Geil Browning - Este timpul nostru!

Este creatoarea Profilului Emergenetics. A pornit de la statutul de profesoară şi de la a-i învăţa pe ceilalţi şi a ajuns să fie femeie de afaceri, CEO, ducând învăţarea la un alt nivel. 

GEIL BROWNING ar putea fi caracterizată în multe feluri, iar prezentarea ei, fie şi pe scurt, tot ar ocupa un spaţiu mai mult decât generos. Însă, ceea ce este definitoriu pentru Geil este faptul că se numără printre acei oameni, cetăţeni universali, care, într-adevăr, prin muncă multă, talent, putere, încredere şi viziune a făcut, face şi va face mereu diferenţa.

Despre învăţare, afaceri, profile, metode, dar, mai ales, despre oameni pentru oameni şi mereu alături de ei cu Geil Browning.

''Schimbare!....Nu învăţăm diferit....Este un amestec de diferite tipuri de învăţare....Poţi să înveţi oamenii într-o scurtă perioadă de timp.'' 

Learning Network: Vă aflaţi pentru prima dată în ţara noastră? Ce ştiţi despre ea şi mai ales despre poporul român? Bazându-vă pe informaţiile pe care le aveţi, dar, cel mai important, pe vasta dumneavoastră experienţă şi expertiză cum arată profilul poporului român?
Geil Browning: Mă aflu pentru a doua oară în România. Prima dată, am venit acum şase ani. Acum, din primul moment în care am ajuns, din aeroport şi până la hotel, primul lucru care mi-a fost evident şi primul cuvânt care mi-a apărut în minte a fost: schimbare! Este evidentă, este mare şi mă bucur că ea există. Cât despre profil, ce pot spune din perspectiva mea este că, în privinţa învăţării, românii nu sunt diferiţi de chinezi, de exemplu, de americani, de orice alt popor. Nu învăţăm diferit. Învăţarea este un proces universal şi este la fel peste tot. De aceea, nu pot spune că românii sunt diferiţi de alte popoare.

L.N.: Cum arată ceea ce faceţi şi îi învăţaţi pe ceilalţi?
G.B.: Este un amestec de diferite tipuri de învăţare. Unul dintre cursanţii de azi, chiar îmi spunea că nu a înţeles niciodată până acum cum, de exemplu, un miros poate ajuta în procesul de învăţare. Din acest motiv, am folosit şi muzică pentru că încercăm să creăm un amestec, apelând şi folosind toate formele de învăţare, pornind de la cele care fac apel la simţuri, până la cele de tip superior. Folosim mişcarea. Folosim muzica. Folosim metoda prin care oamenii scriu. Poţi să înveţi oamenii într-o scurtă perioadă de timp, aplicând aceste metode. Cred, de altfel, că aceste forme de învăţare au fost folosite şi în această parte de lume cu mai multă vreme în urmă, cum ar fi în anii 70. 

L.N.: Spuneaţi că nu există nicio diferenţă în ceea ce priveşte învăţarea. Nici măcar diferenţe culturale?
G.B.: Evident, aceste diferenţe culturale există. De exemplu, doi dintre nepoţii mei merg la o şcoală pentru limbi străine. Iar acolo învaţă mandarina copii de mai multe naţionalităţi. Există diferenţe uriaşe între cei italieni sau spanioli, francezi sau ruşi, spre exemplu, faţă de cei chinezi. Profesorii chinezi sunt foarte tulburaţi, gândindu-se că profesorii acestor copii nu i-au disciplinat corespunzător, atât timp cât copiii chinezi stau foarte cuminţi. Este absolut uimitor. Nu ştiam că pot sta aşa copiii. Aşadar, din punct de vedere cultural, aceşti copii au fost învăţaţi diferit, dar în termeni de cum învaţă de exemplu alfabetul sau artitmetica, este la fel.

