
A rămâne competitiv, productiv și performant este la fel de important, fie că vorbim de o singură persoană, fie de o întreagă organizație. Și, în acest sens, cu toții căutăm competențe și certificări care să ne mențină relevanți pe piața muncii.
Una dintre ele, de care probabil ai auzit deja, este cea în Lean Six Sigma. Însă, ce înseamnă mai precis această certificare și, mai ales, de ce ai alege o certificare tocmai în această metodologie?
Pentru că da. Este o metodologie. Mai precis, un ansamblu de instrumente și tehnici care sunt folosite de către companii pentru a-și îmbunătăți procesele, fie ca vorbim de procese de producție, fie de procese tranzacționale (financiare, de resurse umane, de administrare etc). Scopul principal al aplicării metodologiei este acela de elimina erorile și disfuncționalitățile și garanta calitatea.
De obicei, obținerea unui certificat în Lean Six Sigma presupune dobândirea unui anumit nivel de experiență și atestare a competențelor, iar o certificare te poate ajuta să devii cu adevărat un specialist în îmbunătățirea proceselor, asigurându-ți pe deplin credibilitatea profesională.
Câte niveluri de certificare există și ce presupun ele?
Fiecare nivel este echivalent unei etape superioare de competențe, abilitați și, prin urmare, de roluri.
1. Six Sigma White Belt este nivelul de bază care tratează conceptele fundamentale ale Six Sigma. Acesta sprijină managementul schimbării în organizație și privește implicarea în rezolvarea punctuală a problemelor alături de echipele care asistă proiectele.
2. Six Sigma Yellow Belt, la acest nivel, cunoști specificitățile Six Sigma, cum și unde să le aplici și vei fi capabil să sprijini echipele de proiect în rezolvarea sarcinilor.
3. Six Sigma Green Belt este nivelul la care ai capacitatea să aplici concepte si instrumente de complexitate medie și poți rezolva probleme care afectează calitatea. Profesionistul certificat în Six Sigma Green Belt este cel care poate conduce proiecte de îmbunătățire și care ajută centurile negre la colectarea și analiza datelor.
4. Six Sigma Black Belt sunt experții în management de proces și agenți ai schimbării. Ei asigură și oferă instruirea sau trainingul necesar în conducerea proiectelor și conduc proiecte de îmbunătățire de complexitate mare.
5. Six Sigma Master Black Belt este cel mai înalt nivel de certificare Six Sigma. De acum, poți configura strategia, dezvolta valori cheie, poți acționa ca un consultant și poți pregăti centurile negre și verzi in cadrul companiei.
Beneficiile Six Sigma pe scurt...
Ca profesionist, obții:
Ca organizație, obții:
Te interesează să afli mai multe?
Te invităm să descoperi specificul detaliat al fiecărei certificări și te așteptăm aici cu informațiile de care ai nevoie pentru a lua o decizie.
Primește cele mai noi articole și resurse direct în inbox-ul tău.
Nu facem spam. Poți să te dezabonezi oricând.