GABRIELA PUŞKAŞ - Nimic nu ''trebuie''

Toată lumea se întreabă care este secretul. Secretul de a trăi într-un fel sau altul, de a avea succes, de a avea o afacere profitabilă, de a fi cel mai bun în meseria sa, de a...., de a....

Cât este performanţă, cât este arta de a trăi, cunoaştere, perseverenţă, încredere. Cum este în cazul individului şi cum este în cazul organizaţiei. 

Un ''interviu călătorie'' cu GABRIELA PUŞKAŞ despre ceea ce pe toţi, individual sau global, persoane sau organizaţii, ne interesează: 

Performa(rta)nţa de a trăi

 

''Nu putem şti cât anume suntem capabili să ne dezvoltăm şi care ne sunt limitele decât atunci când dezvoltăm condiţiile necesare şi încurajăm depăşirea actualului potenţial.''

 

Learning Network: Cum vede performanţa un om care şi-a creat nu doar un scop profesional şi de afaceri, dar şi o misiune din ea?
Gabriela Puşkaş: Pentru mine, performanţa este sinonimă cu potenţialul personal, capacitatea proprie a fiecărui om de a învăţa şi a se dezvolta. Există anumite limite asupra cărora nu putem interveni, ele fiind determinate genetic, cum este înălţimea de exemplu.  Cred însă că putem să ne dezvoltăm continuu perspicacitatea, anumite strategii, abilităţi, randamentul şi eficacitatea proprie. Nu putem şti cât anume suntem capabili să ne dezvoltăm şi care ne sunt limitele decât atunci când dezvoltăm condiţiile necesare şi încurajăm depăşirea actualului potenţial.

L.N.: Cum şi cu ce este diferită performanţa individuală de cea organizaţională, doamnă Puşkaş?
G.P.: Performanţa poate fi aplicată la nivel individual sau organizaţional şi este o funcţie cheie în management. Definirea performanţei poate fi dificilă deoarece nu este o cantitate fixă.  O putem numi călătorie, sau calea de la idee, apoi la acţiune şi rezultat, atunci putem reflecta progresul şi eficienţa călătoriei, prin performanţă.

În ce priveşte performanţa organizaţională, ea poate fi definită printr-un proces, în care fiecare individ este parte din sistem şi care presupune procese eficiente, concepte organizaţionale, climatul şi cultura organizaţiei, tipare complexe şi dinamice, tehnologie… şi altele, care depind atât de factori interni cât şi de factori externi. 

 

''Organizaţia trebuie privită ca un “mister ce trebuie îmbrăţişat” pentru crearea unor noi modalităţi de a crea “imagini ale viitorului”  (...) organizaţiile nu ar trebui administrate prin intermediul profitului, ci pentru profit.''

 

L.N.: Care credeţi că este ''ingredientul'' principal, obligatoriu pentru atingerea performanţei personale şi a celei organizaţionale?
G.P.: În cazul performanţei individuale cred că este esenţială motivaţia interioară, dorinţa, pasiunea şi apoi perseverenţa şi determinarea de a face lucruri. Pe când în cazul performanţei organizaţionale, consider că nu este un model sau o soluţie standard, cred însă că o organizaţie performantă trece de la teorie la practică şi ajută oamenii, grupurile şi întregul sistem să-şi gestioneze propria transformare şi creştere. Organizaţia trebuie privită ca un “mister ce trebuie îmbrăţişat” pentru crearea unor noi modalităţi de a crea “imagini ale viitorului” prin învăţare continuă, ajustare, improvizaţie şi revizuire. Aici, iniţiativa este determinată de curiozitate, curaj şi inovaţie – un proces de căutare a posibilităţilor.

