“Imi doresc ca in urmatorii 10 ani sa ajung sa prezint la TED/TEDx”

Partea a doua a interviului cu Alex Cuzic, Account Manager, Google Dublin

Povestea lui Alex a inceput saptamana trecuta (citeste prima parte a interviului aici: “Alex Cuzic, omul care nu crede in imposibil”), cand am descoperit un tanar cu vise marete pe care le-a bifat, rand pe rand, exact asa cum si-a propus.

Ce a simtit si ce a invatat din toata aceasta experienta? Cum isi vede el viata pana in acest moment? Ce vise are pentru urmatorii 10 ani, atat in plan personal cat si profesional? – sunt doar cateva dintre lucrurile pe care le vei afla citind si continuarea acestui interviu:

Luiza Pirvulescu: Cum a fost prima data cand ai pasit “pe pamant strain”?

[[{"fid":"1865","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"300","width":"200","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Paris","title":"Paris","class":"media-element file-default"}}]]

Alex Cuzic: La 22 de ani, am iesit pentru prima data din tara. Am fost in Paris, de Anul Nou in 2002-2003. A fost exceptional! E un oras superb, cu atat mai mult in perioada sarbatorilor de iarna. Simteam totul hiperbolizat. Mi-a placut extraordinar arhitectura si feelingul pe care ti-l dadea orasul, si mi-a confirmat, cumva, ca acesta este drumul pe care vroaim sa il urmez si pe care mi-l stabilisem chiar in acea perioada. Am revenit in Paris de nenumarate ori cat am trait in Bruxelles, si in timpul MBA-ului, in cadrul unui proiect “Giving Something Back” pentru World Heritage Center la UNESCO, chiar am trait in Paris pentru 2 luni impreuna cu 3 colegi si prieteni (Francis din USA, Steve din Scotia si David din Spania). As putea spune ca Parisul este unul dintre orasele mele preferate, daca e sa-l compar cu alte capitale pe care le-am vizitat pana acum!

L.P.: Cum a fost prima experienta in America?

A.C.: A fost foarte frumos. Eram toti tineri intre 23-28 de ani, din vreo 10-15 tari, iar diversitatea asta a contat foarte mult, desi job-ul in sine nu era unul extraordinar. Eram intr-un mediu foarte divers, international. Faptul ca am cunoscut atat de multi oameni din atat de multe colturi ale lumii a insemnat enorm pentru mine. Uite, de exemplu, acum, in luna de miere am mers prin mai multe tari din Asia de SE impreuna cu sotia mea si aproape in fiecare dintre acestea ne-am reintalnit cu colegi cu care am lucrat la MasterCard sau cu doua colege cu care am fost la MBA. Sentimentul de a calatori prin Dubai, Bangkok, Kuala Lumpur sau Singapore si de a avea prieteni peste tot, este extraordinar! Asta inseamna pentru mine o viata valoroasa pe care sa simti ca ai trait-o cu adevarat.

[[{"fid":"1867","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"280","width":"250","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Unleash The Power Within","title":"Unleash The Power Within","class":"media-element file-default"}}]]Tot din perioada in care am stat in America, in 2004, am trait o alta experienta care m-a marcat definitiv. Am aflat, la un moment dat, ca Tony Robbins va sustine la Chicago, la vreo 3-4 ore distanta de St Louis, unde ma aflam eu, seminarul sau, “Unleash the Power Within”. Il descoperisem pe Tony Robbins in perioada in care citeam foarte mult tot ce tinea de NLP in 2001-2002. Am decis sa merg la seminar si mi-am luat cu mine si diploma de NLP pe care o obtinusem in Romania.