''...am vrut să fac o diferenţă deodată (...) am trecut de la a fi un profesor la a fi o femeie de afaceri''

L.N.: Cum aţi ajuns să dezvoltaţi STEP- Student/Teacher Emergenetics Profile?
G.B.: STEP este pasiunea mea şi sunt foarte fericită că mă întrebi despre el. Mi-am început viaţa ca profesor şi am început să vorbesc despre învăţare şi despre tot ce a devenit mai târziu Emergenetics pentru că am vrut să fac o diferenţă în sălile de clasă şi în modul în care studenţii şi profesorii înţeleg cum profesorii simt şi se comportă şi cum studenţii simt şi se comportă la rândul lor şi cum, în final, pot acţiona împreună în forma de a îmbunătăţi învăţarea, de a o optimiza. Dar aceasta a fost acum 25 de ani şi nu i-am putut face pe educatori să înţeleagă ceea ce am spus până acum. Aşa că, între timp, mediul de afaceri a aflat ce făceam şi, deodată, am trecut de la a fi un profesor la a fi o femeie de afaceri, ceea ce a fost întotdeauna uluitor pentru mine. Chiar şi acum, când oamenii mă invită şi mă prezintă drept CEO-ul şi fondatorul Emergenetics şi eu sunt ceva de genul: ei, parcă tot profesor sunt. Revenind, acum trei ani, în Colorado, am angajat o femeie, Marie Unger, şi ea a înţeles mesajul meu. Ea este un profesor care a luat Programul STEP pe care l-am creat şi ea face acum o diferenţa enormă în educaţie în U.S. şi, în final, ţi în alte părţi ale lumii, căci, atunci când am început să scriem despre aceasta, şi alţi oameni au început să se arate interesaţi şi au început să vină în întâmpinare.

''...dacă familia mea se simte bine, atunci eu mă voi simţi bine.'' 

L.N.: Vorbind de mediul de afaceri şi de afaceri, din perspectiva profesorului şi a femeii de afacerii. Cum o organizaţie şi mai ales resursele umane pot folosi programul dumneavoastră?
G.B.: Uite ce am aflat. Intrăm în corporaţii şi, în mod tipic, uite ce se întâmplă. De obicei, începem cu CEO şi cu echipa executivă şi ei spun: avem nevoie de raporturile noastre directe pentru a înţelege ce se întâmplă şi aceasta se răspândeşte în întreaga organizaţie. Până la urmă, oamenii vin la noi şi ne spun: aşteptaţi puţin, aş vrea ca acum şi familiei mele să i se realizeze un profil. Multe organizaţii au ceea ce se numeşte discountul pentru prieteni şi familie. A fost un trend crescător, iar acum în corporaţie sau în corporaţia noastră în momentul de faţă creăm şi formăm conceptul de ''family unit''. În final, afacerile sau, mă rog, orice entitate va veni la noi şi va folosi Emergenetics probabil, într-un fel sau altul, în consiliere, despre cum o familie se poate reuni, pentru că, până la urmă, dacă familia mea se simte bine, atunci eu mă voi simţi bine şi voi fi şi performant din punct de vedere profesional.

L.N.: Aşadar, acesta ar fi principiul cel mai important pentru STEP din momentul de faţă...

G.B.: Da, în ceea ce priveşte mediul de afaceri. Dar, în şcoală, avem ceva ce se numeşte Student-Teacher Emergenetics Programme, în cadrul căruia ne luăm teoria dezvoltată şi o aplicăm în sistemul şcolar pentru copii cu vârste începând cu 11 ani. 

''...nu ştiu cât de repede va ajunge STEP în România sau în restul lumii, dar, cu siguranţă, acest lucru se va întâmpla.''

L.N.: Dar în ceea ce priveşte România şi STEP. Ce intenţionaţi să faceţi aici?
G.B.: În final, vom ajunge şi aici. Din multe puncte de vedere, STEP se răspândeşte mai repede de-a lungul celorlalte state ale lumii, decât o face în U.S. Eu locuiesc în statul Colorado, iar acolo în trei ani de zile am acoperit toate sistemele şcolare principale. Şi mai avem şi alte state, cum ar fi statul Washington care începe să fie interesat. Ceea ce este interesant este că oameni din afara S.U.A. au auzit de aceasta. Tocmai am făcut o certificare în Singapore şi luna viitoare vom mai face una în Irlanda. Aşa că eu, personal, pentru că tind să fiu înceată şi precaută, nu ştiu cât de repede va ajunge STEP în România sau în restul lumii, dar, cu siguranţă, acest lucru se va întâmpla. Şi cred că se va întâmpla pentru că facem un progres incredibil.