L.N.: Este performanţa echivalentă sau sinonimă succesului financiar pentru o organizaţie?
G.P.: În opinia mea, succesul financiar sau “profitul” este rezultatul unui management competent şi nu scopul acestuia.  Scopul managementului este de a dezvolta şi a menţine o organizaţie sănătoasă. Iar manifestarea sănătăţii se numeşte profit pe termen scurt şi pe termen lung, cum este de exemplu, succesul durabil. În concluzie, consider că organizaţiile nu ar trebui administrate prin intermediul profitului, ci pentru profit. Modul în care menţinem o organizaţie sănătoasă şi profitabilă atât pe termen scurt cât şi pe termen lung se poate numi performanţă.

 

''...să fii stăpân pe propria persoană, să ştii cine eşti, să fii împăcat cu tine însuţi. (...) Să ajungi la această stare de echilibru este o călătorie, una foarte personală şi presupune multă disciplină personală, perseverenţă şi dorinţa de depăşire a propriilor limite. (...) Să înveţi să apreciezi fiecare clipă.''

 

L.N.: ''Arta de a trăi pe deplin'' este numele saitului dumneavoastră. Puteţi detalia pentru cititorii Learning Network această sintagmă? Este trăirea pe deplin o artă? Şi dacă da, unde şi cum se învaţă ea, doamna Puşkaş?
G.P.: “Arta de a trăi pe deplin” înseamnă în primul rând să fii stăpân pe propria persoană, să ştii cine eşti, să fii împăcat cu tine însuţi. Înseamnă să îţi dezvolţi propriile gusturi, în loc să te laşi ghidat de ale altora, să-ţi redescoperi propria creativitate, pasiune, să nu pretinzi că eşti altceva decât ceea ce eşti. Înseamnă să vezi lucrurile din perspectiva personală, să apreciezi tot ce este frumos în viaţă şi să elimini detaiile stânjenitoare, să eviţi cutumele artificiale, convenţiile, tensiunile, să refuzi ceea ce îţi diluează energia şi gândurile, reducând viaţa la banalitate şi mediocritate.

Să ajungi la această stare de echilibru este o călătorie, una foarte personală şi presupune multă disciplină personală, perseverenţă şi dorinţa de depăşire a propriilor limite. Chiar dacă uneori această călătorie este nu este chiar uşoară şi nici simplă, ea se poate exersa şi învăţa cu siguranţă.

L.N.: Ce înseamnă estetica vieţii şi cum poate fi ea atinsă? Este această estetică aplicabilă, valabilă şi tangibilă şi într-o organizaţie, într-o afacere? Cum?
G.P.: Prin termenul de “estetică a vieţii” mă raportez strict la nivel individual şi înţeleg modul de a-ţi trăi viaţa, filozofia proprie după care te ghidezi, principiile care te susţin şi calităţile pe care ţi le desăvârşeşti în fiecare zi. Nu este vorba de atingerea perfecţiunii, ci de trăirea unei vieţi cu o atitudine potrivită, curajul de a–ţi urma propriile convingeri până la capăt, cu disciplină, claritate şi voinţă. Cu atenţie la detaliile care dau sens existenţei şi elementele care o alcătuiesc. Să-ţi cunoşti limitele propriilor nevoi şi aşteptări de la viaţă, să priveşti viaţa cu luciditate, să înveţi să renunţi cu delicateţe şi rigoare. Să înveţi să apreciezi fiecare clipă.

Evident că aceste calităţi se reflectă şi în mediul în care te desfăşori şi inclusiv în cel profesional sau organizaţional.

 

''Resursele noastre sunt mult mai bogate decât ne putem închipui. (...)  Noi ne creăm propria realitate. De cele mai multe ori nu lucrul în care credem ne aduce rezultate, ci sinceritatea cu care credem în el. (...) Fiecare strat de gândire învechită trebuie să fie îndepărtat pentru a fi înlocuit cu altul nou.''

