Gabriela Hum: Obiectivul trainingului este schimbarea de mindset
Learning Network: Cu ce gânduri pășiți în 2017?
Gabriela Hum: În ATU, am declarant anul 2017 anul învățării reale, conștiente și active. Plecăm la drum cu aceeași misiune pe care ne-am asumat-o în 2004: să ne implicăm și să participăm activ în proiecte de învățare și dezvoltare pentru clienții noștri, fie ei persoane fizice, echipe sau organizații. Ne dorim să continuăm să transmitem cunoștințe și experiențe relevante și să dezvoltăm abilități și competențe care să conducă la creșterea și valorificarea potențialului uman.
L.N: Ce trenduri se conturează în L&D în 2017?
G.H: Sunt multe semnale din piață, de câțiva ani deja, care atrag atenția asupra faptului că focusul proceselor de învățare si dezvoltare este nevoie să fie pe modul în care ceea ce se livrează la sală se aplică în activitatea de zi cu zi. Mult timp, piața de training a fost focusată pe curba de învățare, pe a oferi programe care să crească nivelul de cunoștințe și să dezvolte abilități. Anul 2017 consideram că va fi anul în care focusul se va prelungi mult dincolo de momentul livrării la sală, spre post-training și crearea și implementarea de acțiuni de menținere a conținutului învățat, a abilităților dezvoltate. De asemenea, considerăm că un reper important al acestui an va fi capacitatea trainerilor de a modela atitudini în rândul participanților, de a aduce „atingeri” la nivel de mindset. În contextul în care informația este foarte la îndemână, modul în care trainerul ajunge la participanți pentru a le arăta care este plus-valoarea pentru ei în ceea ce învață va fi un element definitoriu pentru trainingurile de succes.
L.N: Este trainingul în sală pus în pericol de mediul online?
G.B: Deși se vehiculează această idee de câțiva ani (cel puțin din 2008), ce s-a dovedit până acum este că zona de online (e-learningul, m-learningul, MOOC’s) este foarte accesibilă și eficientă în ceea ce privește trainingul tehnic și deschiderea apetitului pentru dezvoltarea de abilități soft și hard. Traningul soft skills rămâne preponderant în sală. Este adevărat că va continua să se diversifice și să se modeleze. Blended learningul, trainingul experiențial, combinațiile de sesiuni scurte de training, de 2-3 ore (espresso training – cum le numim noi, în ATU), cu sesiuni de coaching sau mentoring, cu follow-up-uri mai multe și mai focusate pe abilități, sunt aspect de care este important să ținem cont. Hardskills-ul se orientează mult spre simulatoarele de business, organizate în echipă, la sală, cu un trainer expert care să ghideze procesul de învățare.
L.N: Cum vă așteptați să fie cursantul ideal în 2017?
G.B: Ne confruntăm cu aspecte noi în training deja de 2-3 ani. Participanții au acces mai facil la programe de training, organizațiile dau mai multă libertate angajaților să participe la traininguri ce răspund și nevoilor lor de dezvoltare, combinat cu nevoile organizației. În acest context, cursanții au un nivel ridicat de cunoștințe (influențat și de accesul rapid și relativ ușor la informații de specialitate – apropo de online, dar și de faptul că au deja experiența unor traininguri), confruntă mai mult trainerul, aduc mai mult în discuție aspecte concrete, practice, vin cu obiective personale mai clare în sală. Nu m-am gândit la un cursant ideal, acesta este mai repede portretul celor ce își doresc să învețe și să participe la traininguri și programe de dezvoltare.
L.N: Care sunt caracteristicile cursurilor ideale în 2017?
G.B: Cred că anul acesta, trainingurile vor avea 3 caracteristici principale:
- Vor fi mai adaptate nevoilor participanților și organizației (cu 1-2 obiective de învățare clar structurate pe cunoștințe și abilități specifice de care au nevoie participanții, având totodată în vedere și care este mindsetul/atitudinea cu care ne dorim ca aceștia să plece de la training astfel încât să fie mai performanți și/sau eficienți în ceea ce fac). Etapa de analiză de nevoi ajunge să fie o componentă ce nu va lipsi niciunui training și, mai mult, ea va fi nevoie să asigure evidențierea nu doar a nevoilor de dezvoltare, ci și a cunoștințelor și abilităților existente (individual sau în echipă). Astfel, analiza de nevoi și analiza de competențe pot fi două procese care îmbinate vor crește eficiența trainingului.
- Vor fi mai scurte în zona de livrare (sau vor avea mai multe sesiuni distanțate) și prelungite ca sesiuni de follow-up. Este necesar ca trainerii să se pregătească să însoțească echipa de participanți dincolo de sala de training, la locul de muncă și să ofere consultanță 3-6 luni după training.
- Vor avea o componentă de facilitare mai mare decât cea de training efectiv, participanții și echipele având nevoie să aducă în sală cazuri și situații specifice, de la locul de muncă, dificultăți la care caută variante de soluționare sau îmbunătățire, dar și lecții de învățat.
L.N: Are nevoie piața de L&D de inovație? De ce anume?
G.B: Cu siguranță are nevoie de inovație. Nu în găsirea de titluri mai atractive sau de cunoștințe mai complicate față de cele de până acum, ci în a găsi modalități de a ajunge la participant (abordări pentru stiluri diferite de învățare), la a-i stimula dorința de a implementa în practică tehnici, metode noi - de a accepta schimbarea, de a încerca moduri noi de acțiune.
L.N: Care sunt principalele programe pe care le veți promova în 2017?
G.B: Dacă anul 2017 este anul învățării reale în ATU, unul dintre trainingurile pe care le lansăm este cel de Design de Training, un upgrade la Train the Trainers. Pornim de la a fi alături celor care se implică în designul programelor de învățare, în a crea și modela programe cu impact la participanți.
Vom continua să punem accent pe dezvoltarea de abilități de bază (Comunicare, Planificare și organizare, Managementul timpului) ce pot influența fundamental rezultatele în domeniul de activitate al participanților (trainingurile backline), dar și de abilități necesare în relația participanților cu clienții (Customer Care, Negociere).
De asemenea, considerăm că zona de dezvoltare personală este o zonă ce rămâne de interes pentru client. Vom continua să formăm Consilieri pentru Dezvoltare Personală, iar de anul acesta vom forma și Coach-i (un curs pe care îl vom autoriza în curând). Ambele traininguri sunt organizate pe perioadă de 6 luni, cu întâlniri de intervizare și supervizare practică între module și la finalul trainingului.
Și în 2017, rămânem deschiși și ne propunem să continuăm să dezvoltăm și să livrăm programe personalizate și adaptate, gândite împreună cu organizații care își doresc să le fim alături în procesul de învățare și creștere.