Imi amintesc ca si cum s-ar fi intamplat ieri! Ideea seminarului era sa mergi descult, pe carbuni incinsi, insotit de un trainer. Era o experienta care sa te ajute sa intelegi ca, daca te concentrezi suficient si intrii intr-o stare de “empowerment”, cum spunea Tony, poti sa comanzi mintii si corpului sa faca lucruri care, la o prima vedere, ti se par imposibile. Eu am avut ocazia sa merg de trei ori pe carbuni incinsi, avandu-l chiar pe Tony Robbins in stanga mea. S-a nimerit sa fie coach exact pe randul unde eram eu. Dupa ce am ajuns prima data in capatul jarului, insotit de Tony, nu imi venea, pur si simplu, sa cred ca am reusit. Aveam inca un sentiment de indoiala. Ma intrebam : “oare chiar am fost eu? Oare chiar am facut EU asta?” De aceea m-am decis sa o mai fac o data. Am reluat randul a doua oara si, din nou insotit de Tony, am strabatut cei 4-5 metri de jar/ La capat, iarasi nu imi venea sa cred. Inca mai aveam un sentiment de indoiala asupra mea, asupra capacitatilor mele.  Asa ca am decis sa ma mai provoc o data! Am mers si a treia oara si la sfarsit, am avut un sentiment extraordinar de uimire, de satisfactie, de liniste, de “Waw”! Simteam ca mi-a ridicat cineva toate limitarile si "greutatile" pe care le purtam mental in spate. M-am simtit foarte linistit spiritual, foarte clar si focusat mental.

Am invatat atunci ca, ori de cate ori crezi ca ceva e imposibil, este doar o chestiune de mindset. Cum spunea si Henry Ford ” Whether you think you can, or you think you can't – you're right”...Eu am ales sa cred ca pot, si  chiar in timpul seminarului mi-am creat propriul "life motto" dupa care ma ghidez: "Be true to Yourself and Love Unconditionally. Live Your life with Passion and Be Outstanding"

L.P.: Cum ai ajuns la Google? Ai aplicat sau te-au contactat ei?

A.C.: In timpul MBA-ului, toti studentii au un consultant de cariera. In timpul unei sedinte de consiliere, atunci cand m-a intrebat cam ce mi-as dori sa fac dupa terminarea scolii, eu am spus ca MBA-ul a fost un pas prin care doream sa ies din domeniul de banking, din zona financiara si sa ma indrept spre altceva. Privind in jur, am vazut ca zona de IT si tehnologie era foarte dinamica si ca ma atrage foarte mult. Imi doream sa ajung sa lucrez la companii cum sunt Google sau Apple. Consiliera mea m-a pus in contact cu un manager din Google Dublin, am discutat cu el si am aplicat. Prin Februarie 2011 am fost contactat de Google, am trecut prin tot procesul de interviuri, atat telefonice cat si fata in fata, si am inceput sa lucrez ca si Account Manager pe 25 Iulie 2011 in Dublin.

L.P.: Cum este sa lucrezi la Google?

A.C.: Este o companie extraordinara, care ma inspira. Eu am fost intotdeauna preocupat de dezvoltare personala, de a fi mai bun, iar aceasta este din punctul meu de vedere si filozofia Google. Cultura Google incurajeaza libertatea de exprimare si iti da tool-urile de care ai nevoie pentru a-ti dezvolta constant abilitatile, modalitatea de a gandi si de a deveni mai bun, atat profesional cat si individual. Asta este ceea ce ma atrage cel mai mult la Google, faptul ca in fiecare zi imi da posibilitatea sa invat, sa cresc si sa imi realizez propriul potential.

L.P.: Ai reusit sa bifezi toate casutele propuse la 21 de ani. Ai facut deja altele?

A.C.: Da, deja de la 27 de ani mi-am propus, in primul rand, sa ma insor pe la 32-33 de ani, iar acest lucru s-a intamplat. 

