Matei Alecu: Nu te facem recrutor. Îți oferim o conversație sinceră
Learning Network: Esti o persoană pasionată de munca pe care o faci, povestește-ne în câteva cuvinte cum ai ajuns să fii trainer.
Matei Alecu: Înclinația mea către training își are rădăcinile în două locuri: acasă și la primul meu job. Acasă pentru că am crescut într-o familie care cuprindea 3 profesori universitari care într-un fel sau altul mi-au transmis pasiunea pentru a preda. La primul job pentru că acolo am făcut cunoștință cu meseria de trainer, meserie despre care am încă multe de învățat și pe care o privesc cu alți ochi decât acum 12 ani când am luat primul contact cu ea.
L.N: Cum ai ajuns in echipa Career ADVISOR? Cum ti-ai dat seama că îți place să formezi recrutori? Cati participanti ai avut pana acum?
M.A: Răspunsul glumeț ar fi că am ajuns în această echipă prin intermediul câtorva mesaj de pe Linkedin. De fapt totul a pornit de la o discuție de explorare profesională care s-a finalizat cu o replică de genul auzi, da' nu mai bine vii tu la noi în echipă? Și iată-mă, aproape 4 ani mai târziu, în această echipă.
Adevărul este că nu mi-am dat seama că îmi place să formez recrutori. Îmi place să facilitez discuții în care oamenii pot construi pe ceea ce știu deja să facă și descoperă noi perspective asupra unei meserii care este în egală măsură hulită și admirată. Singura condiție este să ne permitem să ne imaginăm și altfel această meserie.
Îmi este greu să spun un număr exact (bine nu, îmi este, dar tocmai am închis Excel-ul respectiv), însă estimez că am avut peste 70 participanți de când susțin cursuri în Career Advisor. Dacă mă raportez la întreaga mea experiență de trainer, numărul sare peste 1000 persoane.
L.N: Ce îți place cel mai mult la domeniul recrutării? Dar cel mai puțin?
M.A: În cadrul a tot ceea ce înseamnă recrutare, cel mai mult îmi plac interviurile sau, după cum le spun și multor candidați, îmi place să port niște conversații care seamănă cu un interviu. Și fiecare interviu realizat mă face să vreau ca pe următorul să îl fac și mai bine.
Sunt într-adevăr lucruri care nu îmi plac sau care, mai bine spus, nu îmi plac din prima. Am descoperit în timp, însă, că orice lucru, oricât de neplăcut, este un mic indiciu asupra unui aspect pe care îl pot îmbunătăți la mine. Acest mindset mă ajută să trec peste judecăți binare de tipul îmi place/nu îmi place, bine/rău, etc.
L.N: Care este impactul pe care cursul îl are asupra participanților? Ce spun aceștia? I-ai revăzut la un timp dupa curs?
M.A: Impactul tinde să fie în zona de pregătire pe care merită să o facem până ajungem în sala de interviu, față în față cu un candidat. Mai exact, de ce merită să mai culegem încă o dată așteptări din partea manager-ului sau echipei pentru care recrutăm.
Unul din feedback-urile frecvente din partea participanților este că am o metodă de livrare foarte structurată și că pot urmări firul călăuzitor al sesiunii. Adevărul este că tind să gândesc în pași / etape și iată că acest lucru ajunge și la participanții mei.
Din păcate nu îi revăd foarte des, dar mai schimbăm impresii și povești prin metode electronice.
L.N: Care a fost cel mai ne-asteptat feedback pe care l-ai primit dupa curs?
M.A: Cred ca mi-a sugerat cineva să zâmbesc mai des. Deși cursurile mele sunt presărate cu glume și mici povești amuzante, îmi dau seama că abordarea mea este una predominant serioasă.
L.N: Sunt multe cursuri care promit că “te fac recrutor”. Care este promisiunea cursului vostru? Ce este diferit fată de alte cursuri de pe piață?
M.A: Promitem că nu te facem recrutor. Recrutor te faci singur(ă) dacă asta este meseria pe care ți-o dorești. Ce putem promite este o discuție sinceră despre recrutare, piața muncii în care recrutăm și ce putem face fiecare dintre noi pentru a face mai bine această meserie. A, și bineînțeles că avem sute și mii de tips & tricks care dezvăluie secretele recrutării de succes… #justkidding.
Ce cred eu că este diferit față de alte cursuri este că nu promit rețete de succes. Ba mai mult, pe cât posibil încerc să demitizez niște așa-zise bune practici sau tehnici magice de recrutare.
L.N: Se spune că pentru a învăța ceva nou de multe ori este nevoie să te dezveți. Este si cazul în recrutare? Care este greșeala cea mai frecventă pe care o fac recrutorii?
M.A: Aș îndrăzni să spun că acesta este cazul în mai toate demersurile de cunoaștere profundă a unui subiect. Poate nu tot timpul este însă cazul să te dezveți ci să fii deschis să completezi ceea ce ai învățat deja.
Dacă mă ghidez după ce spun rețelele, recrutorii nu dau feedback candidaților. Făcând un zoom out, aș îndrăzni să spun ca lipsa feedback-ului denotă lipsa unei abordări de perspectivă, care să ia in calcul o relație pe termen lung. Candidatul X nu este potrivit acum, pentru o anumită poziție – acest lucru nu înseamnă că nu va fi potrivit peste 6 luni, 1 an, 2 ani sau că nu se pot ivi și alte poziții pentru care ar fi potrivit(ă).
Mai pe scurt, în loc ca recrutarea să fie un proces strategic, derulat proactiv, tinde să fie făcută reactiv și tranzacțional. Ca orice "greșeală", însă, poate fi tratată ca o oportunitate de învățare – cel mai bun moment să regândim modul în care facem recrutare este cel prezent.
L.N: Am omis vreo intrebare despre curs la care ai dori sa raspunzi? Care este aceasta?
M.A: Cursul nostru se adresează atât recrutorilor, cât și managerilor care doresc să își reîmprospăteze cunoștințele legate de recrutare și vor sa afle ce își mai doresc candidații în ziua de astăzi, dincolo de hamace, mese de ping-pong, jocuri video și o zi de lucru de 4-6 ore.
Pentru detalii și înscrieri vă așteptăm pe http://careeradvisor.ro/hire-higher-open-course, iar pe mine mă găsiți pe Linkedin.