Fundația Noi Orizonturi lansează cursuri online unice în România pentru profesori și elevi
Fundația Noi Orizonturi lansează 4 cursuri online pentru elevi și profesori care doresc să învețe și să se implice în comunitate chiar și de acasă. Cu o experiență de 20 de ani în construirea de programe educaționale, Fundația Noi Orizonturi oferă gratuit aceste cursuri online ce pot fi utilizate de profesori pentru a sprijini învățarea elevilor.
„Este o ocazie unică pentru elevi și profesori deopotrivă să învețe online despre subiecte de actualitate pe o platformă dinamică, interactivă, experiențială.”, declară Sorana Pogăcean, coordonator formare la Fundația Noi Orizonturi.
Cursuri axate pe tematici globale pentru dezvoltarea competențelor globale
Fiecare dintre noi putem face schimbări mai mici sau mai mari în comunitate, iar pentru a crea o lume mai sustenabilă avem nevoie de cunoștințe, abilități, valori și atitudini care să sprijine aceste eforturi.
Cele 4 cursuri online construite de Fundația Noi Orizonturi sunt axate pe cele 4 Obiective de Dezvoltare a Planetei și oferă idei, resurse, recunoaștere și o comunitate de susținere pentru a contribui la:
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 – Sănătate și stare de bine (Sănătatea corpului, Sănătate mentală, Dependențe, Sănătate sexuală și reproductivă, COVID-19). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/odd-4-sanatate-si-stare-de-bine
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 4 – Educație de calitate (Accesul la educație, Competențele cheie, Competențele secolului XXI, Educație pentru dezvoltare durabilă). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/odd-4-educatie-de-calitate
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 10 – Reducerea inegalităților (Grupuri minoritare, Refugiați și migranți, Drepturile omului, Incluziune). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/odd-10-reducerea-inegalitatilor
- Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 11 – Orașe și comunități durabile (Planificare urbană, Orașe și comunități SMART, Patrimoniu natural și cultural, Ecoturism, Luarea deciziilor în comunitate). Cursul poate fi accesat aici: https://www.openlearning.com/fundatianoiorizonturi/courses/orase-si-comunitati-sustenabile
Din 2015, Națiunile Unite îndeamnă statele membre să acționeze asupra celor mai mari probleme mondiale expuse și în Agenda 2030 prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. „Acum, mai mult ca oricând, este nevoie să îi pregătim pe tineri pentru PREZENT - la care nu de mult timp făceam referire ca la acel „viitor incert”. Noi competenţe şi cunoştinţe sunt necesare. Perspectiva, gândirea critică, curajul de a acţiona, accesul la servicii de sănătate și respectarea drepturilor umane, consumul responsabil de resurse sunt doar câteva dintre elementele pe care orice copil şi tânăr care va influenţa direcţia noii societăţi, trebuie să le cunoască/practice.”, continuă Sorana Pogăcean.
Cursurile online – o provocare pentru a deveni Campion al Planetei
Cele 4 cursuri online depășesc livrarea de conținut și includ activități practice. În fiecare săptămână se lansează o lecție care durează aproximativ 45 de minute și cuprinde chestionare jucăușe, filme, articole, jocuri și provocări simpatice.
Mai mult, elevii și profesorii își pot înscrie activitățile în concursul Campioni ai Planetei realizat de Fundația Noi Orizonturi în colaborare cu Lidl România. Aceștia sunt provocați să facă o mică schimbare în viața lor pentru a contribui la cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă și să conecteze ceea ce au învățat la școală și în cursurile online cu informații și subiecte discutate la nivel mondial. Aceștia pot scrie un articol, filma un vlog, înregistra un podcast sau crea un prototip, anunță organizatorii pentru ca ei să fie un exemplu, o inspirație pentru alte persoane.
Data limită de înscriere a propunerilor atât pentru profesori, cât și pentru elevi este 15 mai 2020, ora 20.00, iar toate detaliile legate de înscrierea în cadrul campaniei Campioni ai Planetei pot fi găsite pe site-ul oficial: www.noi-orizonturi.ro/campioni-ai-planetei
Despre organizatori
Fundația Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 40.000 de copiii și tineri. Am format în programe de lungă durată peste 1.200 de profesori, preoți, lucrători de tineret, care au înființat și condus peste 300 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România. Mai multe informații despre Fundația Noi Orizonturi sunt disponibile pe www.noi-orizonturi.ro.
Lidl România este o companie internațională care din 2011 are promisiunea de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente. În calitate de companie internațională, Lidl România își asumă responsabilitatea - nu doar pentru un rezultat economic bun, ci și în raport cu resursele mediului înconjurător, în raport cu angajații, comunitățile în care sunt prezenți și mediul economic în care activează. Mai multe detalii pe www.lidl.ro