Românii se consideră cinstiți și sinceri, blamează corupția, dar sunt mai puțin implicați în acțiuni civice
Peste 75% dintre români se consideră mai cinstiți și mai sinceri decât ceilalți, arată rezultatele studiului Semaforul Moralității, realizat de Exact Business Solutions, pentru HBO România, despre perspectiva românilor din mediul urban asupra moralității.
Situațiile percepute drept cele mai grave probleme de moralitate în rândul românilor din mediul urban sunt, de fapt, situații care pot avea consecințe penale importante.
Semaforul Moralității - studiul care și-a propus să afle cum se raportează românii din mediul urban la moralitate și implicare civică a fost realizat în perioada 29 septembrie - 15 octombrie 2020. Cercetarea cantitativă efectuată de Exact Business Solutions, pe un eșantion reprezentativ de 1055 de persoane (femei și bărbați, din mediul urban, cu vârste între 18-65 ani, educație medie și superioară), dublată de una calitativă constând în patru focus grupuri cu persoane care răspund aceluiași profil, a fost inițiată la solicitarea HBO România, parte din campania de lansare a serialului „Bani negri (pentru zile albe)”. Serialul scris și regizat de Daniel Sandu, care va avea premiera pe 22 noiembrie în toate teritoriile HBO Europe, are în prim plan un jaf pe care îl comit doi oameni obișnuiți, semaforiști într-un oraș de provincie, constrânși de aproape toți cei din jur.
Peste 69% dintre românii din mediul urban consideră furtul de haine sau alimente, șantajul, șpaga pentru a obține permisul de conducere sau o autorizație, adulterul, întârzierea plății datoriei către un prieten, citirea unor conversații private fără consimțământ sau evitarea unei cozi la magazin, ca fiind serioase probleme de moralitate. În schimb, mai puțin de doi din patru români din mediul urban consideră: furtul de materiale de la serviciu, traversatul pe roșu când nu trece nicio mașină, circularea cu viteză peste limita admisă și a minți pentru a proteja sentimentele unei persoane ca nefiind probleme grave de moralitate.
În comparație cu restul persoanelor din mediul urban, tinerii percep minciuna pentru a obține diverse avantaje, furtul de materiale de la birou, sau citirea conversațiilor private ale unei persoane ca fiind probleme de moralitate mai puțin grave.
73% dintre românii din mediul urban consideră că politicienii de la nivel central sunt cea mai coruptă categorie economico-socială, urmați de politicienii de la nivel local (56%), preoți și înalți ierarhi (35%), mari oameni de afaceri (35%), angajați în sistemul sanitar (25%), angajați în administrația publică (24%), autorități de ordine publică (23%).
Mersul la vot și încurajarea altor persoane să participe la vot sunt contexte de implicare civică în care mai mult de 6 din 10 români din mediul urban declară că s-au aflat mai des comparativ cu celelalte situații de implicare civică testate.
În schimb, mai puțini de 4 din 10 români din mediul urban declară că participă la proteste, fac voluntariat sau raportează nereguli în aplicații (activitatea în aplicații este mai frecventă în rândul bărbaților din eșantion).
„Discutăm de mult timp, atât în spațiul public cât și în cel privat, despre moralitatea noastră, a românilor. Poate și de aceea am primit cu bucurie și cu responsabilitate invitația în acest proiect, de a studia moralitatea la români pentru lansarea acestui serial. O parte din rezultatele studiului au fost cumva intuitive, așteptate, însă, ne-au surprins câteva dintre diferențele dintre generații (tineri vs. maturi) precum și unele diferențe pe grade de urbanizare (urban foarte mare vs. urban mic și mediu).” - Julien Zidaru, Managing Partner Exact Business Solutions
„Se întâmplă rar ca o temă de campanie să ne inspire o întoarcere către noi înșine pentru introspecție. Dar brieful pentru campania de promovare a serialului Bani negri, cea mai nouă producție românească HBO, a reușit să facă exact asta. Nu doar că ne-a pus pe noi, cei din echipă, față în față cu propriile noastre (pre-)concepții despre moralitate, dar ne-a făcut să chestionăm moralitatea noastră ca popor și cum ne raportăm noi ca grup la dilemele morale răspândite în societate. Așa s-a născut studiul național Semaforul Moralității, realizat împreună cu EXACT și HBO România. Pe lângă rezultatele foarte interesante ieșite din studiu (cum ar fi, de exemplu, cui dau șpagă românii, care sunt cele mai corupte profesii, ce consideră românii a fi probleme de moralitate), designul acestuia a stat la baza unei versiuni scurtate de test, implementată în site-ul campaniei. Oricine își poate testa astfel moralitatea și implicarea în problemele societății și își poate compara profilul moral atât cu restul românilor cât și cu prietenii apropiați. Îi invităm deci pe toți românii să tragă pe dreapta în acest an 2020, singular în istorie, și să intre pe hbogo.semaforulmoralitatii.ro pentru un scurt moment de introspecție.” - Dan Stănescu, director de creație glitch.
