Mark Tudose, lingurarul care a schimbat Sighisoara pentru totdeauna

Povestea sa a fost spuse in sute de feluri, de cativa ani incoace, pe site-uri romanesti sau straine, pe bloguri, in reviste sau “din gura-n gura” si o gasesti, cu usurinta, printre zecile de mii de rezultate pe care Google ti le pune la dispozitie atunci cand il “intrebi” de Mark Tudose, lingurarul. Dar putini il stiu drept Mark Tudose. Majoritatea il numesc “The Spoonman”, Omul Lingura sau Lingurarul din Sighisoara. Numele ii vine, evident, de la lingurile (si nu numai) pe care le sculpteaza de ani de zile, cu pasiune, in lemn, linguri ajunse in casele a mii de oameni de pe patru continente veniti ca turisti, la un moment dat, prin Sighisoara.

Povestea lui Mark este fascinanta din mai multe puncte de vedere: prin obiectele mestesugite cu migala de mainile sale, prin felul inedit in care le vinde, de ani de zile, (“linguri cu poveste”), prin modul in care a reusit sa aiba “poate cel mai bun magazin de artizanat din Transilvania” – conform Lonely Planet- si sa fie numarul 1 din 11 atractii turistice din Sighisoara pe Tripadvisor (desi, pana acum cativa ani isi vindea obiectele cu greu, la tarabe improvizate, prin targuri de profil din tara) sau prin modestia si rabdarea cu care sta, de fiecare data, de vorba cu oricine dornic sa il asculte.

Insa, el nu spune doar povesti. La cei 38 de ani ai sai, Mark poate preda un intreg program de MBA oricarui antreprenor interesat, cu toate ca, pana de curand, nici nu stia ce inseamna, de fapt, MBA! Si, desi multe s-au spus despre el, se pare ca multe au ramas nespuse pentru ca, in urma discutiei pe care am avut-o, am reusit sa adun, deopotriva, lectii de viata, de marketing, vanzari sau antreprenoriat cat pentru un program intreg de dezvoltare personala si profesionala:

[[{"fid":"2584","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"484","width":"300","style":"float: left; margin: 10px;","class":"media-element file-default"}}]]Luiza Pirvulescu: Daca tot iti plac povestile, haide sa o depanam si pe a ta. In viata, cele mai interesante povesti incep fie cu “am facut asta de cand ma stiu..”, fie cu ”intr-o zi, mi-am dat seama ...”. :-) Care este inceputul cel mai potrivit pentru povestea ta?

Mark Tudose: Din pacate, nu pot spune ca “am facut asta de cand ma stiu”, dar nici ca “intr-o zi mi-am dat seama”. Mi-am dat seama in mai multe zile, luni, ani si, cu siguranta, inca mai am de descoperit lucruri. Poate am putea spune ca, intr-o zi, mi-am dat seama ca pot sa ma dezvolt, sa cresc continuu.

Am mostenit pasiunea de la bunicul meu, acum multi ani de zile si pana in 2005 am trait in capitala. Primul contact cu Sighisoara a fost in 2005, fiind invitat la un targ de mesteri populari de aici, din oras. Nu am vandut bine. Dupa targ am pus lingurile mele rezemate de un zid si un grup de spanioli le-a cumparat pe toate, iar cu banii facuti am inchiriat o casuta modesta in oras.

Asa am hotarat eu sa ma mut in Sighisoara. Am luat un taxi din mandra capitala spunand taximetristului ca nu am nevoie de bancheta din spate. Am incarcat-o cu linguri si dalti si am inceput aventura. In casa nu aveam nimic - un pat gonflabil din Practiker, un cearceaf si cam atat. Desi fara niciun ban aveam incredere ca nu voi dormi mult timp neinvelit. Aveam un traforaj de mana si o singura panza de taiat. Cu ceva bani am cumparat o scandura de la un depozit de materiale de constructii si o panza de catifea. Ma rugam sa nu imi tremure mana sa rup singura panza de traforaj din oras. Cu ceva noroc a tinut. Aveam, deci, primul meu panou.

Asa am inceput eu sa vand linguri la Sighisoara. Multi mi-au spus “ai avut noroc”. Din start va spun ca nu cred in noroc. Cred in curaj, initiativa si pasiune. Sau poate, mai bine spus, cele trei implinesc norocul.

