Prezent si conectat cu adevarat in relatia cu copilul

Cand timpul petrecut cu copilul este putin, este important sa fim cu adevarat acolo. Sa fii prezent in relatia cu copilul inseamna sa fii impreuna cu el nu doar fizic, ci cu gandurile, emotiile si actiunile tale, sa pui stop preocuparilor legate de serviciu, grijilor sau problemelor care iti staruie in minte. Pentru multi dintre parinti, trecerea de la treburile de serviciu la activitatile impreuna cu copilul pare dificila, iar a fi dintr-o data disponibil pentru copil poate deveni o corvoada. Iata catea idei care va vor ajuta sa lasati mai usor deoparte problemele de la serviciu si a va conecta la relatia cu copilul. 

    • Inainte de a pleca de la serviciu alocati cateva minute pentru a revedea ziua de munca si a pune in ordine rezultatele acelei zile. Acest lucru va face mai usoara trecerea spre preocuparile legate de casa si familie.
    • Organizati-va timpul de lucru la serviciu astfel incat activitatile mai dificile sa fie programate la inceputul programului si nu amanate pana la sfarsitul zilei de munca. Astfel este mai probabil ca nu veti lua cu dvs. acasa probleme dificile neterminate.
    • Faceti drumul spre casa cat mai placut.
    • Luati-va un interval cat de mic de timp intre munca de serviciu si activitatile cu copilul in care sa va linistiti si sa va limpeziti gandurile. O data ajuns acasa, urmati o rutina care sa marcheze trecerea de la rolul de la serviciu la cel de parinte. 
    • Asteptarile realiste fata de nevoile copilului va vor ajuta sa evitati frustrarea in momentul cand ajungeti acasa. Este nerealist sa credeti ca, o data ajuns acasa, va cufundati intr-un fotoliu si va odihniti, in conditiile in care copilul abia astepta sa-i ajunga acasa partenerul preferat de joaca! 
    • De asemenea, este bine sa avem asteptari realiste si fata de noi insine. Ar fi grozav daca am putea lasa totdeauna la serviciu problemele de serviciu, daca am ajunge intotdeauna acasa bine dispusi si gata de activitati creative impreuna cu copilul. Din pacate, nu intotdeauna se intampla asa. Exista perioade cand balanta intre munca si viata de familie nu este cea pe care ne-o dorim. Ceea ce ne ajuta in aceste perioade este baza pe care am cladit-o in timp – relatia de apropiere si intelegerea pe care o avem in familie. 

Prezent in relatia cu copilul inseamna sa fii atent cu adevarat la copil, sa observi constient ceea ce se intampla cu tine si copilul tau pe masura ce relatia voastra se dezvolta si sa traiesti din plin experienta de parinte. Pentru copil este extrem de important sa se simta conectat cu parintele: asta il face sa se simta in siguranta, valoros si iubit.

Poti sa te asiguri ca esti prezent in relatia cu copilul dezvoltandu-ti cateva competente:

1. A-ti asculta copilul si a fi atent
A observa cu atentie comportamentele copilului si nu doar ceea ce spune, a fi atent la tonul vocii, expresiile fetei, gesturi, cresc sansele de a identifica nevoile copilului si semnificatia reala a celor spuse. Mai ales o data cu cresterea copilului, cand parintele nu mai are posibilitatea de a monitoriza toate comportamentele copilului, ci primeste doar informatii verbale de la acesta, este important ca parintele sa identifice ceea ce gandeste si simte copilul prin semnalele pe care acesta le transmite. Capacitatea de a observa cu atentie semnalele transmise de copil reduce conflictele, dezacordurile si il incurajeaza pe copil sa fie deschis fata de parinte. 
Va propunem un mic exercitiu: Observati-va copilul cateva minute zilnic, timp de cateva zile. Notati ce ati observat. Va surprinde?

2. A-ti accepta copilul si a te accepta pe tine
Ceea ce credem despre copil, despre calitatile si despre trasaturile lui influenteaza asteptarile pe care ni le cream fata de copil si, in cele din urma, comportamentul copilului. Prin ceea ce spunem, prin modul cum reactionam, comunicam ce credem si ce asteptam de la copil, iar o perceptie nerealista asupra copilului poate crea riscuri. A-ti accepta copilul asa cum este nu inseamna a renunta la regulile de comportament, la ghidarea comportamentului copilului sau la asumarea responsabilitatilor de catre acesta. Nu inseamna aprobarea comportamentelor problematice ale copilului si nici resemnarea in fata problemelor care pot aparea in relatia cu copilul.