''A face profit este minunat, dar a dovedi responsabilitate socială, folosind o parte a acelor profituri, este un lucru fabulos.''

L.N.: V-aţi extins interesul asupra copiilor şi aţi fondat the Kenyan Children Foundation, a cărei misiune este aceea de a oferi transformare experienţială pentru americani. Ne puteţi explica ce înseamnă oferirea de experienţă transformaţională şi cum o putem folosi în afaceri, în organizaţii?
G.B.: Voi începe prin a vă oferi puţin backround. În 1992-'93, o femeie pentru care am un respect deosebit a venit la mine şi mi-a spus că sunt copii ai străzii, bebeluşi în Kenya, care mor din cauza SIDA. Şi, sincer, în acele vremuri, o mie de persoane pe zi mureau de SIDA în acea parte a lumii. Iar această femeie dorea să înceapă o organizaţie care să facă o diferenţă. Aşa că eu am devenit unul dintre membrii fondatori ai Fundaţiei Copiilor Kenyeni. Când am stabilit misiunea organizaţiei, această era să facă o diferenţă în viaţa acestor copii. Şi eu am spus: ei bine, pui o mică picătură în ocean. Putem să o facem mai mică de atât? Astfel, ca să fie cu adevărat operativă, organizaţia a decis apoi că vom avea grupuri mici de persoane (la vremea aceea, am folosit cuvântul americani, deşi, în final, am avut oameni din toate ţările) care să meargă în Kenya şi să muncească pentru o perioadă, după care să se întoarcă acasă. Această muncă presupunea în mod curent construirea de clădiri, lucrul în orfelinate, dar adevăratul scop era ca aceşti americani, mulţi dintre ei care nu ieşiseră până atunci în afară ţării, în condiţiile în care doar aproximativ 20% din populaţia americană are paşaport, să meargă să lucreze în altă ţară. Aici a apărut chestiunea privitoare la experienţa transformaţională, iar în 1999 eu şi soţul meu am dus primul grup şi apoi am mers o dată la doi ani în Kenya şi luam împreună cu noi între 16 şi 18 de persoane  În acei ani, am luat 101 americani şi pe cineva din Singapore, care au petrecut trei săptămâni cu noi în Kenya. În final, epidemia de SIDA de acolo nu s-a rezolvat, dar acum au medicamente, iar copiii sunt într-o stare mai bună decât erau. Apoi, noi am decis să mergem în Kibera, care este cea mai mare mahala din Africa. Are peste un milion de oameni. Nu ştim exact câte persoane sunt. Oficial, ţi se va spune că sunt 750 000, dar oamenii de acolo îţi spun că sunt peste un milion. Este un loc incredibil. Ştiu că aveţi mahalale în România. Avem mahalale în U.S., dar niciodată nu am văzut un loc ca acesta. Aşa că am început să lucrăm aici într-o şcoală numită Soweto Academy şi dintre toţi cei 101 de oameni pe care eu şi soţul meu i-am dus de-a lungul anilor în Kenya, 97-98% dintre ei s-au întors acasă transformaţi şi toţi îţi vor spune că nu au văzut ceva asemănător, incluzând aici una dintre persoanele mele preferate, maica Carm care ar spune: Ei, Geil, am lucrat în multe mahalale, dar nimic ca aici. Aşadar, cum  toate acestea pot face o diferenţă în afaceri? Majoritatea celor care a fost în Kenya, cu excepţia maicii Carm, sunt oameni din lumea afacerilor. Multora, de altfel, companiile furnizându-le banii necesari să meargă în Kenya. Iar ei se întorc transformaţi. Am să vă dau un exemplu. Marie a fost director de finanţe într-o firmă mare de transporturi. Şi, când s-a întors, şeful ei i-a spus că în perioada în care ea a lipsit s-au gândit să o promoveze, dar pentru această promovare trebuie să facă un număr foarte mare de lucruri. Iar Marie s-a uitat la el şi i-a spus: Ştiţi, viaţa mea s-a schimbat. Mi-am dat seama ce este cu adevărat important în viaţă şi nu am să fac aceste atât de multe lucruri. Voi fi fericită să rămân aici şi să fiu ce am fost şi înainte. Partea ciudată este că au fost atât de impresionaţi de ceea ce i s-a întâmplat şi de graţia ei, încât tot a primit promovarea şi a fost în măsură să îşi facă treaba la modul în care ea a vrut să îşi facă treaba. Ceea ce voi mai spune despre asta este că, acum doi ani, în 2014, în cadrul Soweto Academy, au început o şcoală de fete şi au vrut în mod disperat să construiască un cămin pentru ca fetele să fie protejate. Directorul acestei Academii este minunat. El crede că trebuie să educi fetele pentru a face o diferenţă şi a scăpa de sărăcie şi acesta a fost scopul lui dintotdeauna. Aşa că, pentru construirea căminului, am postat mesajul exact fix acum un an în octombrie, spunând că avem nevoie de 600 000 de dolari americani pentru a construi căminul. Nu ştiu care este valoarea aici, dar sunt mulţi bani. Şi afacerile au început să contribuie. Una dintre ele ne-a oferit din prima 250 000 de dolari, iar acum două luni am avut o companie din Londra care a auzit de noi, ne-a sunat şi ne-a spus că ne oferă 200 000 de dolari. Aşa că, dintr-o dată, avem 450 000 de dolari şi a mai trebuit să strângem doar 150 000 ca să adunăm toată suma. Aveam nevoie de 600 000 de doari şi am strâns de fapt 700 000 de dolari, o să dăm burse fetelor şi aşa mai departe...

