Mi-am primit viata cand am aflat cine sunt
Cu totii vrem sa fim liberi, dar cum poti sa te cunosti pe tine cand gandesti prin cumulul de cunostinte conceptuale sau experiente de reactie (atac sau aparare) pe care le-ai acumulat de-alungul vietii?
Scopul, unicul scop al acelui cumul, intotdeauna fiind:
- sa afli cum sa fie mai bine pentru “eu, eu, eu”;
- cand te uiti la ce nu ai si vrei, sau cine nu esti si vrei sa-i fii;
- pe care nu il ai/esti din cauza cuiva sau ceva?
Acest cumul pe care il consideri tu, filtreaza tot ce poate ajunge la tine si unicul scop este supravietuirea.
Supravietuirea cui?
Supravietuirea a cine consideri ca esti (si de fapt nu esti) – al povestii cu care te identifici.
Cine suntem noi suntem intregi, nu ne lipseste nimic si asta nu stim.
Ignorarea acestui fapt ne face sa ne purtam ca niste cersetori in viata cersind dragoste, afectiune, aprobare, recunoastere, sa fim placuti si aprobati de lume…. Ca mai apoi sa fim impliniti, sa fim intregi.
Noi suntem impliniti pentru ca noi suntem intregi, si nu stim asta.
Cand aflam ca suntem intregi nu mai avem nevoie sa dovedim nimic nimanui, si toata energia blocata in a dovedi ca suntem ceva este eliberata putand trai cu bucurie, si creand orice viata dorim.
De treizeci de ani tin cu drag aproape de inima mea o educatie care ofera libertate fata de conventii/conditionari si accesul la cine suntem.
Dupa ce am trait aceasta experienta mi-am spus: “acest lucru nu pot sa il tin pentru mine, nu imi apartine; ar fi o crima sa nu dau mai departe”.
Eu mi-am primit viata cand am aflat cine sunt.
In 1983 au am aflat cine sunt sub mormanul de povesti lacrimogene, plangeri de mila, coplesitor de apasatoarea lipsa de incredere in mine, sentimentul ca sunt victima vietii sau destinului, si fortarea de a tine capul sus si a functiona in “lume” cu toate “bubele” pe care credeam ca le am.
In trei zile strat dupa strat de neautenticitati si-au slabit presiunea asupra mea cazand, ca tot atatea camasi de forta.
Un prieten de-al meu mi-a zis, ani dupa aceasta intalnire cu educatia nonlineara in august 1983, ca un an dupa curs am tot plans.
Cred ca a plans sufletul din mine de fericirea neasteptata si usurarea pe care am avut-o in a afla cine sunt. Cred ca am plans sa ma spal de ce ma acoperisem fara sa stiu.
Ce a urmat a fost o viata spectaculoasa si pe care nu o visam nici in visele cele mai indraznete (inainte nici macar nu aveam capacitatea sa ma gandesc la ce era cu adevarat indraznet).
Concluzie: cand suferi nu esti autentic, nu esti tu.
Asa cum Krishna spune elevului sau Arjuna: “un intelept este cineva care este fericit si in siguranta cu el insusi, cineva care nu are nevoie de nimic ca sa se simta in insiguranta”.
Cand te cunosti pe tine insuti, esti fericit si in siguranta, …
Cand realizezi ca nu esti fericit si nu te simti in siguranta stii ca nu este adevarat.
Cine sufera nu esti tu. Daca nu esti tu este evident ca te prefaci, ca nu esti adevarat tie insuti (adica te identifici cu povestile despre cine crezi ca esti).
Dupa ce realizezi acest lucru, si iti asumi responsabilitatea ca te prefaci te uiti de ce te prefaci, ce anume primesti de pe urma faptului ca te prefaci. De ce?
Pentru ca ceea ce primesti nu vine niciodata fara costuri.
Ce te costa, cand nu esti tu si te prefaci, este viata insasi, libertatea, dragostea si bucuria de viata.
Daca pretuiesti mai mult viata si dragostea renunti la orgoliul tau, la a avea intotdeauna ultimul cuvant, de a te justifica si nu asuma responsabilitatea pentru esecurile tale, renunti la a mai fi victima cuiva.
Articol preluat de pe ConnieLarkin.ro
