Pilar Barrio: Social media a dat înapoi puterea oamenilor
"Timp de peste un deceniu, am ajutat oamenii să valorifice puterea tehnologiei digitale pentru a descoperi oportunități și pentru a-și transforma afacerile la nivel global. Am decis să mă ocup de viitorul meu și să ofer o cale unică altora ca mine", spune Pilar Barrio cea care își definește misiunea ca fiind una simplă: să ajute brandurile să deblocheze potențialul oamenilor lor și să-și dezvolte afacerile, luându-si ca parteneri și valori în această misiune oamenii, scopul și puterea rețelelor.
Cu Pilar ne vom întâlni pe 27 și 28 martie la Future Ready Recruitment, acolo unde, împreună cu ea, vei afla cum poți să redefinești procesul și sistemele de recrutare astfel încât să revitalizezi modul prin care atragi talente în organizația ta.
Până atunci, așa cum te-am obișnuit, să facem o mică introducere:
Este cea mai autentică formă de comunicare a mesajului tău și posibilitatea de a atrage atenția oamenilor (...) Companiile cred că au nevoie să creeze din ce în ce mai mult conținut pentru a capta atenția oamenilor, dar, de fapt, asta nu face decât să adâncească problema.
Learning Network: Pilar, ce înseamnă în opinia ta ca "alții să îți iubească afacerea"?
Pilar Barrio: Înseamnă că oamenii din afara afacerii tale vor să fie parte din ea. Că ei vor să muncească în afacerea ta pentru că se simt deja la nivel emoțional conectați cu ea. Iar asta obții prin a crea conținut online care să-ți facă cunoscută cultura, fericirea și mulțumirea oamenilor tăi și cât de mândri sunt aceștia că lucrează în afacerea ta.
L.N.: Care este trendul principal privitor la conținut în 2019?
P.B.: Sunt multe trenduri care apar pentru 2019, așa că îmi este greu să aleg doar unul! Chiar dacă este ceva care a crescut de ceva timp, video-ul în social media (în special video-urile de tip live și formatele inovative de tipul 360 și realitatea virtuală) va fi centrul tuturor strategiilor de marketing din 2019. Este cea mai autentică formă de comunicare a mesajului tău și posibilitatea de a atrage atenția oamenilor.
L.N.: Care sunt în prezent principalele provocări ce privesc conținutul? Dar cele din viitor?
P.B.: Saturarea conținutului online, în special cel de pe platformele de social media, creează o problemă pentru afacerile care vor să iasă în evidență. A existat o supraîncărcare de informație, astfel încât utilizatorii digitali sunt deseori copleșiți și nu pot ține pasul sau fi atenți la orice. Acest fapt creează deja un nivel foarte mare de stres atât pentru utilizatori, cât și pentru afaceri.
Companiile cred că au nevoie să creeze din ce în ce mai mult conținut pentru a capta atenția oamenilor, dar, de fapt, asta nu face decât să adâncească problema. Soluția este să înțelegi cu adevărat cum să te conectezi cu oamenii atunci când este relevant pentru ei, atunci când poți adăuga ceva de valoare sau semnificativ pentru viețile lor. Așa că preocuparea ar trebui să fie pe calitate mai degrabă decât pe cantitate.
Viitorul nu va fi altfel decât din ce în ce mai provocator, pe măsură ce noile tehnologii care acum se răspândesc creează din ce în ce mai multă informație, mai multe date și mai mult conținut peste tot. Acum, suntem conectați la telefoanele noastre mobile, însă, în curând, casele noastre vor fi conectate, orașele noastre vor fi conectate, companiile și birourile noastre de asemenea. De aceea, a jongla și a flitra această informație va reprezenta o provocare pentru oameni. Companiile au responsabilitatea de a furniza conținut util, inspirațional și de divertisment într-o manieră în care să ajute oamenii fără să îi copleșească.
Avem nevoie să începem să ne gândim azi despre cum brandul nostru va suna într-un dispozitiv precum Alexa. (...) Încă suntem ca niște copii atunci când vine vorba de noi platforme, avem nevoie acum să ne maturizăm și să devenim adulți (...) Acesta este acum marele trend.
L.N.: Cum arată viitorul conținutului în opinia și viziunea lui Pilar Barrio?
P.B.: Interesant, jucăuș și mult mai uman. Conținutul viitorului va cuprinde multe mașinării și tehnologii în cadrul lui. Chatbots, asistenți inteligenți și AI sunt deja folosiți de către multe companii din toată lumea pentru a oferi oamenilor recomandări în privința produselor pe care să le cumpere, cum să își îmbunătățească viață și sănătatea.
Ne aflăm în era asistenței, în care conținutul este în totalitate despre a-l ajuta pe utilizator, dar, de asemenea, avem nevoie să facem asta într-o manieră care să se simtă a fi caldă, apropiată și amuzantă. Nu putem să oferim chatbot-urilor o personalitate plictisitoare și ternă, pentru că nimeni nu vrea să interacționeze cu o persoană plictisitoare și ternă. Avem nevoie să începem să ne gândim azi despre cum brandul nostru va suna într-un dispozitiv precum Alexa.
L.N.: Cum a schimbat lumea social media? Dar în ceea ce privește organizațiile și afacerile?
P.B.: Social media a schimbat lumea și a schimbat comportamentul social. Nu mai suntem aceiași homo sapiens care obișnuiam să fim. Ca în cazul oricărei mari puteri, are impactul său pozitiv, deopotrivă cum îl are negativ. Social media a dat înapoi puterea oamenilor, pentru ca aceștia să aibă o voce care să fie auzită, să devină influenți, să creeze mișcări care pot schimba viitorul țărilor.
Dar a devenit și o armă periculoasă, pentru că mulți oameni nu pot face diferența între știrile reale și cele false. Nimeni nu verifică nicio sursă și fiecare distribuie conținut fără să se gândească, crezând ceea ce vede, ceea ce conduce la o manipulare fantastică.
Vreau însă să fiu pozitivă, pentru că eu cred că aceasta este doar o fază și văd social media ca pe o cale de a uni oamenii, de a ne conecta mai mult și de a îndrepta ceea ce este greșit. Încă suntem ca niște copii atunci când vine vorba de noi platforme, avem nevoie acum să ne maturizăm și să devenim adulți, asumându-ne responsabilitatea pentru modul în care le folosim. Această se aplică deopotrivă la oameni, la companii sau guverne.
Atunci când vine vorba de organizații și afaceri, ele au nevoie să asculte oamenii în social media. Să îi înțeleagă mai bine și să folosească această informație pentru a-și îmbunătăți serviciile, produsele și modalitatea în care se poartă. Oamenii vor expune practicile negative, dacă le observă. De aceea, este important să stai în legătură cu ceea ce ei spun despre afacerea ta.
De asemenea, mai cred că lumea afacerilor are responsabilitatea de a implica oamenii în "binele social" prin activitatea din social media. Ceea ce înțeleg prin "binele social" este de a sprijini cauzele bune și a răspândi bunătate. Acesta este acum marele trend. Există o mulțime de cercetări care arată cum oamenii cer de la companii acest tip de "responsabilitate socială", cerându-le să își trateze corect angajații, să le pese de mediu și să se angajeze în munca de caritate.
(va urma)