fbpx Leadershipul servant - bucatica de puzzle care lipseste | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Leadershipul servant - bucatica de puzzle care lipseste

Traim intr-o epoca in care leadershipul este pe buzele tuturor si in care parca nu a existat niciodata atat de multa preocupare fata de acest concept, indiferent ca vorbim de zona de business, personala sau orice alta arie si domeniu social. Ca urmare, se scriu carti, se creeaza si se livreaza tot mai multe cursuri si programe de leadership, se face coaching si, mai ales in social media, apar tot felul de povesti despre acel lider puternic, carismatic si de succes, pentru care celebra sintagma "sky is the limit" este o realitate zilnica atinsa intr-o clipita la doar o simpla pocnire a degetelor.
Cu toate acestea...parca, totusi, ceva lipseste in tot acest context. Iar studiile par sa confirme aceasta...banuiala. Potrivit Gallup, doar 1 din 4 angajati sunt complet de acord ca le este oferit un feedback semnificativ si doar 21% dintre acestia au aceeasi opinie atunci cand vorbim de faptul ca sunt manageriati intr-un fel care sa ii motiveze sa faca o munca de exceptie. Iar aici intervine partea lipsa. O viziune studiata si imbogatita timp de o jumatate de deceniu si care, acum, mai mult ca oricand, este din ce mai indicata de a fi transpusa si practic. Si anume, liderul servant.
Un concept oarecum paradoxal si antitetic pana acum, pentru ca, la randul sau, conform vechilor teorii de leadership, cuprinde doua concepte antagonice sau contradictorii.
Insa, ce inseamna sa fii un lider servant?
Potrivit lui Robert K. Greenleaf, cel care a consacrat acest termen in eseul sau numit “The Servant as Leader”, inseamna sa te concentrezi in primul rand pe cresterea si bunastarea oamenilor si a comunitatilor din care faci parte. Si, in timp ce leadershipul traditional de care vorbeam mai sus presupune acumulare si exercitarea puterii de catre cel aflat in varful piramidei, leadershipul servant imparte puterea, pune nevoile celorlalti pe primul loc si ii ajuta pe oameni sa se dezvolte si sa performeze la capacitatea lor maxima.
De aceea, principiile sale sublinieaza si se concentreaza pe sustinerea, ajutarea si facilitarea cailor prin care angajatii sa se dezvolte si sa isi cultive potentialul maxim, oferind puterea necesara fiecarui membru al echipei pentru a atinge succesul si, prin urmare, si compania.
Care sunt trasaturile principale ale liderul servant?

  • empatic
  • salvator
  • angajat si responsabil fata de cresterea si dezvoltarea oamenilor
  • bun ascultator
  • persuasiv
  • creator de comunitati
  • bun administrator
  • previzionar si vizionar
  • capabil de constientizare si conceptualizare

Astfel, din aceste trasaturi fundamentale, decurg si cele 5 principii de baza ale leadershipului servant dupa care fiecare lider ar trebui sa se ghideze pentru a fi un lider servant:

  1. Sprijina-ti echipa In acest sens, urmatoarele intrebari te-ar putea ajuta sa stii daca abordarea ta se apropie de principiile leadershipului servant: Ce ai facut pana acum pentru a-ti sprijini echipa pentru ca aceasta sa benficieze de toata cunoasterea, resursele si abilitatile necesare pentru a-si indeplini sarcinile? Ce ai facut pentru a-i asista pe oamenii tai, fie ca a fost vorba de un nou membru in echipa sau de o anumita schimbare, de training personalizat sau coaching? De cate ori ai avut cu membrii echipei tale intalniri una la unu sau individuale? Cat de deschis si de sincer este mediul de lucru al echipei tale? Care sunt instrumentele de comunicare in echipa?
  2. Creste-ti oamenii In acest sens, urmatoarele intrebari te-ar putea ajuta sa stii daca abordarea ta se apropie de principiile leadershipului servant: Cat de multe cunosti despre abilitatile si competentele fiecarui membru al echipei tale? Cat de multe cunosti despre scopurile si aspiratiile fiecarui membru al echipei tale? Cat de mult iei in considerare atat abilitatile si competentele, precum si scopurile si aspiratiile fiecarui membru al echipei tale atunci cand delegi diferite roluri si sarcini? Cat suport le acorzi in procesul de invatare si dezvoltare personala? Cat de mult practici micromanagementul si cat de mult coachingul si mentoringul? Cat de des oferi feedback, atat cel pozitiv, cat si cel negativ?
  3. Asculta In acest sens, urmatoarele intrebari te-ar putea ajuta sa stii daca abordarea ta se apropie de principiile leadershipului servant: De cate ori ai fost dispus si capabil sa te retragi din prim plan, lasandu-ti echipa sa invete din esecuri sau sa faca lucrurile intr-o maniera diferita de a ta? De cate ori ai cautat sa afli opiniile echipei in cazul in care a fost vorba de luarea unei decizii importante? De cate ori ai explicat echipei tale motivele pentru care ai luat o anumita decizie?
  4. Construieste o comunitate In acest sens, urmatoarele intrebari te-ar putea ajuta sa stii daca abordarea ta se apropie de principiile leadershipului servant: De cate ori si cum impartasesti scopurile si misiunile organizatiei si, mai ales, modul in care efortul si contributiile fiecarui membru al echipei pot fi valoroase in acest sens? Cum creezi echilibrul intre concentrarea pe KPI, indeplinirea sarcinilor zilnice si atingerea scopurilor pe termen lung ale companiei? Cat de tare incurajezi colaborarea si suportul intre membrii echipei si cum realizezi echilibrul intre scopurile personale ale fiecarui membru al echipei si scopurile generale ale echipei? Cum si cu ce incurajezi comunicarea in echipa si comunicarea interdepartamentala?
  5. Reflecta si invata In acest sens, urmatoarele intrebari te-ar putea ajuta sa stii daca abordarea ta se apropie de principiile leadershipului servant: De cate ori obisnuiesti ca, dupa finalizarea cate unui proiect, sa organizezi o intalnire de reflectie si invatare cu si in echipa ta? De cate ori iti acorzi timp pentru a reflecta asupra propriilor puncte forte si puncte vulnerabile, abilitati si valori ca lider? De cate ori ai cerut feedback direct de la echipa ta in aceasta privinta? Care este parerea ta despre critica constructiva si comunicarea bilaterala intre tine si echipa ta?
  6. Speram ca raspunsurile pe care ti le vei oferi singur sa iti fie de folos in formarea si dezvoltarea ta ca lider. Aminteste-ti mereu ca nu exista doar alb sau negru in leadership, ca fiecare teorie din leadership are punctele sale bune si mai putin bune si ca cel mai important este sa gasesti acea cale care sa te ajute sa evoluezi ca lider. Iar cel mai bun raspuns la asta sta chiar in ochii si faptele echipei tale.
Companie
Categorie
Încă nu există conținut.

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.