Ceea ce încerc să spun prin toate acestea este faptul că responsabilitatea socială este universală. Am discutat mult despre această în Singapore de curând. A face profit este minunat, dar a dovedi responsabilitate socială, folosind o parte a acelor profituri este un lucru fabulos.

Deci, această companie din Londra ne-a spus că ne oferă suma de 200 000 de dolari, dar, în acelaşi timp, ne-a rugat să creăm un sistem prin care oameni din respectiva companie să meargă în Kenya pentru două sau trei săptămâni şi să muncească acolo. 

Eu cred că la momentul actual companiile au început să înţeleagă importanţa de a fi globali, de a fi universali cu toţii şi a cum faci să fie aşa.

''...este vorba despre cine angajezi.''

L.N.: Sunteţi femeie de afaceri şi CEO. Vedeţi această experienţă transformaţională ca o metodă obligatoriu de introdus într-o companie?
G.B.: Eu, personal, cred că este. În compania mea, oferim un anumit procent din profituri în scopuri caritabile. De fapt, facem două lucruri. Oferim bani şi avem patru zile pe an în care cerem angajaţilor noştri să iasă din companie şi să folosească aceste zile în scopuri caritabile.

L.N.: Experienţa transformaţională, ca o cerere pentru a deveni mai buni...
G.B.: Da. Este obligatoriu. (râde) Pentru că Geil spune: vei face asta! Şi oamenii fac. Trecând peste glumă, cred că este vorba despre cine angajezi. Este interesant pentru că, uite, de exemplu, avem doi oameni care ne-au părăsit în acest an pentru că nu se puteau integra şi adapta culturii noastre. 

''...care ar fi profilul perfect pentru....nu contează....Emergenetics Selection Profile''

L.N.: Urmărind cultura şi principiile Emergenetics, care ar fi profilul ideal al unui angajat?
G.B.: Când am început Emergenetics, oamenii nu conteneau să întrebe: Care ar fi profilul perfect pentru contabilul meu, sau pentru persoana de la publicitate şi tot aşa... Iar ceea ce noi am înţeles şi găsit a fost faptul că nu contează. Şi, de fapt, nu poţi folosi profilul Emergenetics pentru procesul de angajare pentru că, din punct de vedere legal, nu este justificat. Totuşi, am dezvoltat ceea ce se numeşte ESP- Emergenetics Selection Profile. Am creat acest instrument pentru ca orice angajator să poată suna la biroul nostru şi să spună: Vreau să angajez un contabil şi vreau ca acesta să fie o persoană eficientă în rezolvarea problemelor, în relaţiile cu oamenii, cu simţ de echipă sau orice altceva. După aceasta, noi scriem testul în funcţie de cererile şi dorinţele angajatorului, iar acest test va fi aplicat oricărei persoane care va aplica pentru poziţia respectivă. Aceasta este posibil şi aplicabil din punct de vedere legal.

