Provocările unui curs de Business English pentru începători
Încă de când se formează în facultăţile de administraţie şi afaceri, informatică, inginerie sau construcţii, specialiştii trebuie să fie capabili să comunice într-o limbă străină. De aceea, numărul secţiilor din facultăţile de profil real unde majoritatea cursurilor sunt susţinute într-o limbă străină a crescut considerabil în ultimii ani. Cu scopul de a se alinia acestor standarde, companiile din România au început să apeleze la facilitatori de servicii de limbi străine pentru a organiza cursuri de limbaj specializat dedicate profesioniştilor. Balanţa înclină, de cele mai multe ori, înspre cursurile de Business English, dintre care cele mai provocatoare sunt cele de nivel începător.
Pentru ca un astfel de curs să fie eficient, este necesară o analiză a nevoilor de comunicare ale cursanţilor: ce anume trebuie să transmită, la ce texte ori scurte instrucţiuni sunt expuşi, despre ce trebuie să scrie, cu cine interacţionează şi desigur, prin ce mijloace. Astfel, cursul se concentrează pe situaţii întâlnite în activităţile zilnice în mediul de business: întâlniri, scurte prezentări, scriere de memouri sau de rapoarte.
Timpul limitat de care oamenii de business dispun pentru a acumula noţiunile de limbă reprezintă o altă problemă. De cele mai multe ori, aşteptările sunt ca nivelul de cunoştinţe să crească semnificativ într-un timp relativ scurt. Stabilirea obiectivelor încă de la început este un must, iar feedback-ul permanent, un tool important în modelarea aşteptărilor, în trasarea sarcinilor de lucru suplimentare şi în îmbunătăţirea abilităţilor.
În cazul cursanţilor de nivel începător, se remarcă pericolul demotivării din cauza volumului mare de muncă. Însă dezvoltarea abilităţilor acestora de comunicare poate fi măsurată cu uşurinţă. Este indicat ca toate activitățile de la curs să fie clare şi aplicate realităţii profesionale imediate; de exemplu, structurile gramaticale de bază şi formulele de politeţe pot fi utilizate în emailuri sau contexte zilnice de socializare formală și semiformală.
Aşadar, trainerii de Business English trebuie să fie profesionişti în uzul adecvat al limbii, conştienţi de preocupările oamenilor din mediul business şi extrem de flexibili încât să răspundă nevoilor acestora. Organizaţiile au ca obiectiv principal extinderea pe piaţa globală, iar engleza de afaceri este una din strategiile prin care economiile comunică pentru a construi relaţii profesionale de durată, productive.