L.P.: Acea zi din 2005 in care ai trecut de la speranta, la agonie si apoi la extaz si ai decis sa te muti in Sighisoara, a fost “prima zi din restul vietii tale”?

M.T.: Cred ca a fost sansa a mea, o oportunitate. Era un soi de libertate pe care o descopeream.

L.P.: De atunci si pana la succesul pe care il ai astazi nu cred ca a fost totul doar lapte si miere. Prin ce greutati ai trecut in toti acesti ani? Cum a fost viata ta dupa ce “ti-ai cumparat un bilet, doar dus”, cu destinatia Sighisoara? [[{"fid":"2585","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]

M.T.: Nu am vrut sa simt greutatile. Daca m-a apasat ceva a fost, poate, la inceput, acea invidie fireasca a celor din jurul meu. Iar apoi, lipsa pauzelor pentru o lunga perioada de timp pentru ca ceea ce am realizat, am realizat prin multa munca si poate ar trebui chiar sa punctez: prin foarte multa munca.

Cand  vindeam in strada lingurile mele imi doream sa vina perioada aceea in care sa nu mai fac bani din maini ci sa fac bani din cap.

Cand am deschis prima galerie, am inceput sa fac bani mai mult din cap (promovand si alti mesteri).  Cand am deschis a doua galerie, am continuat sa fac bani din cap, dar am redescoperit si placerea banilor facuti cu mana, sculptand exact ceea ce imi place.

Rar iau comenzi personalizate. Lucrez in lemn doar si strict ce imi place, convins fiind ca voi gasi persoana cu care sa rezoneze ceea ce am realizat.

[[{"fid":"2586","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"419","width":"280","style":"float: left; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Au fost momente in care te-ai gandit ca poate ar trebui sa faci altceva?

M.T.: Nu am gasit pana acum ceva care sa imi placa mai mult. Atat timp cat ceea ce faci e facut din pasiune, nu prea ai motive sa te gandesti la altceva. In principiu, daca te folosesti de pasiune si entuziasm in “business”, faci ca ceea ce realizezi sa aiba un efect magnetic asupra celor care te asculta. 

Tot pun ghilimele la anumite cuvinte ca “Business” pentru ca, pentru mine ceea ce fac nu e chiar business, e un stil de viata din care castig bani.

L.P.: Nu cred ca poti sa spui ca meseria de “lingurar”, sa ii zicem asa, pare, la prima vedere, una “de viitor”. De fapt, nici la urmatoarele 2-3  vederi nu prea pare... :) Ce te-a motivat in toti acesti ani sa te incapatanezi sa mergi pe acest drum?

M.T.: Nu stiu daca e vorba aici de incapatanare. In general ma “incapatanez” atunci cand ceva nu merge si vreau sa fac sa mearga. La mine, din punctul acesta de vedere, nu a fost vreo fortare. Totul a venit natural.  

Acum nu stiu daca i-as spune baietelului meu: “Fa-te, tata, lingurar!”. Am lucrat si lucrez linguri pentru ca imi place.  As fi putut face poate altceva dar asta m-a implinit cel mai mult.

L.P.: Cand ai simtit cu adevarat ca esti pe drumul cel bun, ca nu mai ai cum sa esuezi? [[{"fid":"2587","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"248","width":"330","style":"float: right; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]

M.T.: Stiu ca sunt pe drumul cel bun de fiecare data cand traiesc senzatia ca am inventat apa calda, cand vad ca ceea ce gandesc da rezultate. De asemenea, stiam ca sunt pe drumul cel bun vazand ca, intr-o lume usor destabilizata de criza financiara, impozitele mele pe venituri erau, constant, din ce in ce mai mari.

Legat de ideea de a esua, nu cred in varianta asta, ci, mai degraba, in ideea unei noi povesti. Spuneam cand eram mai tanar ca viata e ca un puzzle. Noi avem piesele si de noi depinde ca imaginea de final sa fie una frumoasa.

L.P.: Dar cand ai ramas pentru prima data mut de uimire? Cand ai simtit ca faci ceva extraordinar?