[[{"fid":"1873","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"300","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Alex si Bilgen Cuzic","title":"Alex si Bilgen Cuzic","class":"media-element file-default"}}]]Apoi mi-am spus ca pana la 35 de ani vreau sa am si doi copii. Deci, mai am un an si jumatate ca sa realizez si visul acesta :-). Ii multumesc lui Dumnezeu, in primul rand, pentru ca sunt sanatos, si pentru ca mi-a dat puterea de a merge mai departe in momentele grele si de a ajunge acolo unde mi-am dorit. In continuu imi spun atat mie, cat si sotiei mele cat de norocosi simt ca suntem pentru ca traim viata pe care o traim. Daca ar fi sa ne comparam cu parintii nostri, o distanta de doar o generatie, este incredibil ce viata diferita avem! Cred ca e foarte important sa mentinem lucrurile in perspectiva... Asta pe mine ma ajuta sa imi aduc aminte de unde am plecat , de lipsurile pe care le aveam, sa fiu umil, sa apreciez si sa ma bucur de tot ceea cea am acum si aici. 

L.P.: Crezi ca e doar noroc?

A.C.: Odata ce mi-am setat obiectivele, cred ca a fost vorba si de foarte multa munca si scarificii pentru a ajunge aici si singurul outcome pe care l-am vizualizat intotdeuna a fost succesul. M-am ascultat doar pe mine, chiar daca, de foarte multe ori, atat familia cat si prietenii imi spuneau altceva. Am incercat sa iau decizii care sa ma puna in situatii cat mai incerte pastrandu-mi intotdeuna increderea in mine ca le pot realiza. Cred ca acest "mix of uncertainty and certainty" cum spunea Tony, este ceea ce te face sa cresti si sa simti ca traiesti cu adevarat. Cred ca daca muncesti foarte mult catre obiectivul pe care il ai, esti flexibil si ai o imagine foarte clara a ceea ce inseamna succesul pentru tine, tot universul va conspira sa te ajute. Cum spunea Paulo Coelho in Alchimistul: “And, when you want something, all the universe conspires in helping you to achieve it."

L.P.: Privind in urma, care au fost cele mai mari greutati sau cele mai dificile momente?

A.C.: Cred ca sacrificiile facute in ceea ce priveste viata persoanala au fost cele mai grele. A trebuit sa ma mut in permanenta din Romania in America, din America in Belgia si de acolo, apoi, in Dublin. Te desparti mereu de un mediu care iti e confortabil, de prieteni, ca sa o iei cumva de la capat. In Belgia, de exemplu, nu eram decat noi doi, eu si sotia mea, fara sa cunoastem pe nimeni. Salariul era unul foarte mic deoarece eram nou venit si am avut multe zile in care nu aveam, efectiv, nici un ban si traiam cu greu pana la urmatorul salariul. Au fost momente grele, insa, atata timp cat iti setezi mintea ca nu exista un alt rezultat in afara de succes, atunci mergi inainte. Oricine are si zile bune, si zile rele. Ai si succes, ai si esecuri, insa conteaza sa inveti, sa fii cat mai flexibil in abordare, sa te gandesti ca exista mereu macar 10 modalitati prin care poti ajunge acolo unde ti-ai propus si depinde doar de tine sa inveti sa te adaptezi cat mai repede, sa gasesti mereu alte solutii pe drum si sa schimbi traseul atunci cand simti ca nu este ok.

L.P.: Cum o sa le insufli copiilor tai aceste trasaturi importante de caracter pe care tu le-ai dobandit crescand in perioada comunismului?

A.C.: Asta e o intrebare pe care mi-o pun si eu adesea, desi inca nu am copii. E vorba de valori, cred, pana la urma. Cred ca ii vom putea inspira pe copiilor nostri prin modul in care traim noi, bucurandu-ne de ceea ce avem, apreciind lucrurile simple- sanatate, prieteni, familie-, avand niste valori si principii sanatoase.

L.P.: Profesional, ce ti-ai propus in continuare?

A.C.: Profesional, deocamdata, sunt foarte bine aici unde sunt. Normal, ca in permanenta este loc de mai bine, exista dorinta de a te dezvolta, poate de a fi independent si de a avea propria companie, dar acum, partea aceasta profesionala a trecut in plan secundar, dupa cea personala. Intr-adevar, pe la 31 de ani, cand eram deja in grafic si am vazut ca am realizat tot ce mi-am propus, am stat si m-am gandit “ok, si acum ce urmeaza?”