 

L.N.:  Sunt creativitatea şi încrederea concepte care se pot învaţă?
G.P.: Resursele noastre sunt mult mai bogate decât ne putem închipui. Dacă avem o deschidere spirituală suficient de mare şi rămânem mereu receptivi, putem valorifica toată inteligenţa care rezidă în sferele subconştientului nostru. Îndoiala este o risipă de energie care împiedică ducerea la bun sfârşit a unui proiect. Teama ne împinge să ne cramponăm de vechile obiceiuri şi ne interzice orice flexibilitate. Avem vaste resurse de pasiune, talent, inteligenţă, înţelepciune, creativitate şi profunzime. Dacă nu alegem cu fermitate să obţinem ceea ce ne dorim, vom atrage asupra noastră lucrul de care ne-am temut cel mai mult. Noi ne creăm propria realitate. De cele mai multe ori nu lucrul în care credem ne aduce rezultate, ci sinceritatea cu care credem în el.

L.N.: Cum vedeţi relaţia dintre creativitate, inovaţie şi performanţă în cazul individual şi cel organizaţional?
G.P.: Performanţa depinde de modul în care filtrăm realitatea şi o interpretăm. Putem să, şi dacă nu o facem, motivul este acela că nu ne explorăm suficient imaginaţia. Fiecare strat de gândire învechită trebuie să fie îndepărtat pentru a fi înlocuit cu altul nou. 

 

''...răspunsul nu stă în cuvinte, ci în acele momente în care am uitat întrebarea! (...) Secretul autodepăşirii fiecărui moment e să fim convinşi că există în noi un eu valoros şi unic. (...) Ţine de fiecare să gândească singur, cu propria sa minte...''

 

L.N.: Care este principiul care, în opinia dumneavoastră, ar trebui să fie primordial pentru un individ? Dar pentru o organizaţie?
G.P.: Cred că nimic nu ‘trebuie’. Scopurile, ambiţiile noastre nu sunt decât substitute, o sublimare a senzaţiei de “a trăi”. Adesea, ne punem prea multe întrebări legate de sensul vieţii, ca să ne dăm seama apoi că răspunsul nu stă în cuvinte, ci în acele momente în care am uitat întrebarea! Cu toţii ar trebui, în opinia mea, să aspirăm la un singur lucru: să fim noi înşine! Iar acest lucru mă duce cu gândul la cuvintele lui Miguel de Cervantes – “Fă-ţi un scop din a te cunoaşte pe ţine însuţi – este cea mai dificilă lecţie din lume.”

Iar în ce priveşte organizaţia scopul organizaţiei ar trebui să fie satisfacerea clientului. Vă rog să observaţi că în mod deliberat nu am spus satisfacţia consumatorului. Consumatorii sunt clienţii particulari care apelează la departamentul de vânzări, însă toţi managerii au clienţi. Clienţii sunt toate persoanele pentru care există organizaţia şi ale cărei nevoi le satisfice.

L.N.:  Este performanţa posibilă oricui? Şi cum?
G.P.: Fiecare dintre noi trebuie să se confrunte cu misiunea de a şti în ce anume constă caracterul unitar al personalităţii sale pentru a-l putea realiza, dar şi cu obligaţia de a porni în căutarea sa. 

Fiecare dintre noi trebuie să-şi descopere capacităţile, calităţile, misiunea, o misiune unică pe care trebuie să o ducem la bun sfârşit, fie că e vorba despre artă, despre muncile câmpului, carieră, rolul de părinte sau de copil. Secretul autodepăşirii fiecărui moment e să fim convinşi că există în noi un eu valoros şi unic. Avem cu toţii acelaşi avantaj, trebuie doar să profităm de el. Ţine de fiecare să gândească singur, cu propria sa minte şi să devină responsabil pentru propria transformare şi autodepăşire,  în fiecare o zi o versiune proprie mai bună. Numai perseverenţa, disciplina şi hotărârea pot da rezultate.

L.N.:  Performanţa....o cale? O obligaţie sau o alegere?
G.P.: În opinia mea, performanţa … este o cale pe care o alege fiecare şi reprezintă o obligaţie faţă de propriul sine. O călătorie către propria desăvârşire.