Acceptarea inseamna constientizarea capacitatilor prezente si reale ale copilului si a ceea ce se intampla in prezent in relatia cu copilul. De asemenea, inseamna acceptarea faptului ca exista sau pot aparea probleme in relatia cu copilul, ca a fi parinte poate fi dificil, ca a fi copil in aceste timpuri poate fi dificil. Inseamna a recunoaste ca aceste dificultati si greselile pe care le putem face sunt o parte fireasca si sanatoasa a vietii. 
La exercitiul anterior va invitam sa observati comportamentele copilului dvs. Acum va propunem sa analizati care au fost judecatile dvs. in legatura cu acele comportamente si care este de fapt nevoia copilului. Cum are nevoie copilul sa reactionati fata de acele comportamente?

3. A constientiza emotiile proprii si ale copilului
A fi capabil sa asculti cu atentie copilul, sa observi ceea ce exprima si sa interpretezi in mod realist nevoile copilului presupune sa ai si capacitatea de a indentifica ceea ce simte copilul dar si ceea ce simti tu. In relatia cu copilul, simtim emotii diferite (bucurie, furie, frica, teama, tristete, incantare) care ne influenteaza reactiile fata de copil. Daca identificam corect ceea ce simtim, vom putea lua decizii constient privind reactia cea mai potrivita la comportamentele copilului, si nu impulsiv, automat. 
Un exercitiu care ajuta intotdeauna este sa notati care sunt cele mai frecvente emotii pe care le-ati trait fata de comportamentul sau actiunile copilului dvs in ultima saptamana si de asemenea, sa notati cele mai frecvente reactii emotionale ale copilului dvs exprimate in acest interval.

4. A-ti regla emotiile
A-ti regla emotiile in relatia cu copilul nu inseamna sa nu mai simti niciodata furie, tristete sau frustrare, ci sa faci o pauza inainte de a reactiona, care sa-ti permita alegerea celui mai potrivit raspuns. De modul in care raspundem in astfel de situatii emotionale depinde atat relatia cat si dezvoltarea sanatoasa a copilului. Un parinte care gaseste reactii potrivite il invata pe copil cum sa reactioneze la randul sau, formandu-i astfel abilitati sociale si emotionale foarte importante pentru viitor. 

5. A simti intelegere fata de copil si fata de tine insuti
Parintele incearca sa indeplineasca cele mai importante nevoi ale copilului si sa reduca starile de disconfort, oferindu-i suport si stabilitate emotionala. Este important ca si fata de noi insine sa aratam intelegere atunci cand ceea ce ne-am dorit in relatia cu copilul nu se intampla. Astfel ne este mai usor sa continuam sa incercam. Ca parinti, suntem de obicei cei mai aspri critici ai propriei persoane. Spre binele copilului, este important sa invatam sa ne centram mai degraba pe efortul pe care il depunem in relatia cu copilul si nu numai pe rezultatele obtinute.

6. A intelege nevoile copilului 
Parintii atenti la evolutia copilului lor sunt interesati de nevoile acestuia. Copilul nu stie sa exprime prin cuvinte lucrurile de care are nevoie. Cel mult, reuseste sa exprime dorinte – „vreau o jucarie”, „vreau in brate”, „vreau sa mai stau afara la joaca”. Cand stim care sunt nevoile reale ale copiilor, stim mai bine sa gestionam atat solicitarile lor, cat si reactiile sau comportamentele lor. Intelegerea nevoilor copilului ne ghideaza sa ne modificam comportamentul ca sa ne putem adapta la ceea ce este important pentru copil, si nu doar pentru noi ca parinti.

A-l considera pe copil o persoana diferita si valoroasa inseamna a-i identifica, a-i respecta si a-i satisface nevoile. Este un lucru de care are nevoie orice persoana: practic, ne evaluam orice relatie in care suntem intr-un anumit moment din viata prin prisma nevoilor pe care ni le satisface. In relatia cu copilul, este responsabilitatea parintelui si nu a copilului sa se adapteze la nevoile celuilalt. Astfel, copilul va invata sa-si accepte propria persoana si mai mult, sa respecte nevoile celorlalti. 
O nevoie de baza a copilului este una de nivel emotional – atasamentul.

Numeroase studii indica importanta atasamentului care se construieste din primele zile de viata. Aceasta nevoie se pastreaza insa pe masura ce copilul creste. Atasamentul este baza pe care putem construi mai departe. Increderea copilului in sine, relatia buna cu parintii si cu ceilalti, reusitele scolare si profesionale se bazeaza pe temelia pe care am format-o din timp. Nevoia de siguranta poate fi asigurata atunci cand avem: 
    • reguli si limite clare ale comportamentului, definitii clare pentru ce inseamna comportament adecvat si neadecvat si nu o libertate totala care de fapt il sperie pe copil;
    • cand avem o rutina de familie, activitati predictibile sau care ii sunt explicate copilului dinainte (unde mergem, ce vom face acolo, cu cine ne vom intalni, ce reguli de comportament se aplica in aceasta situatie)
    • sprijinul in situatii concrete de rezolvare a problemelor contribuie, de asemenea, la satisfacerea nevoii de siguranta
    • si nu in ultimul rand, monitorizarea comportamentelor copilului, cu scopul de a-l sprijini din timp si nu de a-l evalua si critica.