Acum sunt in momentul in care imi imaginez scenariul pe care as vrea sa il aiba viata mea in urmatorii 10 ani, 35-45. E momentul in care imi definesc prioritatile, lucrurile care ma vor face cu adevarat fericit si implinit. Am inteles de mult ca exista lucruri mai importante in viata decat banii pe care ii faci sau statutul social pe care il ai. Sanatatea, familia, prietenii, lucrurile care sa te faca cu adevarat fericit, cum sunt actele de caritate prin care sa dai ceva inapoi sau sa calatoresti, sa cunosti oameni si culturi noi – sunt practic cele care ma fac sa simt ca traiesc cu rost si din plin.

[[{"fid":"1876","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"190","width":"300","style":"margin: 1px 2px; float: left;","alt":"Alex Cuzic Google","title":"Alex Cuzic Google","class":"media-element file-default"}}]]Profesional, mi-as dori sa pot sa inspir urmatoarele generatii de tineri si sa fac lucruri cu impact pozitiv nu numai asupra carierei mele, dar si a oamenilor din jurul meu si de ce nu al societatii. Imi doresc ca in urmatorii 10 ani sa pot sa ajung sa prezint la TED / TEDx, sa particip la Davos World Economic Forum intr-o buna zi si sa lucrez cu sau pentru organizatii cum ar fi Ashoka: Innovators for the Public sau Schwab Foundation for Social Entrepreneurship.

L.P.: Nu ai fost o persoana usor de “suportat” in toata aceasta perioada in care ti-ai urmat visele. :-) Cum este sotia ta, pentru ca ma gandesc ca trebuie sa fie, intr-adevar, deosebita, ca sa te urmeze pe tot acest drum?

A.C.: Sotia mea este o femeie extraordinara, care a fost langa mine in toata aceasta perioada si care a avut un rol foarte important in realizarea obiectivelor pe care mi le-am propus. Ne-am cunoscut in America in 2004, unde ea traia deja de 10 ani pana sa ajung si eu acolo. M-a cucerit cu ochii ei. Sunt superbi! E turcoaica :-)  Este persoana care simt ca ma iubeste pentru ceea ce sunt, ma intelege si ma echilibreaza. Efectiv, cred ca impreuna ne completam foarte bine unul pe celalalt. Ne stim de 10 ani si am trecut impreuna prin toate greutatile, dar si prin toate bucuriile si lucrurile frumoase. Asta ne-a ajutat sa ne cunoastem si sa ne intelegem foarte bine, si sa fim fericiti. Sotia mea imi impartaseste pasiunea pentru calatorie si bucuria lucrurilor simple. Nu stiu daca o sa ajung vreodata sa fiu miliardar, insa stiu ca vreau sa simt ca trec prin viata si o traiesc la maxim cu posibilitatile pe care le am in fiecare moment.

L.P.: Ce te faci daca, totusi, ajungi miliardar? :-)

A.C.: Chiar m-am intrebat si eu lucrul acesta. :-) Undeva, exista in minte posibilitatea asta si am si vizualizat-o de multe ori.

In MBA lucrurile care au rezonat cel mai mult cu mine au fost Corporate Finance si Entrepreneurship, si in special Social Entrepreneurship. Atunci am stiut ca daca voi avea vreodata compania mea, mi-as dori sa devin un Social Antrepreneur. Asta pentru ca, pe de o parte, reusesti sa creezi valoare dar pe de alta parte poti sa contribui si sa ai un [[{"fid":"1872","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"201","width":"300","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Triathlon Unicef","title":"Triathlon Unicef","class":"media-element file-default"}}]]impact si mai mare asupra celor din jurul tau. Asta este foarte, foarte important pentru mine. Daca as ajunge la acel nivel la care sa am foarte multi bani, as face ceva similar cu ce au facut Bill Gates si Warren Buffet prin Gates Foundation sau Muhammad Yunus cu Grameen bank (conceptele de microcredit si microfinance) pentru care a luat si premiul Nobel. Intotdeauna am incercat sa contribui si sa dau ceva inapoi. Poate ca nu reusesc sa o fac atat de mult pe cat as vrea, insa de cate ori am ocazia, incerc sa contribui si eu cu ceva pentru cei din jur. De exemplu in 2012 am participat la un sprint triathlon pentru Unicef in Dublin iar saptamana viitoare voi alerga 10K pentru Irish Cancer Society (n.r: Alex a terminat cu brio cei 10k duminica,  6.04.2014. Felicitari!). Visul pe care il am in aceasta directie este sa ajung sa fac un triathlon, un Half Ironman si ultimately un Ironman intreg pentru o organizatie cum ar fi UNICEF. Sa dau ceva inapoi este cel mai important lucru pentru mine.