M.T.: Cred ca cel mai bine am simtit-o in momentul in care am facut o carte de oaspeti in primul magazin din Sighisoara si, in fiecare zi, ma minunam de ceea ce scriau clientii... Imi parea ca fac un lucru mai mare decat mine.

[[{"fid":"2588","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"254","width":"380","style":"float: left; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]Ar trebui sa adaug aici si mentionarea galeriei mele in Ghidul turistic “Lonely Planet” ca fiind poate cel mai bun magazin de souvenir-uri din Transilvania.

Si faptul ca ma trec emotii greu de povestit de fiecare data cand vad oameni impresionati pana la lacrimi in galeria noastra. Asta pentru ca avem aici lucruri frumoase de povestit.

L.P.: Extinderea business-ului tau a venit ca un lucru natural pentru evolutie si, odata cu asta, si imposibilitatea de a mai face fata de unul singur tuturor cerintelor. Cum ai invatat sa sa accepti ca nu poti sa le mai faci chiar pe toate si sa delegi treburile pe care erai obisnuit sa le faci singur? Cum te-a facut sa te simti acest lucru?

M.T.: A trebuit, in primul rand, sa accept ca ziua are doar 24 de ore si ca ne trebuie si odihna. Comenzile de pe site-uri erau nenumarate si magazinul fara obiecte. Era nevoie sa stau acasa mai mult, ca sa pot lucra lemnul, asa ca aveam nevoie de o vanzatoare in cetate pentru primul nostru magazin in Sighisoara.

Prietenii mei, care vedeau ceea ce fac si cum fac eu lucrurile, mi-au spus amuzati: Tu nu ai nevoie de vanzatori, tu ai nevoie de psihologi pentru galeria ta!

Vreau sa cred ca am dus vanzarea la rang de arta in Sighisoara. Mi-e greu sa explic cum si ce fac, sunt lucruri pe care le adaptez in functie de situatie si client. Incerc in “training-urile” pe care le am cu fetele cu care colaboram sa le fac sa inteleaga mecanismul prin care se face o vanzare cu stil si bucurie.

Acum am ajuns la 5 angajati si la peste 15 colaboratori (mesteri promovati in galeriile noastre). Prezentarea povestilor [[{"fid":"2589","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"267","width":"400","style":"float: right; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]noastre o putem face in romana, engleza, germana, spaniola, italiana si maghiara.

Legat de colaboratorii mei trebuie sa mentionez ca incerc, pe cat posibil, sa cumpar cu “banu’ jos” tot ce expun in galeriile noastre. Si e frumos, pentru ca mesterii imi spun “vi le dam cu plata pe masura vanzarii” si eu le raspund “Eu vreau sa cumpar produsele cu banii jos pentru ca am incredere ca pot vinde ceea ce tu realizezi”. Astfel relatiile sunt atat de bune incat am inceput sa fiu asaltat de alti mesteri sa le preiau obiectele in galerie.

L.P.: Nu ai facut niciun curs de vanzari sau de antreprenoriat si, cu toate astea, tu practici de multi ani de zile ceea ce abia de curand a inceput sa se “predea” in training-urile care ofera “secretul succesului in business”: storytelling-ul. Cum ti-a venit ideea?  Cum se nasc povestile tale? Ce rol au ele?

M.T.: Din pacate nu ajunge interviul acesta sa expun toata bucuria si dorinta pe care o am de a explica tot ce am [[{"fid":"2590","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"400","style":"float: right; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]invatat eu din “strada” despre vanzari si antreprenoriat.  Vad ca din ce in ce mai multa lume pune amprenta pe poveste. Intr-un timp, chiar imi era putin teama de asta. Gandeam ca asta este secretul succesului meu. Acum pot spune ca nu e asta, sau in orice caz, nu este singura care implineste succesul. Multi clienti, in special din Statele Unite, ma intreabau cu cine sau unde am terminat MBA-ul. Pana la urma curiozitatea m-a impins la un search pe net sa vad despre ce Dumnezeu vorbesc!

In medievala cetate imi spuneam si spuneam chiar si clientilor, ca sunt mai bun vanzator decat sculptor.

Cred ca “secretul succesului in business” este alcatuit din 3 parti estentiale: Sinceritate, Rezonanta si Pasiune.