Rezultatele sudiului național Semaforul Moralității sunt disponibile online: https://hbogo.semaforulmoralitatii.ro/vezi-rezultatele/
Românii sunt invitați să participe online la testul moralității, rezultatul fiind un profil moral ce poate fi împărtășit cu prietenii.
https://hbogo.semaforulmoralitatii.ro/fa-testul/
***
Percepția asupra moralității
Moralitatea e reprezentată, în general, idealist drept o sumă de valori, principii și comportamente dezirabile social. Studiul calitativ arată, însă, că moralitatea este definită în strânsă legătură cu ideea de corectitudine.
Bărbații traduc acest lucru mai degrabă în termeni de integritate și respectarea promisiunilor, în timp ce femeile aduc în discuție încrederea, onestitatea și bunătatea ca piloni ai moralității.
Printre comportamentele pe care participanții la studiul calitativ le-au considerat greu de tolerat la ceilalți se numără: minciuna, falsitatea, ipocrizia, prefăcătoria, răutatea, invidia și trădarea, toate acestea având drept consecință o neîncredere generală și o precauție crescută când vine vorba de interacțiunile cu ceilalți.
60% dintre românii din mediul urban consideră că încălcarea unei promisiuni este o problemă gravă de moralitate, iar 81% dintre ei consideră că ei respectă promisiunile mai des decât o fac ceilalți. Mai mult de 8 din 10 femei cred că sunt mai cinstite și că își respectă mai des promisiunile decât o fac ceilalți.
Percepția asupra corupției
Corupția mare versus corupția mică: 69% dintre românii din mediul urban consideră că ambele tipuri de corupție (corupție mare vs. corupție mică) îi afectează în viața de zi cu zi și doar 7% au declarat că sunt mai afectați de corupția mică, comparativ cu cei 25% care consideră că sunt mai afectați de corupția mare.
Șpaga: 85% dintre femei și 76% dintre bărbați consideră că „a da” și „a lua” șpagă sunt activități la fel de problematice din punct de vedere moral. 44% dintre românii din urban au declarat că ar refuza să dea șpagă unui medic, în timp ce unui polițist ar refuzat să îi dea șpagă mai mult de 70% dintre respondenți.
Dacă în cazul actului medical șpaga este un răspuns și un mecanism de gestionare a fricii generate de contextul în care se află, în cazul polițiștilor, ea este văzută drept o modalitate eficientă de a minimiza costurile asociate unor contravenții.
Persoanele din urban mediu se declară mai puțin dispuse decât media să dea o atenție funcționarilor din administrația publică (8 din 10), în timp ce femeile se declară mai puțin dispuse să dea șpagă unui polițist (8 din 10).
Percepția asupra implicării civice
Mai mult de 6 din 10 români din mediul urban declară că au mers la vot și au încurajat alte persoane să participe la vot.
Proximitatea alegerilor locale în raport cu perioada de culegere a datelor poate fi o explicație pentru plasarea acestor comportamente în topul activităților civice.
Mai puțini de 4 din 10 români din mediul urban declară că participă la proteste, fac voluntariat sau raportează nereguli în aplicații (activitatea în aplicații este mai frecventă în rândul bărbaților din eșantion).
Numărul respondenților care i-au încurajat pe ceilalți să se implice în acțiuni de voluntariat (45%) este mai mare decât al celor care au declarat că s-au implicat, propriu-zis, în astfel de acțiuni (28%).
Printre activitățile în care respondenții declară că s-au implicat cel mai mult se regăsesc: sprijinul acordat unui străin aflat în dificultate (ex. i se face rău pe stradă/ are nevoie să dea un telefon) sau colegilor nedreptățiți.
Mai mult de 3 din 10 mediul urban au declarat că au intervenit în cazul unei agresiuni pe stradă, 45% din persoanele cu studii medii și 34% cu studii superioare.
Aproape jumătate dintre românii din mediul urban (49%) sunt dispuși să doneze pentru cauze caritabile.
Concluzii
Persoanele din mediul urban au tendința de a nuanța discuția despre moralitatea unei acțiuni în funcție de intenția și de consecințele acesteia. În ciuda problemelor de moralitate pe care le sesizează, ce-i drept mai mult și mai ușor la alții decât la propria persoană, a nemulțumirilor pe care le au în ceea ce privește inerția practicilor de corupție, fie ea mică sau mare, participanții la studiul calitativ au manifestat un optimist moderat față de schimbările sesizate în ultimii ani în direcția scăderii practicilor de corupție în rândul noilor generații.
Referindu-se la modul în care percep societatea din care fac parte, participanții la studiul calitativ au declarat că și-ar dori ca oamenii să fie mai răbdători, înțelegători, empatici, toleranți, buni, responsabili, implicați, optimiști, uniți și mai implicați civic, atât la nivel individual, cât și la nivel de comunitate/ societate. Aceste așteptări sunt strâns legate de atitudinea lor critică față de ritmul alert și haotic al vieții de zi cu zi, de tendința românilor de a se concentra mai degrabă pe aspectele negative și motivele de nemulțumire, precum și de tendința generală de a acorda o mai mare importanță lucrurilor de ordin material, în defavoarea celor de natură relațională și emoțională.