

Ce inseamna sa creezi traininguri care sa inspire participantii? Mi s-a propus aceasta tema de articol si mi-am dat seama ca provocarea era mai mare decat asumasem. Subiectul il continua armonios, ridicand stacheta, pe cel de acum doua saptamani: de ce nu sunt motivati oamenii in sala de training si ce se poate face pentru a imbunatati situatia?
Insa inspiratia presupune mai mult.
Daca a fi motivat depinde intr-o masura fundamentala de bagajul de obiective ale participantului, de circumstantele care l-au adus la acel eveniment de invatare, inspiratia se inscrie, mai degraba, in registrul surprizei, al neasteptatului. Ea apare atunci cand se intampla mai mult, mai altfel decat ce ne propusesem sa obtinem ca beneficiu de cunoastere. Ne putem propune sa fim motivati daca ne automotivam in acest sens. Nu la fel se petrec lucrurile cand vobim de inspiratie. Ea vine din afara noastra. Ne invaluie, ne surprinde, aseaza lucrurile intr-o noua lumina.
Tot ea are si o mare forta proiectiva. Ne determina sa avem o imagine anume, speciala, aparte, despre ce ne dorim sa se intample in viitor cu ceea ce suntem, cu ceea ce facem.
Ne putem propune sa fim inspirati intr-un proces de invatare? Nu cred.
E ceva care ni se intampla sau nu.
Daca motivatia poate fi (si) responsabilitatea noastra, inspiratia nu.
Pot exista "proceduri" prin care trainerul ne poate face sa ne simtim inspirati in procesul de invatare?
Cu siguranta nu exista garantii in acest sens. Exista doar proceduri de bifat in termeni de calitate a felului in care cineva invata ceva.
Pe de alta parte, desigur, si inspiratia poate depinde, intr-o mica masura, de ce si cum se intampla in sala de training. Se pot crea contexte ispirationale.
Inspiratia e ceva ce nu poate fi garantat de nici un trainer; de fapt de nici un om care isi propune sa intre intr-un proces de invatare alaturi de ceilalti. Se pot crea insa conditii care sa favorizeze, sa incurajeze, acest lucru.
Daca un participant vine dupa ceva vreme si spune ca a auzit/invatat/trait ceva, un detaliu, care i-a schimbat cursul vietii mai apoi, atunci se poate spune ca acel training, acel moment, a fost cu adevarat unul inspirational.
Primește cele mai noi articole și resurse direct în inbox-ul tău.
Nu facem spam. Poți să te dezabonezi oricând.