Georgeta Dendrino: Executive coaching vine cu un alt tip de responsabilitate

Despre coaching și mentoring am stat de vorbă săptămâna aceasta cu Georgeta Dendrino, Executive Coach, Managing Director Interact și Vice President Mentoring at PWN Global. 

De câțiva ani deja una dintre preocupările tale este coachingul executive, deși încă în piață ești cunoscută pentru activitatea de training a companiei Interact. Cum a început relația ta cu coachingul? Unde te-ai format și de ce ai făcut această alegere?

Relatia cu coachingul a inceput oarecum neasteptat, asa cum s-a intamplat de multe ori si in alte situatii din viata mea: clienti de-ai mei, straini, mi-au propus sa fac asta pentru ei. Am ezitat, am facut apoi si am avut succes. Asa ca as spune ca aceasta activitate a venit catre mine. 

Am avut sansa de a avea, de-a lungul anilor, clienti straini care au crezut in mine,  care au vazut la mine ceva ce eu nu vedeam mereu. 

M-am dus la un Executive Master de coaching si consultanta la Insead. Este una dintre cele mai bune scoli de business din lume, din liga Harvard, London Business School. Am studiat in Franta doi ani si am avut profesori exceptionali, oameni care fac cercetare, care scriu carti, psihanalisti celebri din diverse parti ale lumii. 

Am ales Insead pentru ca eu cred inca in diferentiere. Poate modelul de strategie al lui Michael Porter e considerat de unii desuet. Eu cred in unele aspecte ale lui: diferentierea este unul dintre acestea. 

Intr-o piata in care a fi coach e la moda, a face coaching (in calitate de client) nu reprezinta inca o prioritate sau o necesitate, nu am vazut alta cale. In plus, cred ca, pentru a-i ghida eu pe altii, trebuie sa ma educ in aceste sens, nu doar sa fac niste cursuri de cateva zile. 

Formatia mea initiala este de profesor. Am considerat mereu ca pentru a arata calea celor cu care lucrez, e necesar sa fiu orecum cu un pas inaintea lor, sa fi invatat mai mult, sa ma informez, sa fi trecut eu prin niste experiente, sa ma fi inteles pe mine profund inante de a-i intelege pe ei. Nu vreau sa para arogant, nu e despre asta, ci despre o responsabilitate pe care mi-o asum in partea mea de relatie. 

Ce aduce în plus executive coachingul?

Lucrul cu executives ma fascineaza. Poate si pentru ca asa am inceput, pentru ca am avut, de-a lungul timpului, norocul de a intalni niste executivi straini care m-au inspirat, care m-au ajutat, sustinut, si m-au facut sa imi placa sa lucrez in acea zona. In plus, faptul ca am eu insami de condus o firma, ca am purtat multe palarii de-a lungul vremii, face sa inteleg cat de cat cu ce se confrunta oamenii la acel nivel. 

Executive coaching vine cu un alt tip de responsabilitate, abordare, cu o necesitate ca eu sa fiu pregatita mai mult, in mai multe arii, sa stiu sa vad dincolo de cartea de vizita impresionanta a unui om. 

De curând ești VP Mentoring boardului internațional al Professional Women’s Network. Ce obiective ai?

Da, am fost aleasa anul acesta. Am cateva obiective pentru aceasta asociatie. Unul dintre ele este sa cream o retea de international executive mentors care sa lucreze cu mentees din alte tari decat ale lor, si sa sustinem (si astfel) leadership-ul bazat pe echilibrul de gen.

Un altul este legat de reverse mentoring. Sint cateva tari care au implementat acest concept. Mi-ar placea ca, dincolo de a crea planul si a pune la punct tot procesul, sa implementam in mai multe City Networks. 

Ai vrei preferință între coaching și mentoring?

Nu, imi plac ambele. Imi stiu insa si limitele si stiu pentru ce tip de oameni as putea fi mentor si pentru care e mai bine sa las locul altcuiva. 

Cred ca nu oricine este deschis catre mentoring insa; sau poate ca avem perioade cand sintem deschisi si altele cand credem ca stim noi totul mai bine decat oricine. 

Sint si oameni care ezita sa lucreze cu un mentor, un coach. Am fost invatati sa ne descurcam singuri, avem aceasta nevoie de a (ne) arata ca putem, ca ducem multe, si evitam sa vorbim despre noi, de multe ori. Insa nu cred ca este o strategie prea buna. Pe termen lung putem aduce daune fiintei noastre. 

Din punctul meu de vedere, atat activitatea de coaching cat si cea de mentoring sint in concordanta cu ce mi-am propus acum vreo 25 de ani: ‘to make a change in people’s life’. M-am ocupat si de mine, desigur, de-a lungul procesului. 

Care sunt rezultatele pe care le asteaptă un manager de la coachingul executive? 

