Plasticitatea creierului și învățarea

Creierul nostru este plastic. Din fericire, însă nu și din plastic! Disciplina numită neuroplasticitate este cea care studiază plasticitatea creierului și, practic, principiul ei fundamental îl reprezintă faptul că, pe tot parcursul vieții, creierul nostru are extraordinara abilitate de a se schimba. De a se reorganiza singur prin crearea de noi conexiuni neuronale. În plus, la acest factor genetic, îi adaugăm pe cei de mediu și de acțiuni pe care le întreprindem. Toate acestea, contrar opiniilor și teoriilor vehiculate multă vreme conform cărora, pe măsură ce înaintăm în vârstă, conexiunile cerebrale devin fixe sau, pur și simplu, se sting. Nu. Indiferent de vârstă, creierul nostru nu încetează să se schimbe. Iar asta datorită învățării. Practic, plasticitatea creierului constă în posibilitatea de a se schimba prin învățare.

Dacă ar fi să ne uităm la tabloul general privitor la etapele noastre de viață, neuroplasticitatea cerebrală arată sau se comportă așa:

• la începutul vieții- creierul imatur se organizează singur
• de-a lungul perioadei de maturitate- creierul se organizează și se reorganizează ori de câte ori ceva nou este învățat sau memorat

Și, pentru că vorbim de învățare și memorare, iată, pe scurt, relația dintre plasticitatea neuronală și învățare: 

Schimbările asociate învățării se produc preponderent la nivelul conexiunilor neuronale. Astfel, se formează noi conexiuni și, odată cu ele, structura internă a sinapselor deja existente se schimbă. De aceea, spre exemplu, atunci când devenim experți într-un anumit domeniu, ariile creierului implicate în tipurile de abilitați deținute și folosite pentru a ne face munca cresc.

Dacă o persoană are o muncă care presupune obținerea și utilizarea de informații complexe de natură spațială, hipocampusul său va fi mai dezvoltat. La fel, în cazul persoanelor bilingve, învățarea celei de-a doua limbi este posibilă prin schimbările funcționale care se produc în creier. Prin urmare, cortexul inferior parietal este mai mare în cazul lor.

La fel și în cazul muzicienilor, unde plasticitatea neuronală este clar vizibilă. Muzicienii profesioniști prezintă un volum mai mare al cortexului în acele arii care sunt implicate în cântat, precum regiunile motorii, zonele parietale anterioare superioare și zonele temporale inferioare. În cazul muzicienilor amatori, acest volum este unul de nivel intermediar, iar, în cazul celor care nu fac deloc muzică, este scăzut.

De asemenea, învățarea extensivă a informațiilor de natură abstractă poate produce modificări plastice ale creierului în regiunile cortexului parietal, precum și în hipocondrul posterior, aceste regiuni fiind implicate în activarea funcțiilor și tipurilor de memorie și învățare.