fbpx Resursele umane feminine – cum au cucerit piața forței de muncă? | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Resursele umane feminine – cum au cucerit piața forței de muncă?

În ultimii 75 de ani, femeile au transformat impresionant piața forței de muncă. Potrivit statisticilor din SUA, din 1940 încoace, numărul de femei implicate activ în forța de muncă s-a dublat - sau poate chiar mai mult decât atât. Astăzi, femeia care lucrează nu mai reprezintă excepția, ci regula: aproximativ jumătate din forța de producție la nivel mondial este feminină. De ce această evoluție spectaculoasă? Pentru că a fost absolut necesară (mai e nevoie să menționăm că era și dreaptă?)! Lumea ajunsese într-un punct în care pur și simplu nu se mai putea dispensa de femei! Să vedem câțiva factori esențiali care au condus la pătrunderea masivă a femeilor pe piața muncii (plătite) în ultimele șapte decenii:

Diminuarea forței de muncă masculine în Al Doilea Război Mondial

Când bărbații merg la război, femeile devin de două ori mai puternice și luptă pe două fronturi: acasă și la muncă – munca pe care bărbații lor au lăsat-o în urmă. În timpul celui de-al doilea război mondial, pentru prima dată în istorie, femeile au fost recrutate în mod activ pentru slujbe considerate până atunci apanajul bărbaților: femeile lucrează acum în fabricile de armament și muniții. Între 1940 și 1945, peste 6 milioane de femei s-au alăturat forței de muncă în Statele Unite. Rosie the Riveter (Rosie Nituitoarea) nu este doar o legendă!

Mișcarea feministă

Am dovedit că putem, iar acum cerem să fim și recunoscute! Dumnezeu i-a făcut pe bărbați și femei egali în demnitatea lor de ființă umană. Mișcarea feministă venea să stabilească în lume și egalitatea de drepturi și oportunități. 

Dezvoltarea sectorului de servicii în detrimentul celui manufacturier

Munca se rafinează, gulerele albastre lasă loc gulerelor albe. Industria de servicii a crescut spectaculos în a doua jumătate a secolului 20: din ce în ce mai multe activități umane din categoria serviciilor au început să fie externalizate. Sectorul li se potrivește mănușă femeilor și, prin urmare, astăzi este sub dominația lor: de la servicii administrative și de secretariat, servicii de îngrijire și asistență personală, la sănătate, educație, relații cu clienții, servicii financiare ... A, și să nu uităm de… servicii de resurse umane .

Accesul din ce în ce mai larg la educația superioară 

Când munca intelectuală capătă prevalență în fața celei fizice, femeile au șansa să își demonstreze egalitatea cu bărbații. La nivelul intelectului superior (credem că sunteți de accord, domnilor) problema nu se mai pune în termeni hormonali – aici potențialul ne strălucește în mod egal. Femeile sunt cu adevărat capabile și nu se tem să atace acele domenii rezervate tradițional inteligenței masculine. Femeile pot fi asistentele medicale, dar tot femeile pot fi medici și, mai mult, medici chirurgi - să ne amintim de pioniera Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume.

Femeile ținteau tot mai sus profesional și, pentru a reuși, aveau nevoie de acces la educație terțiară. Ei bine, au cucerit și acest teritoriu. Dacă în 1939, în Marea Britanie, femeile constituiau mai puțin de un sfert din populația studențească, în anii 1970 ponderea absolvenților de sex feminin începe să crească exponențial, ajungând, în 2006, la 57%. Astăzi, în multe țări, fetele au rezultate mai bune la învățătură decât băieții și domină universitățile. Care să fie oare secretul lor? 

Categorie
APT

Initial parte a grupului APT de companii de resurse umane, APT Evolution se concentreaza pe sustinerea proceselor de dezvoltare ale angajatilor... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.