Cei mai multi vor sa vada rezultate rapide, sa vina cu ceva si sa ii ajuti cu intrebarile tale sa gandeasca diferit, sa gaseasca solutii, sa ii ajuti sa vada din alte perspective. 

Am observat ca, de multe ori, clientii mei vor sa aiba in mine si un partener de discutie, care le intelege business-ul, framantarile, care stie sa puna intrebarile si, foarte important, ce sa faca apoi cu raspunsurile. 

Dar de la mentoring?

Aici sint diverse asteptarile oamenilor. Unii se asteapta ca mentorul sa ii ajute sa aiba niste conexiuni, sa ii recomande altor oameni. Altii inteleg ca mentorul te poate ghida, iti poate spune din experienta lui, insa responsabilitatea deciziilor este la fiecare individ, nu la mentor. Nimeni nu poate fi in locul tau, e important sa isi ia fiecare ce ii trebuie de la interactiunea cu mentorul si, apoi, sa isi ia propriile decizii.

Care este cel mai mare obstacol în calea unui proces de coaching reușit?

As spune ca este gradul de deschidere, de flexibilitate, pe care il are coachee-ul. Deschiderea vine cand tu insuti vrei sa lucrezi cu tine, cand accepti ca ceva poate fi altfel la tine, cand ai incredere in coach, cand esti dispus sa iti iei in maini propria persoana, cu bune si rele. Asta inseamna sa accepti, in unele cazuri, ca tu esti cel mai rau critic al tau; sa recunosti ca te porti uneori cu tine ca si cum ti-ai fi inamic; ca senzatia profunda de neiubire si-a pus amprenta asupra relatiilor de la birou; ca temerile tale cele mai adanci nu te lasa sa te relaxezi si sa fii mai performant. Sint doar cateva exemple; insa, ca o schimbare sa se produca si sa fie sustenabila, e nevoie sa lucram mai profund, sa acceptam ca nu e deloc simplu, si ca exista si o varianta mai buna a noastra. Important e sa vrem sa o scoatem din umbra. De multe ori insa ne e teama si de varianta noastra luminoasa. 

Există o tipologie de personalitate care are abilități de schimbare mai pronunțate ca alte persoane?

Sint teorii conform carora oamenii nu se schimba fundamental. Eu cred ca cine sintem noi in adancul fiintei noastre nu se schimba. Ne adaptam insa, ne calibram, recalibram cu exteriorul; invatam, ne dezvatam si reinvatam niste comportamente. 

O persoana sfioasa va avea mereu un grad de stanjeneala, chiar daca, in timp, va face unele lucruri pe pilot automat. 

O persoana care are norul deasupra capului va fi mereu in starea aceea de ploi si tunete si ceata, chiar daca, din cand in cand, rade, face o gluma, observa si partea plina a paharului. 

Cred ca cel mai important este sa fim constienti de umbra noastra, sa o integram, sa facem eforturi constante de a dansa cu ea, in loc sa ne luptam cu ea sau sa o inchidem intr-un sertar. Atunci vom fi mai autentici, vom avea un comportament mai prietenos, iar oamenii din jur, atat la birou cat si acasa, se vor simti mai confortabili in preajma noastra, vom putea sa construim impreuna cu ei.

Putem măsura efectul coachingului? (dacă da, cum? ce instrumente folosești?)

Daca ma intrebi de formule, raspunsul este: ‘Nu am’. Daca ma intrebi de comportamente diferite, de pozitionare diferita, de performanta mai buna, de atingerea obiectivelor, atunci raspunsul este da. 

La Insead, la master, am avut un coleg care cerea, in primele module, instrumente pe care sa le foloseasca, sa le aplice oamenilor. Profesorii explicau insa mereu ca nu este despre a aplica un instrument anume. Oamenii nu sint ca o coca pe care aplici o forma si, voila, iese un cornulet. Am invatat la scoala sa fim noi, coachii, foarte bine pregatiti, sa fi lucrat enorm cu noi insine, si sa ne folosim pe noi ca pe un instrument, sa mergem la intalnirea de coaching ‘fara amintiri sau dorinte’ (without memory or desire), cum spunea Bjon. 

Intorcandu-ma la efectele coachingului, cred ca atunci cand ai atins obiectivele, cand un client a atins ceea ce isi dorea (a fost promovat, a schimbat un comportament si a fost felicitat, validat de cei din jurul sau, ii este mai bine cu el insusi, a devenit cea mai buna versiune a sa, si-a recapatat ‘aripile’, increderea in sine, forta, asemenea personajului Maleficent) putem spune ca procesul de coaching a avut efect.

Într-una dintre școlile de coaching din România se pune foarte mare accent pe întrebarea puternică - o întrebare care poate “deschide” mintea coachee-ului pentru soluționarea situației. Crezi în așa ceva?

