Peste 50.000 de CV-uri au fost depuse în cadrul edițiilor online Angajatori de TOP
Cel mai mare târg de carieră din România și-a încheiat cele două ediții din această toamnă, desfășurate exclusiv în mediul online. Consacratele ediții Angajatori de TOP s-au desfășurat în mediul virtual, pe platforma Hipo.ro, timp de 30 de zile în Timișoara și la nivel național, cu acoperire în orașe precum: București, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Galați, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca și Iași. Târgurile au reunit companii de top multinaționale și locale din țară, care au fost prezente cu o paletă diversificată de oportunități carieră, astfel încât fiecare participant a avut ocazia să își găsească jobul sau programul de internship potrivit.
- Peste 250.000 de vizitatori au accesat secțiunile online ale evenimentelor;
- 32 de webinarii și conferințe online care au reunit peste 1.650 de participanți;
- Peste 50.000 de CV-uri depuse la joburile oferite de companiile participante.
Pentru a sprijini atât inițiativele de recrutare ale companiilor partenere, dar și candidații care au fost în căutareaunei oportunități de carieră în această toamnă, echipa Angajatori de TOP a dezvoltat o serie de funcționalități avansate pe site-ul de carieră Hipo.ro, care au permis desfășurarea edițiilor online fară a pierde mult din interacțiunea fată în față. Astfel, cei peste 250.000 de vizitatori care au accesat secțiunile evenimentelor, s-au bucurat de zone de resurse puse la dispoziție de companii, soluție de chat, jocuri sau aplicații prin care candidații au interacționat și au descoperit elemente care țin de cultura organizațională și mediul de lucru al companiilor partenere.
Peste 1.650 de persoane au participat la cele 32 de webinarii, unde speakerii au abordat subiecte de interes precum: “Om versus Robot în secolul 21”, “Aptitudinile cele mai căutate de angajatori”, “Cum să te pregătești pentru recrutarea 100% online”, care au adus un plus dezvoltării profesionale și personale ale candidaților. Un alt punct de interes pentru participanți pasionați de tehnologie a fostTechTalks, unde au fost prezenți speakeri internaționali și locali care au susținut webinarii și conferințe de referință, abordând cele mai actuale proiecte și tendințe din industria IT&C.
Profilul candidaților care au participat la cele două edițiionline Angajatori de TOP variază de la profesioniști cu peste 5 ani experiență, persoane cu experiență middle-level, la candidați entry-level, studenți și candidați cu studii medii.De asemenea, candidații cei mai activi în cadrul edițiilor de toamnaAngajatori de TOP,au avut ultima experință de lucru în: Vânzări, IT&C, Inginerie și Producție, Logistică și Transporturi, fiind urmați de candidați specializați în: Finanțe și Bănci, Resurse Umane, Marketing&PR, Servicii&BPO, Management, etc.
“Contextul actual ne-a împins să ne depășim limitele înca o datăși să reconfigurăm structura și felul în care arată cel mai mare târg de carieră din țară. După câteva săptămâni intense, putem spune că scopul evenimentului de a pune în contact cei mai doriți angajatori cu candidații potriviți, a fost atins. După ce primești și mesaje de multumire, atât de la parteneri, cât și de la vizitatorii târgului, știi că echipa a facut o treabă foarte bună. Ne revedem la ediția din martie-aprilie 2021, în continuare în format online. Suntem încrezători căși următorul eveniment își va indeplini în continuare cu succes misiunea.” Ionuț Vasile, Project Manager – Angajatori de TOP Național Online.
“Tehnologia a fost aliatul nostru în această perioadă, în care am continuat, aproape la același nivel ca anul trecut, recrutările de profesioniști, dar și de trainee, la început de drum. Târgul Angajatori de TOP Online a fost o platformă foarte utilă, care ne-a oferit cel mai bun mix – tur virtual, chat și webinarii – pentru a putea interacționa direct cu candidații noștri și a le răspunde la toate curiozitățile despre companie.” – Oana Grigoriu, Director Resurse Umane și Relații Sociale, ENGIE România.
Printre companiile care au participat la edițiile Angajatori de TOP Online se regăsesc: Allianz Technology, LIDL România, Penny., Raiffeisen Bank, TELUS International România, ADIENT Automotive Ploiești, BCR, Continental, Elektrobit Automotive România, ENGIE România, First Brands Group| TRICO, HELLA România, Huawei,Huf România,Mercedes-Benz România,P&G, ProCredit, Teleperformance Romania, Veeam Software,Verint, Accenture, Ariston, British American Tobacco, DB Schenker GBS Bucharest, Distrigaz Sud Rețele,DRAXLMAIER Group,FarmaVet,Majorel, Makita EU, Mega Image, Michelin, Molson Coors GBS, Nobel,ON Semiconductors, Smithfield România, Societe Generale European Business Services(SG EBS), Takeaway, Valoris Center, Vodafone România,virtual7,Arctic,dalli group, Decor Floor, Hoist Finance, Imsat SA,LEONI Bistrita, Metro Cash&Carry și Nokia.