Irina Markovits: Ce se ascunde in spatele unui stil de viata glamorous
In 2004, cand spunea ca este stilist, Irina Markovits se lovea frecvent de confuzii: “- adica va ocupati de par?” pe care incerca sa le rezolve: “- nu, nu ma ocup de par, ci de haine”, iar lucrurile deveneau mai “clare”: “- a, deci sunteti designer!”. :-)
Notiunea de “consultant de stil” a inceput sa capete sens si la noi abia in ultimii ani si o putem numi pe Irina drept unul dintre pionierii acestei meserii in Romania. Astazi, pe cartea sa de vizita scrie consultant de stil, creator de imagine pentru personalități din business și politică, personal shopper, trainer și blogger/jurnalist de modă - nu neaparat in ordinea aceasta.
Rezumat in vreo 2000 de cuvinte, drumul Irinei, ca de altfel al tuturor “oamenilor pe drumul lor” pe care i-am intalnit pana acum, pare o insiruire simpla si fireasca de alegeri, intamplari si momente. In realitate, insa, este vorba despre zeci de ani din viata unui om care pot servi ca experienta, inspiratie sau motivatie oricui are intelepciunea sa inteleaga dincolo de “firescul” acelor pasi povestiti pe scurt pentru a nu forta rabdarea cititorului.
"Astazi imi este clar ca alegerile pe care le faci la o varsta foarte tanara iti definesc strict acea perioada, dar nu intreaga viata sau cariera."
[[{"fid":"3048","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"280","width":"280","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Markovits","title":"Irina Markovits","class":"media-element file-default"}}]]
Invidiata pentru viata si profesia ei (nu ca nu ar fi motive suficiente!), Irina Markovits a muncit pentru fiecare dintre titlurile care ii imbogatesc astazi cartea de vizita. Pasiunea pentru moda a inceput inca din copilarie, dinainte de ’90, cand rasfoia in biblioteca celei mai mari fabrici de confectii din Romania reviste care, la momentul respectiv, erau necunoscute romancelor (Vogue, Marie Claire, Harper’s Bazaar).
A ales sa faca facultatea de jurnalism iar ulterior, dupa absolvire, s-a indreptat catre jurnalismul de moda. A colaborat cu cateva site-uri din Romania, pentru ca apoi sa se indrepte spre PR, comunicare si advertising.
A locuit cativa ani in Belgia, la Bruxelles si in Ungaria, in Budapesta. Atunci a descoperit pentru prima data profesia de consultant de stil si a simtit ca asta este ceea ce isi doreste sa faca.
A urmat cursuri de specializare in consultanta de imagine si stilism in Marea Britanie si Irlanda, cursuri de psihologia stilului la Viena si acreditari internationale. Insa, a inteles ca ii lipseste gandirea de business care sa sustina o astfel de profesie deoarece este genul de profesie in care esti pe cont propriu si degeaba ai cunostintele necesare daca nu stii cum sa le si valorifici. A rezolvat si acest aspect urmand diferite cursuri de business si fashion business, iar in 2004, cand aproape terminase toate specializarile si certificarile, a deschis Image Matters, primul birou de consiliere de imagine din Romania. Pe langa efort, toate acestea au presupus si o investitie uriasa pe care ar fi pierdut-o cu siguranta daca nu ar fi dat dovada de seriozitate, ambitie si perseverenta.
Urmarindu-i pasii, inevitabil te intrebi daca a facut aceste alegeri constient sau a fost vorba de noroc sau intuitie, deoarece a-ti gasi drumul in viata, a face ceea ce iubesti, este visul la care aspiram cu totii si dupa care alergam o viata intreaga! “Nu cred ca exista o reteta universal valabila”, mi-a spus ea, “ si, in plus, astazi imi este clar ca alegerile pe care le faci la o varsta foarte tanara iti definesc strict acea perioada, dar nu intreaga viata sau cariera. In cazul meu, am descoperit destul de tarziu ca o profesie pe care o practici pe termen lung si care te entuziasmeaza nu are de-a face cu pregatirea academica traditionala. Am absolvit o facultate de jurnalism si comunicare: de acolo am ramas cu dragostea pentru scris si corectitudine (care astazi o exersez pe blogul meu, StyleDiary.ro), cu pasiunea pentru studiu, si o perioada am lucrat in advertising si marketing… Mult mai tarziu, printr-un cu totul alt context, am descoperit meseria pe care o practic acum, consultant de imagine. Punand cap la cap ceea ce ma pasiona, felul in care imi doream sa arate zilele mele de lucru, proiectele, ideile, si desigur o buna parte din pregatirea mea anterioara, mi-am dat seama ca asta e ceea ce imi doresc sa fac si ceea ce nu ma va plictisi niciodata.”.