Abia astept sa ma intrebe clientii lucruri pe care nu le stiu, astfel incat sa pot spune un sincer: NU STIU. Am citit in ochii lor bucuria ca nu incerc “sa-i fac”.  Ca nu sunt ca in acel exemplu, care ma amuza, vanzatorul care spune cu ochi dulci “va vine foarte bine” duduiei durdulie cu rochia ultra stramta, gata sa plesneasca pe ea... Asta incerc eu sa evit. Aici nu vorbesc neaparat de linguri, rochii sau de obiecte traditionale. Vorbesc de servicii in general. E nevoie de sinceritate.

Apoi, indiferent de “business” important este ca ceea ce oferi sa rezoneze cu cel interesat. Sa cauti intotdeauna sa ii oferi exact ce cauta el si mai putin ceea ce crezi tu ca el cauta (aici este foarte importanta intuitia).

[[{"fid":"2591","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"267","width":"400","style":"float: left; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]Iar pasiunea este cea care dezvolta entuziasmul si  puterea de adaptare si schimbare. Spuneam ca, daca vrei sa faci bani cu pasiunea ta, ar trebui, in primul rand, sa gasesti oameni cu pasiuni comune. Povestile se nasc din pasiune. Iar ele nu sunt nici pe departe “The Ultimate in business”. De altfel povestea nu conteaza decat in masura in care rezoneaza cu cel ce o asculta. Cand vin japonezi la mine in galerie, nevorbitori de limba engleza si neinsotiti de ghid, eu vand foarte bine o singura lingura: cu o barza pe o casa, iar asta doar pentru ca nu spun decat un singur lucru:  コウノトリ (asta s-ar citi “conotori” si inseamna “barza” in japoneza). Poti face vanzarea si fara multe cuvinte si fara poveste. Important este sa spui コウノトリ asa cum trebuie.

L.P.: Vorbeste-mi despre clientii tai, te rog. Ce povesti iti spun ei? Ai ajuns sa ii cunosti dupa felul in care intra pe usa? 

M.T.: Idealul pentru mine este atunci cand clientii mei imi devin prieteni si prietenii lor imi devin clienti. Practic acest lucru inca de cand am ajuns in Sighisoara.

De cele mai multe ori si clientii imi spun povesti fara sa vorbeasca si pornind de la aceste povesti tacite stiu catre ce categorie de produse ne vom orienta impreuna. Important este sa ii asculti. Am invatat sa rad cu clientul meu, sa gasesc puncte comune, sa fac glume si sa avem o relatie corecta bazata pe respect si egalitate.

[[{"fid":"2596","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"400","style":"float: right; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]

L.P.: Dincolo de pasiune si entuziasm, care sunt mai mult decat evidente, care crezi ca sunt si celelalte “ingrediente” care au contat in evolutia ta?

M.T.: Cel mai important ingredient este Raluca, sotia mea.  Cred (si am sa supar pe multi cu ce afirm) ca tot valul care este pe net legat de “coaching “ este util doar celor care nu au acasa un partener care sa sustina pasiunea, entuziasmul si buna rezonanta la un nivel cat mai ridicat. Cred ca cele mai frumoase business-uri sunt cele de familie, care ar trebui sa aiba la baza tot sinceritatea.

[[{"fid":"2595","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"255","width":"340","style":"float: left; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]Sculptand la linguri amandoi am constatat ca aveam foarte mult timp liber. Nu am cunoscut o dezvoltare mai rapida niciodata pana sa incep colaborarea cu Raluca. Am reusit sa trecem de la vanzarea de linguri in strada la doua magazine, am cumparat o “casa muzeu” doar pentru noi si avem doua site-uri simple, dar mai mult decat eficiente.

L.P.: Spuneai ca nu crezi in noroc. Dar crezi ca “destinul” a avut ceva de-a face cu drumul tau pana aici?

M.T.: Nu stiu cat este noroc sau destin in toata povestea mea. Stiu ca toata copilaria mea am crezut ca sunt lenes pana cand am constatat acum, matur fiind, ca munesc putin prea mult.

Cred ca cel mai mult a contat, cumva, logica actiunilor.

L.P.: Pe langa un business, ai creat si un simbol al Sighisoarei, al valorilor traditionale romanesti care [[{"fid":"2594","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"240","width":"360","style":"float: right; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]s-a raspandit peste mari si tari. Simti, cumva, ca ai si o responsabilitate care a venit “la pachet” cu faima?

