S-a încheiat a patra ediție Bucharest Fashion Film Festival. Iată care sunt filmele câștigătoare!
Cea de-a patra ediție a Bucharest Fashion Film Festival, primul eveniment din România plasat la intersecția dintre fashion, film și advertising, s-a desfășurat în perioada 6-11 noiembrie 2020 exclusiv online. Miercuri seară, pe 11 noiembrie, au fost acordate și cele 3 premii ale ediției în valoare totală de 3000 de euro: premiul pentru cel mai bun film, premiul pentru cea mai bună producție locală și un premiu special pentru inovație în proiecte cu bugete mici, Fresh Perspectives.
Premiul pentru cel mai bun fashion film a fost câștigat de filmul MODET The Act of Uniting Two or More Things, regizat de Marie Sloth Rousing și Elvira Von Wieding Lidin. Marie este și câștigătoarea premiului Fresh Perspective la ediția de anul trecut a festivalului. „MODET este un exemplu de fashion film grațios, intrigant, care sfidează granițele dintre genuri. Hainele sunt portretizate într-o manieră inteligentă. Locația este excelentă, iar performance-ul și imaginea se împletesc într-un mod unic și fascinant”, a explicat David McGovern, regizor și profesor la University of Arts London și membru al juriului.
Premiul Fresh Perspective, oferit unui fashion film cu buget redus, a fost câștigat de XXX, realizat de carnation. studio, ai cărui co-fondatori sunt Raya Al Souliman și Horațiu Șovăială. Filmul prezintă colecția de debut a designerului Lucian Varvaroi și explorează stereotipurile masculine din România post-comunistă. Hainele au la bază ideea de streetwear și sunt prezentate într-o estetică futuristă cu tente punk. În cuvintele Alinei Gavrilă-Borțun, „XXX este un film memorabil, în care produsul vestimentar este erou și cheie, puternic și îndrăzneț, caracteristici preluate din ADN-ul colecției, totul sub un concept și o execuție proaspătă, est-europeană”. Anul acesta, premiul a fost oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim.
Filmul PECULIAR regizat de Raluca Margescu a fost desemnat câștigător al Premiului pentru cea mai bună producție locală la această ediție a festivalului, în urma mediei dintre votul juriului și votul publicului.
DIVINE TIMING, în regia Iuliei Constantin a atras cel mai mare număr de voturi din partea publicului. Printre preferatele juriului s-au mai numărat THE END OF SOCIAL DISTANCING (r. Victor Claramunt) pentru receptivitatea la contextul actual, ADER ERROR (r. Agathe Riedinger) pentru inovație și caracter experimental și A DREAM LIKE VISUALISATION OF ANOTHER FUTURE (r. Kristian van Kuijk).
Peste 200 de filme din întreaga lume s-au înscris anul acesta în competiția Bucharest Fashion Film Festival. 40 dintre ele au concurat în selecția oficială, dintre care 20 au fost producții locale. Câștigătorii au fost desemnați de un juriu format din Alina Gavrilă-Borțun (director creativ la Gavrilă & Asociații și fondator Gavrilă Fashion Tellers, o agenție boutique specializată pe fashion films), designerul Ioana Ciolacu, Ioana Mischie (regizor și scenarist, co-fondator Storyscapes, un ONG axat pe transmedia storytelling) și David McGovern (regizor și lector la Central St Martins și Chelsea School of Art).
Anul acesta, Bucharest Fashion Film Festival a fost redesenat pentru a avea loc exclusiv online. Pe lângă filmele selectate în competiţia oficială, publicul a putut urmări pe site-ul festivalului și scurtmetrajele din secțiunea Dressing the Body, o selecție care propunea o perspectivă socio-antropologică asupra relației dintre haină și purtător. Cu ocazia acestei ediții a fost lansat și Podcastul Dress Codes, care va fi în continuare disponibil publicului. Primul episod cuprinde un interviu cu Magda Crăciun, doctor în antropologie socială, despre capitalul simbolic al hainelor și un colaj al scrierilor designerului Ana Alexe, interpretate de actrița Ilinca Hărnuț și montate pe un soundscape de Diana Miron. În cele 6 zile de festival, bucharestfashionfilm.ro a înregistrat peste 5000 de accesări și peste 1500 de vizionări ale scurtmetrajelor.
Alături de documentarele Martin Margiela In His OwnWords (r. Reiner Holzemer) și The Disappearance of My Mother (r. Beniamino Barrese), spectatorii au putut urmări pe platforma TIFF Unlimited 4 filme cult din anii ‘70 reunite sub tema CAMP: Celine and Julie Go Boating (r. Jacques Rivette), Beware of A Holy Whore (r. Rainer Werner Fassbinder), Ticket of No Return (r. Ulrike Ottinger) și Jubilee (r. Derek Jarman).
Bucharest Fashion Film Festival a continuat și anul acesta demersul său de a pune bazele unui forum de discuții despre relația dintre film și modă, cu workshop-uri și dezbateri la care au participat profesioniști internaționali și locali din lumea filmului, a modei și a publicității. În concordanță cu tema festivalului de anul acesta, criticul de film Călin Boto a stat de vorbă cu Fabio Cleto, care predă istorie culturală și literatură engleză la Universitatea din Bergamo, despre estetica Camp în film și în designul de costum. De asemenea, regizorul David McGovern a susținut un masterclass despre viitorul filmului de modă, oferind recomandări despre cum se pot face filme de impact cu bugete reduse, cum ar trebui comunicate valorile sociale și sustenabile, dar și despre modul în care pandemia ar putea schimba filmul de modă.
Parteneri: Glitch, Conceptual Lab (byTheoNissim), TIFF Unlimited, Romanian Fashion Council, Film Menu.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Elle, Psychologies, Glamour, Spotmedia, DOR, Code NoirStyle, Urban.ro, Munteanu.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
BucharestFashion Film Festival | 6-11 noiembrie 2020
www.bucharestfashionfilm.ro
Facebook: @BucharestFashionFilmFestival
Instagram: @bucharestfashionfilmfest