[[{"fid":"3047","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"233","width":"350","style":"float: right; margin: 10px;","alt":"Irina Markovits","title":"Irina Markovits","class":"media-element file-default"}}]]
Asumarea trecutului, cu bune si rele
Pe parcurs, Irina s-a reinventat in functie de contextul economic si de evolutia inevitabila a lucrurilor din jurul si din viata ei. Daca pana atunci practica meseria de stilist ca pe un hobby, in momentul in care “pana cand moartea ne va desparti” nu a mai avut sens in casnicia ei si a divortat, ea a ales sa se dedice serios carierei pentru care s-a pregatit. Acesta a fost, cu siguranta, un punct de rascruce in drumul sau profesional, iar alegerea facuta s-a dovedit in timp cea buna, desi a fost sustinuta si de multa munca si perseverenta. Desi e usor de pus in cuvinte acum acea perioada, pentru Irina cu siguranta, insa, nu a fost la fel. Cel putin nu in acele momente, deoarece un divort este o experienta grea, este acel gen de moment in viata care fie te indeparteaza de tine foarte mult, fie te aduce mai aproape decat ai fost vreodata. Mi-am permis sa o intreb cum a simtit ea acea perioada deoarece a trecut suficient timp in care ranile s-au inchis si pentru ca acum Irina este o femeie matura, care stie sa isi asume trecutul si sa ia ce a fost mai bun din el, fara sa mai priveasca cu
[[{"fid":"3046","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"233","width":"350","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Markovits","title":"Irina Markovits","class":"media-element file-default"}}]]
ranchiuna inapoi. Raspunsul ei mi-a confirmat aceste lucruri: “a fost o perioada dureroasa si dificila, insa privind in urma pot spune ca a fost ceea ce aveam nevoie pentru ca sa devin cine sunt acum. Fara sa fac din aceasta poveste personala una lacrimogena sau tragica – pentru ca, after all, viata nimanui nu se incheie la divort, este pur si simplu un moment ca oricare altul din viata – pe mine m-a ajutat sa imi re-evaluez valorile, relatia cu familia, intelesul cuplului si al intimitatii, al autonomiei , a ceea ce inseamna echilibru sau bunastare sau fericire sau implinire, a ceea ce oferim celuilalt si ce ii putem cere… Cred ca exista lectii pentru oricine trece printr-un divort sau o despartire serioasa, cu conditia sa le observi, sa ti le asumi si sa le lasi sa te transforme. Abia dupa vreo un an si jumatate de la divort am avut astfel momente de revelatie si de zambete interioare, mult prea intime pentru a fi descrise aici. Dar inca le tin bine minte, iar mottoul dupa care ma conduc este cumva legat de aceasta lectie: hang on tightly, let go lightly.”
"Consultant de stil" nu inseamna doar glamour!
Povestea Irinei poate confirma proverbul “ceea ce nu te omoara, te face mai puternic” deoarece, din acel moment, cariera sa a inflorit mai mult ca niciodata pana atunci. A construit
[[{"fid":"3044","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"333","width":"250","style":"float: right; margin: 10px;","alt":"Irina Markovits","title":"Irina Markovits","class":"media-element file-default"}}]]
rapid caramida cu caramida (adevarat, pe o fundatie solida, facuta tot de ea cu multa munca in anii anteriori), pana a ajuns sa fie printre cei mai cunoscuti si apreciati “consultanti-de-stil-personal-shopper-creator-de-imagine-blogger/jurnalist-de-moda” din Romania. :-)
Si, desi astazi lumea a inteles ca un consultant de stil nu aranjeaza nici parul si nici nu creeaza haine, inca exista numeroase “mituri” care invaluie aceasta profesie. Pentru a vedea care este, de fapt adevarul, am rugat-o pe Irina sa imi spuna ce face ea, de fapt, in aceasta meserie, versus ce crede lumea ca face:
“Nu stiu ce crede lumea ca fac, dar presupun – bazandu-ma pe comentarii sau dialoguri neasteptate – ca multi au senzatia ca profesia presupune doar glamour: rauri de sampanie, probat doar haine de designer, invitatii spectaculoase la evenimente mondene… Exista si partea aceasta :-) Realitatea e diferita. Munca mea are cateva coordonate clare. O prima directie sunt multele programari si intalniri individuale cu cliente (pentru lectii particulare, sesiuni de shopping sau de audit al garderobei). O a doua directie este pregatirea si organizarea multor cursuri: de specialitate (pentru viitori stilisti), deschise si intensive (open/ de 2-3 zile) pentru femeile care doresc sa invete cum sa se imbrace armonios, original si workshopuri cu tematica stilistica sau cursuri corporate, axate pe imaginea profesionala, stilul si vestimentatia potrivita unui mediu de business. In sfarsit, o a treia coordonata este reprezentata de editarea saptamanala a blogului, filmari pentru diferite emisiuni TV si diverse alte proiecte.”
You've got style! - doar un cliseu?