'' I CAN...am aflat că bărbaţii sunt interesaţi de lucrurile de care suntem interesate şi noi.''

L.N.: Aţi fondat Institute of Career Advancement Needs. Care ar fi cele mai importante nevoi pentru avansarea în carieră de care orice HR, manager, lider sau deţinător de afaceri ar trebui să se îngrijească?
G.B.: ICAN, acronimul pentru Institute of Career Advancement Needs, a apărut în urmă cu 35-36 de ani, iar eu l-am început pentru că eram interesată în problema avansării femeilor. Aşadar, a inceput ca o cale de a ajuta femeile să înţeleagă cum se pot integra lumii afacerilor. La un an dupa ce am început, am aflat că bărbaţii sunt interesaţi de lucrurile de care suntem interesate şi noi (râde). Aşa că totul a crescut. Institutul se concentrează pe ceea ce se numeste ''soft skills''.

''Este timpul pentru femei să-şi câştige puterea.''

L.N.: În legătură cu femeile şi bărbaţii din România. Cum vedeţi dumneavoastră statutul profesional al bărbaţilor şi al femeilor şi relaţiile profesionale dintre aceştia?
G.B.: Am găsit şi aici, ca şi în U.S., că femeile pot munci şi performa mai mult. Dar acolo unde devin confuză în legătură cu această întrebare este faptul că aţi fost o ţară comunistă şi din ce am înţeles legat de comunism este că femeile şi bărbaţii aveau acelaşi statut.

L.N.: Teoretic...
G.B.: Oo, foarte interesant. Atunci, probabil, vă confruntaţi cu aceeaşi problemă cu care ne confruntăm şi în U.S. Femeile câştigă 80 cenţi din dolar, în comparaţie cu bărbaţii, dar aceastăa este în creştere. Obişnuia să fie 50. Uite ce cred că se întâmplă. Este timpul nostru ca femei. A devenit timpul nostru. Şi el a început. Unii oameni chiar i-au pus dată şi au spus că decembrie 2015 a fost începutul timpul energiei feminine. Spre exemplu, iei pe cineva cum este Georgeta (Dendrino), care îşi are afacerea de 19 ani. Gândeşte-te la tot ce a făcut ca să paveze drumul restului femeilor care i-au urmat, pentru că ea face parte din grupul de femei care a venit imediat după Glasnost. Eu, în cadrul ICAN Institute pe care l-am fondat, sunt parte a acelui grup de femei care a deschis nişte uşi pentru femei. Ceea ce eu cred că se întâmplă acum (spun eu, dar sunt multe dintre noi care cred acelaşi lucru) este că noi formăm o atmosferă care începe să spună: Este timpul pentru femei să-şi câştige puterea. Dar nu suntem încă acolo. Mai avem încă de parcurs anumite lucruri. Este interesant. Mă gândesc la alegerile din U.S. Va fi foarte interesant de văzut dacă Hillary va ajunge preşedinte pentru că îmi închipui că o mare parte din problemele cu care se confruntă acum sunt pentru că e femeie şi multă lume nu îşi imaginează de ce o femeie ar putea fi vreodată preşedintele U.S. 

''O, sărmanii copiii lui Geil!''

L.N.: Care este cea mai mare împlinire profesională a dumneavoastră?
G.B.: M-am gândit mult şi sincer spun că cea mai mare realizare a mea este că am trei fii. Sunt adulţi şi sunt membri productivi ai comunităţii şi aceasta cred că este cea mai mare reuşită a mea şi a soţului meu. Şi poate că simt acest lucru foarte puternic pentru că atunci când am început să am copii eram singura femeie care muncea. Toate celelalte prietene sau cunoştinţe erau mame cu normă întreagă şi îşi spuneau una celeilalte: O, sărmanii copiii lui Geil! 

Cineva îmi spunea acum câţiva ani. Ştii, stăteam la câte o cafea şi ne gândeam: copiii aceia nu vor reuşi. Ghici ce? Au făcut-o. Şi aceasta este cea mai mare realizare a mea.