L.P.: Vorbind despre pasiunea ta pentru calatorii, care este tara care te-a fascinat cel mai mult? [[{"fid":"1870","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Marele Zid Chinezesc","title":"Marele Zid Chinezesc","class":"media-element file-default"}}]]

A.C.: Cred ca m-a fascinat foarte mult China, desi presa incearca sa transmita o perceptie negativista asupra acestei tari, venita, bineinteles si dintr-un sambure de adevar. Cand am fost in Beijing, am fost extrem de impresionat de spiritualitatea pe care o vedeai oriunde in jurul tau: oameni de orice varsta care faceau Tai Chi la 7-8 dimineata in parc, calmul, fericirea care venea din lucrurile simple. Era un sentiment de armonie pe care l-am vazut de la modul in care se adunau si interactionau ca si grup pana la modalitatea de a imparti manancarea de pe masa. In Shanghai, am fost extrem de impresionat de ce au putut face chinezii in 15 ani, au ridicat pur si simplu orasul din nimic... Exceptional...

Venisem, cred, cu o perceptie deformata de presa din vest despre China si doar fiind acolo si experimentand am vazut ca realitatea este, de fapt, cu totul alta.

Pe viitor mi-as dori foarte mult sa descopar Japonia. In copilarie parintii mi-au cumparat o carte despre Japonia in care am vazut imagini spectaculoase cu muntele Fuji, cu samurai, cu femei imbracate in kimono sau acei barbati care fac Sumo. Acesta a fost momentul de inceptie a ideii de a calatori si de a descoperi cultura Asiatica. Acum cativa ani m-am apucat, chiar, de Aikido si am invatat tehnicile de canalizare a energiei si codul de conduita.

L.P.: Te-ai intalnit cu Gelu la 30 de ani? :)

A.C.: Da, chiar si anul trecut la nunta mea ne-am reintalnit. Nu stiu daca el mai are inca bancnota, dar eu cu siguranta o am. 

[[{"fid":"1869","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"211","width":"250","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Bacnota 30 de ani","title":"Bacnota 30 de ani","class":"media-element file-default"}}]]

Aceasta bancnota este o ancora (asa se spune in NLP), care imi aduce aminte de unde am plecat si de faptul ca mi-am indeplinit acele obiective. Probabil ca acest interviu reprezinta, pentru mine, o noua bancnota (cred ca este o metafora foarte buna), o prima pagina, un prim pas in drumul pe care vreau sa il parcurg in urmatorii 10 ani, si pentru asta iti multumesc Luiza.

L.P.: Placerea a fost de partea mea! Spune-mi te rog, in incheiere, cum ai descrie sau ai rezuma in cateva cuvinte viata ta, pana in acest moment?

A.C.: Cred ca cel mai bine exprima viata mea de pana acum cateva dintre versurile lui Frank Sinatra din piesa “My Way”. Rezoneaza foarte mult cu mine si poveste mea:

"I've lived a life that's full

I traveled each and ev'ry highway

And more, much more than this, I did it my way

Regrets, I've had a few

But then again, too few to mention

I did what I had to do and saw it through without exemption

I planned each charted course, each careful step along the byway

And more, much more than this, I did it my way"