Odata adusa povestea in prezent si dupa ce m-am lamurit ce face un consultant de stil, mi-am dat seama ca, de fapt, cuvantul care a creat confuzie a fost intotdeauna “stil”, tocmai “obiectul muncii” Irinei. De ce toata aceasta discutie? Pentru ca dintotdeauna imaginea a contat, iar contextul actual cere, poate mai mult ca niciodata, o imagine impecabila. Folosim adesea notiunea de “(nu) are stil” referindu-ne la persoane din jurul nostru, insa cand vine vorba sa si explicam ce inseamna, de fapt, acest lucru, se porneste o discutie interminabila deoarece, cum spune Irina, cate persoane, atatea definitii. Iar cum nu ne intalnim in fiecare zi cu oameni care stiu ce spun atunci cand “se dau cu parerea” despre stil, am profitat de ocazie si am cerut o lamurire profesionista:
[[{"fid":"3045","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"233","width":"350","style":"float: right; margin: 10px;","alt":"Irina Markovits","title":"Irina Markovits","class":"media-element file-default"}}]]
“Personal, eu nu cred in etichete (de tipul “ma defineste stilul contemporan minimalist” sau “eu am un stil clasic”). Alegerile noastre vestimentare nu sunt niciodata cu adevarat ale noastre: suntem influentate de educatia primita (ce consideram ca este elegant, feminin, seducator , modern sau din contra vulgar, neingrijit, demodat, imbatranit), de ceea ce observam pe strada sau in pagini de reviste, de felul in care se imbraca o colega pe care o admiram sau de bugetul pe care il avem disponibil, de cat ne preocupa actualizarea proprie si in particular cat ne intereseaza moda si vestimentatia. Din punctul meu de vedere, stilul personal e o spirala si o evolutie continua. Ne exprimam aceleasi preferinte – intentionat sau nu – atat prin ceea ce alegem sa imbracam si cum imbracam acele haine, dar si in felul in care ne mobilam si coloram spatiul pe care il locuim, cum ne cultivam relatiile cu ceilalti si cu propriul corp, cum ne exersam creativitatea… “
( Bine de stiut! :-) )
Concluzii dincolo de titlurile de pe cartea de vizita
Desi din discutia cu Irina am aflat povestea unui adevarat profesionist care si-a transformat curiozitatea din copilarie intr-o cariera extraordinara, nu puteam sa inchei interviul cu ea pana nu descopeream putin mai mult din Irina Markovits, femeia obisnuita din spatele titlurilor de pe cartea de vizita. Asa ca i-am adresat, in incheiere, cateva intrebari-fulger, iar concluziile va las pe voi sa le trageti:
[[{"fid":"3052","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"333","width":"250","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Markovits","title":"Irina Markovits","class":"media-element file-default"}}]]
La meseria pe care o am, iubesc diversitatea, pentru ca imi ofera ocazia sa evoluez permanent, sa generez idei si proiecte, sa cunosc persoane extraordinare, sa nu ma plictisesc.
Piesa mea vestimentara preferata este o pereche de jeansi boyfriend, o camasa masculina bleu cu dungi albe si o rochie alba din dantela.
Cred ca zicala “Haina face pe om” este partial adevarata. Alegerile noastre vestimentare povestesc despre gusturile noastre, despre anumite repere mentale si culturale, despre “uniforma” in care ne simtim cel mai in largul nostru. In cazurile altor uniforme – un halat alb de doctor, o uniforma de politest, o sutana de preot, o tinuta tipica de rocker, un costum standard de business -, “haina” le indica celorlalti cine suntem, ce profesie avem sau carei categorii sociale apartinem. Insa “haina” nu tine loc de educatie, de bun gust.
O femeie frumoasa este o femeie care isi cultiva interiorul si se ingrijeste de exteriorul ei.
Cel mai mult iubesc la mine totul, dar mai ales defectele pe care reusesc sa le corectez :-)
Cuvantul care m-ar descrie cel mai bine:calm si energie
[[{"fid":"3051","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"331","width":"357","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Markovits","title":"Irina Markovits","class":"media-element file-default"}}]]
Fericirea este propria ta creatie!
Ma inspira diminetile cu soare, pictura, cartile de design interior si calatoriile.
De curand, am inceput sa organizez un club de lectura/am descoperit Tumblrl am invatat sa gatesc in stil italienesc.
“Cartile sunt universuri uimitoare, mai mult decat hartie tiparita si cerneala, iar atunci cand citesc intru intr-o lume plina de vise, imaginatie, secrete, emotii, revelatii.”
In prezent sunt inconjurata de hortensii albastre si miros de lamai, si traiesc o senzatie de multumire si mandrie personala, tocmai am finalizat detaliile unui proiect pe care il lansez in curand.
Si visez sa am o vacanta de o luna intreaga, la mare.
Ce nu stie multa lume despre mine este ca iubesc serialele englezesti.
Si nu as putea renunta niciodata la viata mea!