Cred ca sint intrebari puternice. Cred, in acelasi timp, ca e bine sa stim cand sa le adresam. Mi s-a intamplat sa pun intrebari de acest tip intr-un moment de vulnerabilitate, iar intrebarea sa doara. Cu unii functioneaza mai mult, cu altii mai putin. Am avut situatii cand zguduirea a fost acel tipping point; pana atunci parca doar am pregatit terenul; dincolo de acel punct insa s-a produs schimbarea. Am avut si situatii in care oamenii au plans. Stiu ca plansul poate fi terapeutic. Plansul este insa, pentru unii, si ceva intim, delicat, ce nu suporta alte priviri. 

Asa ca sint de acord cu intrebarile puternice cu niste limite. Oamenii, desi par puternici, au niste fragilitati atat de mari! Eu prefer sa le respect felul de a fi, sa ii provoc sa reflecteze atat de tare incat, daca e necesar, sa planga acasa, ei cu ei. 

Cand am facut altfel (s-a intamplat), parca am incalcat eleganta si discretia relatiilor. 

Care este “ingredientul” secret într-un proces de coaching?

Pai daca e secret? E ca in arta parfumurilor: toata lumea poate amesteca  diverse esente, dar ca sa iti iasa ceva de calitate, memorabil, e nevoie de un praf magic pe care il aduce cu sine creatorul. Am fost la Londra intr-un loc in care puteai sa iti faci singur parfumul, stii, conceputul Bespoke. Nu iese ceva magic din prima, nu vei face un parfum Mitsouko precum casa Guerlain. Arta cere multa munca. 

La fel si in coaching. Dincolo de intrebari, de ascultare, de lucrul cu sine insusi permanent, de stabilirea obiectivelor, de o anumita disciplina, poate ca fiecare coach  pulverizeaza un strop din parfumul sau magic, sper. Rezultatul e cel dorit, poate surprinzator de bun sau dezamagitor. Nu tine doar de coach insa. Cea mai importanta persoana este coachee-ul. Apoi mediul, contextul in care isi petrece timpul, la birou si acasa. 

Dar de mentoring?

Multe din cele de mai sus, as spune. It takes two to tango. Este esential sa stabilim responsabilitatile fiecaruia, cadrul de desfasurare a mentoringului, asteptarile, sa existe potrivire intre cei doi, atat din punct de vedere al experientei, stilului, cat si din punct de vedere al ‘chimiei’, sa existe un cadru de siguranta psihologica si incredere. Nu as spune despre un. ingredient secret. Claritatea rolurilor, asteptarilor, ajuta enorm. 

Cum te dezvolți și continui să crești profesional?

Citesc destul de mult, atat despre coaching, mentoring, cat si literatura, business, psihologie, sociologie. 

Ascult zilnic cateva podcasturi

Ma duc la evenimente, ca sa invat din domenii conexe. 

Am niste oameni mai destepti in jur, am si eu mentorii mei - ei sint foarte diversi insa au ceva in comun: sint un fel de oameni orchestra, care stiu multe, din diverse domenii si pot sa le combine in moduri inedite, astfel incat sa creeze partituri noi.

Ma fascineaza astfel de oameni. O astfel de persoana este profesorul meu de la Insead, Manfred Kets de Vries, pe care il revad de cate ori merg la Paris si cu care vorbesc din cand in cand la telefon. E important sa avem in jur oameni care sa ne scoata din cotidian, sa planteze idei in mintea noastra. 

Am in jur si oameni mai tineri decat mine - as putea sa spun despre un fel de reverse mentoring, desi nu vorbim despre asta, nu e nimic formal. Dar colegii mei millennials ma ajuta sa fiu nu devin desueta (sper ca nu sint:))

Ce planuri de viitor ai (în coaching)?

As vrea sa relansez proiectul Journey to Your Inner Self. Este un fel de team coaching care se intampla pe parcursul unei calatorii la Oracolul din Delphi, acolo unde, statea scris ‘Cunoaste-te pe tine insuti’. Cred foarte mult in cunoastere de sine ca prim pas in intelegerea altora, in dezvoltarea unor abilitati de leadership adecvate acestui secol. 

Mai multe persoane ma intreaba daca nu vreau sa fac scoala de coaching; inca sint in stadiul in care cantaresc aceasta decizie.

As vrea sa am un impact la PWN Global, sa lansez proiectul de International Executive Mentoring si sa fie un succes.

Am un rol in AVE (Asociatia pentru Valori in Educatie) de coordonator al coachilor si as vrea sa fie de succes si sa avem toti un impact asupra dezvoltarii celor 40 de directori de scoli din Romania, contribuind astfel la viziunea noastra, aceea de a aduce Romania in top 10 sisteme de educatie din Europa pana in 2035.