M.T.: Nu ma simt apasat de o mare responsabilitate. Incerc sa fac lucrurile cat mai bine cu putinta. Asta este lucrul cel mai important pentru mine.

In alta ordine de idei, stiu ca Romania vinde mai multe linguri decat inainte. Ca, macar o parte din concurenta mea pe plan local, s-a aprovizionat cu linguri de lemn, lucru care nu poate decat sa ma bucure. De aici, din inima Transilvaniei, pleaca anual minim 1500 de linguri pe ale caror etichete scrie “Made by Hand in Sighisoara”.

Multumesc Consiliului Judetean Mures pentru onoarea de a ma numi “Brand de Mures cu lingura de Sighisoara”, dar si Primariei Municipiului Sighisoara pentru frumoasa colaborare pe care o avem.

L.P.: Te simti “bogat”- indiferent ce intelegi tu prin asta? De ce?

M.T.: O, da, ma simt “bogat”. Sunt bucuros ca nu am masina si ma pot bucura de mersul pe jos la lucru...

Ma simt bogat pentru ca daca vreau sa imi iau liber intr-o zi, am puterea si sansa sa o fac (desi tin sa transmit ca muncim foarte mult, lucru ce face ca momentele in care ne luam liber sa fie percepute si mai frumos)...

Ma simt bogat cand ma plimb cu familia mea in momentele libere...

Ma simt bogat ca locuiesc in Sighisoara. Orasul asta mi-a dat atat de multe satisfactii incat e firesc acum sa fac si eu tot ce pot sa il ajut...

L.P.: Esti printre norocosii care muncesc cu placere. Ce altceva faci, in afara de modelat lemnul sau [[{"fid":"2593","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"270","width":"360","style":"float: right; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]administrarea magazinului? Ce pasiuni ai si cum iti petreci timpul liber?

M.T.: Avand in vedere ca, asa cum ai spus, muncesc cu placere, nu prea imi dau seama exact cand incepe timpul liber. Momentan timpul cu adevarat liber este atunci cand ne jucam cu Razvan, baietelul nostru.

Imi place sa merg la casuta pe care am cumparat-o. Acolo avem o livada frumoasa si padurea in spatele gradinii. Ne bucuram ca, de multe ori, hotaram sa facem asta ad-hoc: Hai sa mergem la Topa (satul de langa Sighisoara unde este casuta de vacanta), ne suim intr-un taxi si suntem acolo in 10 minute.

 Imi plac obiectele vechi si, cand gasesc ceva ce imi place, ma bucur maxim.

L.P.: La final, “poveste-mi viitorul tau”, te rog, atat cat il vezi!

M.T.: Cred ca intrebarea legata de cum iti vezi viitorul ar trebui sa si-o puna oricine incepe un business. Cumva sa isi deseneze parcursul, atat cat il vede el.  Dar poate mai important este sa stie sa isi repete intrebarea de mai multe ori in acest parcurs. Pentru ca jocul se schimba permanent. De prea multe ori uitam de ce am inceput afacerea si care a fost scopul ei. Muncim ca robotii si ajungem sclavii muncii noastre. Cred ca asta uita majoritatea oamenilor si de aceea este buna repetarea acestei intrebari, din cand in cand.

Povestind cu Raluca, ne aduceam aminte de momentele in care vindeam in strada lingurile si de libertatea pe care o aveam atunci. Apoi a venit momentul primului, celui de-al doilea magazin, plus alte cateva idei de dezvoltare cum ar fi si casuta de la Topa. Am realizat ca ne-am pierdut cumva 

[[{"fid":"2592","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"300","width":"400","style":"float: left; margin: 2px;","class":"media-element file-default"}}]]

Libertatea. Atunci am schimbat putin macazul punandu-ne aceeasi intrebare.

Oamenii se arunca, in general, ca taurii in “business” ca sa ajunga sa fie candva relaxati. Si se zbat, se zbat, uneori se imprumuta de pe la banci ca sa se zbata si mai mult.

Eu incerc de acum sa ma obisnuiesc cu relaxarea pe care mi-o doresc pentru viitor.

Relaxarea de care vorbesc inseamna pace, echilibru, siguranta si zambet.