu toate astea – cateodata – nu reusesc sa exprim unele nuantari ale cuvintelelor din limba engleza, nuantari care fac o lume de diferenta- si de aceea le redau in engleza.
Lucrul despre care Carlos Castaneda vorbeste in acest citat l-am simtit, l-am intuit, trait si il traiesc. Emotia cauzata de acea stare de care vorbeste Hermelinda este descrisa de cele mai mari si renumite filozofii, de cei mai alesi si cunoscuti iluminati ai lumii, fiecare exprimand in alti termeni, din alte unghiuri, acelasi lucru: autenticitate.
Interesant este ca in cursul pe care il conduc in acest weekend am observat ca, desi au venit sa invete sa fotociteasca, aproape toti participantii au verbalizat intr-un fel sau altul aceasta dorinta adanca: de a fi autentici.
A fi autentic, pentru mine (fara o anumita ordine de importanta), este:
- sa traiesc fara efort (cere mult efort sa te prefaci, sa incerci sa dovedesti ceva cuiva sau tie insuti, sa te asiguri sa “le arati tu lor”, sa ai grija sa ai ultimul cuvant, sa lupti impotriva cuiva, sa incerci sa schimbi oamenii, sa ai intotdeauna dreptate, sa controlezi, sa invingi mereu, sa ascunzi ce “defecte” crezi ca ai, sa le demonstrezi cat de rai sunt cu tine…etc., etc., etc….),
- sa fiu adevarata mie insami,
- sa ma bucur de orice vad, simt, traiesc cu libertatea de a ma U I T A in ochii oamenilor fara priviri piezise, cu capul plecat sau alte “tehnici” de evitare cum ar fi ochii incetosati – care nu “vad”; fara sa fiu in capul meu gandindu-ma ce ar trebui sa spun dupa ce or sa taca ei din gura
- sa ma apreciez si iubesc asa cum sunt si cum nu sunt
- sa traiesc fiind prezenta la profundul privilegiu de a trai, acum.
Ma intalnesc cu multi oameni, lucrez cu multi oameni.
Rareori am de-aface cu oameni care sunt total “acasa” cu ei insisi (exceptiile sunt, 99%, cei care au participat in cursurile companiei educationale Landmark). Cu cei mai multi dintre ei este ca o patura invizibila, protectoare, pusa acolo sa tina oamenii la distanta, ca sa nu se vada cine sunt: se apara!
Patura asta defensiva se manifesta diferit pentru fiecare si este total neautentica.
Ce este interesant este ca, noi cu totii, stim cand ne comportam neautentic dar nu avem nici un dram de putere cu asta.
Cum arata aceasta patura?
Unii vorbesc i n t r-u n a despre tot felul de ineptii sau chestii “destepte” (sunt oameni pe care ii cunosc eu care, cred, tac din gura doar in momentul in care adorm) , altii se dau mari, altii se dau victime, altii se dau ofensati, altii intelegatori, altii optimisti, altii importanti, altii draguti, altii… altruisti… .
Toate aceste strategii ii sug de putere si apoi, in momente de liniste – poate (presupun) noaptea inainte sa adoarma sau dimineata imediat ce s-au tezit (cand pentru o fractiune de secunda masca aceasta cade de pe ei) – se intreaba: asa se traieste? asta-i viata? Asta-i jocul pe care trebuie sa-l fac? Asta-i tot ce pot sa ma astept de la viata?
Evident, nu toti ajung la gradul asta de constientizare, majoritatea simt cele expuse mai sus daor ca un gol surd, neumplut de nici o suma de bani, averi, calatorii, succese, sau orice alte imbuibari ale simturilor (oricare or fi ele).
Dupa ce am participat in Est Training, in 1983, AM PUTUT sa ma observ.
(aflasem ca ceea ce “aparasem” pana atunci nu eram eu, si ca cine eram nu avea nevoie de nici o aparare).
Acum, ca incepusem sa devin prezenta, cand ma prindeam ca simt o “greutate” in a ma uita in ochii oamenilor sau a comunica ce gandeam sau doream sa comunic, luam o pozitie de totala “vulnerabilitate” si “abandon” (renuntand la nevoia de a ma apara): uitandu-ma direct in ochii oamenilor cu care aveam de-aface, cu bratele pe langa corp (intentionat) si pieptul in fata (neprotejat), spuneam clar ce doream sa spun.
DOAMNE! Ce am vazut prima oara, si de atunci vad in mod constant (daca sunt prezenta), a fost ca si LOR le era…… frica…. de mine!
Dintr-odata, emotia care m-a cuprins atunci, si pe care continui sa o am (am mereu oameni in jur, oameni cu care interactionez intr-o forma sau alta) este una de compasiune … pentru ca cunosc suferinta provenita din a “te apara” cand “nu stii cine esti”.
Nu am cuvinte sa exprim cresterea pe care am avut-o, am inca (aceasta crestere se va opri, in viata asta, odata cu ultima mea suflare ) fiind libera, autentica. Acest dar divin, libertatea de a fi, este atat pentru mine cat si pentru altii care pot sa vada. Ce?! Ca se poate!!!
Am cunoscut nu demult o persoana de la televiziune (care, in mod evident, are de-aface cu oameni intimidati de… “televiziune” si “personalitatile” de acolo).
A incercat un tertip de dominare uitandu-se in ochii mei ca sa isi arate “muschii”.
In ochii mei nu a gasit nimic care avea nevoie de aparare sau reactiona la “provocare”; nu si-a gasit partenerul pentru jocul “care pe care”.
Nu mai intru in jocuri din astea de foarte mult timp (multumesc lui Dumnezeu ca m-a binecuvantat sa aflu!); imi onorez viata si cine sunt si din asta rezulta ca nu imi mai irosesc timpul si energia pentru a domina pe altii sau a evita dominarea lor!
Ca sa reiau conversatia lui Carlos, el impartaseste faptul ca dupa ce a auzit cuvintele Hermelindei, avea chef de cearta (evident….), cand alturandu-se grupului, Don Juan le-a spus sa treaca cu vederea atitudinea belicoasa (!!!?? Ha, ha, ha!) a lui Carlos pentru ca
“ia foarte mult timp sa cureti gunoiul adunat de fiinta ta in lume” (it takes a very long time to clean out the garbage that a luminous being picks up in the world).
Sfarsit
Ca sa inchei, ma gandesc sa fac un avertisment, ca pe retetele medicamentelor: “a nu se lua decat dupa consultarea unui medic”.
M-a amuzat de curand un mesaj primit de la un cititor, si anume: “lasa oamenii in pace!”
Asa ca ma gandesc serios sa adaug un avertisment la categoria “Transformare” de pe blogul meu: “Atentie!!!! NU este pentru toata lumea”!
Ai intrat pe blog si nu ti-a placut ce ai citit: NU mai intra, NU este pentru tine!
Parerile nu ma intereseaza: nu dau doi bani pe ale mele!
Cum spunea un leader pe care il cunosc eu, daca vrei sa stii cat valoreaza o parere de-a ta, incearca sa platesti cu ea o cafea, la un bar!
Ce scriu este pentru a vedea ceva, nu pentru a intelege sau … a-ti da cu parerea.
Mai mult de-atat: este experienta mea, si orice experienta este 100%; nici buna, nici rea: DOAR ESTE, pentru ca….ESTE. Si-atat!
Ce ma amuz!!!!
Articol preluat de pe Connie Larkin. ro