In paralel cu nevoia de atasament si siguranta, copilul are si nevoie de autonomie. Ii dam sansa copilului sa aiba control asupra a ceea ce i se intampla, daca il incurajam sa exploreze alternative, sa ia decizii privind activitatile preferate, daca il provocam sa-si asume responsabilitati. Prin metode corecte de gestionare a comportamentelor, putem educa asumarea responsabilitatilor prin intelegerea si asumarea consecintelor faptelor sale. Practic il inzestram pe copil cu o abilitate foarte necesara in viata: de a lua decizii prin explorarea alternativelor.

Nevoia de autonomie si independenta devine tot mai puternica o data cu inaintarea copilului in varsta. Insa chiar daca nevoia de independenta creste, este important sa nu uitam ca nu dispare totusi nevoia de siguranta si monitorizare din partea parintilor. Copilul are nevoie sa stie ca poate apela la noi cand are dificultati, si ca vom fi acolo sa-l ajutam. De aceea este important sa incurajam - la orice varsta a copilului – faptul de a ne spune ce i se intampla, chiar daca „faptele” copilului nu sunt tocmai pe placul nostru.

Faptul ca adolescentul vine si va spune problemele cu care se confrunta este rezultatul efortului pe care l-ati depus de-a lungul timpului sa recompensati aceste momente de impartasire, chiar daca ceea ce ati aflat despre copil nu a fost placut. La orice varsta, copilul are nevoie de sprijinul dvs pentru ca are nevoie sa invete de la o sursa sigura si de incredere cum sa-si gestioneze viata.

Nu este de ajuns sa ii declaram copilului ca suntem alaturi de el in orice situatie, ca se poate baza pe noi cand ii este greu – ceea ce facem de fapt are mai multa greutate. Disponibilitatea noastra fata de copil consta si in a recompensa faptul ca ne impartaseste lucruri despre el. 

Abilitatea de a lua decizii independent este doar una din cele mai importante achizitii ale copilului care il vor ajuta in viitor. Copilul are nevoie de stimulare si de situatii de invatare cat mai variate, puse la dispozitie de parinti, prin care sa isi dezvolte abilitati. Nu putem lasa la voia intamplarii ce invata copilul. Noi suntem cei in masura sa cream contexte si situatii in care copilul se confrunta cu noi solicitari, noi stim in ce masura este pregatit pentru ele, noi ii cunoastem potentialul dar si interesele. Pentru a se dezvolta, copilul are nevoie de explorarea si experimentarea situatiilor noi, si de incurajarea parintilor pentru a face acest lucru. Daca dorim sa avem copii care au incredere sa incerce, au curaj, sunt interesati de ce este nou si gestioneaza bine schimbarile, este important sa le satisfacem nevoia de explorare si stimulare inca din primele zile de viata- copilul invata in primii ani cel mai mult, de aceea este nevoie sa ii oferim si posibilitatea de a o face. Incurajarea si aprecierea – o alta nevoie a copilului, creeaza un fundament de incredere pe care putem apoi construi orice alte abilitati. 

Pentru a intelege cu adevarat nevoile copilului, trebuie sa facem si diferenta intre ce este modificabil si ce este nemodificabil in comportamentul sau. Adesea observam ca doi copii care fac parte din aceeasi familie sunt foarte diferiti unul fata de altul: unul poate sa fie foarte sociabil, iar celalalt mai retras. Uneori parintii sunt ingrijorati de aceste comportamente si ar vrea sa modifice anumite trasaturi ale copilului, sa-l faca de exemplu mai curajos si mai sociabil. In astfel de situatii parintii trebuie sa invete sa faca diferenta intre un comportament problema si temperamentul copilului.

Temperamentul reflecta tendinte in comportamentul copilului puternic determinate biologic, care nu sunt modificabile. Unii copii au un temperament mai inhibat, altii mai dezinhibat, iar aceasta nu este o problema. Este doar un stil diferit de comportament, pe care parintele trebuie sa-l ia ca atare si sa nu incerce sa-l modifice o data ce nu este modificabil, ci innascut.

Ce pot face insa parintii este sa-si adapteze propriul comportament la nevoile legate de temperamentul copilului, modificandu-si de exemplu tonalitatea vocii, metodele folosite pentru disciplinare, ritmul in care ofera copilului stimuli diferiti. In plus, parintele este cel care poate identifica si valorifica atu-urile tipului de temperament al copilului si poate crea situatii de invatare in care sa si le dezvolte.

Pentru mai multe informatii despre subiect, comandati audiobook-ul Timp de calitate cu copilul tau ®